Cînd venise în sat era tînăr, abia hirotonit. Înalt, frumuşel, curtenitor cu babele.L-au plăcut bătrînele pe preotul cel nou. Avea şi nevastă arătoasă şi tinerică, dar cam rea de gură. S-au mutat în casa parohială, enoriaşii au sărit să îi ajute, care cu ce a putut. Duminica şi la sărbători, biserica se umplea. Ai văzut, ţaţo, ce voce frumoasă are popa ăl nou, Mniezo să îi dea sănătate!

Şi-a dat repede arama pe faţă. Curînd, tot satul a aflat că părintelui îi cam plăcea viaţa. Şi băutura. În casa parohială, chefurile ţineau uneori toată noaptea de sîmbătă. Duminica dimineaţa, afumat bine, popa intra în altar să slujească liturghia. I se cam împleticeau vorbele în gura puturoasă de răchie. Lasă, ţaţo, om îi şi iel, acum dacă mai chişcă una mică, n-o hi foc! 

Mai apoi, începu a se afla că îşi cam bate nevasta. Nu-i vorbă, că şi ea o merita, zicea gura lumii. Afurisită muiere, nu-i mai tăcea fleanca, tronca-tronca, îi făcea popchii capul călindar cît era ziulica de lungă. Ba că umblă la curve, ba la enoriaşele mai tinere din sat, ba că s-ar fi bulit cu a lu’ Marin, ba cu a lu’ Gheorghe din capu’ satului. Cum o auzea, popa îi înmuia bine oasele, de fugea femeia răcnind din băierile inimii la vecinele de pe uliţă. Ai auzit, ţaţo, că iar a fugit doamna preoteasă azi-noapte de-acasă, bătută, de jghiera ca din gură de şarpe!

Las’ că nu stătea nici popa degeaba, să trăiască din mila mirenilor. Mai înmatricula una, două, şase maşini din Germania pe parohie, mai vindea un brad tăiat din pădure, mai ieşea cu puşca să împuşte un mistreţ sau doi copchii de ţigan, de se adunau televiziunile şi poliţia şi abia ce-l scotea părintele protopop din belele. Ţaţo, l-ai văzut pe domnu’ părinte la televizor? Or zis că o încălcat nu ştiu ce lege…

Nici cînd or început să îi vină amenzile acasă, că ar fi fost prins de jandarmerie şi poliţia comunitară la pod, cu prostituatele, enoriaşii nu s-au supărat pe preotul lor. Să faci ce zice popa, nu ce face popa, zicea învăţătorul din sat, care închidea cel mai abitir ochii la nelegiuirile popii şi o ţineau tot într-o petrecere şi o paranghelie. Nici babele nu s-au împuţinat la slujbă. Nici cînd, în noaptea de Înviere, era prea beat ca să ajungă în deal, la biserică, să ţină slujba, nu se supărară pe el. Om e şi el, ţaţo, e supus greşălii ca fitecine.

Pînă la urmă, parangheliile cu toată popimea din zonă şi sarsanalele pline îşi arătară roadele. Popa fu numit în funcţie mare, plecă cu zgomot din sat. Preoteasa pupă şi ea serviciu bun, bine plătit, pe lîngă el. Casa parohială rămase goală o vreme. La fel şi biserica, duminica şi la sărbători. Babele, plictisite de moarte. Pînă-ntr-o zi, cînd în sat sosi noul preot. Era tînăr, înalt, abia hirotonit. Preoteasa, nici frumoasă, nici urîtă. S-au instalat în casa parohială. Mirenii au sărit să îi ajute, care cu ce a putut. Biserica a început iar să se umple. Ai văzut, ţaţo, ce voce frumoasă are popa ăl nou, Mniezo să îi dea sănătate!

foto de aici.