căsuţa celor trei fetiţe e aseptică, aidoma unui salon de naşteri. miroase a levănţică, în căsuţă, şi vag de tot a rufe proaspăt spălate. dimineaţa aerul se umple de stropi infimi de parfum care plutesc aşa, din dormitor pînă la uşă şi apoi în lift, prin parcarea subterană. hepi, sharpeiul vecinului de la 11 îi adulmecă şi latră dement, de parcă i-ar certa.
noaptea, fetiţele dorm iar trupurile li se aburesc de somn. cele mici, în cutiuţele lor de chibrituri de-o parte şi de alta a camerei verde-măr-verde. îşi agaţă uşor de tot fricile de braţele candelabrului-anti-frică-de-la-ikea, să nu se rupă şi să cadă în visele lor. în caz de cutremur, candelabrul e prevăzut cu un dispozitiv care împachetează rapid fricile şi le încuie. altfel, dimineaţa fetiţele le îmbracă la loc, peste pielea goală, ca să nu plece la şcoală nepregătite. numai cea mare doarme într-o cameră unde cresc lalele sidefii pe un perete vişiniu-vişină-putredă. doarme încolăcită, în poziţie fetală şi suspină. prin camera ei, printre lalele, se perindă, pe rînd, o ursoaică înfometată cu puii ei, un val uriaş, o pereche de aripi albe care ştiu să zboare, celelalte două fetiţe, din nou ursoaica, ursoaica, ursoaica, un set de transpiraţii reci, unul de fierbinţi, singurătatea înveşmîntată în gris-perle, o domnişoară inocentă, un text între somn şi veghe, unu, doi programatori goi, un păpuşar sau un DJ, căderi de zăpezi, turbioane de apă. şi puţin soare – cam 23%. fetiţa cea mare doarme îmbrăcată cu fricile ei, nu are candelabru-anti-frică unde le agăţa.
căsuţa celor trei fetiţe mai are o cameră albă, cu pereţi pe care au înflorit lalele-stilizate-alb-roşu-alb-dalb şi geamuri uriaşe, cu levănţică, care cresc în pădure şi o canapea albă-dalbă-care-are-memoria-tuturor-trupurilor-care-s-au-tolănit-în-ea. în camera albă nu doarme nimeni decît tăcerile fiecăreia.
Ce-am mai debitat:
dezorganizată fiind, şedinţe cu părinţi cutreieram Postarea următoare:
la treizeci şi cinci de ani, tinereţea se sfârşeşte (Senancour)
mi-e si frica sa folosesc cuvintele dupa ce am citit povestea asta, si totusi o s-o fac: e minunat scrisa, e fantastica, e la alt nivel, e de…simtit, de mirosit, de auzit, de…exceptie, cred ca e campioana povestilor, povestea dupa care sultanul s-a hotarat sa se insoare cu Seherezada.
Iti multumesc ca te-am gasit.
Mi-am adus aminte de Aglaja Veteranyi cu postarea asta.
eu mulţumesc că îţi place. 🙂
Offf, m-am ghemuit langa canapeaua asta si nu-mi vine sa mai plec de-aici. I think i’ve been hit.
Atât de gingaș scris și descris încât, cine se va-ncumeta să apese clanșa ușii casei celor trei fetițe, e musai să aibă inima-fluture.
aș spune, dar mai bine tac.
A nu se citi fara acordul parintilor! Produce dependenta!