De cîte ori vine din ţara arabă de unde lucrează, se opreşte pe la mine prin oraş, în drumul spre casă, să bem un ceai care, de obicei, se tranformă în fresh. Este, de departe, omul cel mai interesant pe care l-am întîlnit vreodată. Cu limitele personale cele mai laxe, cel mai uşor de împins la maximum. Omul care poate sta treaz zile în şir, fără pic de somn. Omul care s-a lăsat otrăvit, în jungla columbiană, pentru a demonta un mit al locului care spune că cel care ingerează veninul unei broaşte foarte otrăvitoare devine maşină de ucis. Omul care a mers încontinuu, pe jos, vreme de trei zile, pe gheţurile de la Polul Nord, ca să nu adoarmă şi să moară din cauza hipotermiei. Omul care a fost luat ostatic de triburile din deşert, ţinut captiv cu mitraliera aţintită asupra lui. Omul care mi-a fost sursă de inspiraţie de multe ori, cel care se trezeşte la 50 de grade, fără apă, şi spune, fără urmă de ironie: încă o zi mişto de petrecut în Paradis!
De fiecare dată cînd ne vedem timpul e scurt de poveşti şi el îşi propune să asculte mai mult şi să vorbească mai puţin. Dar eu îl trag de limbă mereu; istorisirile lui sunt grozave. Într-o zi aş putea scrie o carte în jurul lui, într-atît mă fascinează felul în care e construit şi funcţionează, felul în care îşi împinge neîncetat limitele personale şi aşa întinse la un nivel insuportabil pentru un om normal. Îl suspectez că e un urmaş al Ubermensch-ului lui Nietzsche.
Are faţa arsă de soare: abia a scăpat din deşert dintr-un conflict armat în care era cît pe aci să o mierlească. Nu are de ales: ăsta e jobul lui. „M-am surprins că mă gîndesc, vreme de două zile, cum ar fi mai bine să fiu omorît: prin înjunghiere sau împuşcare? Sunt riscuri mari, în ambele cazuri, să nu te omoare, doar să te schilodească. Apoi mi-am zis, la dracu‘ cu gîndurile astea.”
Îmi povesteşte despre lumea de acolo, iar eu ascult fascinată, ca şi cum ar vorbi despre o lume extraterestră. „Le vezi parcate: Toyota, cămila, tancul, una lîngă alta.“ Povestea curge despre copii kamikaze, pregătiţi de foarte mici să ucidă şi să se sinucidă în numele lui Allah. Despre femei, aşijderea, folosite ca arme în războiul religios, sau arse pe faţă cu acid pentru că au îndrăznit să nu şi-o acopere, despre femei ucise în pieţe publice şi pe treceri de pietoni. „Nu te mira sau îngrozi: şi tu dacă ai fi trăit în timpul Inchiziţiei ai fi fost luată de pe stradă că eşti prea slabă, îl ai pe dracul în tine şi te ardeau pe rug. Dacă nu aş fi fost agnostic, ci creştin practicant, mi-ar fi fost imposibil să rezist în lumea asta, m-ar fi dărîmat pe interior tot ce văd. Aşa, privesc cu luciditate şi încerc să înţeleg. Aşa sunt ei. Pe primul loc Allah, Mahomed, religia, pe locul doi cămila, pe trei familia, pe patru Kalaschnikovul. Femeia undeva pe locul 7-8.”
Pe mine mă doare carnea doar ascultînd. Apoi îmi povesteşte ceva care îmi răstoarnă complet percepţia asupra lucrurilor pe care şi le doresc copiii mei. „Îmi zice şoferul meu: am dat 2000 de dolari pe o mitralieră mai uşoară, pentru fiu-meu. Că eu am trei Kalaschnikoave dar nu le vrea pe alea. Păi cîţi ani are fiu-tu, am întrebat. 10 ani şi nu mai puteam amîna să îi iau, era foarte supărat că e singurul copil de pe stradă care nu are mitralieră!”
El pleacă în drumul lui iar eu rămîn, ca de fiecare dată, cu o mulţime de întrebări despre mine şi lumea în care trăiesc.
necrologul unei pizde lirice Postarea următoare:
din oamenar: Maria, prietena mea
Adica ca cum ar fi la noi cand eram io mititel si toti aveau bicicleta de pe strada mea mai putin io ? Visam o bicla decand eram pioner si nici acuma nam in schimb am role cu care ma dau la vale cu fimea care are 18 ani ca am facuto tarziu so fi rupt naibii prezervativu. Lumea zice cand ne vede ia uitei si pe astia 2. Ala batrana (adica io) nare minte. Un amic din Moinesti care din 1978 a fost repartizat la Brasov abea acu sia luat bicla. Constantin Balteanu asa-l cheama. Nam pus virgulele de teama sa nu le pun intre subect si predicat dna petronella sarumana
esti prevazator, Raj. asa se face.
Pai asa da viata la maxim! Prietenul traieste intens. Apropo de cafea care se transforma in fresh si/sau savarina, tare m-ar bucura sa ne vedem si noi..a ramas sa te anunt din timp. Asadar, de joi, 5 martie pana pe 28 suntem acasa, in Brasovul meu. Dupa un an.De abia astept.:)
ce fain.
As vrea sa-mi revad banca din clasa de la Liceul George Bacovia, dna Petronela, unde-mi lipeam bilutele de muci de coltul acesteia pe dedesupt (al bancii, nu al liceului) Credeti ca voipati ceva in viitorul apropiat, de ma duce gandul in copilarie, in adolescenta. Ce-o face bunul meu prieten din Brasovul dv., Balteanu ? Era un securist cu staif, iar in zilele revolutiei vecinii i-au batut obrazul. El era cu partea administrativa, cu mentenanta. Unde faceti Revelionul, ca pe dna Ana am intrebat-o si m-a invitat la Bucuresci, dar mi-e teama de lume…
acasă, singură, Raj. te invit, am priveliște frumoasă, numai munți.
Siameza mea se aseaza in fatza monitorului ca sa-i dau atentie. I-am zis sa se dea doparte si nu vrea. O voi ucide si hotararea mea e irefutabila, scuzati expresia…
păi moartă clar va fi irefutabilă. mă gîndesc că mai întîi a fost futabilă, apoi refutabilă, iar decedată, deh.
Da si ce daca, io imi iubi matza si decedata. Ce,natz auzit de necromatzaceala ?
acum am auzit. 🙂
Necromatzaceala s. f. (Med.) Atracție sexuală morbidă (dupa ce dai ortul popii de ras) pentru matza moarta a lui Raj :)) . Din moldovenescul: futa-i matza-n cur sa-i fut 🙂
Petronela, te invidiez pentru asemenea prieteni. Orice contact cu alte lumi din lumea asta iti da o perspectiva noua asupra vietii si valorilor „traditionale”.
Raj, amice… esti dus rau cu capul. Ma doare burta de ras…
WOW…intr-adevar un om puternic, incercat si incarcat de multe intamplari, pe care il poti asculta zile si nopti fara sa te plictisesti langa el.
Sa-i dea Bunutul multa sanatate sa poata sa mai vada si sa ne mai povesteasca prin tine si alte lucruri WOW din lumea asta.
La noi copiii de 10 ani se simt inferiori celorlalti colegi daca nu au iphone sau tableta…Nu pot compara „jucariile”, poate numai sentimentul pe care-l simt cei mici printre cei cu „jucarii” este acelasi… 🙁
Iote na, dnule Alex si dra Ramina Grobiss, cu matza mea fac ce vrea muschii mei, respectiv pula mea. O babardesc cand voiu io, ca n-are boli venerice, are carte de sanatate, vaccine la seara (nu vaccine la zi, penca la cabenetu dr.vet. dnu dr.vet. Deci cu pisica mea fac ce voiu io, Coae Lungi e deschis numa seara, penca dimi si la pranz se ocupa de carciuma cu acelasi nume, in spetza Restaurant Coae Lungi) In + susnumita siameza e stramta in gaoz, ochi de curca cums-ar zice, nu ca tanti Lucretia care are pzda cat o scorbura, caci asa ziceau soldatii din Reghimentu de langa oras, care pentru 1 contact sexual prin futere ii oferea in loc de bani, slana, conserve sicartofi, furate din magazia unitatii cand plotoneru Calcic se imbata se adormea pe sacii de sare, caci sacii de faina erau pe raftu de sus si-i era teama sa nu cada din pat. Calcic era singuru din reghement care n-avea reumatisme, din pricina ca sacii de sare actionau asupra membrelor sale inferioare ca niste recuperari reumatismale la Salina din Targu Ocna unde se duce poloneji, nemtoaice blonde, irlandeze pistrueate si englezoaice betive si pisate, caci britanicii nu-si vaz barna din ochiu lor, ci pe noi tiganii care furam si noi ca tot omu ca sa ne facem o amarata de vila cu 8 turnulete. Deci cu pisica mea fac ce voiu io, dnule Alez, sa fie clar ! Cumperati-va si dv. matza dv. si faceti-o fericita, na ! Punt.
In + daca vreti sa stiti, sacii de sare actionau asupra capului (tot inferior ca si membrele acestuia !) a dnului plotoner Calcic, ca un tratament personalizat, caci susnumitu subofiter se confrunta de mult timp cu diverse probleme ale aparatului respirator, ceea ce-i dadeau acestuia o stare de ameteala permanenta, din cauza ca boala zice gurile rele, ar fi aparut pe fondu tinerii respiratiei, cand il chema la ordin domnu colonel Futacu, ca sa nu trasneasca a bautura. Nu stiu numele adevarat al dnului colonel, caci Futacu ii era porecla caci se babardea cu dactilografa, spalatoreasa, bucatareasa, croitoreasa si negustoreasa, care de fapt era asistenta sanitara si facea la infirmerie macrameuri pe care le vindea, caci timp liber avea berechet, caci infirmeria era lipsita de pacienti din cauza ca era lipsita si de paturi, penca colonelu le vanduse la 1 fermier italian care italieni ne cumpara glia stramoseasca cu terenu manos aferent , pentru agricultura, caci taranii nu-l mai muncesc din pricina de carciumi deschise la sate, din10 in 1o metri liniari. Cand sa mai munceasca taranu ? Asadar cu pisica mea fac ce voiu io, ca d` aia is apropitar de nevasta si pisica personala, dnu Alex. Sa va intre bine in cap !
Aaa, dnu colonel o babardea si pe carturareasa unitatii, adica bibliotecara. De fapt babardea totul cu terminatia „easa”, mai putin Vintileasa, penca aceasta e o comuna in judetu Focsani. Chiar dnu Ion Cristoiu a scris in 90 o carte care se cheama „”Revolutie la Vintileasa””. Pe 22 dec. 89 era Ignatu si taranii taiau porcu. Ii durea drept in pula de revolutie, ei aveau treaba cu taiatu porcilor… Deci e treaba mea ce fac cu pisica, dnu Alex !!! Iar punt.
aoleu…decat sa intre cineva in gura ta raj, mai bine isi pune latul de gat. asta daca nu moare de ras inainte :))
:)))
de fapt era sa ma omori deja, ca mi-a intrat covrigul stramb pe gat, de atata ras 🙂
Citești un om, sau asculți o carte, amândouă-ți inundă sufletul cu noi și noi aripi de înger.
Ai simțit vreodată că sufletele din jur, dintre cele ce ți s-au strecutat în odaia sufletului tău, devin atât de multe și de vorbărețe deodată, încât nu-ți mai găsești sufletul într-o așa aglomerație?
Mie, da. Și-i atât de bine!
Frumoasă poveste, tare-aș vrea să-l cunosc și eu pe omul ăsta.