MENU

de • 6 mai 2013 • bucăți de mineComentarii (5)

hoinăreli (dupa 25 de ani)

Nu e ca şi cum nu mai merg deloc acolo. Merg. Mă sui în maşină, parchez în faţa porţii, intru în curte. Nu mă plimb pe jos decît foarte rar, pînă în Sospatak, spre livadă. Habar nu am cum mai arată satul în care am crescut.
După 25 de ani, încalec bicicleta sor-mii şi-l văd. Străzile mi-au rămas mici. Mi le aminteam uliţe largi, cu case şi curţi uriaşe. Totul e şi nu e la locul lui. După un sfert de secol. Cîte o casă nerenovată. Gîrla, care îngheţa iarna şi unde patinam cu copiii din sat, cu podeţul de lemn pe care mi-era frică să calc, să nu scap între stinghii. Case renovate. Roz, cu orhidee la ferestre. Verzi, cu porţi mari pe care scrie atenţie cîine rău. Casa de pe strada laterală, aproape de gîrlă, cu castan la poartă  şi bancă, atît de ferite în colţul lor pitoresc şi linistit, unde un bătrîn doarme şi acum. Acelaşi bătrîn, pesemne. Strada morii, aia cu valea, acum plină de liliac, şi un ponei care paşte priponit în luncă. Două case noi în capăt, ferma cu cîine alb şi lenes, care nu mă latră nici cînd fur liliac alb şi lila deschis pînă umplu coşul bicicletei. Toate babele unguroaice pe care le salut şi care habar nu au cine sunt. Nenea Gheza care mă recunoaşte şi ma întreabă cu accent Petronelo? Şi eu zic rîzînd, igen geza baci, eni voghioc. Drumul pe cîmp, prin locuri despre care nu îmi aduc aminte, căci nu cred să ma fi încumetat vreodată atît de departe.
şi pot spune fără să mă înşel cît de galbene au fost cîmpurile după cît de albe de puf de păpădie sunt acum. Sub vîntul cald neverosimil de început de mai. Opresc bicicleta şi suflu unul. Cerul e plin de păsări şi nori oiţă.
Un corb mare cît o găina. Coţofene gureşe. Guguştiuci şi vrăbii. Şi peste toate, cucul, stăruitor, în aerul galben.

 

ImageImage

5 răspunsuri la postarea hoinăreli (dupa 25 de ani)

  1. Robert Lazar spune:

    Unde-i asta, Petro? 🙂 Îmi pare cunoscută zona.

  2. corina niculescu spune:

    Am plans dupa ce am citit articolul tau! Nu credeam sa ma doara asa tare dorul de tara. Mi-am petrecut toate vacantele la tara la bunici, din pacate de 4 ani nu am mai fost. Oricum acum au mai ramas doar amintiri. Sper din toata inima si copiilor mei sa li se ofere sansa de a petrece o adevarata vacanta la bunici asa cum am trait eu! Xoxo

  3. Gabriela spune:

    Si lacurile? Lacul unde ne-a prins furtuna aceea?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *