MENU
goi

de • 12 noiembrie 2013 • adevărurile meleComentarii (72)

ce vor femeile

Bărbaţii traiesc colportând mituri despre femei. Sunt cu toţii convinşi ca trăim reale sentimente ca teama de abandon, grija de a rămâne nemaritate, frica perpetuă ca atunci cand pleaca de langa noi se duc la alta…În realitate, toata psihanaliza asta prinsă din zbor din filme americane proaste nu are nici o legatura cu ceea ce suntem. Structural, organic, suntem mai puternice decât ei. Ceea ce confundă ei cu teama de abandon şi alte angoase asemenea, este aplecarea noastra către afectivitate, sensibilitatea noastra, nevoia noastra de tandreţe si de atenţie. Pe scurt, avem nevoie sa fim pupate în cur, domnilor, altfel relaţia de reciprocitate se anulează de la sine. Carevasăzică nu veţi primi înapoi ceea ce va doriţi de la noi. Şi, ah, oh, vă doriţi multe.

It’s all about PR. Nici o femeie normală la cap nu o să vă zică nimic dacă, în loc să anunţati implacabil “în weekend plec cu băieţii pe munte” (propoziţie care ascunde în însăşi irecuzabilitatea ei adevărul că domnul a hotărât de unul singur că orice s-ar întâmpla şi orice ai avea de zis, el are oricum programul făcut şi asta e), deci, dacă în loc de asta ar fi spus :”iubito, prietenii mei pleacă pe munte în weekend, toţi merg fără muieri dar eu le-am spus că eu nu merg decât dacă vii si tu”, lucrurile s-ar schimba radical. Femeia s-ar simţi imediat vinovată şi într-un final sentimentul de culpabilitate ar fi atât de adânc încât ar sfârşi prin a vă implora să vă duceţi, evident, singur, că doar nu vrea să pară singura scorpie din grup, intolerantă şi rea, genul care lasă urme de şlap pe spatele bărbatului din dotare. Şi uite aşa, evitaţi criza, scăpaţi şi cu plecatul şi lăsaţi acasă şi femeia multumită şi fericită, că uite ce mă iubeşte al meu, era gata să renunţe la un weekend cu băieţii pentru mine. Iar exemplul se poate extinde şi aplica pentru orice altceva vă trece vouă prin cap. Tot ce trebuie să faceţi e să ştiţi să puneti problema, să o linguşiti apoi pe doamna, ca v-a fost tare greu fără ea, aşa de dor că aţi fi sunat-o non-stop dacă aţi fi avut semnal, şi evident, să exemplificaţi ulterior printr-un sex ireproşabil. Nicio alta metodă nu merge. Nu vă aşteptaţi să rezoneze la argumente, femeia nu e deloc vulnerabilă la o argumentaţie atent şi corect construită, oricât de deşteaptă şi obiectivă este în orice alte situaţii. O mie de cuvinte îngrijit alese nu fac cât o partidă de sex impecabil la timpul ei şi câteva linguşeli iscusite. Şi totul e posibil apoi. O mie de orizonturi vi se deschid. Plus că nimic nu se compară cu zâmbetul satisfacut al femeii iubite, care i se va amesteca pe chip cu un sentiment de culpabilitate la gândul ca v-aţi putut fi închipui ca este atat de egoistă şi nasoală încât să se supere că vreţi să faceţi de unul singur ceva ce e important pentru voi!?!

 

72 răspunsuri la postarea ce vor femeile

  1. Tudor spune:

    Petroneloo, de fapt tie iti lipseste si vrei un …, pentru ca cu astfel de platitudini in care barbatul e doar papagalul, yesman -ul tau n-o sa primesti niciodata acolo pupat ! Mana pe carte, muuulte carti , ca altfel e prea evident ca sunteti doar niste proaste feministe care faceti pe desteptele si cu care n-ai alte subiecte de discutie si d-aia ajungi dracului sa fugi la munte cu baietii sa mai discuti o carte, un film, o muzica, un concert, o politica, o istorie…

  2. mag spune:

    era o vorba veche: la barbati,dragostea trece prin stomac, la femei prin urechi 🙂

  3. Radu spune:

    @Tudor,
    Scumpete, puisor, maca-te-ar taica, ti-ai si gasit cui sa-i spui sa mai citeasca. Pe bune mi-a smuls un zimbet in coltul din stanga jos al gurii afirmatia ta.
    Oricum, subiectul nu este imposibilitatea ta de a rationa sau lipsa unui limbaj cat de cat uman, si nici cat de putin ai inteles din postul de mai sus.
    Ca sfat, pe viitor, daca nu intelegi ceva, mai citeste o data si inca o data, si tot asa pana cand vei pricepe exact despre ce e vorba. Si daca to mai crezi ca ai ceva de spus, chiar te rog sa te eprimi. Sunt convins ca o vei face total altfel.

    O zi cat mai buna.

