am simţit-o venind. s-a insinuat aseară, în ploaia caldă ce te-ar fi putut păcăli, încă. mă întorceam cu fie-mea de la spital, de la injecţii, cîntam şi dansam în maşină, ne lăsam stropite prin geamul lăsat, rîdeam ploii şi nouă înşine, foarte vii şi foarte ludice. şi oraşul era lins de ploaie şi îmi plăcea aşa ud, îl iubeam foarte cu mirosurile lui de asfalt umed şi cauciuc încins, alunecam prin el cu uşurinţă şi bucurie şi ar fi putut foarte bine fi o seară tîrzie de mai, în care vara să stea să izbucnească, ca dintr-un cocon.
apoi, acasă, pe terasa răpăită, am simţit nevoia să fumez, deşi eu nu mai fumez. şi am fumat, înfofolită, ascultînd ploaia şi toamna cum se furişează în noi. m-am făcut că nu o văd, dar am s-o devoalez într-una din zilele astea. ştiam că eşti aici, o să-i spun. în răceala din inimă, în lavanda uscată, în nopţile dormite cu fereastra franceză larg deschisă către ploi nesfîrşite. hai, lasă fandoseala, intră pe uşa din faţă, ca oamenii. te aşteptam, doar.
Ce-am mai debitat:
o vamă, altă vamă Postarea următoare:
madlene (nothing really ends, no one can prove it)
🙂 eu insist că tu fumatul desconspiri, nu doamna.
😀
Am simtit-o si eu intr-o dimineata cu ceata …..
Ii cunosc parfumul ……
Jilav,umed si purtand doar amintirea unei ploi de vara
E inca timida si se furiseaza, dar nu va fi asa de rece.
wow, o povestire „dumnezeiesc de frumoasă”.
“Nu poţi să vezi zâne, dacă nu eşti zănatic”, dar cu toamna cum este? :))
As-noapte, după prima ploiță, aerul a inceput să miroase a frunze vechi, a case dărăpănate, a mucegaiuri. Așa am știut că Toamna e aici.
se impune erată la „miroase”? trebuia „miroasă”?
trebuia, dar nu ne împiedicăm într-atît. 🙂