MENU

de • 29 noiembrie 2013 • adevărurile meleComentarii (17)

abuzuri

E mişto clipul Taxi. E mişto şi campania women against violence.

Personal, mi-ar fi plăcut să aud mult mai mult despre violenţa împotriva copiilor, că acolo sunt rădăcinile. Femeile abuzate de soţi sunt cel mai adesea fostele fetiţe abuzate de taţi. Sau chiar de mame, uneori. Un copil violentat permite abuzul mult mai uşor la maturitate. Fiindcă a crescut cu el. Fiindcă aia e normalitatea lui. Ştiu, pare inacceptabil. Ai zice că dacă tatăl te-a bătut de te-a uscat când erai mică, nu o să mai permiţi asta niciodată, nimănui. Că adultă fiind, o să cauţi bărbaţi care să facă exact inversul. Adevărul e că doar un foarte mic procent de femei care au suferit un abuz în copilărie reuşesc asta. Majoritatea zdrobitoare ajung statistici în violenţa conjugală. E un fel de codependenţă şi asta.

Tatăl te loveşte, palma cade grea peste cap, îţi zdruncină creierii înăuntru. Tatăl tău, care te-a făcut şi care ar trebui să te iubească şi să aibă grijă de tine. Mama ta devine complice, atunci când nu pleacă de lângă el. Poate o bate şi pe ea. Poate doar pe tine. Tu eşti mic şi ştii că nu e bine, că nu aşa ar trebui să fie, dar e singura ta realitate. Creşti cu ea. Cu frica, cu durerea. Nu ştii cum e să fii iubit, să fii mângâiat. Să ţi se spună te iubesc. Îi învinovăţeşti pe toţi, dar mai ales te învinovăţeşti pe tine. Eşti mic şi ajungi să crezi că nu meriţi să fii iubit. Că nu meriţi să fii tratat cu tandreţe şi dragoste. Că e vina ta că tac-tu te bate. Că îţi lipseşte ceva, că nu eşti deajuns. Că dacă ai fi altfel, ar fi şi el altfel cu tine. Cel mai adesea, te şi insultă când te bate. Îţi spune că nu eşti bun de nimic, când găseşte pretexte să se năpustească sălbatic asupra ta. Şi ajungi să crezi că nu eşti bun de nimic, că prea auzi asta des.

Fugi de tatăl tău. Devii om mare. Poate reuşeşti să îl ierţi, cine ştie? Dar te trezeşti cumva că tot oameni care îţi fac rău iubeşti. Răul are multe forme. Abuzul, la fel. Abuz e şi gelozia excesivă. Controlul. De acolo, la violenţă fizică mai e un pas.

 

Sau te trezeşti că eşti taică-tu. Victima care devine călău. E în toate cărţile de psihologie. Şi de criminalistică.

Taţilor, iubiţi-vă copilele. Spuneţi-le cât sunt de frumoase şi deştepte. Că sunt unice. Că merită ce e mai bun. Mamelor, nu vă lăsaţi soţii să vorbească urît cu fetele voastre. Să le lovească. Să le insulte. Şi nu vor ajunge niciodată ca femeile din clip. Pentru că vor şti să se respecte şi să aleagă doar bărbatul care le va respecta.

 

17 răspunsuri la postarea abuzuri

  1. magda spune:

    Misto rau de tot scrii, femeie!!!
    La Anca Florea intr-un share te-am gasit…
    Pe curand 😉

  2. Gigi spune:

    astept cu nerabdare sa te citesc…

  3. viatanomada spune:

    am plans pana mi-au secat lacrimile cand am vazut prima data clipul, urate amintiri

  4. daniel spune:

    Eu am crescut cu violenta in familie si am jurat ca nu voi face niciodata asa ceva… la 40 de ani sunt inca manat de acelasi juramant. Nimeni nu trebuie sa accepte violenta.

  5. John Locke spune:

    mergand in sus pe firul cauzalitatii, totul pleaca de la baietei batuti. si despre asta trebuiea sa arunci 2 vorbe

  6. Ana spune:

    Am fost altoita constant toata adolescenta. Mi-am jurat ca nu o sa-mi bat copilul si m-am tinut de cuvant. Mi-am jurat ca nu o sa accept violenta de nici un fel din partea sotului si am avut parte de un barbat deosebit. Dar, suferintele copilariei si-au pus amprenta asupra mea fara sa-mi dau seama. Am iertat dar n-am uitat si cand imi amintesc ma doare. E gresit sa faci educatie cu pumnul . Eu mi-am folosit argumentele si uite ca am un copil minunat , fara frici, spaime si limite impuse. Cu dragoste si rabdare poti contrui lucruri minunate.
    O zi buna tuturor !

  7. ratoiu spune:

    petronela, sunt tată de fată şi rezonez cu toate fibrele trupului şi sufletului meu la spusele tale. ai o dreptate a dracului de perfectă, dacă „perfect” ar accepta grade de comparație colocviale. doar că avem o problemă. una mare: textul tău ajunge la oricine, mai puțin la copii şi femeile victime ale violenței domestice. sau prea puţin! iar aici intrăm în cercul vicios care se va învârti necontenit cît îi lumea, carusel ameţitor în care intâlneşti preponderent oameni din categorii sociale defavorizate, care nu au acces la civilizaţie în general, darămite la internet & stuff.

    ştiu, este trist. dar nu mai puţin adevărat!

  8. Ramona spune:

    Dar de abuzul prin incest al unui tata vitreg ce spui ? Si ideile pe care ti le baga in cap cum ca asa isi invata tatii fetitele? Si daca nu faci ca el, e cam nasol…ca el e capul familiei ? Si spaima cu care te impresoara ca „ma-ta daca afla se omoara ?” Si ce sa vezi ca mama, dupa ce a aflat nu numai ca nu s-a omorat, dar nici nu l-a parasit de focul banilor…
    Iar acum aceeasi mama se intreaba de ce oare m-am indepartat de ea ? WTF, iti trebuie dictionar ?
    Textul scris de tine este adevarat 100%…ti-o spune o femeie care si-a trait in spaima adolescenta, care, urmare a cauzalitatii induse, a ales sa se ataseze numai de barbati nepotriviti…care nu poate uita, desi isi doreste cu ardoare asta….care se sacrifica la nesfarsit pentru ca asa a fost invatat paternul din copilarie/ adolescenta. Singurul meu noroc a fost sa dau la un moment dat de un om care, stiind cat am suferit, arata evident ca nu merit sa-si bata joc si ma valorizeaza cat poate de mult. Habar n-am daca va tine o vesnicie, dar e minunat sentimentul sa te simti apreciat si respectat si iubit.

    • Petronela spune:

      ăsta mi se pare cel mai cumplit abuz care poate fi exercitat asupra unui copil. îmi pare foarte rău și înțeleg, chiar dacă nu sută la sută, cît de greu îți e și ți-a fost. nu știu ce să spun, mă blochează atîta barbarie. cred că oamenii ăștia ar trebui castrați, pe viu. sunt singurii față de care nu pot avea milă sau iertare. dar poți fi bine, să știi. mai bine. ține bine de omul tău care te iubește și fii bine!

  9. Adriana spune:

    Doamne cata barbarie exista in lumea asta!
    Acesta este subiectul preferat de catvea luni incoace. L-am dezbatut cu oameni intre 18 si 50 ani. Absolut nici unul dintre ei n-a scapat de diferite forme de abuz ale parintilor. Evident ca ma feresc de clasificari, niciodata nu voi spune ca eu am suferit mai mult sau mai putin decat alt copil. Desi…, daca ma gandesc bine, la mine n-a fost chiar asa rau. Doar ca educatia mea s-a limitat la „N-ai voie.” din partea mamei, indiferent de subiect si „Tu sa taci ca esti mica si esti proasta.” din partea tatei. Iar tata a murit si nu mi-a spus niciodata ca ma iubeste, decat intr-o scrisoare lasata pentru mine si pe care am citit-o in seara zilei in care l-am inmormantat. Pe bune ca nu eram sigura. Mama, cerandu-i, la 45 ani mi-a spus ca ma iubeste.
    Prima mea amintire (sa fi avut vreo 2 ani si jumatate) sunt zbieretele mamei in spatele meu. Ce facusem? Umblasem cu borcanul EI de piper. Evident ca m-am speriat si l-am scapat din mana. A fost prima data cand mi-a spus ca sunt cel mai rau copil si n-o sa ma ierte niciodata si n-o sa-mi mai vorbeasca niciodata. Si plansetele mele, cu sughituri, implorand iertarea.
    Acum am aproape 47 ani, dupa multi ani locuiesc cu mama mea si, evident, ma bucur de fiece secunda ca-i langa mine. Si credeam ca am iertat-o. Ei bine, n-am iertat-o. Poate pentru ca eu nici macar nu mi-am imaginat ca se poate si altfel. Mi-am inchipuit ca asa este normal, chiar daca simteam ca nu imi e bine, si mare mi-a fost mirarea cand am vazut alti parinti imbratisandu-si copiii, dar fara sa inteleg decat foarte tarziu. Eu nu capatam decat cate un pupic pe obraz de ziua mea si de revelion. Pentru ca doar „copiii trebuie pupati doar in somn!”.
    … Sau seninatatea mamei cand mi-a spus ca nu m-au dorit? Am fost o intamplare nefericita, intr-un moment nepotrivit: decretul lui Ceausescu din ’66.
    O lume stramba pe care nu vad de ce mi-as asuma-o!
    Astfel, raman la parerea mea ca nu orice individ ar trebui sa aiba dreptul de a procrea sau privilegiul de a creste copii.

    • Petronela spune:

      Complet de acord cu tot ce ai spus. Noi suntem oricum nişte generaţii de oameni mutilaţi, nici eu nu ştiu pe nimeni să fi crescut ok… Altfel, greşeli în educaţia copiilor am făcut şi noi. Eu am să îmi imput şi mie o mulţime…

  10. Adriana spune:

    Eu as face-o doar in functie de efectul produs. Pentru ca, oricum, am crescut si trait destul cu culpabilizari cretine si mutilante. Si e greu asa, atunci cand Bunutul nu ti-a daruit imaginatie si, deci, visele nu exista sau nu-ti le ingadui ca sa te aperi.
    Dar tu esti asa frumoasa… in sine, incat copiii tai trebuie sa fie minumi si mai frumoase.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *