MENU
eusisaba1

de • 24 septembrie 2015 • adevărurile meleComentarii (17)

din ironiile bigudiului mic

Aseară, tîrziu, vin acasă de la festival. Noapte, copilul trebuie că doarme demult, că mîine merge la școală devreme. Bag cheia în ușă, nu intră. Mai încerc o dată. Aș. Era încuiată pe dinăuntru. Mă ia cu amețeală. Bigidiul nu aude telefonul cînd doarme sau îl are pe silent. Evaluez șansele să mă primească cineva la ora aia. Zero. Cam murdar holul, să mă culc acolo. Preșul de la ușă… cam nescuturat. Deh, așa îți trebuie dacă te întinzi la chermeze cu actorii!, mă cert. Da, dar ce actori, parcă e de colo să stai la povești cu Iureș (mama, ăla din În derivă?, întrebase bigudia cîteva ore înainte. Da, mamă. Uau, cîîîît de tare!) și Mihăiță. Parcă merită să dorm în mașină seara asta, îmi zic. Dau să mai încerc o dată, totuși. Nu merge. Așa că dau să plec, cînd cheia se învîrtește pe partea cealaltă și se deschide ușa, iar în cadrul ei, madmoazela, trează lumină.

– De ce nu dormi la ora asta, duamne iartă-mă?!

– Și dacă dormeam, cine îți deschidea, ce făceai, dormeai pe preș?

– Păi ideea era să scoți cheia și să dormi, nu? Dacă te prind că și mîine seară ești trează sau că uiți cheia în ușă…

– Ce o să faci, o să dormi pe hol? Nu e nimic, Pwetro, te culci aici pe preș și dimineață cînd ies și dau peste tine, te trezesc și îți zic să mă duci și pe mine la școală, dacă tot ești în drum și nu dormi…

(legendă: Pwetro se citește cu accent englezesc, ludic)

 

17 răspunsuri la postarea din ironiile bigudiului mic

  1. AdiO spune:

    Pwetro, un fel de Gwen. Gwen of Bigoodew. Cheers!

  2. dan spune:

    „Parintii astia. Cum ii cresti asa-i ai!” 🙂

  3. dan spune:

    off-topic: cat astept kinderu’ meu sa iasa de la dospit (mai am vreo 5 luni), am inceput sa fac curat in colectia de filme educative. Aseara am revazut „Mama” (Elisabeta Bostan) si cand a aparut „Mama randunica” a fost ceva de genu: „Aia e Petronela!” „Neee.. era prea mica atunci” 🙂

  4. lauraTM spune:

    :)) am fost acolo, am experimentat asta!
    de tz-spe ori cu tz-spe telefoane inainte de ora de culcare cu tz-spe rugaminti de a nu uita sa scoata cheia din usa!!!
    Chiar astazi bigudia mea impacheteaza…. se muta in orasul-capitala sa-si urmeze visul si eu as da orice sa ma mai gasesc uitata/incuiata la ore mici de noapte pe hol cam murdar, pe pres cam nescuturat….
    Imi este dor in avans… de pe acum daca se poate asa ceva… de fata ei de „madmoazela trează lumină” in timp ce-mi descuie usa dupa insistente/cioc-ciocuri si telefoane: am uitat cheia in usa…

  5. Andrei spune:

    Dragut articol, cea mai de efect figuta de stil este clar poza. Dragut stil.

  6. Crina M. spune:

    Bwei, de ce toate liceele au gratii?

  7. Ion Abrașu spune:

    Nu e indicat să dormi pe pleș că te înghiontește în oaste…

  8. Raj spune:

    Filaret vecinul doarme trimestrial pe pres. Nus cum dracu face, da i se termina bateriile si nu mai are putere sa apese clanta. Cand Tzuca nevastasa era mai tanara, al cara de la carciuma acasa, da acuma bea si ea zdravan. Cica mai demult, Filaret a cazut intro groapa de vio 3 metri, sapata pt. fundatia unui bloc. Sa ridicat si a apasat cu destu in perete, in lut, ca in mintea lui era butonu soneriei acolosa si o injura pe Tuca ca nui deschide. O vecina mia zis ca a vandut 1 frigider la fiare veki pt. bautura. Are mai multe frigidere vechi in casa, caci ei nu arunca nica. Nu sunt oameni normali ambii. Nici macar prenumele nul are normal, Filaret fiind nume de gara. Tzuca umbla vara cu 1 fes negru, cica o trege curentu mereu iar Filaret poarta mereu cravata, la oricefel de camesha, la orice incaltaminte: pantofi, tenesi, adidasi, tarlici, gumari. Au si 1 fecior, Nucu il cheama. Prenumele asta , treaca mearga, e mai bun. Contine omega 3.

  9. Raj spune:

    Am uitat sa zic sarumana. Sarumana deci. Da la ce varsta vati maritat, dna Petronela ? Ca fata e prea mare pt. varsta dv. Aveti catel ? Unde al tineti ? Am luat hotararea sa scriu cu a i din a si la inceputu cuvantului. Mi se pare mai trendi.

  10. dolores pradera spune:

    „să scriu iar, să scriu de meserie, scrie-mi-ar numele pe mormânt și n-aș mai fi ajuns să mai trăiesc”
    –––––
    ! mă dor mâinile de scris
    de la stânga înspre dreapta,
    chinu-mi-s, alinu-mi-s,
    numai scrisu-mi este Fapta

  11. Blanca spune:

    Are mama o biguditza cascatica foc. . . 🙂

  12. Raj spune:

    Si frumusica foc, as zice, da` cum era sa hie urata, cand mumasa ii frumoasa la cap, trunki si membrele inferioare ? Asa se zice, inferioare…

  13. Raj spune:

    Are si fimea o rochita neagra taiata oblic si mamaisa, adica soacramea ia zis: fai fata, ce-i cu rochia asta,parca au tras cainii de tine ! La kre fimea a ripostat: mamaie, esti urata, baba si nu te pricepi la moda ! Imi place fusta pana in gresia a dnei Petronela cu motive nationale turkmenistane. Dna Petronela, stiati ca dna Ana are 1 navod cu care se imbraca la mare ?

  14. Raj spune:

    A imbracat navodu, pe 1 mai la 2 mai s-au la vama veche. Se vedea costumu de bae pe dadasupt, noroc ca toti vamaiotii erau chiori de beti si nau observat. Va dati seama cear fi zis soacramea ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *