Unul dintre lucrurile „ciudate” pe care le-am remarcat la Bruxelles a fost acela că, la terase, în restaurante, oamenii discutau și se priveau în ochi, nu aveau privirile aplecate spre mîinile în care țineau smartfoane. Foarte rar, și numai oamenii singuri, păreau absorbiți de telefoanele lor. Sigur, în Bruxelles netul merge mai prost decît la noi, wifi-ul nu e gratuit decît o perioadă limitată, dar orișicît, nu am văzut oameni suferinzi din cauza asta. Ba dimpotrivă.
Îmi amintesc, cînd am văzut filmul Her, de o scenă în care, undeva la metrou parcă, toți trecătorii erau complet abstrași, nimeni nu se uita în jur, erau profund conectați la telefoane și orice altceva înceta să existe, iar scena aia mi-a dat fiori reci pe șira spinării. Nu suntem deloc departe de chestia asta nici noi. Eu însămi petreceam un număr uriaș și ucigaș de ore răspunzînd la mesaje, comentarii, stînd de vorbă cu cei care îmi scriau, fără să țin cont de multe ori unde sunt, cu cine, ce altceva am de făcut. Fiindcă eu nu știu să spun nu, mi-e rușine să nu răspund, totul mi se pare urgent, sunt mereu la dispoziția oricui are nevoie de mine. Chiar în ultima seară la Bruxelles, bărbatu-meu s-a șucărit fiindcă îl chemasem să facem bagajele împreună, el mă întreba diverse, însă eu nu auzeam fiindcă tocmai îmi scrisese un puști care avea nevoie de ajutor și mi s-a părut că asta e mai urgent, fără să îl anunț și pe el că amînăm operațiunea cît sunt eu ocupată să salvez pe cineva. Iar asta nu era prima oară că ignoram pe cineva drag, din realitate, ca să răspund unor apeluri din cealaltă realitate, cea virtuală. Fiindcă mereu am considerat că și cei de acolo tot oameni reali sunt, cu probleme reale.
Și acum consider același lucru, dar am decis să prioritizez. Și, fiindcă sunt incapabilă să mă abțin dacă văd pe telefon notificările, mă furnică buricele degetelor să văd cine mi-a scris, dacă sunt copiii?, dacă e ceva important?, mi-am dezinstalat Facebook de pe telefon fără pic de regret. Am crezut că va fi mai greu să rezist, însă mi-am dat seama că e o adevărată binecuvîntare. În weekend am fost plecați să coclăurim, nu am petrecut deloc timp pe telefon și am fost de o sută de ori mai conectată la mine, la copil, la bărbat, la natură. Iar Facebook, doar de pe laptop, de acasă, cu porția, cu program, este absolut suficient. În loc să scrollez ca o lobotomizată – deși la mine în feed găsesc foarte multe chestii mișto, nu mă cac pe mine – am reușit să termin scurt vreo trei cărți. (Nu, Solenoidul încă nu, dar trag tare.) Prea mă obișnuisem să bag nasul în telefon, să fiu conectată, pasămite, la realitate și vremuri, în timp ce viața și realitatea rulau în fundal, iar eu nu apucam să le observ de ecranul de ultimă generație al telefonului mult mai inteligent decît mine.
În schimb, mi-am instalat, adică bărbatul, că eu sunt cea mai atehnică persoană în viață și nici nu vreau să învăț, citez – niște aplicații foarte mișto care mă împing să îmi depășesc tot felul de recorduri personale, cum ar fi numărul de pași zilnici, de kilometri merși pe jos, de scări urcate, inima, sîngele, ba avem și una pentru monitorizarea activității sexuale!, cu care am de gînd să-i scot ochii (sau el mie?) dacă o fi cazul, mai încolo.
Așadar, fac primii pași întru eliberarea de sub sclavia internetului și mă simt excelent. Ba chiar recomand. Habar nu am cît o să mă țină, dar o iau ca pe o cură de dezintoxicare. Un fel de detox al minții.
femeie de secol 21, eliberată (temporar) de sclavia internetului
versus
femeie de secol 21 în plină sclavie a internetului
Observați diferențele, da?
Așa că, dacă îmi scrieți și nu răspund pe loc ca pînă acum, să nu credeți precum Zdreanță, cel cu ochii de faianță, că m-am făcut a dracului. Doar că voi vedea mesajele atunci cînd am timp să mă dedic lor și voi răspunde apoi, ca întotdeauna. Pace.
despre autenticitate la artist Postarea următoare:
de ce nu mă uit la game of thrones
Cea mai inteleapta idee.
Care e aplicatia cu care urmeaza sa ii scoti ochii? 😀 Haaai, vrem si noi sa stim!
In rest, congrats! Viata e cea mai viata traita nu scroll-uita :)).
Much love!
se cheamă… haha, naughty!
dar nu cu aplicația îi scot ochii, ci cu datele adunate: practic, ții un jurnal cît vrei de detaliat. și apoi vii și spui: nu mă mai iubești ca la început, uite cît ne iubeam, de 4, 5, 7 ori pe zi (după caz) :)))
O decizie înțeleaptă ! Felicitări !
Toată lumea va avea de câștigat, cititorii tăi au răspunsuri personalizate în toate textele tale și știu că a fi conectat înseamnă mai mult decât un răspuns politicos. Așteptăm să citim cu mare răbdare.
Bună dezintoxicare !
PS : Ești din ce în ce mai frumoasă, relaxată și zâmbitoare, să respecți timpul legal de lucru și să nu ne răspunzi, știm că ești acolo.
mulțumesc! 🙂
Pace tie!… Eu m-am eliberat de TV si, legat de feisbuk, am ales sa nu am pe nimeni in lista de prieteni, doar sa pot accesa diverse… Deocamdata, simt ca n-am pierdut nimic.
eu nu mă mai uit la teve de foarte mulți ani. nici nu mai am, tot de atîția.
Aceeași senzație o aveam și eu…mai ceva ca n Matrix , toți cu capetele în jos butonand ….îmi venea sa sar la ei sa îi zgâlțâii de umăr și sa le spun cât de mișto e tufa de trandafir de alaturi, sa îi întreb dacă azi au privit cerul sau vreun copac? Eu i-as zice nu detox, chiar „exorcizare”….de multe ori sa te cerți sau îndrăgostești on line a devenit REALITATE REALITATE ….în REALUL REAL nici nu mai ai chef sa savurezi o înghețată sau sa mergi tinandu-te de mână cu omul iubit, iar de zâmbit parcă iți vine să ți pictezi pe fata vreun emoticon! Multe bucati de timp consumat netrait de adevaratelea și cumva mult consum nervos…
….
eu nu aș demoniza netul chiar așa. în definitiv, ne servește multor scopuri. eu, personal, m-am ajutat enorm de net.
ca să nu mai zic că mi-am cunoscut bărbatul așa. doar că lucrurile trebuie dozate și ținut un echilibru.
Felicitari
Insa faptul ca ai tinut sa impartasesti cu noi poate fi un semn ca defapt nu ai scapat. Sa vedem ce urmeaza.
păi eu asta fac, de aia am blog, știi. ca să împărtășesc cu cine are chef să m-asculte, adică citească. 🙂
Disponibilitatea aia o aveam si eu. Eram un fel de Spiderman…toti aveau nevoi importante, de neaminat!! Acu’ tratez asta cu psihologu’, care a zis ca nu-i ok. Nu ca nu stiam si io, dar e mai misto sa iti zica altu’ contracost.
Ca doctor eram tot asa…fara sa lucrez la urgente…pe mine ma sunau pacientii non-stop (Luni, Duminica, ziua, seara, vacanta etc)…culmea e ca incepusem sa fiu sunata sa dau sfaturi si din alte specialitati…ca vazusera ca stiu si era free of charge:-):-):-)
Facebook nu am avut niciodata pana la venerabila etate de 38.
Nu m-a tentat. Cu putinii prieteni si familia vorbesc sau scriu pe whatsapp, in caz ca nu ne vedem.
Iar aplicatiile alea minunateee!
Sotul meu e ultra mega tehnic (io inca scriu in fisa cu pixu’…) mi-a instalat si mie pasii, pulsul, oxigenu’ etc. De cand cu pasii zilnici am lasat masina si ma duc pe jos la cabinet…ca ma supar daca nu ii fac. Uneori ocolesc numa’ca sa ma pun acolo cateva sute!! Cine zicea ca daca n-ai FB nu.existi? Uite-ma! :-):-):-)
Ardeam sa scriu si eu un comentariu …si l-am scris asteptand sa traversez…ca nu aveam rabdare sa ajung acasa.:-):-):-)
:))
La multi ani, Petronela! Nu stiu daca te serbezi sau nu, dar eu iti urez sa fii TU, sanatoasa, fericita, implinita si mereu curajoasa!
Te citesc cu drag si cu mare admiratie pentru asumarea de care dai dovada.
nu mă prea serbez, ce să zic, nu sunt fan serbări și ziua asta nu am simțit-o niciodată ca fiind a mea. dar asta nu mă împiedică să mă bucur de urări din tot sufletul. mulțumesc!