Ne-am iubit, a murit, eu trăiesc. De la el am un copil şi un tatuaj. Ăsta.
Povestea, acum şi aici, click.
Ce-am mai debitat:
prefaţa, nişte texte şi un chestionar pentru voi Postarea următoare:
cea mai frumoasă zi
Ne-am iubit, a murit, eu trăiesc. De la el am un copil şi un tatuaj. Ăsta.
Povestea, acum şi aici, click.
Wow.
Citeam articolul pe catchy si mi-am dat seama dupa primele 3 randuri. Sau 3 cuvinte. Wow. Cati ani au trecut de atunci? Vreo 3-4. Eu aveam un blog anonim, eram amanta si sufeream in scris. Si te citeam. Mi-ai ramas in minte si mi se pare absolut minunat ca te-am gasit. Felicitari pentru carte, pentru tot. 🙂
multumesc din suflet, bine ne-am regasit. 🙂
Te urmaresc doar asa, tangential, imi aduc aminte destul de rar de blogul tau si atunci intru si ma uit sa vad ce ai mai facut. De ce? Cred ca nu ti-a mai zis nimeni asta. De fapt daca ma gandesc mai bine sunt sigur ca ti s-a mai spus: pentru ca de fiecare data cand ajung aici si inevintabil iti vad pozele, corelez cu ce citesc si simt ca imi insel sotia. Mai ales dupa acest articol. Si nu ne dorim asta, nu?
Nici nu stiu daca trebuie sa o iei ca un compliment sau nu. De fapt, da.. ma rog.
nu ştiu ce să răspund la chestia asta. dacă pe tine articolul despre moartea iubitului meu te face să simţi că îţi înşeli soţia… chiar nu ştiu ce să spun. sincer, îmi pare mai degrabă ofensă, nu compliment. fotografiile mele sunt decente, nu scriu pornografie, nu am nimic să îmi reproşez.
Tu ma rascolesti ca Cella Serghi si Ileana Vulpescu la un loc… Cand o sa citesc un roman de-al tau?
la iarnă, sper. mulțumesc din inimă.