trăieşti acolo, în borcanul tău, fiindcă aşa face toată lumea.
într-o zi te izbeşti cu capul de capacul ăla. devii conştient de el doar pentru că doare, tot aşa cum nu îţi simţi ficatul decît cînd bei prea mult, deşi îl porţi în tine. sau poate borcanul devine conştient de tine, căci el te conţine, tot aşa cum tu conţii ficatul. doar că ficatul tău, oricît ai bea, nu poate pleca din tine, aşa că nu îi rămîne decît să se oftice, să se mărească, să facă o boală ceva.
dai să ieşi din borcan. vezi că eşti singurul nebun, dar asta nu te opreşte. aluneci. te-opinteşti, sari afară. stai pe capac, te uiţi în zare. sus, cerul. dedesubt, o mare de borcane transparente, fiecare conţinînd cîte un om ca tine. unele borcane sunt mari, încăpătoare, altele minuscule, înghesuite. dar nu vrei să te mai întorci acolo, cînd lumea e atît de mare şi e atîta aer de respirat.
ei te văd pe capac. îşi fac semne, te înjură, urlă la tine, băi prostule, vino înapoi în borcan, nu vezi că toată lumea stă cuminte, ce-ţi veni, boule! in-cre-di-bil!
treci la locul tău în borcan!
dar tu salţi, sari din capac în capac, peste capetele lor. ei te înjură şi mai abitir. nu te pot aduce înapoi, dar vorbesc despre tine, te arată cu degetul. comitetetele se întrunesc, te proscriu, eşti declarat persona non grata şi condamnat la moarte, în contumacie. vreo doi, stîrniţi de scandal, decid să încerce şi ei. se opintesc, alunecă, se aburcă, hop, pe capac. lumea îi huiduie, unul pleacă mai departe, altul se teme, se întoarce în borcan. în borcan e călduţ şi sigur, toată lume facea la fel, doar.
borcănoşii te mai hulesc o vreme. eşti făcut în fel şi chip. unii te invidiază, ar vrea şi ei afară să vadă cum e, dar nu au curaj. te înjură şi ei, huo, sper că ai crăpat, acolo afară! ce tîmpit, cum să pleci pur şi simplu, ca neoamenii? cînd în borcan e căldulţ şi sigur…
cele 5 legi ale borcanului
legea 1: borcanul este singura formă de libertate existentă
legea 2: mărimea borcanului depinde de gradul de prosperitate; cu cît mai prosper, cu atît borcanul mai mare
legea 3: în afara borcanului nu există nimic
legea 4: locul fiecărei fiinţe este în propriul borcan. orice abatere de la această lege este o erezie şi va fi pedepsită
legea 5: oricine părăseşte borcanul va fi proscris şi condamnat la moarte.
***
mai dă-mi un anotimp, un an, un timp Next Post:
NUnta
eh, borcane si borcane :). cateodata mi se intampla insuportabila constientizare a incercarilor de a imi tine cu forta copila in ‘borcanul’ drept; e insuportabila fiindca nu are niciun sens: eu evadez in lumea larga a desertului dintre borcane ca s-o ‘salvez’, ea evadeaza in lumea larga a intimitatii ei ca sa scape de mine, iar un zid gros de sticla transparenta ne tine mereu aproape, mereu la distanta. de aceea imi permit sa adaptez legile borcanului la: 1)borcanul poate fi o forma de libertate sau chiar singura; 2)nu conteaza marimea borcanului decat in masura in care nu crezi in existenta extraterestrilor; 3)in afara borcanului exista totusi cel putin un imens desert, asadar o posibila fata Morgana; 4)locul fiecaruia este in propriul borcan, insa ratacirilor li se da sansa iertarii; 5)este superflua, oricum pribeagul cat si nepribeagul sunt condamnati la moarte .
disclaimer: raspuns de dragul jocului
Intotdeauna calea de mijloc a fost cea mai comoda, dar progresul s-a datorat celorlalti, care aleg sa iasa din tipare. Acum nu oricine poate sa o faca si nu multi pot sa si inteleaga nevoia imperioasa a unora de a face asta.
Dragut sa -ti inchipui o nemarginire de ,, borcane,, cu scorobeti misunind prin si printre..
niciodata nu m-am regasit atat de intens in ceva ce a scris… Poate de-aia am si pus mana pe taste pentru prima data de cand te citesc si mi-am spus: “trebuie sa stie asta!”
Cum orice moneda are doua fete as spune ca majoritatea stau in borcan din cauza copiilor. Nu ca si cum copiii si libertatea ar fi doua notiuni discrepante dar sunt foarte rar intalnite impreuna.
borcanul este zona de confort. faptul ca avem sau nu copii, responsabilitati…este un slogan confortabil, si el. tot ce am cistigat ca societate datoram celor huliti, afara din borcan, din tipar, din cerc. si nici un respect nu simtim nevoia sa le purtam, nici o admiratie. dar ne folosim fara complex de tot ceea ce curajul lor a putut smulge Marelui Licurici si ni se pare chiar ca avem dreptul. cam asta este povestea centrala a umanitatii crescuta si descrescuta pe tiparul gloatei auto canibale. exceptiile, din pacate, ramin exceptii si nu reusesc sa stirneasca un efect global. poate nici nu trebuie, poate nici nu merita saltul din borcan, unii.
Foarte misto, foarte metaforic, rontujita pe la colturi exprimarea,slefuita,finisata, e ce “trebe” mai ales ca-mi pare ca scrii “de pe capac”
si mitul pesterii
Ce te faci cand traiesti in borcan si nu iti dai seama de lucrul acesta ? Nu traiesti ca si cand nu ar exista ?
Cind vezi ce e p-afara, atunci incepe beleaua.