E ultima dimineață la Gărîna. Ascult romanța bunicii mele pe terasă; în față se întinde, verde, Semenicul. Ceilalți nu au venit încă la micul dejun. Aproape mă dor împrejurimile astea pe care le-am bătut zilele astea. Orele în care am stat și am scris, am stat și am povestit și am rîs enorm, am stat și am băut vin și ascultat jazz. O să mă adun să înșir momentele astea, ca pe niște mărgăritare, așa cum am promis că o voi face.
După-amiază vom pleca spre Timișoara. Și aici ajung unde am dorit, căci tare rău îmi pare să stau cu nasul în computer cînd afară mă strigă soarele, așa că voi fi scurtă: joi, la 19.00, la Casa Artelor din Timișoara, str. Pacha nr. 8, ne vom afla împreună cu Ana Barton și Vadim Cruscov, dar și invitații noștri, Tania Țunaș și Robert Șerban, la o întîlnire plină de poezie și muzică și nu numai, cu cine vrea să fie alături de noi. Desigur, intrarea este liberă, specific asta ca să nu existe nelămuriri.
Iar marți seara, pe TVR Timișoara (TVR3), de la ora 20.00, voi fi invitată la emisiunea Taniei Țunaș, Ceasul Artelor, unde vom povesti cîte-n lună și în stele.
Și pentru cine se va afla la Socolari, pe 18 iulie, de la ora 20.00 ne vom afla în formație și mai artistică, dacă e posibil, în casa de creație a artistului Gyuri Fikl, unde de asemenea, ușile vor fi deschise oricui își dorește să ne vadă și asculte.
(foto: Elisabeth Ochsenfeld)
Ce-am mai debitat:
despre sfidare și dispreț Postarea următoare:
semn de minte
dar prin bucuresti cand vii, frumoasa si talentata fata?