MENU
IMAG0039

de • 23 iunie 2014 • (de)liriceComentarii (27)

la o masă din bistro

Bistro-ul era gol la ora aia îngînată. M-am aşezat, ca de obicei, la masa de la geam. Prietena mea întîrzia sau eu ajunsesem mai devreme. Nu conta, îmi plăcea liniştea care îmi picura în cap. Mesele goale de jur împrejur. Doar la masa de lîngă mine mai era un cuplu care tăcea. Iar sus, la nefumători, o băbuţă distinsă şi îmbrăcată colorat, bea vin în pahar cu picior cu nepotul ei. Mi-a plăcut scena aia, cu totul, era foarte rotundă şi caldă. Mă uitam la ea ca la o fotografie color şi îi studiam detaliile: eşarfa şi unghiile bătrînei doamne, eleganţa cu care ţinea paharul de vin, ochii vii ai nepotului, firescul cu care discutau. În momentul ăla mi-ar fi plăcut ca toate bunicile din lume să arate şi să se poarte aşa, să fie undeva în oraş, într-o cîrciumioară cochetă, bînd un pahar de vin cu nepoţii lor.

Mi-am comandat un ceai şi mi-am aprins o ţigară subţire şi mentolată. Deşi nu fumez decît rar, am mereu un pachet în geantă, pentru ocaziile cînd ies în oraş. În timp ce trăgeam fumul în piept, mi-am dat seama că fata de la masa de lîngă mine plîngea. Suspine mici, înghiţite, tăiau aerul şi mi se aşezau în urechi. M-am întors puţin să-i observ pe cei doi. El avea ochelari cu rame negre şi cămaşă Burberry. Stătea drept, cu un aer suficient. Ea, prăbuşită peste masă, suspinînd încet, iar pe scaunul de lîngă ea, o geantă ieftină, de vinilin. Apoi el a început să vorbească. Trei replici mai tîrziu, am scos agenda să notez, ca să pot reproduce fidel cele văzute şi auzite.

– Toţi îţi spunem să te laşi de fumat, nu înţelegi că îţi vrem binele? Nu există aşa ceva că nu poţi, e spre binele tău. Treaba ta, eu nu îţi impun nimic, dar e foarte nasol ce faci!

Dă din picior nervos. Ea continuă să plîngă. Îşi ţine capul în mîini. El reia, cu un  ton mai ridicat, tot mai tare.

– Eu ţi-am zis, doar, tre să ai un pic de voinţă, ce mama dracului, nu vezi că nimeni nu e de acord cu ce faci? Acum plîngi, de ce faci scene aici? Eşti o proastă, după ce că nu eşti în stare să le laşi dracului de ţigări, mai faci şi scene…

Ea replică ceva pe ton scăzut şi plîngăreţ. Nu aud ce spune, dar e evident că se explică, e rugătoare. Mă enervez, mă ridic şi merg la baie. Trec pe lîngă ei şi mă izbeşte iar poziţia ei obedientă. De oriunde aş privi, mi-e clar care sunt rolurile acolo. Bărbatul e dispreţuitor, scîrbit, superior. El are bani, ea e la cheremul lui. Îmi vine să mă duc să o iau de mînă şi să-i spun că nu trebuie să stea acolo, că poate şi merită mai mult. Că ea crede poate că îi va oferi o viaţă mai bună, dar că nicio poşetă scumpă din lume nu merită să te laşi tratată aşa. Că umilinţa doare mai tare ca foamea sau ruşinea de a nu avea haine de firmă. Am văzut de multe ori în jur. Cînd mă întorc la locul meu, el pare că s-a mai înmuiat. Ea e în continuare tristă, cu capul în mîini, privirea pierdută. Ştiu exact cum se simte, cît de neînţeleasă şi obidită. Cum ar vrea să se ridice şi să plece, dar e ţintuită pe scaunul ăla, cu călăul ei rînjind dispreţuitor pe partea cealaltă a mesei.

– Bine, te duc pe banii mei la terapie din aia şi o să reuşeşti, dar trebuie să te laşi că eu nu te mai vreau aşa… Nu mai plînge, hai că mă duc să îţi iau ţigări! Fata protestează slab, dă să-l ţină pe scaun, el se smulge şi iese. Îl văd trecînd pe lîngă geamul unde stau şi iau notiţe în Moleskine-ul turcoaz. În acelaşi timp, intră prietena mea. Mă găseşte scriind de zor, foarte atentă în jur. Înţelege ce fac şi rîde încet. În bistro năvăleşte Burberry, cu un pachet de ţigări pe care îl aruncă triumfător pe masă, fetii. Ea e inertă. El desface pachetul, în timp ce ea se opune iar, anemic. Îi pune o ţigară în gură, i-o aprinde, cu gestul că îi face o mare favoare. E fericit, radiază, simte prin toţi porii ce individ special şi superior e, cîtă înţelegere are pentru jumătatea lui proastă şi slabă în faţa viciilor. Dar lasă că se ocupă el de ea, o dezbară el de toate obiceiurile proaste. Ea fumează cu aerul că nu a respirat de cîteva minute şi se uită la el cu ochi umezi, de viţică, contraplonjat, căci el e sus, iar ea, e jos.

Mă gîndesc la toate femeile care privesc contraplonjat la bărbaţii lor. Şi mă doare. La toate femeile care nu pot alege pentru sine: chiar dacă alegerea lor e proastă, au dreptul la ea. Au dreptul să decidă pentru ele însele, să nu fie mînate ca vitele de la spate, să nu fie condiţionate, să nu fie obligate şi dispreţuite pentru cine sunt. Prinse în laţul perfid al nesiguranţei şi fricii.

Închid caietul, cu un gest amar. Prietena mea rîde:

– O să se facă liber trei mese de jur împrejur cînd te aşezi tu, nu o să mai aibă curaj nimeni să stea aproape de tine, de frică să nu scrii despre ei…

Eu ridic din umeri. Aşa sunt eu, atentă la tot. Fiecare întîmplare e o lecţie.

 

 

27 răspunsuri la postarea la o masă din bistro

  1. Geanina spune:

    am ajuns sa cred ca de fapt asta cauta barbatii: femei obediente, dependente de ei, nu foarte inteligente (asta ca sa fiu draguta) … si asta doar ca sa se poata plange de ele, sa poata afirma „cat de norocoase sunt ELE ca ii au pe ei” …. spun ca isi doresc o femeie independenta, inteligenta, cu care sa poata purta o conversatie de la egal la egal ( ha ha ha 🙂 ) … sperand sa prinda in plasa o asemenea femeie, doar pentru a o transforma intr-o alta vitica … si tot asa ….

  2. ana spune:

    Sau avem , poate, o dorință masochistă de a simți că aparținem , că cel care ne ceartă ne vrea binele și ne iubește … Și dacă dependența dispare sau o înlăturăm conștient , ne ridicăm și mergem mai departe … Și mai păstrăm spaime și ne trezim uneori cu gândul că timpul ne apasă umerii cu ireversibilitatea lui.

  3. Ariadna spune:

    Unde le gasesti?! Eu de ce nu vad scene d-astea?! Ce drama se desfasura acolo… Cred ca as fi inceput sa rad.
    Mintea mea nu poate concepe. Desi sunt acum in faza de a ma desparti de un EL minunat dar prea labil pt creierul meu, si sper sa fie intr-un mod elegant pana la coada (sa vedem daca am cu cine sau nu), nu vad de ce o femeie -sau toate- nu s-ar scoate dintr-un flm prost. Adica eu, in povestea vitzicii, mi-as fi aprins tacticos o tigare si, savurand-o, ii ziceam ca ma cac in parerea lui despre fumatul meu….
    Tute! Cand zic, nu ma crede nimeni! Deh…

  4. Dorin spune:

    Esti sigura ca situatia nu statea altfel decat ai imaginat-o tu? Ia sa incercam: ea-tocmai a primit un diagnostic ce in niciun caz nu se impaca cu fumatul si, intr-o ultima fortare gen je m’en fiche, nu vrea sa renunte la placerea vinovata. El-suparat, nefumator si grijuliu, a incercat toate metodele s-o convinga sa renunte la viciu, tu fiind de fata la metoda mai rough!
    Ce zici ar fi plauzibila versiunea asta? Numai tu poti spune, ai fost singura martora acolo pentru drama descrisa.

  5. Diana spune:

    O să învețe ea. Poate. Va ajunge la un moment dat când își va da seama. Sper. Să gândească singură.

  6. jo cre spune:

    :))) doamneee… eu ma regasesc total :))) ( cu exceptia gentii de vinilin, dooh!)!! Faza e ca de fiecare data imi doresc sa-l fi ascultat ca ma doare rau gatul si capul si.. :)))) Si in afara ca ma cearta, imi incheie claparii la ski si imi sterge picioarele de nisip la mare… si intotdeauna imi da portia lui la restaurant daca a mea nu e ok, desi eu le-am comandat si pe a mea si pe a lui… :))))

  7. mh_emil spune:

    Corect ce ai scris, dar hai sa ne gandim altfel, daca cuplul se pregatea de un copil si ea era doar egoista si nu putea sa lase tigarea aia lunga si mentolata pentru 1 an de zile, sau poate 2 cat sa iasa un copil fara riscuri de boli provocate de tabac… poate atunci e un pic justificat comportamentul inganfatului cu ”camesa” de firma (care probabil e made in Turkey – in cel mai bun caz). Asa ca inainte sa judeci si sa iti scri parerea gandeste un pic mai mult… si uita-te din ambele unghiuri.

    By the way… barbatii nu vor femei ”d-astea”, din punctul meu de vedere nici un barbat nu vrea o ”sclava izaura” care sa faca supe si sa se supuna… aia sunt taranii care de mult ar fi trebuit sa fie castrati sau macar izolati prin zona aia care se desertifica in Oltenia… barbatii vor un partener, un prieten, un om pe care sa se bazeze la greu si cu care sa stie ca poate, spate in spate, sa infrunte viata si pe care sa il aseze sexy pe spate si sa traiasca viata…

    Cam atat… pa pa

    • Petronela spune:

      eu nu am judecat, am povestit un tablou prin filtru personal. nimic mai mult. restul e în ochiul cititorului.

    • mh_emil spune:

      Corect! Observ ca incet dar sigur devi un ”road model” asa ca trebuie sa ai o perspectiva mai responsabila.. un pic mai explicita… nu de alta dar incet incet cititorul o sa inceapa sa-ti culeaga informatia ca ”instructiune” si o sa ajungi sa fi vinovata de cum ii ”cresti” 🙂

      In rest numai de bine!… pa pa

    • Diana spune:

      A afirmat că e o opinie personală. Să aibă o perspectivă mai responsabilă? Până la urmă scrie cum îi place și cum vrea…Că alții iau ca litere de lege, foarte bine. Până la urmă, cel ce este înzestrat cu un gram de creier citește, bagă la cap și folosește cum vrea el informația. Că e bine, că e rău.
      Lungă discuție pe această temă…

    • mh_emil spune:

      Pai si care mai e rostul? daca nu vrea sa fie ascultata(citita) poate sa scrie intr-o agenda nu pe net… trebuie sa aiba un sens nu? sa trasmita ceva… sa formeze o idee… altfel!? pentru ce?

  8. bogdan spune:

    nestiind toate detaliile faci presupuneri. care se duc in partea in care esti obisnuita sa vezi barbatii- superiori, aroganti, ce taie avantul independentei din tine.
    si asa povestea prinde pe cele ce gandesc la fel…dar e doar o poveste si cine o crede isi merita soarta 😉

  9. ingrid spune:

    Bistro del arte 🙂

  10. Radu spune:

    Malefic…

  11. Aron spune:

    WoW! Ce stereotipuri si cate doamne fara prieten:))

  12. crista spune:

    patina mioritica este perpetuata generational: barbatul este cocos, femeia se tinguie cerind mila. vine din cultura, sa zicem. si, tot din pacate, femeia mioritica nu a avut iuscuzarlicul frantuzoaicei, oficial eliberata tirziu, in fapt, dominatoare inteligenta peste partea masculina indiferent de rang si avere sau structura cerebrala si carteziana a englezoaicei care si-a organizat ca pe o tabla de sah, pas cu pas, afirmarea. respectul, pina la urma nu se cere, nu se intinde mina dupa. se cistiga si competitia e dura. departe de mine sa ma dau in vint dupa personajul masculin din text. dar nici dupa cel feminin care isi merita soarta. sa iti pui sanatatea in bete ar putea fi problema ta dar sa o pui in bete si tocmai neavenitul masculin cu 0 la comunicare sa iti tina o lectie pe tema viciului mi se pare ca vrei musai sa fii pleznit peste fata. si, in situatia aceasta, mujicul e mujic dar neviciat si pedagog, cit il duce capul, cita vreme domnisoara e slaba de inger de sus pina jos. sa nu crezi ca se va lasa de fumat, de suspinat etc., nici cu mujic, nici fara. problema ei e ca e asa cum e si in treaba asta dinsul nu are nici o vina, din contra, e curajos ca o suporta. Fat-Frumos si Bun, cu 10 la comunicare n-ar putea…nu totul le apartine, de cele mai multe ori ne apartine.

  13. Ramona spune:

    Cred ca putini au inteles esenta scriiturii Petronelei. E drept ca situatia poate comporta o multime de fatzete, deosebit colorate.
    Eu cred ca nu subiectul discutiei – lasatul ei de tigari – e esential, desi pana si aici fata demonstreaza cat e de „slaba”, ci mai ales raportul de forte dintre ei. Cineva a scris mai sus ca poate ea suferea de vreo boala sau ca urmau sa o „puna” de un copil in viitorul apropiat si el ii voia binele. Bai, ma lasi ??? Si asa o convingea ? Halal bine !!
    Expresia „pe banii mei”, aruncata la un moment dat mai mult decat jignitor denota, draga Ariadna, ca el ii cumpara pana si tigarile – lucru care s-a intamplat in sederea lor acolo – deci ea n-ar fi avut cum sa-si aprinda tacticos o tigara si sa se „cace” in parerea lui despre fumatul ei, de vreme ce n-avea cu ce.

    Mh_Emil, exista o groaza de barbati care vor sa-si alimenteze orgoliul si egocentrismul bolnav, prin indobitocirea femeii de langa ei. Da, viseaza la femei independente cu care sa stea de la egal la egal, dar realizeaza ca nu sunt suficient de buni sa le faca fata. Iar ca sa se minta pe ei insisi in fiecare zi cat sunt de „buni”, aleg astfel de specimene de femei slabe de inger, dependente de ei, care le ridica osanale.
    Am vazut asemenea indivizi. Am trait cu un asemenea individ, fiind vitzica din poveste. Singura diferenta a fost ca era „pe banii mei”. Noroc ca mi-am dat seama la un moment dat ca pot mai mult si fara „sprijinul lui neconditionat”. A fost o minunata lectie de viata, pe care totusi n-am de gand s-o mai repet.

    • Petronela spune:

      nu e bai, cine poate, înţelege. cine nu, tot degeaba sunt explicaţiile. ştii, e absolut normal ca la un număr tot mai mare de oameni care mă citesc să fie şi un număr tot mai mare din cei care nu mă receptează corect. dar se cern… 🙂

    • antonia spune:

      Fara participare la discutia in sine…nu puteti pune problema asa. Ati devenit o persoana publica si polemicile nu va vor ocoli. Nu mai sunteti autor de blog, sunteti scriitor. Face parte din dinamica conditiei. Ori separati planurile, blog, literatura, reportaj ori nu aveti altceva de facut decit sa interactionati. Iar opiniile nu sunt asa si asa, au nuante, unele chiar binevenite. Nu va inconjurati de un zid de adulatori, poate fi periculos si poate atinge scriitorul din dumneavoastra, echilibrul creatiei. Misoginia si mizandria sunt ambele forme de sexism. Nu pot sa-mi inchipui ca in realitatea dumneavostra coexista numai asemenea categorii. Pentru ca exista si armonie. Sub o forma sau alta.
      Nu generalizati explicatia sau morala unei experiente printr-o extrema sau alta…puteti cadea in extremism la rindul dumneavoastra. nu astept sa publicati mesajul, as vrea sa cred ca l-ati citit si ca in viitor, cind se va aseza pentru a fi digerat ii veti face un loc in practica. pentru ca viata dumneavoastra, personala, a devenit atit de amestecata cu cea externa, a persoanei publice pe care o reprezentati incit aveti nevoie sa va situati la mijlocul drumului, in balansoarul echilibrului. acest lucru nu va rapeste cu nimic forta, unicitatea, talentul sau tematica, fara doar si poate, interesanta si vie. mai mult, veti cistiga in nota finala, veti aduna bemoli, veti trece la o alta etapa mult mai consistenta, mai rotunda. aceasta nu e o lectie, o injectiva, o insulta…opinia mea o asum, ceea ce am scris este ceea ce mi-ar placea sa aud daca as fi pe un drum similar. va doresc sa puteti sa va feriti de aplaudaci si sa invatati sa-i preferati pe cei mai putin entuziasti si chiar critici. sa preferati onestitatea cu pretul ei cu tot.

    • Petronela spune:

      aveţi dreptate şi încurajez critica, atunci cînd e constructivă. nu insultele, invectivele, judecăţile şi altele asemenea. dar sunt şi eu om iar de interacţionat interacţionez cît pot. cît despre generalizări, eu cred că acolo sunt multe nuanţe, este o analiză subiectivă şi mi se pare cam mult să mi se ceară explicaţii pentru ce simt, scriu şi cred. nu sunt proprietate publică, am opinii personale, cui nu îi plac e liber să nu mă mai citească.
      vă mulţumesc, sper că v-am lămurit.

    • Ioan spune:

      ai pe cineva? 🙂

    • Ioan spune:

      Antonia draga, spune-mi , te rog, care e diferenta dintre o persoana care scrie pe blog si un scriitor?

  14. crista spune:

    deci ti-ai dat seama ca se poate si poti altfel. ai spart vraja. ai putut pentru ca ai vrut. asul era la tine. ai impins cit colo elementul iritant, te-ai scuturat. ca si drogatul, pina nu vrea sa incerce cura nu se poate face nimic, trebuie sa vina de la tine. nu se poate aplica oricui, de aceea nu toti renunta la dependente, droguri, afective. slabiciunea poate fi tranzitorie sau temelia profilului tau, si, nici macar nu-ti dai seama. problema ne apartine noua, celor in cauza, nu lor, iritantilor.

  15. bogdan spune:

    cine e interesant in fiecare zi? eu nu. si cred ca nimeni nu poatea asta. dar ca sa mentii interesul viu mai bagi si umplutura. nu-i bai

  16. galateea spune:

    in tipitc ton hollywood-ian am sperat pana in ultima clipa ca ea se va ridica, isi va stinge tigara in cafeaua lui si ii va replica ceva de soiul „hai pa. succes la o nefumatoare.”
    in final am realizat ca suntem totusi intr-o europa a filmelor cu buget redus. al naibii de bune … si al naibii de triste.

  17. Ioan spune:

    Ti-ai pus vreodata intrebarea de ce unele femei, care sunt , culmea, dragute, apreciaza astfel de barbati? Oare aceste femei cauta astfel de barbati? Eu cred ca da, cred ca le place aceasta postura caci altfel nu vad care ar fi explicatia. Le place sa fie dominate sa profite si sa se bucure de masculinitatea lui, pentru ca asa trebuie… si asa e excitant. sentimente amestecate ca jocurile lor. O femeie care uraste un barbat, nu il place si nu il accepta nu va fi alaturi de un asemenea specimen. Rar sunt acele femei care se comporta asa cum sunt ele cu adevarat. Si multe dintre ele se comporta exact asa cum ai descris-o pe aceea persoana. Pentru ca asa sunt ele. Mi-ar place sa vad o astfel de femeie dar care felul ei de-a fi nu este sa fie asa de obedienta, ci doar intelegatoare, insa felul ei de-a fi sa nu accepte batjocura si sa aprecieze, iubeasca si placa frumosul. Poate ca pesonajul tau nu a avut destui bani pentru un pachet de tigari 🙂 .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *