MENU

de • 13 ianuarie 2014 • bucăți de mineComentarii (22)

rehab

 Organismul meu este construit într-un fel în care nu se leagă de el nici un fel de dependenţă. Sistemul lui de apărare e aşa de dat dracu’ şi îşi creează nişte mecanisme atât de sofisticate încât niciuna din substanţele care în mod normal te fac să devii un addict cu nicotină pe deşte, mâini tremurânde şi priviri sticlind dureros – la mine nu are niciun efect. Dar cum natura are nevoie de echilibru, ce nu fac substanţele, compensează din plin fiinţele. Am o dependenţă de oameni şi de feelinguri. Vă rog, internaţi-mă.

M-am apucat de fumat la 15 ani şi de băut – dacă se pune beţia de la vişinele din vişinata, la 7. Fumam Dunhill-urile şi Rothmans-urile cumpărate de tata din shop şi ţinute de mama în vitrină- ţigarete prelungi, elegante, cu fir gros, auriu, invidiată de colegele mele care pufăiau Winchester. M-am apucat de fumat fiindcă toată lumea fuma şi am continuat să fumez fiindcă toată lumea fuma. Arareori am simţit plăcerea dependenţilor şi cred că aproape niciodată nu am simţit nevoia acută de a aprinde o ţigară că dacă nu, mor. Asta nu m-a împiedicat însă, să ajung şi la 2 pachete pe zi, în perioade de maxim stres, treabă care nu a ajutat deloc, doar m-a făcut să miros ca o scrumieră umblătoare. Într-o zi, după o internare prelungită cu fie-mea, mi-am dat seama că nu fumasem de trei săptămâni, că nu simţeam dorinţa şi nici nevoia, drept care nu am mai fumat. M-am lăsat de fumat la fel de uşor cum ai renunţa la o pereche uzată de adidaşi. Pentru că fumatul a fost mereu la mine ceva social, mai fumez ocazional, la o cafia, tocmai pentru că asta nu mă afectează în niciun fel şi nu mă face să mă reapuc de fumat.

Prima beţie adevărată- în afară de cea cu vişinele, am trăit-o tot pe la 15 ani, într-un depozit de vinuri. Am degustat vreo 5-6 feluri de vin, apoi am dat pe gât o sticlă întreagă de busuioacă. Mi-a fost atât de rău încât nu am mai pus vreme de 10 ani gura pe vin fără să am senzaţia că voi vomita instantaneu. După moartea lui Dragoş, turnam în mine, parte pentru a mă amorţi, parte pentru a umple cu ceva hăul iscat în mine, litri de vodcă. Beam cot la cot cu cei mai mari beţivani şi nu reuşeam să mă îmbăt. Oricât aş fi băut. Azi mi se face pielea găină pe mine când mă gândesc cât puteam bea. Tequila, vodcă, vodca martini – three olives-not two, gin, iarăşi vodcă. Şi nimic. În spatele minţii, licărul de luciditate care îmi amintea de ce beau şi de ce vreau să mă îmbăt, nu pierea niciodată. Aşadar, nici tristeţea. Priveam la femeile care se îmbătau cernoziom din două şaturi de tequila şi dansau pe mese, se destrăbălau, se uitau pe sine, priveam acea deşănţare cu dispreţ amestecat cu regret. Întotdeauna femeile bete mi s-au părut de un vulgar dezabuzat, dar atunci, atunci nu mi-ar fi păsat, numai să mă fi anesteziat. Dar nu mi se întîmpla. Apoi a venit o zi în care am renunţat şi de atunci nu am mai băut niciodată serios. Clinic vorbind, la acel moment ar fi trebuit să fiu alcoolică, căci beam zilnic cantităţi impresionante de alcool tare. Şi totuşi, mecanismele întortocheate ale creierului meu au făcut ca substanţa să nu aibă efecte.

Cam tot în acele vremuri am cunoscut-o pe Jane. Pe Mary-Jane. Şi pe ea am abuzat-o, fără pic de raţiune. Cu ea am zburat, înainte să fi văzut Fifth element al lui Luc Besson, cu maşina pe culoarul cinci, de jos în sus, pe Calea Bucureşti, ferindu-mă de taxiurile galbene care zburau pe culoarele 6 şi 7, deasupra. Cu ea m-am afundat în fotolii roşii din nori de pluş, cam ca în Trainspotting, aşa, cu ea am zăcut, în Vamă, la intrarea în Berlin, cântând cap coadă un album U2, cu the-son-of-the-preacher-man. Mi-ar fi devenit prietenă, Jane, dacă într-o zi natura mea non-addictional nu s-ar fi scuturat de ea ca de o iarbă rea. Mi-am consumat într-un singur bad-trip toate mecanismele de protecţie şi nu am mai simţit nevoia ei niciodată. Ani după, tentată să văd cum mai e, am chemat-o, într-o încercare puerilă să îmi păcălesc balaurul care mă păzeşte.

Barbiturice. Antidepresive. Benzodiazepine şi anxiolitice. Toate dătătoare de dependenţe, odată ce le-ai pus pe limbă. Cu reţeta în mână, nu am trişat niciodată dozele, nu am luat niciodată mai mult cu 0.1 gram decât prescripţia. Ba dimpotrivă, odată ce efectul se făcea simţit şi reacţiile vegetative se ameliorau, îmi scădeam singură doza şi redeveneam curată, ca o fetiţă de clasa întâi. În jurul meu, femei dependente de Xanax, de Rivotril, de Valium, de Prozac sau de Diazepam. Mărindu-şi continuu dozele, experimentând senzaţii, beţii, stări, feelinguri, cu rânjete satisfăcute şi priviri halucinate.

Dar fiinţele. Ah, fiinţele. Nu orice fel de fiinţe, să ne înţelegem. Ci cele mai egoiste, fucked up, cu potenţial maxim de a mă răni, de a se folosi de slăbiciunile mele, de a mă hăitui, folosi, din nou răni, jigni, minimiza, dispreţui. Nu mă mai satur, pur şi simplu. Cu asta mă ocup, practic în viaţă- aştept să o iau. De la viaţă, de la Domnul, de celălalt domn, de la tine, de la el, de la ea. Doamnelor şi domnilor, doriţi să i-o trageţi cuiva? Poftiţi în faţă, aici e locul! Am strâns să umplu un baraj, dar pare că nu-mi ajunge. Şi când o să dea pe afară, ce credeţi? Bineînţeles, lărgesc barajul!

Da. Nicotină, alcool, iarbă, narcotice, nimic nu îmi crează dependenţă. În schimb sunt dependentă de oameni. De cei mai nepotriviţi oameni. Că nu dezvolt adicţii de vreun domn cu intenţii bune, care să mă îngroape în flori, bomboane şi gesturi fine, Doamne apără şi  păzeşte! Pe ăştia îi găsesc, carevasăzică, plictisitori. Nu. Să fie cu adrenalină, noradrenalină, palpitaţii, tremur în voce şi genunchi, spasme.

Vă implor, internaţi-mă. Am să mă zbat, am să urlu că nuuuuu, dar vă conjur, nu mă luaţi în seamă, sunt doar simptomele sevrajului iar servraţii spun lucruri fără noimă. Ajutaţi-mă. Sunt dispusă la orice. Legaţi-mă, sedaţi-mă, lobotomizaţi-mă, accept orice, căci nu sunt bine. Primul pas spre vindecare e acceptarea.  Uite,  recunosc!

22 răspunsuri la postarea rehab

  1. mihai brad spune:

    impartasesc ( pe aceeasi lungime de unda cu borges, sanii, nebunia frumoasa a lui tarantino si alte cele, poate chiar mai pomenibile)

  2. mihai brad spune:

    zambeste, pt ca s au mai adunat(cercetat si profilul pe fb) , dar ma opresc aici , pot parea ciudat ( avand in vedere ca sunt, ma ntreb de ce mi e teama de. cute)

  3. mishu spune:

    Dintre toate tampeniile incercate de-a lungul anilor, nimic nu-mi da o stare de zen mai faina decat varza cruda. Nasol e ca pentru efect garantat trebuie mancata in cantitati industriale, iar neinitiatii se vor alege cu dureri/febra la falci 🙂

  4. remainick spune:

    eu sunt dependent de ceai de anghinare. habar n-am ce gust are si n-am nici o idee la ce foloseste. dar suna bine: ceai de anghinare. cand ma gandesc la el creierul meu se caca pe el de ras si toate celelalte vicii devin superflue. de-asta nu beau deact rar, de-asta – cu exceptia unei zile, in copilarie – nu am fumat niciodata. de-asta nu m-am drogat si nu o voi face, ever! din cauza ceaiului de anghinare. orice as lua trebuie dres dupa-aia. cu anghinarea asta…

  5. Miorlaupufos spune:

    Ce citesc p-aci e deseori ca o oglinda, dar pe care as vrea sa o sparg. In niste detalii halucinant de potrivite. Dar sa stii ca nu esti singura pe strada asta.

  6. Bogdan Fottescu spune:

    E normal „Să fie cu adrenalină, noradrenalină, palpitaţii, tremur în voce şi genunchi, spasme”…TREBUIE sa simti ca traiesti,ca esti vie…ai NEVOIE de senzatii tari, dure uneori, care sa alunge serpii si balaurii ce te napadesc de cand destinul ti-a taiat macaroana…tocmai aia pe care o savurai(ca-n „Doamna si vagabondul”) impreuna cu iubirea vietii tale aflata in plin rasarit, iubire ce si azi iti „curge prin plasmă, năvalnic”.
    Fenomenal este insa corpul tau atat de gingas in aparenta, dar atat de rezistent in fond!

  7. din toate cat e un pic ? spune:

    Hai ca nu e prea tarziu 😉 si spun toate la timpul lor 😀

  8. vlad voinescu spune:

    Si eu furam tigari si culmea imi placeau cel mai mult D. si R. ca erau bune ct tutun blond si superelegante. Cit despre baraj sa stii ca nu il poti mari, cit e atita e. Cu timpul se erodeaza chiar daca ai gena buna. Insa ai poate un beton..beton.M-ai destins pe ziua de azi, ca am avut o dimineata cu dureri la propriu.

  9. Camelia spune:

    Iti recomand cu caldura o carte: Femei care iubesc prea mult – Robin Norwood. Succes cu dependenta de nasoi, am trecut si mai trec si voi trece mereu prin asta. Dar stau cu ochii pe tensiometru si ma duc la psihoterapie. Frumoase rinduri. Dar cred ca poti scrie la fel de frumos si fara suferinta aferenta. Bafta!

  10. paparuz spune:

    doar şase ţigări
    până la rasărit
    (răsăritul cui)

    cum să-mi împart
    disperarea în şase ţigări

    întreabă-mă străine ceva
    e noaptea întrebărilor

    tu şi cu mine
    am putea fii prieteni până
    la ziuă
    semănăm atât de bine
    cu noaptea

    întreabă-mă
    oricum nu-ţi voi răspunde

    dar e plăcut să crezi
    că exişti

    să nu fugi şi tu
    mai avem atâta noapte

    întreabă-mă
    mai mergem
    vreme de şase ţigări
    apoi te voi ruga
    să mă ucizi

    şi să mă-ntrebi mai departe

  11. Je spune:

    ” I don’t do mistakes, I date them. „

  12. MM spune:

    Am o slabiciune pentru tipii „defecti”, genul de bad boy cu traume psihice care ii fac sa calce totul in picioare. Nimic sexual, strict ca dependenta psihica. Noroc ca atunci cand m-am maritat, am luat un tip cat se poate de normal. Si totusi, periodic imi trag in viata cate un „defect” dinasta. Nici macar nu incerc sa-l repar, ci il las sa ma faca trista, sa-mi ia toata energia pozitiva, sa ma faca sa imi aduc aminte de partile mele negre si apoi, cand sunt vlaguita, ma scutur ca si cand nici nu ar fi fost. Si dupa o vreme gasesc altul… Noroc ca prietenii si sotul imi inteleg „problema”. 😀

  13. Constantin Constantinescu spune:

    Nu am decat 3 cuvinte, invatate de la o Femeie, sau de la toate femeile cunoscute de mine:
    Siguranta, stabilitate, echilibru. Si barbatii au nevoie, nu-i asa!
    Toti avem nevoie de o pereche! Asta poate fi un raspuns si pentru tine! Astept mainele!

  14. LorinCoryllus spune:

    Atît de simplu? :))))))

  15. Crina M. spune:

    Iar?

  16. Ma sperie cat de mult ma regasesc in randurile astea. Iti multumesc, Petronela, pentru faptul ca prin cuvintele tale imi citesti atat de bine sufletul… N-am cuvinte.

  17. Catalin spune:

    Îmi place cum sunå. Îmi place ritmul. Îmi place sinceritatea. Recunosc ca te recunosc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *