Înainte vreme era mult mai simplu să te cerţi. Vă pizduiaţi acasă, plecaţi la serviciu şi aia era, nu avea cum escalada conflictul că nu erau nici telefoane mobile cu sms nelimitat, nici internet pe telefon şi la serviciu, nici facebook, pînă seara ţi se făcea dor şi îţi trecea, sau măcar aveai timp să chibzuieşti în linişte şi să iei o decizie corectă.
Acum, pînă să ajungi la muncă, ai primit deja 3 smsuri şi 2 mesaje pe whatsapp, 3 offlineuri pe messenger şi un cîrnat de explicaţii sau acuze pe facebook. Pas de mai gîndeşte limpede în condiţii de bombardament, cu ghiulelele şfichiuindu-ţi creierii.
Ai fi zis că în epoca comunicării pe toate canalele gîndite şi negîndite, oamenii vor fi mai înţelepţi şi se vor spune mai mult, vor verbaliza şi se vor înţelege. Aş. Ne-am alienat de tot, suntem mai praf decît oricînd.
Altfel, certurile pe net se desfăşoară cam ca alea acasă, numai că sunt pe silenţios şi poate e mai bine, că nu îţi bat vecinii în ţeavă şi nici nu aude toată scara ce invective folosiţi atunci cînd v-o daţi la gioale. În loc să te închizi în baie, trîntind uşa de să sară din ţîţîni şi vecinul de deasupra de pe closet, dai sign out în mijlocul conversaţiei, jmaf, de rămîne interlocutorul cu replica netrimisă, în buricul degetelor. Dacă te ţine, îi dai şi block, de nu mai ajunge la tine nimic din ce are de zis, îi arăţi tu lui cine are coaiele în relaţie. Cine dă primul block, ăla e cel mai şmecher, are ultimul cuvînt. Celălalt te poate suna, dar mai bine nu o face, că dacă l-ai blocat să nu îţi scrie, sigur nu o să îi răspunzi la telefon, dar îţi poate trimite un sms, că pe ăla precis o să îl citeşti, fiind genul pe care îl ucide curiozitatea ca pe melc. Apoi aştepţi, să vezi dacă cedează primul. Într-o oră maximum, uiţi de la ce te-ai luat, îţi aminteşti doar că i-ai dat sau ţi-a dat block şi ţi-a zis să te duci în vorba aia cu figurile tale cu tot şi că nu îţi mai vorbeşte şi nici nu poţi vedea dacă a postat ceva semnificativ, de jale şi ruptură. Şi decizi să îi dai unblock. Drăguţul de feisbuc te întreabă, suav, eşti sigur că îl deblochezi deja, că abia ce îl blocaşi, au eşti genul ăla de tîmpit care dă block la nervi şi apoi regretă? Recunosc, sunt genul ăla, bifezi tu la tîmpit, bine, ai de grijă, îţi mai zice amabilul de Fb, că dacă te iau iar dracii ăi mari nu îl mai poţi bloca la loc vreme de 48 de ore, îţi menţii declaraţia, mi-o menţin, lua-te-ar naibii de atotştiutor, bineeee, zice feisbuc, şi pac, ai ieşit la lumină şi începi să spionezi. Mai dai un like, îţi mai faci de treabă cît să observe blocatul că l-ai deblocat şi e liber să îşi ceară scuze în genunchi şi că eşti dispus să îl ierţi şi să îi ceri prietenia. Din nou. A şasea oară luna asta. E tot ca în viaţa reală, cam ca în sufragerie sau în bucătărie, aşa, după ce ieşi din baie unde ai stat închisă o oră şi ai suferit şi nu ai răspuns la bătăile şi chemările insistente. Şi apari cu machiajul curs şi o lacrimă jucînd încă în ochiul de capreolus capreolus, cu privirea tristă şi fixă, mută şi încremenită precum o stană de piatră şi treci pe lîngă el ca şi cum nu ar exista, emasculîndu-l şi reducîndu-l la nimic, nici cît de o mobilă nu-i acorzi atenţie, că şi de aia te fereşti să nu dai peste ea. Iar în faţa aragazului scapi un suspin din băierile inimii aşa, un suspin care încorporează toată suferinţa femeilor lumii, de la Eva încoace, iar el se înduioşează şi vine şi îşi cere scuze, dar tu nu cedezi aşa uşor, mai suspini un pic, mai suferi pînă capitulezi. Iar îmbrăţişatul cu muci de după ţine loc de add friend.
Eu una sunt nasoală rău cînd mă cert. Şi am acţionat mereu şi online şi offline, că sunt impulsivă. Am aruncat şi schiurile domnului de la etajul 7, dacă a fost pînă-ntr-acolo şi, recunosc, sunt o penibilă care şi-a tranşat relaţiile şi pe net. Am dat unfriend şi block propriului iubit/soţ şi încă în mod repetat. Sunt o penibilă în serie, nu una în mod accidental, să se consemneze, domnule judecător. Şi cînd ne-am împăcat, i-am cerut sau i-am dat iar prietenia, jenîndu-mă de ridicolul situaţiei apărute pe ziduleţ, că Petronela is now friend cu Propriul Iubit/Soţ. Hai lasă-mă, pe bune?!
săpunii din Săpunia Postarea următoare:
ce mă întristează azi
Savuros text! 🙂
test
haha, faci teste la mine?
