MENU
whats-new-pussycat-neon-sign

de • 30 octombrie 2014 • bucăți de mineComentarii (17)

 

Ieri am avut privilegiul să-i iau un interviu maestrului Victor Rebengiuc. Care mi-a zis, printre altele, ceva ce mi s-a lipit de sufletul de autodidactă, un lucru pe care îl susţin demult şi eu, din motive evidente. Citez: „o diplomă nu îţi dă talent, o diplomă nu te legitimează. Opera, talentul te legitimează!”Victor Rebengiuc este unul dintre puţinii deţinători ai unui titlu (onorific, ce e drept) de Doctor Honoris Causa, fără să aibă diplomă de licenţă sau măcar de bacalaureat.

Numai cu două zile în urmă, fie-mea cea mare îmi zisese, într-o discuţie absolut delicioasă, aşa cum sunt multe dintre discuţiile cu ea: nu-mi plac intelectualii care conceptualizează în loc să trăiască. Ăia care trăiesc pentru a şti şi nimic mai mult. Pentru ăştia, diplomele şi titlurile sunt precum BMW-urile pentru cocalari. Mi-a plăcut maximum treaba asta şi am leşinat de mîndrie că sunt mamă de aşa copil deştept. Toată viaţa m-am lovit de oameni care au, în loc să fie. Iar a şti, ca scop în sine, e doar un alt mod de a avea. 

Tot fie-mea a mare m-a întrebat ce înseamnă a procrastina, că i se pare un cuvînt nasol. I-am zis că înseamnă a tărăgăna şi că are dreptate, este un cuvînt urît, pe care eu refuz să îl folosesc. La fel ca şi a achiesa, care este un termen juridic folosit la fel de prost şi impropriu ca locaţie, altă vorbă pe care nu o am în vocabular. Moarte procrastinării, achiesării şi locaţiei!  Tu-i mama ei de limbă frumoasă pe care o mutilăm! Fiindcă ni se pare că dacă turnăm în ea neologisme, jargoane şi vorbe de duh în limbi străine pînă o facem de nedescîlcit, suntem sau cel puţin părem mai dăştepţi. Adineauri am citit un text asemenea, dar l-am abandonat înainte de ajunge la jumătate, că toată etalarea aceea fără substanţă şi ipocrită mi-a strepezit dinţii.

A mică are probleme mai lumeşti în perioada asta. Cum ar fi ce va face ea cu blogul în caz că decedez subit. S-a şi gîndit că ea va continua să posteze şi să scoată cărţi, în numele meu, după ce în prealabil va scotoci hardurile în căutare de texte, iar dacă nu va găsi sau se vor termina, se va apuca ea să scrie. Totodată, ar mai vrea moştenire pagina mea de facebook şi toate likeurile mele, tot aşa cum într-o zi am venit acasă şi le-am găsit pe amîndouă, mult mai mici pe vremea ai, îmbrăcate cu hainele mele şi certîndu-se ce anume va moşteni fiecare din dulapul meu cînd mor. Între timp s-au deşteptat şi şi-au dat seama că nu mai e nevoie să sucomb ca să se îmbrace cu hainele mele. Nu mai departe de azi-dimineaţă am surprins-o pe a mică plecînd la şcoală cu doar lenjeria în proprietate, restul fiind chestii moştenite de la mine înainte de vreme.

Cred că încep să mă îngraş. De dimineaţă, iubitul mi-a strecurat suav în mînă o baterie pentru cîntarul din baie, mort de mai bine de un an. Apoi mi-a zis  că ştie că azi-noapte m-am trezit să înfulec chocolate mints, că a descoperit urme în bucătărie, la locul faptei.  Chiar mă miram de unde, că la ora la care săvîrşeam reprobabila faptă, el mîna porcii la jir. Mai bine îmi spunea în faţă că încep să semăn cu Milka, vachiţa mov, din profil. Acum îi zic, precum Măria lui Ion, am înţeles aluzia!

 

17 răspunsuri la postarea

  1. Dan spune:

    Petronela ai dreptate.

  2. vali spune:

    „Prostu statului ,cu zambet pe buze „o replica dintr-o piesa a teatrului L.S. Bulandra .
    Azi il urasc mai mult decat il iubeam pe Victor Rebenciuc si Caramitru si toti acctorii ce sau lipit imaginea „mortala” cu partidele

  3. Petronela spune:

    Talentul şi măreţia lui pe scenă nu au nicio legătură cu opţiunile politice. 🙂

  4. constantin constantinescu spune:

    Fiica ta cea mare are dreptate si dăruiește acum ce ai investit in ea, genetic si, mai ales, iubire. Iubire veritabila, iubire care v-a modificat spiritual pe amândouă, v-a făcut sa creșteți spiritual.
    Ce cred eu ca trebuie sa adauge, cu ajutorul tau, ca, fara putință de tăgadă, trebuie sa știm, macar pentru a înțelege, știind, cat de putin știm. Si, daca e vorba de a trai, sa o înveți cate ceva despre cum trebuie trăit, astfel încât, iubind, sa se îmbogățească spiritual, atât ea, cat si lucrul, ființa pe care o iubește. Altfel, e doar o îngragosteala, fara câștiguri personale semnificative. Sunt convins ca știi si asta, ca multe altele, desi ești tânără.

    Te îngrași, daca e adevărat, numai pentru ca te simți bine, te simți, in aceasta perioada, împlinita. Succes, cărți publicate, interviuri cu valoare publica. Meriti, crede-ma, dar pune si bateria la cantar. Altfel, va fi dificil. Eu am slăbit 10 kg in 3 luni. Încerc sa fac asta de când m-am lăsat de gimnastica sportiva de performanta. Am reușit acum, prin durere si neimplinire. Psihologii moderni afirma, printre altele, ca trebuie sa amâni satisfacția, bucuria, pentru a creste spiritual si, astfel, a te echilibra si a a îți dezvolta/regla stima de sine. O zi frumoasa! Trăiește aceste clipe hăruite. Cred ca meriti! Si asteapta- te, cu curaj, la un alt ciclu de viață!

  5. ela spune:

    Haha, normal ca nu s-a ingrasat, mor pe astia care nu inteleg umorul femeii si mai dau si sfaturi si fac pe desteptii, vanzand castraveti gradinarului. Pe Petra o trimiti sa faca sport? :)))

  6. Mario spune:

    Victor Rebenciuc mi-a placut cel mai mult in Morometii. A fost rolul vietii lui , in opinia mea . Dar ca si bonus e rolul din „Nunta muta”. Mormaind si dand din cap a facut un personaj genial .

    Apropo, te ingrasi? Welcome to the club, cum zice sotia mea. 😉

  7. Gabriel M spune:

    „A absolvit UNATC „I. L. Caragiale” București în 1956, clasa prof. Aura Buzescu și Beate Fredanov”, de pe pagina oficiala de facebook

    • Petronela spune:

      Da, a urmat nişte cursuri la UNATC, dar nu are niciuna dintre diplomele de care pomeneam. O ştiu de la el şi nu face un secret din asta. Pînă şi wikipedia ştie.

  8. Raj spune:

    Ca sa fie avansat colonel, Ivan pompierul a trebuit sa faca o facultate. A facut una la particulari, la fefe, dan aia de dai banu si ei diploma. Cand sa vazut cu diploma, ia zis unui profesor ermerit de la un liceu:”noi intelectualii trebue sa avem grije de tara asta !” Profesoru ia zis sa se duca in pula lui. Totul e cat se poate de adevarat.

  9. Raj spune:

    Am ramas crucit cand la vazut pe Fl. Piersic intro pesa da teatru dupa o dramatizare de Tenes Uiliams. Ceai cai nebun dea binelea. Omu asta stie ca nime altu sa faca roluri de compozitie..//..,,

  10. Radu spune:

    Cred ca la Honoris Causa i-au dat si in scris…adeca tot un fel de diploma.
    Concluzia(mea) : daca esti bun(a), mai devreme sau mai tirziu tot ti-o iei (scris + oral).
    Da am auzit o birfa, cum ca la grasi nu s-ar mai da. Probleme de imagine, sau ceva de genu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *