Serile astea mă prind pe terasă, cuibărită în şezlong. Răcoarea asta caldă şi cumplit de calmă. Sub mine oraşul scânteiază tăcut, iar deasupra cerul, ca un onix imens, negru, cu luciri reci. Din pădure se scurge un fior întunecat şi aproape lugubru dacă nu ar fi atât de familiar, iar din ierburi un ţârâit lichid, de greiere neliniştit. Noaptea îşi închide pleoapa peste mine şi eu mă încăpăţînez să stau afară, înfofolită în pătura moale. Îmi plac la nebunie serile astea de vară, le închid în mine, adînc, cu mireasma lor fierbinte de ierburi pîrjolite, cu ţârâitul lor monoton, dătător de linişti, cu luminile oraşului palpitînd jos şi ale cerului sus, cu aerul neverosimil de cald şi parfumat, cum numai în august poţi respira, cu mine întinsă, aproape adormită, ascultînd sunetele nopţii foşnite.
Nu pot să se termine vara.
Nu-i puneţi capăt.
Vă rog.
micul golf Next Post:
o vamă, altă vamă
si vor fi din ce in ce mai intense serile astea spre sfarsitul verii. Iti astept senzatiile de septembrie. Ca tare misto le mai exprimi!
Vei fi numita responsabila pentru sfarsitul verii care va urma, din moment ce constientizezi ca aceasta se va sfarsi…
ma paralizeaza gandul ca ziua se va face din ce in ce mai mica si va veni vremea ploioasa… ce nu suportam pana acum toamna, dar anul asta va fi cumplit de greu fara tata.. pe 20 oct ar fi implinit 66
daca ai fi pozat nud printre maci… ( misto fantasma, asa-i ?
)
poate am și pozat 😉
Gândeşte-te şi la oamenii trişti. Lasă vara să se termine, primeşte toamna şi uită-te la fețele oamenilor ca mine cum se schimbă din tristețe-n bucurie.
Lasă ca tristețea altora să fie bucuria mea, iar eu voi lăsa ca bucuria ta să-mi fie tristețe.