Mare dreptate ai. Posibilitatea de a continua cearta online, telefonic, prin SMS, etc., nu e un lucru bun.
da, o gura de liniste ajuta mereu.
Idem !!! :))))
no, ce bine ca nu sunt singura penibila din Penibilia!
Pf… cunosc situatia aceasta, nu prea face bine dar asa suntem noi.
Citind prin posturile tale e lesne de inteles ca sexul reozlva multe probleme, oare astfel de probleme le-ar rezolva? si inca cu success sau nu ? stiu ca la nervi nu ii arde nimenui de o tavaleala, dar cine stie….sau nu ?
cum sa nu ii arda? atunci e mai cu foc! 😀
Amuzant si adevarat 🙂
abia acum ma linistesc. cica n-ai feisbuc nu existi, si eu nu exist, dar dupa ce am citit ce ai scris mai sus, mai bine ma p….iesc in direct decat electronic.
sa stii ca poti spune cuvantul intreg… 😀
Interesant…
N-am patit d-astea cu block. O singura data o stimata m-a facut „unfriend”, pentru ca, nu stiu de ce, a crezut ca dupa ce-mi da add+citeva mesaje, urmeaza 100 de ani de iubire pasionala. Pina nu mi-a dat add din nou nici nu m-am prins 🙂
Da de unde stii tu cum era „inainte” ?
pai sunt mai batrana ca internetul sau telefonia mobila! :)))))
Pe mine m-ai pacalit 🙂
BUhahahahahahhhahha….buna asta
huh. cumva, nici eu nu stiu cum, sunt genul care se abtine. pe principiul daca il ignor il doare mai tare decat daca i-as zice una fierbinte…am ajuns si euin sfarsit la stadiul asta si sunt tare mandra ca nu mai pizduiesc. doar in gand! dar acolo…el nu stie. hahahah:D
🙂 eu astept sa fiu zen si nici acolo sa nu mai!
De cand m-am certat cu nevasta m-a sters de la prieteni de pe Facebook. Deci nu esti singura 🙂 .
hahaha!
Mergem inainte ca inainte era mai bine….
Acu vin eu serios si zic ca e mai ok cu astea. Ca ai ocazia (si ma refer in special la gagici – sau cui nu-i place – doamne) sa mai refulezi din chestii. O sugestie pe zid, un sms daca ai curaj. Mai sar si prietenele si te mingiie pe cap. Sau te iau la misto, depinde ce prietene ai 🙂 Pentru masculi e mai complicat ca trebe sa stea cu geana pe fb (eu n-o prea fac)
So, ladiez and gentleman, iuz za technology!
Exact cam asa erau doi romani din Viena care s-au dezprietenit si imprietenit de cateva zeci de ori de era rasul curcilor. Si-au mutat pizduiala pe Facebook, cu blocari, cu sters poze facute impreuna, cu urcat pozele la loc, cu aruncat noaptea in strada, cu cules de pe strada…. si tot asa. Dupa un an s-au casatorit. :)))
le prevăd un viitor luminos. mai ştiu eu pe unii 😀
eu ma cert in stil clasic cu nevasta, nu are cont pe facebook….:D
Genial articolul si punctat cu mare finete.Acum daca tot si spus faza cu aruncatul skiurilor ne spui ceva si de victimele colaterale.S-a lasat de ski instant ca nu cred ca dupa un jump de la etajul 7 mai erau bune de ceva.
Foarte frumos (de)scris!Simplu,direct,vorbele curg firesc,de cand lumea parca.
Btw,si eu procedez exact la fel,idem si asisderea:)Acum presupun ca am o scuza,ca sunt o victima a hormonilor la premenopauza,dar privind retroactiv am fost si mai si!Asa si trebuie,cine ne place,ne place mai ales asa,pline de neprevazut frumos.Bafta in toate!
He, he, am facut de astea cu fostul meu prieten si virtual, si real. 🙂 Ce de injuraturi si insulte pe e-mail, si ce de blocari pe FB, cu impacari si deblocari aferente! Nu i-am aruncat nimic pe geam, dar si-a luat vreo doua palme si o geanta in cap. Amor mare, ce mai! A mers vreun an, dupa care ne-am despartit. Am ramas „prieteni” pe FB pana intr-o zi in care a postat ca nu intelege de ce toate „fostele” folosesc numele de familie cand vorbesc despre el. Am raspuns ca asta se intampla deoarece e un sot si iubit exceptional. M-a blocat si asa am ramas pana in ziua de azi. :))) Intre timp m-am maritat cu altul. Nu ne certam neam, nici in virtual, nici in real.
[…] Facebook cu nabadai […]