Sunt foarte obosită și foarte fericită. Mă tem doar să nu fiu prea obosită ca să mă mai bucur de toate lucrurile perfecte care mi se întîmplă. Lansarea de la Brașov a fost unul dintre ele. Stăteam și mă uitam la toți oamenii ăia, atît de diferiți, din sală, la oamenii de lîngă mine, la cartea din mîna mea și aveam senzația că totul e un vis, că mă voi trezi și se va destrăma. Un vis care durează de doi ani. De doi ani perpetuez senzația asta că undeva s-a deschis o ușă și a năvălit un șuvoi de apă peste mine. Toate mesajele pe care le primesc, toți oamenii care vin spre mine, unii tremurînd de emoție, toate vorbele frumoase, toate darurile, sub toate formele, pe care le primesc. Energie bună, mai ales. Toți oamenii pe care i-am cunoscut. Oamenarul meu e plin-plin. Și sufletul. Cîteodată, ca acum, mă apucă plînsul de prea-plinul ăsta. De recunoștință. Viața e îngrozitor de frumoasă, chiar dacă și grea, și tristă. Pînă și asta e frumos. Sunt o femeie foarte, foarte, foarte norocoasă. Dacă aș muri în oricare dintre zilele astea, aș muri fericită. Și foarte obosită. Trebuie să mă opresc și să respir. Încă nu, curînd. Poate de Crăciun.
Mulțumesc. Mulțumesc. Mulțumesc.
M-a întrebat un cititor la lansare: cum e să îți vezi visul cu ochii? Ireal. Și greu, plin de efecte neașteptate, perverse. Așa e să-ți vezi visul cu ochii. Iar visul meu nu a fost așa de mare, a fost muuuult mai mic. Mic de tot.
efectul la Brașov Postarea următoare:
despre bucurie la om
Ma bucur foarte foarte tare pentru tine! Era cazul sa ti se întâmple si lucruri bune! 🙂 Tine-o tot asa! :))
🙂 te pup tare!
<3
Si de la mine multa, multa energie pozitivă!
mulțumesc, mulțumesc! se primește. 🙂