În urmă cu zece luni îmi făceam acest blog şi pagina lui de facebook. Temătoare. Pe vechiul blog, pe care îl neglijasem grav un an, începuse să fie activitate, aşa că am vrut un loc al meu, unde să mă joc. Habar nu aveam ce mă aştepta. Din noiembrie şi pînă acum lucrurile au luat-o razna şi deşi e mai puţin de un an, mie îmi pare muultă vreme, căci tare multe mi s-au întîmplat.
Azi, pagina de facebook are peste 10.000 de likeuri, iar blogul a avut peste un milion de citiri. Sunt nişte cifre uriaşe, pe care mintea mea neiubitoare de matematică nu le poate cuprinde şi înţelege. Ce înseamnă aproape 200.000 de oameni diferiţi care au citit blogul meu în aceste 10 luni? Cîte stadioane pline, vorba cuiva? Şi de ce să mă fi citit pe mine? Ce am eu de spus care să ajungă la atîţia oameni?
Habar nu am. Ştiu doar că nu am scris niciodată pentru trafic, că am scris din mine, ca pentru mine. Şi că nu o voi face, niciodată. Că scrisul acesta public mi-a adus nenumărate bucurii, de la aceea uriaşă de a fi publicat o carte, pînă la miile de bucurii mai mici care vin zilnic de la voi, cei care îmi scrieţi.
Au fost zece luni pline, ticsite. Cu plimbări prin ţară la lansări, cu emoţii grave, cu oameni uimitori, care mi-au umplut inima de fericire, cu scris mult, cu disciplină, cu foarte multă muncă, pe multe planuri. M-am luat cu iureşul şi m-am cam neglijat pe mine, m-am trezit la capătul lor cu anemie severă şi oboseală mai mult sau mai puţin cronică. Acum mă menajez, căci în curînd o voi lua de la capăt. Încă nu mi-e clar ce înseamnă acest curînd, poate fi peste două sau patru sau cinci luni, în funcţie de cum mă simt şi pot, fără să mai trag în felul acesta de mine care mi-a adus prejudicii sănătăţii.
Deşi este un clişeu, o să spun ce simt acum: că visele se pot împlini, dar nu oricum, ci cu multă muncă şi onestitate. Faţă de sine şi faţă de ceilalţi.
Nu am pretenţia şi nu o să o am niciodată că ce fac eu este determinant, esenţial. Habar nu am cum (sau dacă) va fi privit scrisul meu mai încolo. Atunci cînd faci parte din tablou, nu poţi ieşi să îl priveşti din afară, să îl vezi din ansamblu. O vor face alţii, atunci cînd va fi vremea.
Dar ştiu că am marele privilegiu să am cititori care se regăsesc în scrisul meu, cărora le place să mă citească, iar asta e cea mai mare bucurie pe care un om care scrie o poate avea. Iar eu vă respect pe fiecare dintre voi, am să îmi fac mereu timp să vă răspund fiecăruia, căci un scriitor care îşi dispreţuieşte publicul îmi pare un scriitor care se dispreţuieşte pe sine.
Vă mulţumesc, tuturor şi fiecăruia. Şi mă înclin. Mulţumesc!
Şi, deşi am evitat întotdeauna să fac publice cifrele mele, mi s-a părut lipsit de modestie, o să las azi modestia naibii şi mă mai las o dată aşa cum sunt, privirilor voastre. Şi, din seria să moară dujmanii mei, locul 298 în zelist, în cîteva luni de cînd m-am înscris, unde atunci eram pe locul zece mii.
Cu ce mă mai distrez eu Postarea următoare:
(a fi) femeie
Vezi ca nu-i chiar asa cu userii. Unicii se iau pe fiecare zi dar daca eu intru in fiecare zi din astea 10 luni Analytics contorizeaza 30 zile x10 luni aproximativ 300 facuti numai de mine. Din experinta cred ca cifra corecta e undeva la 60-80 de mii de oameni unici ceea ce e oricum destul de bine(restul fiind cei care revin pe blogul tau de cel putin inca o data)
Ca exemplu sa te lamuresc mai bine. Adevarul are cam 1.2 milioane de unici pe zi. La 10 luni ar veni vreo 400 milioane de oameni, de 20 ori populatia romaniei 🙂
statistica pe care am pus-o si care se poate vedea cu ochiul liber este pe perioada noiembrie-august. eu nu ma pricep, am scris ce vad acolo. el spune 189.000 in perioada asta, habar nu am cum contorizeaza.
Felicitari! Oricum e meritul tau! Imi face placere sa te citesc, mai ales dimineata la cafea! Abia astept sa vad ce mai scrii, iar cand se intampla sa nu publici ceva intr-o zi, iti simt lipsa, cafeaua e altfel! 🙂
fato,cu sau fara statistici …noi te iubim..ce dracu! nu se vede?
Oamenii se regasesc in ceea ce scrii tu si poate ei nu au curaj, inspiratie sau tarie ca sa astearna cuvintele in felul in care o faci tu.
Se regasesc in tine,in scrisul tau…
Pe mine ma faci mai curajoasa de cate ori te citesc… Ma regasesc in scrisul tau pe mine-mama, pe mine-tematoarea, pe mine cea care in liceu cochetam cu poezia, pe mine cea de 44 de ani… dar un adolescent undeva acolo in sufletul meu…
Daca nu ne regaseam in ceea ce scrii tu nu revenem mereu si mereu in ” casa” ta,multumim ca ne primesti ca oaspeti !
ioooi, cu asta ai intors pe burta pe aia care nu pot trai de grija ta. stiu niste „doamne” care se zbat in mocirla internetului de 7-8 ani si nu ajuns la sfert din traficul tau, cum sa te inghita? ah, ce ma bucur cand mai vad ca si oamenii de calitate au succes, nu numai oligofrenii si oligofrenele plini de ura, manie, vulgaritate sau, mai rau, care scriu compuneri de clasa a 4 a. ai aici un om care iti tine pumnii.
you rock, girl! 🙂
Am fost prea succintă.
“Şi de ce să mă fi citit pe mine?”
Eşti aprigă, îndrăzneaţă, onestă până la refuz, sexy şi multe altele pe care le ştii tu bine. Dar între toate acestea eşti omenească şi laşi asta să se vadă ca pe o medalie, nu ca pe o ruşine.
fata mea draga, la mine! ah, bucurie!
Salut! Eu te-am descoperit intrand de la Printesa Ioana, care este un om tare misto si recomandarile ei tot cam pe-acolo.
Am inceput sa citesc cu curiozitate si apoi cu sete si incantare.
Mie imi place ca esti foarte vie si un OM deosebit. Apreciez ca desi ai avut foarte mult intuneric in viata ta, din cuvintele tale razbat multa lumina si bucati de frumos. Imi place ca ne provoci la gandit si simtit.
Iubesc de mor felul in care ai ales sa fii parinte (am 2 fete 11 si 16) si de multe ori mi-ai confirmat lucruri pe care le-am adoptat si eu.
Sper sa te intalnesc la un moment dat (cand ai prezentare in Bucuresti) sa iti aud vocea pe viu, sa iti vad zambetul si sa iti strang mana.
Zi buna si hang in there, continua sa faci ceea ce faci pentru ca este minunat (cel putin pentru noi, cititorii)!
multam din inima.