MENU
bride

de • 8 iulie 2014 • adevărurile meleComentarii (40)

NUnta

Cînd eram mică, nunţile mă speriau, însă exercitau asupra mea o certă fascinaţie. Erau ritualurile care se păstrau cu religiozitate pe vremea aia şi la care participam cu însufleţire, ca toată lumea din sat, eu şi toată copilărimea, care umbla în cîrd după nădragii ălor mari, gata să îşi bage nasul unde nu avea niciun ceaun la fiert. Mai întîi era împodobitul porţii cu brad şi flori, la care ne dădeam şi noi, copiii, ghes pe lîngă ficiorii care tocmeau poarta de sărbătoare. Pentru ziua nunţii, umpleam găleţile cele mai bune din casă cu apă limpede, peste care presăram flori rupte din curte, pe care le aşezam în calea mirilor, cînd ieşeau cununaţi de la biserică. Nuntaşii aruncau acolo bani, care rămîneau pe fundul ud al găleţii după ce scurgeam în şanţ apa înflorată. Eu nu aveam voie să pun găleată, mama zicea că e ruşinos, aşa că mă uitam cu jind, de pe margine. Participam şi eu cu fengshuiul floral la găleţile altor copii, ca să nu mă simt lăsată pe dinafară din ritual. Îmi trecea repede ciuda, că fugeam la poartă la Brăneanca şi la Magdus neni, unde se încingea hora miresei, în colb şi soare arzător, de se făcea praf rochia fericitei pe poale, pînă sus. Mă înspăimînta foarte furatul mirelui, care se producea subit, în mijlocul dansului, cînd ficiorii care decuseară împodobiseră poarta, luau proaspătul însurăţel pe sus, pe braţe, şi se repedeau cu el şi cu noi după ei, în curte la Magdus neni, unde se isca gura rece a unei fîntîni cu ghizd, foarte adînci. Şi cît ai spune mire, îl puneau pe găleată şi îl scoborau în puţ, la răcoare. Găleata de tablă era rezistentă, încinsă cu doi drugi de fier, la fel şi lanţul cu care era legată şi de care se ţinea însurăţelul, dar eu tot tremuram de frica lui, să nu cadă, să nu se rupă, să nu se înece. Şi în timp ce mirele stătea pe fundul fîntînii, deasupra luciul oţelit al apei, nuntaşii negociau recuperarea lui şi aducerea la suprafaţă. După cîteva minunte de învoială, doi bărbaţi vînjoşi prindeau să învîrtă roata, iar tînărul mire era readus la lumină cu scrîşnet de lanţ.

Pe mine mă speria obiceiul ăsta, eram mereu cu inima purice, că o să pierdem pînă la urmă un mire şi se face din nuntă-nmormîntare. Înainte de asta, mă mai înspăimînta luatul miresii de acasă, care se înfăptuia din mai multe încercări, după ce mirele, tot el, sărmanul, se trezea ba cu o mătură frumos împodobită, ba cu o babă zbîrcită cu voal. Şi aşa am decis eu de mică copilă că nu vreau să mă mărit aşa niciodată.

Aşa că nu am visat nicicînd să mă fac mireasă. Nu m-am visat în rochii dalbe, iar în timp am reuşit să prind oroare de nunţi, în genere, la care mă duc numai dacă nu se poate altfel. Şi cum eu nu am făcut nuntă din cele, nu am obligaţii. Ce cuvînt oribil, obligaţie! Care desemnează exact ce se întîmplă azi.

Fac parte dintre cei pentru care nunta nu este eveniment esenţial în viaţă. Văd femei care vorbesc ani după despre nunta lor ca despre cel mai important lucru care li s-a întîmplat şi îşi pun poze cu ele mirese de profil deşi între timp sunt în divorţ. O femeie nu ar trebui să fie marcată aşa de tare de propria nuntă. Suntem mai mult decît mirese şi neveste. Astea sunt roluri.

Azi nu mă mai sperie ritualurile nunţilor, ci inutilitatea lor. Una din două căsnicii se desfac, dar asta nu împiedică lumea să se căsătorească isteric, cu rochii kitschoase şi coafuri ireale, care schimbă complet fizionomia miresei şi o fac să semene mai mult cu maică-sa, decît cu sineşul natural. Mă sperie tot efortul depus, cu cîte un an înainte, pentru o zi în care oricum te bat pantofii, te strînge corsetul, arăţi ca o gheişă vopsită şi apoi scursă de transpiraţie, ţi se dezlipesc genele şi unghiile false, eşti pozată, dansată, chinuită, furată şi dusă în te miri ce crîşmă, apoi răscumpărată pe o sticlă de whiskey ieftin, totul ca să ai cîteva fotografii retuşate în fotoşop pe care să le fluturi victorioasă cinşpe ani de la nuntă încolo. Eu cred în lucrurile simple, aşa că toată fandoseala asta sclipicioasă mă sperie de moarte. Dacă ne iubim, ne căsătorim cu cîţiva oameni dragi alături, cărora să le pese de-adevă şi să se bucure pentru noi, nu cu o şleahtă de îmbrăcaţi în costume şi strangulaţi de cravate care înjură strepezit că au fost obligaţi să vină şi să burduşească plicul, în vreme ce se consolează bînd tot de pe masă, măcar să facă pagubă dacă tot dau un ban.

Mă sperie toate felurile de mîncare, care vin una după alta, ca o compensaţie pentru faptul că la final, eşti obligat să umfli plicul. Mă sperie ţinutele nuntaşilor, mă sperie lăutarii şi muzica proastă, fotografiile cu mireasa în palmă şi dansul pinguinului. Mă sperie şi obiceiurile mai noi, de fiţe, cu lecţiile de dans ca să execuţi un vals chinuit – lecţiile de dans sunt în regulă, dar nu e în regulă să le iei doar ca să dai bine la nuntă -, nunţile cu temă, rochiile înzorzonate de mii de euro pe care le porţi o singură dată. Mă sperie tot kitschul violent, gălăgios, care ţipă de la mese. La naiba, mă sperie nunţile şi tot ce nu e simplu pe lumea asta. Cred că sunt defectă. Sigur sunt defectă. Asocială. Nebună. Nu îmi place alcoolul, nu-mi plac adunările, oamenii beţi, petrecerile cu multă lume, rochiile sclipicioase, machiajul strident, coafurile de naşă, muzica ce se obişnuieşte la nunţi. Ştiu că mulţi fac nunţi ca să fie fericiţi părinţii, dar eu tot nu văd de ce aş pune un asemenea circ în scenă ca să fie mama fericită, în timp ce eu sunt nefericită. Sigur, sunt şi nunţi de bun-simţ, dar alea sunt puţine şi nu arată aşa. Oricum, nu îmi amintesc să fi auzit în ultimii ani pe cineva să spună: am o nuntă luna asta, abia aştept să merg, ci doar: trebuie să merg la o nuntă.

Şi mă mai sperie să văd femei care rîd de nunţile altora, dar sfîrşesc prin a face exact la fel, ba chiar mai ridicol, mai împopoţonat, cu mai multe voaluri, briz-brizuri, perle, paiete şi volane, cu freză mai barocă, cu machiaj mai suprarealist, căci toţi suntem foarte critici cu alţii, iar cînd vine vorba de noi, ne cherdem bulendrele, vorba bunică-mii şi ne lasă baltă orice simţ al penibilului.

Nu, eu nu am făcut nuntă, deşi poate mama şi-ar fi dorit. Nu m-am îmbrăcat mireasă, nu am tocmit restaurant şi muzică, nu am făcut poză în mîna mirelui. Să nu îmi spuneţi că de aia nu au ţinut mariajele mele!!!

40 răspunsuri la postarea NUnta

  1. Alexandra spune:

    Ai punctat perfect trairile mele..multumesc

  2. Laura Muresanu spune:

    Cu tot respectul (pe bune!), mariajele tale, dupa capul meu mic si tare, n-au tinut din cauza ca esti desteapta si asumata.
    Puteai sa fii si tu mai ”maleabila”, asa… Nu te omorau cateva bucle date cu fixativ sclipicios si niste compromisuri pe ici pe colo, la si dupa nunta. Cred ca nici pe mine nu m-ar fi ucis definitiv! 🙂

  3. Roxana spune:

    So true!!! Am fost la maximum 10 nunti in viata mea si provin dintr o familie numeroasa… Trebuie sa recunosc, doar la 2 m am bucurat sa merg, asta pentru ca ma intalneam cu bunele mele prietene, raspandite prin diverse tari!!!

  4. Lavinia spune:

    Eu nu am fost la nicio nunta,de aceea mi-am dorit-o nespus pe a mea si la vara chiar ma voi duce la una! Imi plac oameniicare se vor casatori, deci nu va TREBUI sa particip ci ma voi duce cu mare placere!
    M-am cununat in casa regretabilului Amza Pelea si a fost un sentiment minunat, inclusiv plimbarea cu trasurile caci da, am inlocuit masinile!
    Dar nu am scapat de stransul corsetului, de starea de voma cand vedeam cum curgeau farfuriile cu mancare(abea daca am gustat), de 5 perechi de pantofi schimbati..inclusiv sandale luate de pe la neamuri..ca nu puteam sta in picioare si daca ar fi sa aleg din nou…as face opusul!
    Petronela, esti un om tare frumos!

  5. Paula spune:

    Cat de mult ma bucur sa aud ca „anormalitatea” mea este perfect normala si pentru altii.

  6. Adriana spune:

    Brrrr, eu chiar am nunta anul asta, in Octombrie, si mi-e groaza, mai ales dupa ce-am citit articolul tau.
    Am avut ‘de tras’ cu parintii nostri care, cand au auzit ca facem nunta (noi ne platim absolut tot, sa nu existe discutii si nici sa nu se-ntample ceva ce n-am vrea noi), deja au inceput sa se gandeasca la cine au fost la nunta si cine trebuie sa vina ca deh, obligatia e obligatie! Fiind stapani pe situatie, le-am scos gargaunii din cap, spunandu-le frumos, ca-si pot chema ‘obligatiile’ (si pe rudele cu care n-au mai vorbit de ‘nspe mii si nici n-ar avea ceva in comun) cand si-or face ei nunta, la a noastra vin doar cei apropiati pe care chiar ii vrem langa noi si care vin de placere si nu pt ca TREBUIE (chiar am insistat pe acest cuvant, pt ca nu vreau sa-mi vina nimeni din obligatie, cum nici eu nu prea fac lucruri ‘obligata’).
    Ne-am ‘distrat’ si cu rudele care s-au simtit de-a dreptul jignite ca nu le-am trimis invitatii, desi stiau si ei si stiam si noi ca nu vor veni. :))

    Mi-e groaza si de discutiile cu unele persoane care nu-nteleg de ce nu vreau unghii false si rochie stil printesa sau mai stiu eu ce alt trend/fitza – uneori, recunosc faptul ca stau si ma gandesc daca eu sunt prea demodata si nu tocmai sanatoasa la cap, sau daca doar am nenorocul sa dau peste oameni care habar n-au ce-i ala bun-gust, valori morale samd… Nu c-as da eu pe dinafara, dar totusi.

    In fine, continua sa scrii in stilul tau, c-o faci tare bine. 🙂

    Adriana

    • lelia spune:

      fi tare!!!!!!!! nu uita ca d ce tie frica nu scapi.asa ca priveste NUNTA ca pe pe orice firesc din viata ta….si maine este o zi….poate cea mai frumoa
      sa, de ce nu ?:!

    • Adriana spune:

      Multumesc de-ncurajari, Lelia. 🙂 Nu privesc nunta ca pe ceva ce trebuie facut musai, ci ca pe ceva normal in viata noastra; suntem impreuna de aproape 8 ani si consideram ca a venit momentul. Abia astept nunta, pentru ca vreau sa ma distrez si stiind ca vom avea doar oameni dragi alaturi, stiu sigur ca se va-ntampla.

      N-am facut repetitii pentru dans si nu vom avea instructori, insa vreau sa facem dansul (si, mi-ar placea sa iasa bine, avand in vedere c-al meu are 2 picioare stangi) pentru sufletul meu, desi stiu ca toti cei ce vor fi acolo se vor bucura cu noi (sper) si vor vedea partea amuzanta a lucrurilor, chiar daca va fi sa ne mai impiedicam.
      Ne dorim ca nunta noastra sa ne reprezinte, drept pentru care mergem ‘pe haios’ dar cu bun gust si, in acelasi timp, am incercat sa ne gandim la toti invitatii, astfel incat sa se bucure c-au venit si sa se distreze, ca pana la urma, asta inseamna nunta (ma rog, cel putin pentru mine).

    • lelia spune:

      vezi..deja esti mai pozitiva….bv tie!..bfta…aha…era sa uit….casa de piatra

    • Adriana spune:

      Multumesc, Lelia. :*

  7. lelia spune:

    serios Laura?! asta sa fie motiv de divortz? destaptaciunea si asumarea?????? sau ca imediat dupa ce ne trezim „maritate” vrem sa devenim mame pt dragii de sotzi….cand de fapt cheia este sa continuam coabitarea sub titlul de sot si sotie, dar in realitate sa fim tot prietenii de dinainte…..adica tu cu viata ta (film cu prietenele, o cafea sau orice altceva), iar el cu baietii ca baietii….ce zici ??? la mine a funcionat

    • Laura Muresanu spune:

      Felicitari!
      …mai ales pentru ca detii ceea ce numesti cheia pentru mariajul functional. Sa recapitulez, asadar, ca sa nu uit cumva pe parcurs – eu cu viata mea (film cu prietenele, o cafea sau orice altceva), si aici, la „orice altceva” banuiesc ca intra…orice altceva, ca sa pastram spiritul democratic si, nu in ultimul rand, liberul arbitru; asa, iar baietii cu baietii… si, imi permit sa adaug, orice altceva, ca avem drepturi egale.
      Pe cand un blog cu sfaturi pentru tinerele dar si mai putin tinerele cupluri? Promit sa fiu repectuoasa si sa nu te contrazic.

    • lelia spune:

      nu, nu banuiesti bine…orice altceva inseamna tot ce poate fi „cuminte”..crede-ma ..nu ma gandsc la prostii..ha, ha…sa exemplific: sotul meu(poreclit Coji !!) este PASIONAT de fotbal..asta insemnand plecari la meciuri pa peste tot(!!) la noi sau la altii( in afara!)… nu m/am opus…am astptat sa imi vina si mie randul…si crede-ma, a meritat…orice om cu mintea la cap(dak o are!!) aprecieaza ca nevasta lui NU se opune pasiunii majoritatii barbatilor..FOTBALUL…..iti mai spun un scrt…am stiut sa „compensez” orice nedreptate in general in viata, facandu-mi mici placeri…vrb vine mici..pt ca pasiunea mea este aurul..asa ca fa tu calculele…..incearca si tu si o sa vezi ca merita

    • Laura Muresanu spune:

      Eu ti-am propus sa-ti faci un blog…

    • lelia spune:

      cred-ma ..NU am vorbele la mine….te/ai plictisi….dar cauta-ma pe mail: leliana.dima@petrom.com….te jut oricand cu plcr

  8. anda_elena spune:

    Sunt fată de Iași, crescută și educată frumos, învățată să fiu fericită. Așa am decis eu să mă mărit cu un băiat de la țară, frumos, deștept și educat. Și, așa am decis să mă mărit… la țară! Am făcut cununia civilă în iarbă, iar cununia religioasă în biserica în care a fost botezat bărbatul meu! Cu tradiții, atât cât ne-am dorit noi, cu detalii de suflet – la care singuri am contribuit.
    Am făcut asta cu tot sufletul, deși lumea în jur era crizată, iar mama ofta un picuț – că eram singura fată din bloc care n-a ieșit mireasă din casa părinților ei. A fost atât de fain! Pe dealuri, vântul îmi bătea în voal și ajuta pozarii să facă super-fotografii! Inclusiv vestita-aceea, cu mirele ce ține mireasa în palmă! 🙂 M-am simțit, cu adevărat, frumoasă și fericită!
    Petrecerea a fost în orășelul de lângă sat, cu o parte semnificativă a invitaților pe care nu-i cunoșteam. Însă, tuturor le-am vorbit și le-am zâmbit de parcă ne știam dintotdeauna, cu toți am dansat și am ciocnit! La sfârșit, au fost mulți care au venit și mi-au mărturisit că n-au mai participat demult la vreo nuntă la care să se bucure, la care să nu regrete bănuțul pe care ni l-au oferit! Și, logic, din nou am fost fericită!
    Acum, la nunți merg și din obligație, dar punând mereu dragul înainte. Nu dau niciodată bani cu părere de rău – deși nu înotăm în ei… – ci, îi dau, pur și simplu! Banii sunt făcuți să fie cheltuiți, iar nuntașii sunt făcuți să se simtă bine! Dacă ei sau mirii nu știu cum să facă asta… totul se transformă doar într-o noapte pierdută!… Eu n-am de gând să cobor în plasa lor!

  9. Cristina spune:

    Peste nici 2 saptamani ma casatoresc.
    O sa avem o cununie simpla unde vor fi prezenti 9 insi – dintre care 4 sunt copii. Nu am rezervat nici restaurant, nici muzica, nici fotograf ci vom manca ceva acasa la noi si probabil ca unul din cei 9 ne vor face si 3 poze.
    Rochia mea e alba, trei sferturi , simpla. Nu am voal si nici la coafor nu voi merge.
    Multi s-au minunat si s-au intrebat si s-au suparat ca nu sunt invitati, ca nu am trimis invitatii … etc.
    Nimeni nu a inteles de fapt ca asta e momentul nostru si nu al lor. E un moment pe care vrem sa-l traim in liniste si simplitate. Atat.

  10. Ioana spune:

    In sfarsit o femeie normala! 🙂

  11. diana spune:

    e diferenta aceea general valabila cand faci ceva fiindca trebuie sa-l faci (de indeplinit dorinta parintilor, de bifat ceva pe lista, de aratat ceva lumii) vs cand faci fiindca vrei sa faci acel lucru si stii ce accepti si ce nu.

    am avut nunta, pe care ne-am dorit-o si ne-am platit-o singuri, si am facut numai ce a vrut muschiul meu : fara ni-ni-ni, acordeoane, hora in fata blocului, galagie; am vrut rochie cu spatele gol sa mi se vada tatuajul, am vrut fara sarme si corsete, voalul a fost cat o batista ca sa imi lase ceafa goala si sa nu ma traga lumea de voal / par ; la furat am anuntat de dinainte ca nu vreau club, vreau parc de distractii si am fost dusa la tirobombe , masinute – probabil exist prin multe fotografii de vacanta cand ma dadeam in balerina si calare pe taurul mecanic :)) am respectat dorintele amicilor musulmani si tinut cont de cei cu restrictii de alimentatie asa am scos porcul din meniu…si minune : nunta fara sarmale…si n-a cazut cerul pe noi :)))

    amicii nostri inca spun ca e cea mai frumoasa nunta la care au fost 🙂

    n-as schimba decat puscariile de artificii de la dans fiindca au afumat tot salonul de au fugit toti invitatii afara 🙂

    • Adriana spune:

      Diana, esti foarte tare – esti genul de mireasa non-conformista pe care le ador. N-as putea sa fiu ca tine, pentru ca nu mi s-ar potrivi, insa tot te admir si cred ca si eu vreau in parc de distractii – deja-mi imaginez ce nebunie ar fi. 🙂

  12. Petronela spune:

    foarte tare ca ati reusit sa faceti nunti simple si misto! la asa o nunta m-as duce si eu…

  13. Gabriela spune:

    Acest articol e pe sufletelul meu. Sunt in asentimentul tau. Nu-mi plac nuntile. Deloc! Am fost doar la 3-4 nunti toata viata mea, la prieteni foarte buni. Dar, de fiecare data m-am simtit naspa, oripilata de „fastul” sau mai bine zis „falsul” intregii ceremonii. Pe langa faptul ca plecam nemancata (nu ca tineam neaparat) , ca nah nuntile sunt traditional-carnivore, pe langa faptul ca plecam nedansata, ca nah nuntile inseamna lautari, manele, si dansuri rasuflate, pe langa faptul ca a trebuit sa port conversatii deloc inteligente cu oameni pe care nu ii cunosteam si care se plangeau de orice, pe langa faptul ca nu am apucat sa schimb nici doua vorbe cu mirii care au binevoit sa ma invite, cand plecam, ramaneam mereu cu un gust amar, o noapte nedormita pe care nu o sa o sa o recuperez vreodata, dar mai ales imi parea rau ca nu am apucat sa ma bucur cat ar trebui pentru prietenii mei. Si nici ei nu s-au bucurat dupa cum aveam sa aflu ulterior. Poate nuntile aveau o alta insemnatate in trecut, dar in ziua de azi e doar o scuza, sau mai bine zis fitza, sa se streseze lumea cu cheltuitul zecilor de mii de euro pe care nu ii au, pentru o noapte cu mirese stresate, miri confuzi, invitati pusi pe criticat. Totul pentru fericirea invitatilor, dar nu a mirilor.
    Petronela, cu fiecare postare te admir din ce in ce mai mult, imi e foarte draga! 🙂

  14. Radu spune:

    Incep sa descopar ca sint asocial…

  15. Lali spune:

    Te-am cunoscut intr-o zi. Nu-mi amintesc care si nici cum; insa nu intamplator, asa ceva nu exista decat in DEX. Fara prea multa gargara si ridicari la cer, m-am trezit ca dau refresh in fiecare dimineata la acest blog de nervi, care, d`altfel, a ramas de multa, multa vreme deschis in bara Firefox-ului. Si mi-a luat ceva pana sa-mi dau seama ca nu scrii niciodata sambetele si duminicile. Asa ca am ales pentru weekenduri sa citesc retro, pana ajung la zi.
    Nu am dat niciodata feed-back (asta fara motiv), chiar daca savuram articolele rand cu rand, cuvant cu cuvant, nu pe diagonala cum te fac multi sa le citesti blogurile. Insa acest post …..ACEST POST! Acest post a pus foarte frumos in cuvintele cele mai potrivite, sentimentul pe care-l am cu privirile la nuntile din ziua de azi. Eu nu stiu sa scriu asa bine sau sa explic cuiva de ce la 27 de ani, aproape 10 ani de relatie si nu mai stiu cati de locuit impreuna, nu sunt inca maritata. Dar,pe bune, daca ma mai intreaba cineva am sa-l directionez aici.
    Nu e nimic de adaugat! E TOT. E ROTUND!
    …. Dar daca ar fi sa existe un cretinism mai mare decat aceste nunti care dupa ce s-au terminat „viata nu mai are niciun rost,o sa murim cu totii”, ei bine acela e dat de acest val de tineri care vor sa fie altfel, si care aleg sa faca o nunta secretoasa si cool , alaturi de familiile lor si cei mai apropiati prieteni, undeva intr-o bisericuta in satul in care s-au nascut, cununati de preotul de la botez eventual, in deplin mister, dar care dupa nunta, bombardeaza siteurile de socializare si blogurile personale cu poze de la nunta lor intima, ca sa vada „peporul” ce deosebiti sunt ei. Unde-i frate intimitatea?
    In rest…..nu ma lasa sa dau refresh la o pagina inchisa!

  16. 3.14... spune:

    Unii, tot mai multi, au ramas fara simtul ridicolului. Trebuie sa impresioneze cu ceva daca mansarda e goala.
    Si nu esti defecta. Defectii plang dupa plicul dat. Trebuie…

  17. Diana spune:

    Eu mă pregătesc de una. În care am să apar în rochie albă, în stil grecesc, cu părul împletit și o coroniță cu flori. În mâini am să țin câteva floarea-soarelui. Și atât. Nu vreau lăutari, nu vreau dansuri sofisticate, nu vreau lume multă.

  18. Ralu spune:

    Anormalitatea ta,Petronela, este doar din cauză că faci parte dintr-o minoritate, dar la un moment dat- zic psihologii sociali- și minoritățile pot să traseze norme comunităților în care trăiesc.
    p.s. la nunta mea de argint te invit și pe tine 🙂 ceva simplu, fără zorzoane, fără fasoane, cum a fost și cea inițială (la curte, printre dealuri transilvane, cu fete în rochii de vară și picioare goale, cu o mireasă aiurită căreia i s-a furat mirele și i-a cântat în microfon ca să-l răscumpere. Prietenii cu voce ne-au cântat, cei cu aparate foto ne-au fotografiat…Pfui, nici măcar fotograf oficial n-am avut… 🙂 ) În plicul de la final m-aș bucura să-mi lași ceva scris de tine. Ce zici, te pot pune pe listă?

  19. Ella spune:

    Credeam ca doar eu sunt ciudata ca nu imi pac nuntile. Of!

  20. Petronela Petrescu spune:

    Am o nunta in 6 saptamani. Abia astept. Asta ca sa pontez. E adevarat ca toate suferintele pe care le ai enumerat tu mai sus nu se aplica pt nunta asta. Nu s au aplicat nici pt nunta mea, acu’ vreo doi ani. Si tocmai ca sa evit suferinte de genu’ si pt ca aveam de ales, nunta nu a fost in tara. Pentru ca in romania m-as fi simtit mai presata sa ma conformez. O sa apuna vremurile astea si in tara. Le simt cum apun. Dar nu am avut rabdare sa te tin piept. Tot respectul pentru caracterul tau.

    PS: am abandonat numele ‘Petronela’ cand am inceput liceul. Dupa ce m-am plictisit de glume si porecle, am ales sa folosec celalalt prenume disponibil in certificatul de nastere. Iti multumesc ca esti cool si te numesti ‘Petronela’. Urmatoarele generatii de Petronele vor avea viata mai usoara.

  21. Liliana spune:

    :)) Eu încă îmi aduc aminte şocul soacră-mii când i-am zis că mă mărit cu fiu-său în mai. „Cum mamă, luna despărţirilor, alea-alea etc”. Şi încă oroarea ideii că urma să fie pe 13! Până la urmă n-a fost pe 13, din diverse motive, a fost pe 20, dar la noi pregătirile de nuntă au durat o săptămâna în cap şi n-am respectat regulile standard. Şi tare bine a mai fost!
    Trecând însă peste asta, la noi încă există o inerţie mare în privinţa anumitor obiceiuri care au fost deformate în timp. Nunţile care la ţară aveau (şi încă mai au în anumite cazuri) o anumită culoare, dulce şi plină de înţelesuri, au căpătat la oraş sclipiri false brodate în jurul unei hârtii care nu are nimic în comun cu esenţa ideii de căsătorie. O să treacă. Sper să treacă. Sper ca atunci când cei doi băieţi ai mei se vor hotărî să îşi lege zilele de perechile lor, vor face asta aşa cum vor vrea ei, cu sinceritate şi dragoste, neţinând cont de babe şi moşi şi rutine care nu-şi mai găsesc rostul. Şi off topic, mai sper şi că n-o să vină o zi în care, deschizând pagina ta, să îmi rânjească frumos un mesaj cum că ţi-ai fi şters blogul :). Ar fi păcat. Însă mai important decât asta este ca tu să fii fericită, indiferent ce înseamnă acest lucru – pentru că meriţi!

  22. cris spune:

    Daca iubesti trebuie sa lupti pentru implinirea ta mai ales ca partenerul nu te „ia” ca sa faca pem plac unor terti, ci pentru ca te vrea asa cum esti…asa cum il vbrei si tu pe el…deci cred in aceasta institutie si vad ca merge. ( dupa 20 de ani cand esti in preajma partenerului si simti fluturi in stomac inseamna ca e o institutie functionala )

  23. carla spune:

    De acord 100%.cam aceeasi treaba e si cu botezurile,din pacate:(pui mici tinuti in crasme pline de fum pana la ore muuult prea tarzii din noapte,pasati ca leapsa din mana in mana pt poze de facebook,imbracati in haine absolut incomode.doar ca sa fie lumea multumita….o tampenie incredibila.cat despre nunta,in viata mea nu m-am visat mireasa pt ca nu suport sa fiu in centrul atentiei,sa pup pe nimeni in fund si restul celor zise de tine.dar ne-am casatorit,in perioada cea mai grea din viata noastra,in 2 sapt am facut „nunta”.eu aveam 21,el 26.o cabana la munte,o mana de prieteni,un laptop si niste boxe,un bufet de unde s-a mancat cu mana.am stat 3 zile si am cutreierat muntii.am facut si cununie religioasa,tot la cabana,intr-un costumas alb pt ca nu vroia popa sa ma cunune in rochia neagra pe care mi-o cumparasem:))oricum am sfarsit in tenisi si blugi.un preot tanar si de treaba care a inteles ca nu prea suntem dusi la biseruca,nu ne-a cerut sa ne spovedim,impartasim,postim etc.a facut o slujba frumoasa,ne-a dat niste sfaturi bune si cam atat.si nici nu am fost in vreo luna de miere exotica,am cutreierat cu trenul o bucatica din tara noastra si asta a fost.nu as schimba nimic

  24. carla spune:

    Am uitat sa mentionez ca nu s-a pus problema sa primim bani,ci doar cadorui

  25. […] poartă majoritatea oamenilor la nunți, muzica, băi, nu îmi place nimic și pace. Am mai scris aici în detaliu despre asta. Și, contrar celor observate pînă acum de mine la multe doamne care au […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *