nu-i nimic, nu-i nimic dacă ai plecat şi m-ai lăsat în oraşul ăsta, vezi tu, nu eşti primul bărbat care pleacă şi mă lasă în oraşul ăsta de plumb. de fapt, eşti chiar al doilea, tot aici l-am văzut ultima oară pe bărbatul nesăbuit. aşa că nu-i nimic, părăseşte-mă, probabil că voi supravieţui. ăsta e destinul lui, să fie violet, lacustru şi definitiv. un oraş final. e puţin rizibil să fiu părăsită de cîte ori calc în el, dar fie, uite, mă las să fiu lăsată, facă-se voia ta.
o să merg mai departe, cu obstinaţie, mă ştii doar. mă voi bucura că un om important de cultură va spune despre cartea mea că e pe podium între cărţile de debut citite în ultimii cinci ani. o să mă învelesc în asta, tot aşa cum bărbatul nesăbuit se învelea în minunăţiile pe care i le scriam, cîndva. sau cel puţin exact aşa îmi spunea.
şi o să fie în continuare vară, chiar dacă va mai ploua, fiindcă nu e moment mai bun să fii părăsit decît la început de vară, e cel mai bun moment, cel mai bun. şi voi conduce spre casă pe acelaşi drum pe care mă întorceam în ziua aia cînd l-am văzut şi pe el ultima oară, va fi la fel de cald şi greierii la fel de veseli şi inconştienţi în iarba-nmiresmată. nu poţi părăsi oricum, nu-i totuna, dacă nu ai şi scenografia perfectă. îţi trebuie cerul ăsta albastru spălat de nori cirus şi drumul încolăcindu-se pe dealuri şi toate miresmele emanate de cîmpuri, şi culorile, mai ales culorile. iar dacă totul e la locul lui şi vara se începe, trudit, abia atunci poţi pleca cu răspundere, abia atunci.
oh, nu, nu se va opri vara din atît, ştiu deja. doar eu mă voi opri pe dreapta, pe drumul spre casă, voi plînge puţin între ierburi, dar nu se va auzi de cosaşi şi foşnete, iar dacă nu aude nimeni e ca şi cum nici nu ai fi plîns, îţi spun eu.
apoi mă voi urca la loc la volan, cu mîinile mirosind a sînziene şi sulfină, iar fie-mea nu va şti că am plîns sau că am inima polen. şi o să-mi spună din adîncul seninului, mama, povesteşte-mi despre bărbatul nesăbuit, iar eu voi conduce şi voi spune, voi spune tot, ca unei prietene, voi deşira ochiurile poveştii şi ale sufletului, iar ea va asculta lipită de scaun, iar cînd o voi privi la semafor, ea va avea obrajii uzi şi îmi va spune: mama, cînd o să fiu mare o să fac un film din povestea asta, e prea frumoasă, mama, o să fac un film din viaţa ta.
o vizită în Focşani Postarea următoare:
toate mările si toate zările
🙂
nu-i nimic. Viata merge mai departe iar filmul s-ar putea s-o bata. Si poate si pe cei de-au plecat cu voie sau fara…
Îți doresc să ai parte de bucuria unui dar făcut de un copil: un buchet de păpădii moleșite, o caramea turtită, un pupic sau ideea unui film despre viața ta. Îți doresc să ai curaj și putere și înțelepciune!
E una, Lorena Lupu, care şi-a înfipt colţii în fundul tău, muscându-ţi-l în cuvinte; a scris, chipurile, ceva despre „petronelită” şi cum afectează ea pe cei naivi şi săraci cu duhul.
Ziceam că nu ai vrea să ştii, dar ţi-am spus-o totuşi.
http://www.catchy.ro/aceasta-nu-e-o-lectie/57733
Polemica literara, artistica, polemica, in general, este baza curateniei actului creator, a validitatii lui, etic vorbind, si, de ce nu maturarea, evolutia acestuia. Unei opinii sau unei idei putem propune altele s.a.m.d. Nu e loc aici de a intoarce celalalt obraz, nici de zen sau meditatie. O astfel de atitudine ne poate pune in zona de penumbra, mai cu seama cind polemica e stirnita de o limba cu iuschiuzarlic. Sunteti intr-un moment de cumpana si balanta o tineti in mina. Daca vreti sa continuati ca scriitor, aprati pe acest scriitor, ajutati-l sa creasca.
Marcela Radu, antropolog
polemica literară e polemică literară, nu venin şi noroi. cînd o să fie cazul, voi interveni, dar acum nu este.
zambesc (eu tocmai intr un moment de neintelepciune.picat bine atitudinea ta)
http://www.lemonde.fr/livres/article/2009/01/15/une-histoire-des-haines-d-ecrivains-vacheries-en-toutes-lettres_1141982_3260.html
„Une histoire des haines d’écrivains”, vacheries en toutes lettres
O sa te poti intoarce, candva, la minunatiile pe care le scriai?!
Stiu ca intelegi ce spun…
… nesabuitul are exact sansa unui naufragiat, amputat de un picior si o mina de catre marele rechin alb. care il lasa, asa, sa pluteasca. unii, mai slabi de ingeri si-ar pune streangul de git sau ar lua amestecuri grele de antidepresoare si somnifere, sperind ca in somn, vor creste mina si piciorul. va putea ajunge la mal, striga spargind cerul ca-i pare rau si cere orice cazna numai sa fie iertat, numai sa mai existe o sansa. sansa ca aceeasi fetita sa asculte povestea cu alt deznodamind si ca mama ei sa nu mai sufere niciodata. sa fie impreuna si sa fie bine. ma intreb: cine sa-i dea o sansa, nesabuitului caci pe el, se pare, nu-l iarta nimeni. nu-l iarta pentru ca nu-l iubeste sau nu-l iarta pentru ca il iubeste prea mult? ce importanta…el zace putred, fara mina si picior, in oceanul unde marele rechin alb imparte legea…
… va rog sa ma scuzati, da’ unde se afla mizeria asta de oras, ca ieu nu vreau sa ajung pe acolo nici gresind drumul…parc’ar fi din Twilight zone…tema, dispar barbati…
:)))))
Citesc și recitesc. Nu-i nimic? Ba e! și tac, căci nu găsesc cuvinte potrivite. Citesc!
Succes in continuare.Cred ca esenta oricarei despartiri ar fi sa ne intoarcem spre celalalt si sa-i multumim pentru calatoria pe care am facut-o impreuna.Am facut un drum impreuna la inceput frumos si poate spre final mai putin frumos dar ce frumos ar fi sa ii uram fara ura succes partenerului si sa-i multumim pentru momentele frumoasa petrecute cu acesta.Sunt convins ca tu esti o supravietuitoare si o luptatoare.Sterge lacrimile inerente si adu-ti aminte de ce a fost frumos si uita fazele neplacute.Eu am incercat sa aplic tradiv asta si in mare parte mi-a iesit si azi pot zambi si sta de vorba cu trecutul fara probleme.Esti un om frumos si vrei nu vrei devii un exemplu pentru cei din jur.Asa imperfecta cum esti te apropii de ideal in perceptia publica.Vei avea si detractori care nu pot vedea din cauza ochelarilor de cal ca tu esti o pioniera in felul tau si nu ma refer la cea cu cravata rosie ci la o deschizatoare de drumuri.Aveam nevoie in literatura noastra de tine si ne bucuram ca ai aparut.Nu de alta dar Franta a avut-o pe Simone de Beauvoir si noi aveam nevoie de tine.Stiu ca multi probabil ma vor injura considerandu-ma incult dar eu sincer te prefer pe tine.Ai o pana mai flexibila si atingi substraturi mai umane decat ea si din multe puncte de vedere ai curaj mai mult decat ea.Simt ca prima carte desi excelenta este una de usoara tatonare si stiu deja ca urmatoarele vor fi mult mai bune .In tine zac nespuse multe si asteptam sa-ti vedem suvoiul creator.Iti doresc mult succes.
Totul ma doare din randorile tale de la acel august care oricum se sfarseste cu sau fara cel-de-suflet, ori „cu nesabuitul”. Periplu joycian al durerii inexorabile ce-i poarta pasii inspre iertare.( Si cum il numesti mi-o confirma.) Frumos, Petro, ca si eu am simtit odata acel august. Tu inca (mi-) o scrii ca si cum e acum.
nu-i nimic…asta e, vorba canticului
Frumos spus Petro.
Io cred ca pentru orice poti spune ca nu-i nimic si nimic nu trece fara sa lase o urma.
Nu te necaji … traieste ca si cum nu ti s-a intamplat nimic prea rau … asa a fost sa fie ! ca unui om i se intampla multe in viata si poate fi mai rau… bucura-te ca-ti traiesc fetele , bucura-te ca esti sanatoasa, ca scrii atat de frumos , ca esti frumoasa si restul lasa-l asa cum a cazut … SE POATE MAI RAU ! SA NU UITI ASTA !
@Petronela: sa-ti (mai 🙂 ) zic ceva destept – e putin probabil ca o intalnire cu persoana cu care ai mers pe un drum cu iubire sa te marcheze major. dar, Dumnezeule, cat de bine tii minte despartirile de persoanele astea. la un moment dat m-am gandit ca in ziua „decontului” ni se vor numara felul si intensitatea despartirilor, nu ale relatiilor in sine
asa ca, go on!