(4 martie 2007)
Să nu cumva să uit: azi-noapte am visat iar că zbor. Ultima oară s-a întîmplat acum doi ani, si inainte de asta au trecut poate șapte-opt de la ultimul zbor oniric.
Zburam. Nimic nu se compară cu senzația aia. Atît de real. Un Peter-pan fără praf de zînă.
Mă înălțam și pluteam, uimind pe toți. Dar feelingul, ah, feelingul ăla atît de verosimil, retrăit a nu știu cîta oară, atît de bine-știut.
M-am trezit și am avut senzația că dacă mă ridic pe vîrful picioarelor aș putea chiar să mă înalț și să pornesc în zborul știut, atît de familiar mi-era senzația.
Nu știu ce înseamnă visele astea. Nu știu ce le face să apară sau ce anume le întrerupe. Știu doar că mai mare fericire, aproape palpabilă, ca senzația de zbor din vis nu am simțit.
Libertate și ceva special, care mă diferențiază de tot și toți.
Visul, poate complicat, nici nu contează. Firul epic. Doar senzația pură, nealterată.
(10 mai 2015)
Am avut iar visul meu recurent, the good one. Am zburat. Știam că notasem undeva cînd l-am avut ultima data. Sunt atît de rare încît mi le notez de fiecare data. Îl aveam, era într-un folder de mail, acolo unde au zăcut îngropate scrierile mele atîția amar de ani. Au trecut șapte ani. Șapte ani de cînd nu am mai zburat.
Cînd eram mică, visam mereu că zbor. Pesemne erau evadările mele din real, nevoia de străpunge clopotul acela de sticlă. Numai mai tîrziu, cînd am citit Smulgătorul de inimi, m-am regăsit în copiii Clementinei care, atunci cînd au fost închiși, au învățat să zboare ca să scape.
E straniu cum revine, în cele mai neașteptate momente, cînd mă resemnez că nu îl voi mai avea niciodată. E straniu că știu cum e să zbori, deși sunt ființă terestră, cu picioare, nu aripi. Poate că am fost cîndva libelulă, unicorn sau poate rîndunică, altfel de unde să știu cum e cînd îți întinzi aripile și o pornești în văzduh? Oare toți oamenii visează că zboară?
Uneori, zborul mi-era greu. Nici zborul de-acum nu mi-a fost lin.
Trece viața și eu zbor tot mai rar.
Îmi amintesc de octogenarul care, uitîndu-se înapoi, spunea că așa a fost viața asta, ca un vis.
Primăvară, vară, toamnă, iarnă, an după an, zi după zi în care nu mai încap.
Și, uneori, rareori, îmi întind aripile și mă înalț.
Alteori, deseori, mă vizitează coșmarurile.
(foto: din filmul Angela, Luc Besson, 2005)
traduceri Next Post:
alive&mamifer
Zboară ființa din ființă. Chiar suntem niște păpuși Matrioshka.
Eu visez destul de des ca zbor (cam o data la cateva luni). Uneori plutesc, alteori zbor cu viteza. Mereu ma bantuie senzatia in ziua de dupa vis. Nu incerc sa-i gasesc semnificatii. Prefer doar sa visez in continuare.
Ieri am comandat Alive,azi am primit-o.
Visez ca dupa ce-o citesc sa am o stare comparabila cu zborul din visul tau.Am maxima nevoie de asta.Multumesc.
sper să fie așa, amu mă tem.
Te citesc.si plang.si plang.nu te opri din scris.multumesc.
Strabunica mea Ana spunea ca zborul in vis inseamna bucurie, ca esti iubit de ceilalti, iar daca zborul era sus de tot , atunci faceai lucruri bune.
Zborul meu era de fiecare dată atât de sus și mereu mai sus, dar nicidecum nu îmi provoca bucurie.
De fiecare dată era vorba de o forță pe care nu mi-o pot explica, care mă trăgea mereu către ceva, nu vedeam nimic în jurul meu, doar un fel de deșert în care era îmbrăcată această forță. Și tot acest nisip trecea în viteză pe lângă mine trăgându-mă într-un hău. În afară că mă zdruncina psihic, că mă trezeam speriată și plângând, niciun zbor de-al meu nu mi-a provocat altceva frumos.
Mai rău e că această stare mă ținea câteva zile.
Chiar mă gândesc serios să vorbesc cu cineva de specialitate poate găsim împreună o explicație…oi fi nebună și nu-mi iau tratamentul corespunzător
Eu am visat noaptea trecuta ca aveam pojar. Un pojar de manual…:-D
Si eu visez ca zbor. Destul de rar, dar e așa frumos… Odată am visat ca murisem si acum zburam, ma duceam acasă si eram in intersecția din fata blocului, doar ca in loc sa fiu pe sosea eram deasupra ei.
in orice caz, o senzație tare plăcuta.
Da, cred ca multi visam ca zburam..rar, dar e intens. Si ma lasa si pe mine cu o senzatie foarte speciala…poate fi si greu zborul, nu e totdeauna lin. Dar la trezire mai ramane senzatia aia de fericire pura care mai dureaza atat de putin apoi…si pe urma in amintire. E frumos ce spunea strabunica Mihaelei, poate asa e, cu iubirea celorlalti pentru noi si faptele bune
Uneori am impresia ca suntem intr-un farmgame virtual al extraterestrilor iar atunci cand dormim ne incarca bateriile, iar cand visam ca zburam ne mai pun niste skill-uri de suflet.
Toti am visat uneori asta, ciudat e ca se intampla dupa evenimente mai profunde pe care le-am trait.
chiar nu-mi amintesc cand am zburat in vis ultima data. Sigur cu ani in urma!…si intr-o vreme se intampla asa de des!…oare imbatransec si nu ma mai tin aripile? Vlad imi spune ca e din cauza ca imi port grijile si in somn…