  4. codrut spune:

    Este minunat ceea ce scrii…plin de esenta..pentru cei ce inteleg ceva din ceea ce ai de spus. In rest…continua ceea ce faci pt ca o faci foarte bine 😉

  5. Paciu spune:

    M-am hotarat demult sa nu mai comentez/ postez nimic in spatiul virtual. Deoarece , aproape intotdeauna, avem de-a face cu o betie de cuvinte si cu forme fara fond. Nu te cunosc. Cuvintele de multe ori ascund nazuintele, fanteziile ori frustrarile celui care le rosteste. Uneori se cocheteaza si cu literatura, iar talentele sunt extrem de rare.
    In cazul in care intr-adevar crezi ceea ce rostesti aici, si nu este cumva vreo alta forma de a te ascunde in spatele cuvintelor (de multe ori postarile se fac din plictis sau chiar cu puterea destainurii) atunci fac o remarca trista: prezinti o imagine cinica, searbada, ce se impleteste perfect cu fitness-ul evolutionist. Doar o unealta a unor placeri trecatoare, fara fond, interesata de castigul de moment (nu pecuniar, desigur). Bineinteles, exista SI asemenea femei/ oameni. Din fericire pentru specia umana, suntem diferiti.
    Te rog sa nu raspunzi. Fiind un gand pe propriul blog ori putand fi cu usurinta considerat un „atac” indirect, te vei simti obligata si te vor manca palmele. Nu o face deoarece nu voi raspunde. De fapt poate ar fi bine sa il si stergi. Doar sa-l citesti si eventual sa te gandesti: oare suntem chiar niste fiinte ghidate doar de instinct darwinist? ce-mi dai ca sa-i dau? minte-ma frumos ca sa fii mintit la fel? asa viata ai avut? de asemenea oameni te-ai inconjurat? sigur esti pe drumul cel bun? Nu din alt motiv, insa ceea ce scriem ar trebui sa ne reprezinte. Iar daca este asa, toate afirmatiile prin care creionezi femeia moderna si sigura pe sine nu ascunde decat un adevar trist, desi REAL: foarte mult egoism, cinism si egocentrism.
    Iar oamenii egoisti sfarsesc singuri …

  6. Paciu spune:

    „Iar daca este asa, toate afirmatiile prin care creionezi femeia moderna si sigura pe sine nu ascunde”..mea culpa, am facut un dezacord…

  7. Jack Mehoff spune:

    toata retorica asta amazoana cu iz de monologurile vaginului e misto de pus pe blog de postat pe facebook si cam atat…realitatea e ceva mai complexa decat ce insiri matale aici

  8. C Tudor spune:

    Te bazezi pe cerintele tale si pe experienta ta de viata generalizand asupra intregului glob sa intaleg . Nu toti reactionam asa si nu toata femeile gandesc ca si tine , cel putin din experienta mea si din ce relatari am citit ale unor femei puternice si nicidecum instabile emotional .

  9. Petronela spune:

    Dragii mei, acesta e un text ludic si ironic. Auto-ironic, chiar. Adica, e un misto. Asta e tot ce am de spus, numai ganduri bune 🙂

    • curly spune:

      e ca si in cazul filmelor lui Rodriguez – toate au note slabe pe imdb din cauza ca n-au inteles poanta. dar tocmai asta e misto: ca nu inteleg toti, e ok asa 🙂

  10. TM spune:

    Da’ chiar asa….cata lipsa de umor la domnii astia. Interesante reactiile aproape agresive. Si diminutivele – uah, ce reactii poti provoca in momentul in care zgarii un pic suprafata portretului femeii ideale…inteleapta, tacuta, puternica – care plange noaptea in perna si dimineata asterne tacuta si incercanata micul dejun. Pe care sa n-o pupe nime’ in cur, ca are si ea demnitatea ei.
    Mai baieti, mergeti mai bine la munte.

  11. roxana spune:

    nu stiu altii cum sunt,dar realitatea mea actuala este asta:sotul meu ma intreaba daca il las cu baietii sau daca poate sa-si cumpere boxe scumpe si de cele mai multe ori nu-i problema(in prima instanta raspunsul meu poate fi negativ,dar ma lasa in pace si dupa 5 minute revin asupra deciziei nu pentru ca ma simt vinovata,ci pentru ca stiu ca nu am de ce sa nu fiu de acord si pt ca m-a intrebat si nu a plecat pe usa);si se intampla sa pot iesi si eu si el sa ramana acasa cu copiii.iar de cand a inceput sa ma ajute mai mult cu menajul cicalitul s-a domolit,iar sexul s-a intetit.asa ca mie nu mi se par niste cuvinte goale cele scrise de petronela.

  12. andreea spune:

    Haha la partea cu sentimentul de vinovatie e cam complicat, caci mai avem printre noi si specimene de genul ” ia sa vad eu daca chiar se duce la munte cu băieții ” , si atunci ,cat de pupincurist ai fi tot nu scapi de scai :)) eu mai degraba cred ca nu trebuie sa ne pupe nimeni in cur, trebuie doar sa respectam dorinta celuilalt de evadare si de libertate , bineînțeles cu măsură , si nu va trebui sa ne minta frumos

  13. Inteleg perfect ce zici dar nu vreau sa fac asa. Imi repugna ;;)

  14. DNA spune:

    Ba! nu vedeti ca sunteti prosti!? sigur Cocosila a spus asta :)) si deci.. petronelo carevasazica, femeile vor sa fie mintite frumos

  15. petre spune:

    ce de eruditi cu degete cleioase…lasati femeia, mai tudonanilor si paciaurelor,filozofi de una mica:)))

  16. Bogdan Fottescu spune:

    De retinut ;)…
    In general ai dreptate, dar, generalizările uite ca au cusurul de a nu se potrivi fiecăruia!

  17. Momolu spune:

    O fi misto, insa nu iese fum fara foc. Nevoia de apreciere si afectiune e legata de relatia cu tatal si frustrarile acumulate in contextul constructiei genurilor, respectiv a regimului patriarhal de mii de ani in care femeile au fost (mal)tratate ca sex „slab”. Din pacate acum recoltam rezultatele.

  18. cristi-x spune:

    Daca ar trebui sa fac un mic giumbushluc si un mic teatru pentru a o convinge pe sotie sa IMI DEA VOIE sa plec undeva, as zice „nu, merci, mai bine stau acasa”.
    Dar in aceste conditii cat ar mai dura relatia? Raspunsul il ai deja: cam cat a durat si a ta cu sotul tau:)

  19. Madalina spune:

    Eu am ras si-am ras… pentru mine e suficient ca reactia mea instinctiva a fost asta. Am facut greseala sa citesc comentariile …uf, ce oameni tristi pe aici, pe alocuri… ”Urati si prosti… ”

    Cand trec prin Brasov, te invit in acvariul meu… la o cafea .. cu bule bule… <3
    Vii? :*

  20. vlad spune:

    Mie nu imi pare chiar o gluma. Cred ca in general intr-o relatie trebuie sa eviti pe cit posibil sa spui lucruri care deranjeaza. Daca dai cu paru’ urma ramine si se contabilizeaza…,,totul se plateste,, mai devreme sau mai tirziu. Acum…teoria e corecta dar practica te omoara.

  21. Radu spune:

    Acu am ajuns si eu…hahaha.
    Mah, tu inveti masculii cum sa manipuleze bietele femei fara aparare?
    O sa creezi niste monstruleti de plush plini de siretenie 🙂

  22. Radu spune:

    Am ris cit pentru toata ziua.
    Daca nu pui un buton de like il desenez eu pe ecran 🙂

  23. Gigi spune:

    ”quid pro quo”…dintotdeauna…dar…de ce am impresia ca tot noua ne revine sarcina de a crea atmosfera de armonie…
    …pe de alta parte…nu ca as fi impotriva criticilor…dar chiar nu aveti altceva de ”citit” domnilor??? se noteaza multa frustrare in comentariile dumneavoastra…hutzupanilor…!!!
    bun punct de vedere Petro…

  24. francisc spune:

    Fain textul tau. Zici totusi ca e oarecum gluma… pacat. Uneori trebuie explicat ca „era o gluma” atunci cand efectele nu sunt chiar cele astepatate.
    In principiu e destul de realist materialul dar din pacate destul de particular. Sunt muuuulte cazurile de femei care oarecum se mira ca nu faci uneori ce face personajul masculin din textul tau si chiar iti da indirect de inteles ca ti-e acceptat si esti chiar invitat la asemenea abordare. Acuma motivele pt asta sunt diverse: poate ea se multumeste cu putin, poate ea traieste dupa cum s-a impamantenit traditia (uneori nesanatoasa), poate si ea face la fel (dar e destul de abila ca el sa nici nu stie), poate cum zici tu – el se poarta minunat cu ea 90% din timpul lui si atunci ea ar trebui sa fie atat de isteata (ca in cazul materialului tau) sa ii dea restul de acel 10% „al cezarului” si in cazul asta urmeaza un mare „if”: el e la randul lui destul de istet sa aprecieze acest 10% va fiind mai pretios decat un 30% obtinut pe cai mai simple dat care nu sunt multumitoare pt celalalt etc mai bine ma opresc ca altfel scriu mai mult ca tine. Ehee, abordarilr sunt diverse asa cum personalitatile fiecaruia doar seamana pe alocuri: chiar apropo – ce ne facem cu femeia (desteapta si educata de cele mai multe ori) care pune problema (bineinteles in sinea ei): „barb meu e cam porc dar asa mi-l place, e aiurea barbatul catzelush. Barbatul tre sa ii dea mu_ie la volan cand altu se baga in fatza, sa ragaie cand bea bere” etc. Exista genul asta. L-am observat des. Pt genul asta un tip cum l-ai vrea tu e un catzelush cam demn de dispret. Voi, doamnele vreti un tip puternic. Dar puternic sub aspectele cum ai zis e fooooarte greu de intalnit. Poate sunt destui tipi brici de isteti care au inteles cum merge treaba si cum tre sa fie, se straduiesc si reusesc pana la un punct sa fie ce trebe dar firea si naturalul nu il poate schimba nimeni 100% (in afara de Dumnezeu, care poate nici il schimba – il creeaza pur si simplu…). Asa ca lucrurile tre luate asa cum sunt, fiecare sa spere ca gaseste ceva cat mai aproape de ce isi doreste, sa se impace cu asta, and then – be happy. Aaa, si sa se roage ca lucrurile sa nu se schimbe… ceea ce… necesita sa deschizi alt post (sper la fel de faun) pe blog… 🙂

  25. Constantin Constantinescu spune:

    Buna dimineata! M-am culcat pe la 5 am. Am facut o cafea, si citesc si recitesc ce ai scris cu 10 luni in urma si ai „repostat”. Sa comentez? Stiu: o sa spui nu, dar esti curioasa. Daca spui da, promit sa folosesc umorul si inteligenta. Mi-a placut ce ai spus, mi-au placut si revenirile tale. Vrei?

  26. Razvan spune:

    SUPERB !!!
    Prima femeie care recunoaste ca ii place sa fie mintita ! 🙂

    • Violeta spune:

      Am avut un iubit ,acum vreo 7-8 ani.Intre timp,a murit…A reusit sa se sinucida,cu bautura si tigari…El era tot ce se poate mai nepotrivit pentru situatia mea de-atunci.pentru imaginea mea…Il uram ,din cauza ca ma subjugase total si-l amenintam ca ,intr-o buna zi, voi avea puterea sa-l parasesc.
      Arma lui secreta?Facea dragoste dumnezeieste….

    • Razvan spune:

      Vio, comentariu nu s-a vrut a fi reply la ce am scris eu ! 🙂

  27. Marius spune:

    Multi baietei confuzi pe meleagurile carpato-danubiano-pontice :p aveti noroc de paritatea demografica scazuta si ‘spalarea de creiere’ mioritica, altfel nu pupati toata viata un cur de femeie :))) Bravo Petros, ca bine le zici!!!

  28. Razvan spune:

    O alta „poveste” construita pe o idee a femeilor cat se poate de falsa. Atat de falsa incat a generat si un banc….”Doi prieteni discutand….unul zice…Stii de ce mimeaza orgasmul femeile cand fac sex cu noi? Nu…….Isi inchipuie ca noua ne pasa! ” O culegere despre „Ce vor femeile” la fel ca multe altele de acest gen in care se vorbeste numai despre ce vor ele si mai nimic despre ce pot oferi….daaa…..un zambet de satisfactie al femeii iubite :))))……de un trag concluzia ca femeile stiu ca si barbatii pot avea sentimente si cu asta ne santajeaza…….well, guys, atata timp cat munciti, produceti, nu va lasati condusi „sau sedusi” de acel „zambet”….care nu face sa exploateze nevoia noastra aproape patologica de sex si recunoastere de catre o femeie ( sau mai multe) a „masculinitatii si virilitatii” noastre. Atata timp cat noi vom continua sa „fim in limba” dupa un posterior bombat si un piept generos….meritam….din pacate sa fim tratati cu ” femeile vor sa fie pupate-n cur”. Si nu, nu ne dorim prea multe de la o femeie. In momentul cand incep sa apara si alte cerinte, de cele mai multe ori daca „doamna” in cauza este tanara……paraseste de buna voie si nesilita de nimeni cuibul sub pretextul ” nu ma mai intelege…nu ma mai iubeste daca ma pune sa fac si aia …si aia…..nu mai considera printesa lui” si cauta alt mascul dornic de recunoastere pe care sa-l capuseze pana cand se va satura si acela. Deci, in concluzie stimate doamne…… valabil doar pentru cele care vreti sa fiti pupate-n cur…. cu reverenta va spun….”ladyes first” 😉 sau cauta-ti alt pupincurist.
    Exemplu personal: Sunt casatorit de peste 22 de ani. Imi respect sotia pentru faptul ca este langa mine si cand mi-e bine, si cand mi-e rau, ca ne completam cat putem , ca formam un cuplu si pentru ca se bucura atunci cand ies cu prietenii, la fel cum ma bucur si eu cand iese si ea cu prietenele, fara sa „punem” bot ca suntem lasati acasa cu copiii sau cu treaba.
    Pe romaneste, comportamentul de ” vreau sa fiu pupata-n cur” e comportament de pitipoanca ieftina de mall, bronzata la cutie si care crede despre ea ca e „o recompensa” in natura. Dont’ worry….pitzi, asta tine pana incepi sa te stafidesti un picutz….dupa aia poate ai noroc si i-ai facut un plod ultimului fraier cu bani cu care ai fost si o sa mai traiesti un pic din pensia alimentara si jumatea de avere furata de la fraierul care muncea in timp ce tu nu aveai alta ocupatie decat sa „arati bine”.
    Am doua fete ( sa-mi traiasca) si educatia pe care le-o dau e urmatoarea: Invatati sa munciti, sa va castigati singure traiul, sa fiti respectate de barbatul de langa voi pentru ceea ce puteti sa realizati, nu pentru faptul ca aratati bine si singurul lucru pe care-l stiti sa faceti este sa faceti mutre si fitze. Si, pentru cine a compus acest post, nici structural, nici organic nu sunte-ti mai tari decat barbatii. In momentul cand o dati in bara cu ceva aveti cea mai tare scuza ” sunt doar o femeie, ce vrei de la mine”. Sau alta replica ” dar fa tu asta draga, doar esti barbat”
    Pot sa pun pariu ca, daca de acum incolo toti barbatii ar inceta sa ma arate aceasta slabiciune ( malefica as zice eu) pentru sex, sa inceteze sa mai intoarca privirea dupa una care arata bine, sa zambeasca tamp la o „provocare” aruncata de o femeie frumoasa si sa se faca ca nu intelege, dupa 6 luni ar intra toate femeile in criza ” ce se intampla cu mine, nu mai sunt atractiva, etc”. Constutional va spun eu cum sunteti construite. Sunte-ti construite sa mintiti despre varsta, sa mintiti despre felul cum aratati, sa ascundeti defecte fizice, sa va puneti implanturi mamare….. au cumva un rol in hranirea copilului, sau cum? nu sunt doar pentru a arata cat mai bine, pentru a inlatura competitia cu sani mai mici, pentru a fi cat mai atragatoare din punct de vedere sexual. Si va mai mai vaitati…vaiii dar ce obsedat e ala ! stii cum se holba in decolte-ul meu? sau …vaiiiii ….era unul stii cum se uita la picioarele mele si la fundul meu….ii curgeau balele obsedatul dracului. Ai nu zau? Ia pune matale o salopeta mai larga pe tine, fara tricouri mulate pe sani sau colanti mulati pe vulva de recunosti toate detaliile anatomice….sa vedem …se mai holbeaza careva? Si va rog, nu-mi serviti replica….o fac ca sa ma simt eu bine, sa vad cat de frumoasa sunt….o vezi destul si in baia de acasa cat de frumoasa esti, pune-ti mai multe oglinzi in casa si holbeaza-te la tine cat vrei. Cand iesi pe strada, daca esti imbracata provocator o faci pentru a a vedea reactiile celorlalti. Si-ti place ca saliveaza „obsedatii” la culme!
    In concluzie: Respect femeile care muncesc, respect femeile care stiu ca adevarata lor valoare sta in ceea ce au in cap si nu intre picioare, respect femeile care devin mame, respect orice femeie care se respecta pe ea, respect capacitatea de sacrificiu pe plan pesonal pe care o au multe femei, respect……..respect….
    AAAAA….abia acum am vazut ca totul e doar „o gluma”….pai de ce nu spui asa mai Petronelo…….mamaaaa ce m-am pus pe ras…….chiar nu ma mai opresc ……
    Asta e….ai incercat sa dregi busuiocul….numai ca….undeva acolo sus in text….mai nimic nu te face sa te duci cu gandul la un text umoristic sau auto ironic…..ba seamana al dracului de bine cu mentalitatea de „pitzi de mall”…..ma rog….data „aviatoare” baga si tu ceva de genul ” aceasta postare este un pamflet” sa intelegem si noi astia mai fraierii…..ca vad ca mai nimeni nu a tratat postarea ta in modul sugerat de tine 😉
    have a nice day, si bucura-te ca si la aproape un an de la „lansare” postarea mai starneste polemici 🙂
    Have Fun
    Razvan

  29. Laura spune:

    Pentru toți cei care nu au înțeles nimic din acest articol:
    Exista in lume doua tipuri de oameni: cei care înțeleg ca exista doua tipuri de oameni si cei care…NU înțeleg. Va veți da seama din care categorie faceți parte….sau nu!

  30. Mihai spune:

    Imi amintesc ca in ultimul comentariu pe care l-am scris la adresa unui text de-al tau era vorba despre misogini/misoginism.
    Recitind acum textul asta mi se pare cel mai misogin text al tau…Asta ti-o spune un feminist convins.
    Paradoxal insa , cumva e veridic si are sens. Si atunci m-am intrebat :oare au si misoginii pe undeva dreptate?

  31. Buddha spune:

    Nu voi mai intra inapoi sa vad ce mi-ai raspuns. Dar am sa te intreb, ne mai mintim mult ca ne iubim? Cam asta am inteles eu din ce ai scris. Barbatul trebuie sa vrajeasca femeia, iar femeia trebuie sa raspunda doar la vrajeli. Mi se pare un pic cam …. fara cuvinte. Cand o sa traim si noi si voi in realitate si totul sa fie frumos? Si de ce inveti barbatii sa vrajeasca femeile? nu inteleg. Iti place sa stii ca esti mintita ca totul este frumos? Ori este frumos, fara reguli, teorie, ori nu este si basta. Cauta-ti pe altul. Care simte sa faca astfel de lucruri! Dar probabil preferi sa traiesti in minciuna decat sa ai rabdare sa intalnesti un barbat care chiar te place si apreciaza asa cum meriti. Good luck!

    • Buddha spune:

      Am mai citit despre tine, ti-am ascultat filmuletul de pe youtube cu hani. M-ai determinat sa mai intru sa verific 🙂

    • Petronela spune:

      textul ăsta e o ironie. şi se referă mai degrabă la un mod diplomatic de a pune problema decît de a-l minţi pe celălalt. poate umorul meu nu e pentru toată lumea. există o vorbă, o ştiţi şi voi: un prost aruncă o piatră în baltă…

    • Razvan spune:

      Petronela, din cate vad eu, mai nimeni nu a sesizat „ironia” sau ” umorul” din textul publicat initial. Ba chiar a fost perceput ca un text formator de opinie. Esti pe un spatiu public, chiar daca este spatiul creat de tine. Esti urmarita, citita, si de persoane tinere care nu au inca o opinie formata despre cum ar trebui sa fie sau nu o femeie sau un barbat. Te rog frumos, ca sa nu mor si eu…prost….arata-mi de unde ar reiesi ca trebuie sa radem la acest text. Sau nu mai incerca sa dregi busuiocul.

    • Mihai spune:

      @Razvan si altii care „nu au priceput autoironia”:
      eu unul si cred ca si altii au zambit la textul asta si si-au zis „bai nene chiar are dreptate, daca as proceda asa cu nevasta-mea chiar ar functiona”.
      este autoironic pt ca-l scrie o femeie care prezinta situatia nu ca fiind ideala ci din contra , prin prisma slabiciunii feminine asumate.
      cum ar trebui noi barbatii sa „luam” textul asta? pai simplu , nimeni nu e perfect. asa cum tu ai defectele tale, fluturii tai asa si ea are un fix: SA-I ARATI ca-ti pasa.Despre asta e vorba.Tie iti pasa , fireste si ea intuieste asta cumva dar din cand in cand vrea sa O SI ARATI.
      e clar acuma??
      PS: eu unul nu prea fac asta , recunosc, si ea imi reproseaza, dar o sa ma straduiesc mai mult pe viitor.

    • Petronela spune:

      Eu nu îmi explic sau apăr scrisul. Cine nu e capabil să îl înţeleagă, e problema lui, nu a mea. Nici nu îmi doresc să fiu înţeleasă de toată lumea, că nu sunt Poptămaş. Abia se mai cern cititorii. Cît despre formatori de opinie şi spaţiu public, nu am şi nici nu o să am vreodată pretenţia că aş fi aşa ceva, iar spaţiul ăsta e al meu. Unde eu scriu subiectiv şi personal. Restul ţi-a explicat Mihai.

    • Razvan spune:

      Spatiul e al tau, dar e public. La fel ca un restaurant, sau un club , sau un hotel sau ….sau….acolo e proprietatea privata a cuiva, dar pentru ca e un spatiu public respecta niste reguli. La fel si aici, postezi ceva ce poate vedea toata lumea, fi pregatita si pentru opinii diferite.
      Si pentru Mihai….ma repet….arata-mi unde este autoironia…in text….
      Eu vad in ” Bărbaţii traiesc colportând mituri despre femei. Sunt cu toţii convinşi ca trăim reale sentimente ca teama de abandon, grija de a rămâne nemaritate, frica perpetuă ca atunci cand pleaca de langa noi se duc la alta…În realitate, toata psihanaliza asta prinsă din zbor din filme americane proaste nu are nici o legatura cu ceea ce suntem. Structural, organic, suntem mai puternice decât ei. Ceea ce confundă ei cu teama de abandon şi alte angoase asemenea, este aplecarea noastra către afectivitate, sensibilitatea noastra, nevoia noastra de tandreţe si de atenţie. Pe scurt, avem nevoie sa fim pupate în cur, domnilor, altfel relaţia de reciprocitate se anulează de la sine. Carevasăzică nu veţi primi înapoi ceea ce va doriţi de la noi. Şi, ah, oh, vă doriţi multe.” o afirmatie. Si punct. Si crede-ma, „nevestele” ( eu prefer sa vorbesc despre SOTIA mea )nu functioneaza asa. Nu au butonul de ON fixat in cur, nici la propriu si nici la figurat. Cu tot respectul pentru expunerile voastre, sa-i arati ca-ti pasa inseamna mult mai mult decat o vorba mestesugita, si aici nu vad decat superficialitate.
      Si, ma repet, din ce parte a textului reiese ca ar trebui tratat ca „umor” sau „ironic”? Vad ca se ocoleste raspunsul asta. Ok, sunt prost si nu inteleg. Iluminati-ma! 🙂

    • Petronela spune:

      Umorul şi ironiile nu se explică. Ai capacitatea să le înţelegi sau nu o ai. O zi bună!

    • Razvan spune:

      Hai mai Petronela! Zau, te credeam mai buna decat atat. umorul si ironiile nu se explica….pai asa orice nativ din ghetourile din sectorul 5 arunca cu rahat pe tine si restul rad de se caca pe ei…si ei numesc aia umor….ok, e umor. dar de proasta calitate….umorul e menit sa scoata un zambet, ironia e menita sa te faca sa reflectezi….chestia aceea cu „umorul si ironia le intelegi sau nu” e folosita de obicei cand scoti o gluma proasta….si ii faci pe ceilalti prosti ca nu o inteleg, tu punandu-te undeva intr-o pozitie „safe” deasupra tuturor :)….am luat si am recitit comentariile…..in afara de mult prea inteleptul Mihai, (intre noi fie vorba cred ca-ti face un pic de curte…..asa cum a inteles el din postul asta si incearca sa pupe putin prin partile dorsale pe care le poate repera si el pe aici) nu am mai vazut pe NIMENI sa rada sa-i dea lacrimile. Ba chiar pana si ceva persoane apartinatoare ale sexului frumos te-au cam contrat…..auci….iarta-ma! am uitat….e doar umor, dar neinteles de nimeni…….am mai citit si altceva de prin alte postari ale tale….si….oi fi eu misogin dar tu esti o misandra numai buna de pus in vitrina cu portelanuri chinezesti….fragila, delicata, expresiva, colorata…..si rece.

    • Angela spune:

      Razvan, foarte multi (majoritatea) au sesizat ironia, au zambit, le-a placut si au trecut la un alt articol sa mai zambeasca putin (sau, in alte cazuri, sa verse o lacrima – pentru ca articolele Petronelei trezesc tot felul de sentimente). Vad ca ai multe de spus, insa m-ai pierdut de la primele cuvinte. De ce nu scrii pe blogul tau daca tot ai atatea de spus???? Stiu de ce, ai fi singurul tau cititor…

  32. valentina spune:

    cu totii o mai comitem!

  33. Unda spune:

    Da, imi place sa fiu pupata in … . Da, si lui îi place. Dar îmi place si faptul ca-mi spune „iubibi, ma duc si eu la munte cu baietii”. Si-mi place ca si eu îi spun lui „ma ies cu fetele la o cafea”. Si asa mi se pare firesc, sa avem fiecare spatiul nostru, pentru care sa nu trebuiasca sa jucam piese de teatru si sa facem scenarii, sau exercitii de logica de tipul „if … then”. Si cred ca asa e normal.

  34. Mihai spune:

    Razvan,
    vad ca ai nuantat un pic ironic termenii …eu folosisem „nevasta” tu , „sotie”.
    Uite fac si eu o gluma daca imi permiti si il citez pe G.B. Shaw : ” Dacă te căsătoreşti din dragoste devii bărbat şi nevastă; când te căsătoreşti din comoditate, domn şi doamnă, iar din motive materiale soţ şi soţie. Eşti iubit de nevastă, apărat de doamnă şi suportat de soţie. Nevasta are în grija ei gospodăria, doamna casa, iar soţia banii. Bărbatul bolnav este îngrijit de nevastă, vizitat de doamnă, iar soţia se interesează de starea lui. Când murim, nevasta ne plânge, doamna e cuprinsă de jale, iar soţia poartă doliu.” …… In fine scuze , pt citatul asta off-topic.
    Eu am explicat de ce mi se pare ironic textul in comentariul anterior – „este autoironic pt ca-l scrie o femeie care prezinta situatia nu ca fiind ideala ci din contra , prin prisma slabiciunii feminine asumate.”
    Daca ai fi citit-o pe Petra , cat de cat ti-ar fi mai usor sa intelegi ironia textului cat despre umor …nu stiu ce sa zic , unii se uita la Seinfeld altii la Doi barbati si jumatate ,altii la Trazniti in Nato…
    Mie mi se pare usor amuzanta insasi situatia in sine , sa o iau pe departe pe nevasta-mea , sa o iau cu texte , sa nu se supere ca ma duc cu baietii.De fiecare data cand am incercat, desi ea era foarte serioasa eu imi inabuseam cu greu un zambet …
    oricum una peste alta ,eu zic ca e o solutie buna de incercat de cat mai multi barbati, rau n-are ce sa faca.

    • Razvan spune:

      Mihai, ma bucur ca esti un om cult si-l citezi pe Bernard Show…ii imbratisezi parerile, le imbratisezi si pe ale Petrei…..e nemaipomenit asa….sunt retete universale, aproape religii, altfel decat asa nu se poate….Uite ca eu nu emit citate…..am parerile mele, la fel ca si Petra. Pe care o respect, ii respect si opiniile ….cu care imi permiti sa nu fiu de acord? Vad ca eu continui sa „atac” ideea din postare iar raspunsurile vin un pic la persoana 😉

      Aaaaa…si nu te supara cand citesti afirmatiile de mai sus…..sunt la fel ca ale Petrei…..umor fin si autoironie 😉
      Aaaaaa….ce prost suuunt! In sfarsit am inteles unde autoironia din textul Petrei!!! Evrika!
      „Sunt femeie, sunt structural mai puternica decat un barbat care invariabil e plin de stereotipuri si fara prea mult creier ca sa vada mai departe de niste filme. Si, pentru ca eu am nevoie de atentie, tandrete, ar fi bine sa mi l-e acorzi. Altfel, pentru ca tu vrei multe de la mine ( si stim noi ce vrei) daca nu ma pupi in cur nu mai vezi tu nimik de la mine” ……deci, autoironia consta in faptul ca, desi sunt puternica apelez la un mic santaj. Nu ma pupi, nu-ti dau. Iar eu reactionez negativ la ideea de santaj. Si raspund la obiect: Te pup daca vreau, nu ca ma conditionezi. Ma conditionezi, raspund „pupa-te singura”. Te pup ca-mi esti draga, nu ca altfel te superi. Te pup ca te iubesc, nu ca altfel te doare capul seara. Bottom line, auto ironia este, intradevar, evidenta. Sunt femeie tare si mare, dar nu stiu decat sa ma folosesc de nevoile tale ca sa obtin ce vreau de la tine. Umor si autoironie? Mai curand un pic de lipsa de autorespect si de autodegradare.
      In aceasta autoironie nu ideea de reciprocitate mi-a repugnat, ci conditionarea din spatele ei. Fara acea conditionare, citez: Carevasăzică nu veţi primi înapoi ceea ce va doriţi de la noi. Şi, ah, oh, vă doriţi multe!” ar fi fost un text cu ceva seva.
      „In my opinion”
      In fine, vorba lunga saracia „sotului”. Ma opresc aici cu postarile pe acest topic…..se pare ca-mi depaseste capacitatea mea de a aprecia umorul asa ca ma duc sa mai vad ceva telenovele si sa mai ascult niste manele…ca fara ele e sufletu e pustiu…nemuritor….si rece 😉
      O zi frumoasa si spor la pupaceli 😉 Poate iese ceva 😀

  35. Mihai spune:

    da ,ai dreptate , s-o lasam asa cum a cazut, probabil ai si tu dreptate vorbesti prin prisma experientei tale , dreptatea e de obicei undeva la mijloc.
    de multe ori nu sunt de acord cu ideile Petrei si de obicei atunci nu fac comentarii pt ca mi se pare absurd sa intri cu cineva in vorba numai ca sa-i spui ca nu esti de acord cu el ,…. in fine .
    am rezonat cu ideea Petrei din acest text pt ca m-am regasit in el.
    ca tu nu te-ai regasit ,inteleg, dar asta nu inseamna ca unul din noi e prost .
    pur si simplu unele adevaruri nu sunt universal valabile, fiecare cu realitatea lui.
    Sincer , chiar nu vad de ce ai luat-o asa personal …

    • Razvan spune:

      Offff……Mihai…….am zis ca nu mai comentez, ca nu ma replic….Nu am luat nimic in „nume personal”….pur si simplu totul porneste de la felul in care este scris acest text…..zici ca este un postulat.
      „Bărbaţii traiesc colportând mituri despre femei. Sunt cu toţii convinşi….”
      Aici nu apar exprimari ca: „eu cred ca” sau macar „majoritatea barbatilor traiesc”…..de asta zic ca nu-mi pare….umoristic si autoironic si chiar nu m-as fi „sesizat” citind acest „postulat” daca in urma unor „critici” pe el nu ar fi fost apoi „imbracat” in text umoristic sau auto ironic sau…..
      Pur si simplu mi-a parut ca persoana emitenta atat de transant a acestor pareri a bagat de seama ca pe undeva a scrantit ceva si apoi s-a acoperit. Eu cred ca atunci cand dai dovada de curaj si afirmi ceva ….sustine-ti ideea si nu o da cotita.
      Totul e doar o analiza pe text, continut si atitudine…..nimic personal…..nimic la persoana.
      Peace bro 🙂

  36. Cafia spune:

    Răzvan – nici o femeie cu scaun la cap nu vrea să aibă un fătălău în casă – mamiii, îmi dai voie să …. – bleah! textul ăsta este EVIDENT o glumă – cum am dori în secret să fim pupate si ridicate in slavile casniciei.
    Adevarul e ca totul e diplomatie si negociere, cerere, cerere, cerere si oferta, cîntarire si selectie a replicilor care să conteze.
    personal cred CĂ CĂsnicia e o poveste de adormit copiii

  37. Adrian spune:

    Nu inteleg. Tu ii inveti pe barbati sa isi minta prietenele si sa le manipuleze ca sa plece singuri la munte? Cum ar putea sa fie asta atitudinea inteleapta? Ar trebui sa o pacalesc „ca nu plec fara ea” iar apoi sa o lingusesc ca sa nu se supere? Este absurd si ar fi urat din partea mea sa iti urmez sfatul.

    • Petronela spune:

      evident că nu înțelegi. era o ironie, un pamflet al cărui lead este acela că tonul face muzica. nimic mai mult.

  38. cristina spune:

    Cred ca ne luam prea mult în serios.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *