De cîte ori ajung în Bucureşti şi mă înţepenesc în trafic cu zecile de minute, mă ia cu panică. Am senzaţia fizică, palpabilă, că viaţa îmi aleargă pe lîngă, trece, în timp ce eu stau acolo, blocată, incapabilă să ajung din punctul A în punctul B. Nu aş putea trăi asta zi de zi. Cu cît înaintez în viaţă, cu atît ţin mai mult la timpul meu, cu atît îl respect mai mult, cu atît îmi pare mai preţios. Nu îmi permit niciun minut pierdut. De asta, am mereu cu mine o carte, ca timpul pe care l-aş petrece aşteptînd diverse chestii, să nu fie de uitat pe pereţi. Pur şi simplu am prea puţin ca să îl irosesc aşa. Trăitul în Bucureşti aşa îmi pare, irosire de viaţă, slalom printre timpi morţi, provincială cum sunt şi venind dintr-un oraş extrem de bine sistematizat, unde nu există blocaje în trafic şi în care, ajunsul dintr-o parte a alta a lui, ca să te vezi cu cineva, nu necesită mai mult de 15 minute.
La shootingul unde am fost, vă povestesc într-un episod viitor şi dedicat unde şi de ce, aproape toate femeile din capitală erau îmbrăcate în negru. Din cap pînă în picioare. Doar eu şi Nedelea eram colorate, aia descinsă din Italia, eu de la ţara mea. Băi, nu. Refuz să port negru de sus pînă jos, oricît de provincială m-ar face asta. În urma cu 16 ani, mi-am vopsit toate hainele în negru, după ce a murit ta-su fie-mii. Am purtat negru vreme de doi ani, un doliu obstinant, care aproape mi se impregnase în piele, devenind o epidermă nouă şi funebră. Nu mai pot purta negru aşa, îmi face rău fizic şi cînd îl văd. Ţăranca de mine poartă ghete verzi, galbene, roşii, vişinii, albastre, trenciuri în culori vii, vai de curul meu sunt, pe arătura trendului.
Am mai spus, Bucureştiul mă sperie. În mintea mea, nu poate compensa ce are negativ cu ce are mişto. Cu atît mai mult cu cît poţi face scurte incursiuni, pentru lucrurile faine, să te bucuri de ele, iar apoi să te întorci într-un loc unde vezi pe geamuri aşa ceva.
Uite, asta văd eu cînd mă trezesc. Nu mă dau mare, ci împărtăşesc.Probabil că sunt bătrînă şi prea zen, dacă nu mă şi nu m-au atras nicioată gălăgia, agitaţia, viaţa de noapte şi toate lucrurile alea în care abundă Bucureştiul şi mă mulţumesc cu aerul meu curat şi liniştea mea. Oh, da, sunt o provincială pînă în vîrful unghiilor şi nu mă căiesc deloc pentru asta.
5 years after Next Post:
cum am fost măritată cu un infractor periculos
Of Doamne as da orice sa fiu si eu provinciala pe de-a-ntregul! Asa am obosit in Bucurestiul asta perfid….. De multe ori ma trezesc dimineata cu gandul sa imi iau baietii (chistocul si pe tasu) si sa fug cu ei intr-un satuc in varf de munte sa traim ca-n basmele romanesti.
Asa provinciala, sa tot fii!! Si acum imi pare rau ca nu am ramas in Brasov la vremea potrivita… Curata terapie, ce vezi tu acolo in fiecare dimineata. Te pup!
nu stiu pe cine/ce ai vazut dar nici eu nu port negru aproape deloc si nici nu cred ca asta are ceva de-a face cu orasul in care locuiesti. Nici in trafic nu stau ca circul cu metroul care merge brici si unde pot citi mereu. Privelistea ta e superba ce e drept. Si fac si eu mea culpa pentru ca sunt eminamente citadina (a se citi ador balamucul).
Zona e superba si linistita, acolo am copilarit. Pacat totusi ca blocurile astea nou construite nu-s cumva mai „una” cu dealul pe care l-au populat si stricat.
sunt lemn şi sticlă, maro şi verde, mai mult de atît nu ştiu ce puteau face. eu una mă bucur că au „stricat”.
12 ani am stat in Bucuresti…..abia am asteptatsa termin scoala sa ma reintorc in Brasov…..n-as da „provincia” si „provincialismul” pentru 1000 de capitale…
oana
Nici mie numi place galagia, agitatia. La nunti preferam sa trimit dracului oala minune ca dar , decat sa fiu prezent. Oricum, daru costa mai putin decat daca eram prezent la nunta, unde mai trebuia sa dansez si cu nasele cele grase, din cauza ca ma imbatam si era musai sa tzopai cu nasha. Si in afara de asta, tinerii casatoriti se desparteau cam dupa 1 an. Acuma is alte vremuri, nu mai trimiti oale minune, ci drai cucare…
Taranca de dumneavoastra prezinta o gura minunata, dna Petronela, ca sa nu mai zic de cei 2 ochisori asiatici…
Raj, din partea ta, e ditai complimentoiu!
sper sa iei ca un compliment: -Ai ochi de Lolita! care topeste totul!barbatii sunt sigura ca ii omori dintr-un zambet cu ochii( ala e adevaratul zambet , cel care urca pana in ochi)
Mor bărbaţii după mine? Să-mi fac un control? 😀
Daca mor barbatii, nu stiu, dar eu as muri sigur dupa atita frumusete
Nu pot spune ca urasc bucurestiul dar sunt satula pana in urechi de cimentul si agitatia lui. Am stat pana la 30 de ani numai inchisa si izolata in el! Pentru mine raiul si maximul de relaxare era mereu in afara lui, oriunde.
In vacantele de vara ramaneam cativa izolati in fata blocului iar restul copiilor in vacante la bunici( eu nu aveam) si asteptam cu nerabdare venirea lor in septembrie cu povestiri din provincie.
Asa de tuta ce eram ca abia la 16 ani am vazut o gaina golasa si am intrebat cu glas plin de compasiune: – Ce a patit curca aia la gat?!
Printr-o belea de sanatate am ajuns in urma cu vreo 4 ani in Italia la Florenta.
E MINUNAT!!!
Sunt exact in locul in care trebuie sa fiu si sunt pe deplin fericita(poate am fost aici intr-o viata anterioara). OMU POTRIVIT LA LOCUL POTRIVIT! Liniste, pace , curat , oameni blanzi, verdeata, flori , case frumoase!!!
Cand ma duc pe la ai mei in Bucucuresti( cam de doua ori pe an) nu pot sta mai mult de doua saptamani. ma oboseste agitatia si marea tristete de fetele tuturor(RAUUU). Poate eu sunt de vina ca am acaparat de la italieni veselia si poata de vorba. Cert e ca e naspa traiul in Bucuresti! Aveti dreptate.
mais oui.
Poate cad intr-un patriotism local dar cred ca nu mai e alt oras mare la noi care sa ofere o calitate a vietii comparabila. La Bucale insa sunt bani si lumea sta cind poate sa umple mai repede buzunaru’. Ar mai fi si altele dar noi nu le dam pe ale noastre …
Ca sa eliminam timpii morti ar trebui ca toti provincialii aciuiati in Bucuresti dupa 1989 sa plece acasa si asa se rezolva problema. DRUM BUN!
Iar eu iubesc Bucurestiul cu trafic, teatre, parcuri, strazi si oameni. Imi place enorm sa vin in Brasov, dar imi iubesc orasul…Ce ma supara uneori, ca imi aud prietenii veniti din tara de peste tot, mutati de voie in Bucuresti, ca Bucurestiul e groaznic…Daca faci o alegere, ti-o asumi, nu?