MENU

de • 3 februarie 2015 • adevărurile meleComentarii (9)

înainte de internet

Unul dintre adevărurile la care ale mele rîd tare este ăla că sunt mai bătrînă decît internetul. Fiindcă așa e. Sunt muuult mai bătrînă decît internetul. Practic, la aceeași vîrstă la care ele stau pe whatsapp, pe Facebook, pe Skype și comunică în timp real cu oricine pe planeta asta, eu vorbeam la telefonul vecinei, telefon cu disc, fix, prin centrală, cu iubitul, cu suave întreruperi din partea centralistei: alooo, satunoul, vorbiți? Well, vorbeam. Femeia, cu căștile pe urechi, asculta un pic, apoi comuta în altă parte. Mă fascinau centralistele, le priveam cînd mergeam la poștă cum făceau posibilă comunicarea între oameni băgînd fire în niște mufe, nu mă gîndeam că sunt pe cale de dispariție și că vor fi înlocuite de niște aparate mici, pe care le vom purta cu toții la noi continuu, chiar și cînd mergem la baie, aparate care ne vor controla existența într-o mai mare măsură decît reușim noi înșine.

Am întrebat-o pe fie-mea cum ar fi viața ei fără telefon. Să iasă din casă și să nu poată da un mesaj că ajunge mai tîrziu. A rîs de mine că de aia sunt eu punctuală, că nu am avut smartfon cînd eram mică.

În loc de sms, la școală, ne scriam bilețele. Nu era rău nici așa. Doar că aveai buzunarele pline de hîrtie.

Nu te stresau nici părinții atît, nu aveai celular să te sune toată ziua, unde ești, cu cine, ce faci, cînd vii, ai mîncat, te-ai îmbrăcat bine, nu ți-e cam cald, poate puțin frig, din douăzeci în douăzeci de minute. Plecai de acasă – asta dacă te lăsau, eu mai mult fugeam decît plecam și te mai vedeau cînd te întorceai, ca să te altoiască cum că ai întîrziat și ei au zis la zece să fii în casă.

N-aveai nici un follower pe Instagram, Twitter, FB, Tumblr, decît dacă te urmărea vreunul pe stradă. Ceea  ce se putea întîmpla, la o adică, dar nu era de dorit. Dar dacă erai prost, era infinit mai greu de observat, dat fiind că nu erau rețele de socializare unde să-ți lăbărțezi prostia. Știau prietenii tăi cu care ieșeai la cico și atît.

Fie-mea a mică a decis că asta e cea mai rea dintre lumile posibile și că nu ar vrea să trăiască nicio secundă într-o astfel de dimensiune în care să nu ai opțiunea să-ți faci un selfie pe oră și în care să stai la cheremul unor fotografi cu film în aparat de să dureze cîteva ore pînă la cîteva zile să vezi dacă a ieșit poza bună, iar dacă a ieșit să nu ai unde o expune să vadă și restul de o mie de prieteni cît de miștoacă ești tu. Uite, așa arată iadul.

Iar eu, oricum aș lua-o, sunt o dinozaură care datează din preinternet.

9 răspunsuri la postarea înainte de internet

  1. oana spune:

    si totusi mie mi-a fost mult mai bine atunci…….

  2. AdiO spune:

    vine o vreme in viata fiecarui om cand se uita admirativ la „pe vremea noastra”

  3. Cella spune:

    Iar m-am binedispus citindu-te, Petronela draga! Zambesc si acum cand scriu aici. M-a distrat cel mai mult ca: nu aveam optiunea sa ne facem un selfie pe ora. Si ca asteptam 2-3 zile pana vedeam cum aratam in poza de la fotograf;) Faine vremuri erau…. Pentru tineri, clar, suntem din alt ev. Deh… Si bine ai surprins „urmaritorul”… care era eventual doar pe strada. Nu ca azi… ofof-maimai. (internetul abia isi punea bazele cand eram in ultimul an de faculta.. hehe;))

  4. cora spune:

    Super tare,m-am distrat aducandu-mi aminte de acele vremuri!Aveau centralistele o voce pitigaiata si erau iritate pe alocuri daca stateai mai mult pe fir!Iar cu ora tarzie in noapte(10),aveam de dat cu subsemnata,nu de strictete,ci de grija mamei!Mama profesoara,deci atenta si vigilenta!Iar cu pozele era misto,un film avea 36 de poze,pozele cele mai faine,erau putin miscate,cu expunere solara intensa,doamne ce vremuri.Aveau farmecul lor!La primul job,am avut pager,acum rad si eu,ca nu prea vad de ce le aveam,sa citim cate un mesaj transmis din cand in cand.Sonorul,trezea si vecinii.Si totusi am crescut si format….fara atata tehnica,dar acum,am devenit usor-bine dependenti!!!Multumesc Petronela, pentru intoarcerea in timp si spatiu,la copilarie si adolescenta….

  5. Nicoleta Ionita spune:

    Mie mi-e dor sa primesc scrisori de la prieteni.Am si acum cateva cutii cu epistole si biletele din vremea liceului.Deh,alte vremuri…

  6. cara spune:

    Era mai frumos pentru ca exista EMOTIA, ceea ce azi e pe cale de disparitie, daca n-o fi disparut deja si eu inca nu m-am prins. Iar indivizii aveau o identitate a lor, nu erau diluati, marginile care ii delimitau erau clare, in interior era un om, bun sau rau. Se regasea acolo, doar el, nu era intrepatruns cu altii, se putea gandi pe sine, nu trebuia sa faca neaparat ce fac ceilalti cu teama ca este exclus din joc daca nu posteaza si el un selfie-doua. De aceea eram cu personalitati distincte, bune sau rele. Cei de acum sunt cam o apa si un pamant, cu mici exceptii. Conformatii sufletesti amorfe, modelate straniu de era digitala. Am sentimentul ca se prezinta ca si cum ar fi dincolo de un geam neclar, aburit.

  7. Alina Nicol spune:

    Cat adevar! Superb articolul.

  8. MARIA spune:

    în școala generală aveam o profă de geografie cam zuză în felul ei.
    și zuza noastră avea o plăcere deosebită de a ne zice permanent „sunteți incompetenți! sunteți niște incompetenți”
    plăcerea mea, care s-a materializat la un moment dat pe un bilețel, era să zic (în gând, bineînțeles) după ce ea urla : „sunteți niște impotenți”.
    și mă apuc eu în timpul orei, cu zuza, să-i scriu unei colege pe o bucățică de hârtie „sunteți niște impotenți” . și bilețelul meu, în loc să-și urmeze traiectoria stabilită brusc se răzgândește și cade pe podea. profa îl ia și-l dă dirigintei (mătușa mea).
    A URCAT IADUL ÎN CLASA NOASTRĂ

    🙂 ACUMA AM MOTIVE DE ZÂMBIT ȘI DE RÂS 🙂

  9. Marius spune:

    cu toată lăbărțarea, internetul e pe aproape singura chestie „democratică” din ultima vreme… s-a demonstrat și la alegeri – Obama/Iohannis așa au câștigat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *