Citeam acum cîteva zile un articol nici prea bine scris, nici prea sănătos ca mesaj, în care o doamnă enumera la calităţile bărbatului dorit, pe lîngă grijuliu, tandru, viril şi ce or mai visa femeile, gelozia. Conform credinţei bine înrădăcinate că dacă nu e măcar un pic gelos, nu te iubeşte. Mi-a crescut instant pulsul fiindcă am ajuns să am reacţii organice la gelozie, fie şi cînd văd cuvîntul scris.
Gelozia nu e calitate, e o ciumă. O ciumă care te mănîncă pe interior pînă la sfîrşire. Oricine dintre cei doi ar proiecta-o în cuplu, termină prin a ucide binele şi frumosul. Nu e nici pe departe dovadă de iubire ci dovadă de nesiguranţă de sine. Dar asta e un truism, vei spune, iar eu tare aş vrea să îţi dau dreptate, căci asta ar însemna că toată lumea îl cunoaşte şi asumă şi face ceva în acest sens.
Gelozia se instalează mai ales la cei care se simt impostori într-o relaţie. Cred că nu sunt destul de bun pentru tine şi mă tem că şi tu vei observa asta la un moment dat, aşa că vreau să te închid într-o colivie ca să nu mai ai cum să cunoşti alţi oameni şi să te prinzi că poţi mai bine de atît. Iată un mecanism. Un altul poate fi acela că, odată intrat într-o relaţie mă simt proprietarul celuilalt – partenerul îmi aparţine şi de aici o sumă de abuzuri care, dacă celălalt le permite, devin tot mai claustrante şi traumatizante.
E de (ne)înţeles cît de mulţi oameni – deopotrivă femei şi bărbaţi – stau în asemenea relaţii toxice ani îndelungaţi, relaţii care le macină bruma de încredere şi respect de sine. Eu cred cu tărie că devenim imaginea pe care celălalt ne-o reflectă despre noi înşine. Un partener în ai cărui ochi te vezi bun, cald, drăgăstos te ajută inconştient să te clădeşti pe tine în felul acesta. Tot aşa cum un partener care caută numai răul din tine te dărîmă pe interior şi te transformă în cel reflectat. Cea mai rea variantă a mea însămi am fost lîngă un astfel de om – al doilea fost soţ.
Gelozia e o capcană extrem de subversivă pentru ambii parteneri. Pentru cel care e gelos e un bumerang uriaş. Schema e simplă: cînd îţi petreci tot timpul suspectînd, pîndind, acuzînd, chinuindu-l pe celălalt cu bănuielile şi scotocelile tale, cu limitările, cu pretenţiile absurde de a-i confisca fiinţa, cel acuzat se închide şi îndepărtează. Ca să evite discuţiile obositoare şi distrugătoare, începe să ascundă lucruri banale: că a fost sunat de un coleg, că s-a întîlnit întîmplător cu cineva, că a fost într-un loc considerat pericol de partener etc. Gelosul, acest Sherlock Holmes care şi-a ratat vocaţia şi s-a risipit în ghiceli amoroase, va descoperi aproape întotdeauna minciuna prin omisiune şi va exploda. Fiindcă, nu e aşa, nu îi va trece nicio secundă prin cap că şi-a traumatizat partenerul pînă acesta a ajuns să-i ascundă orice, în căutarea liniştii, ci se va autoconvinge că a avut tot timpul dreptate şi ăla de lîngă e un mincinos pe punctul de a-l înşela. Uneori, povestea merge pînă la împlinirea profeţiilor gelosului. Sastisit de hărţuieli, de oglinda care-i reflectă un om rău, celălalt devine vulnerabil la oglinzile blînde pe care i le propun alţii. Gelosul însuşi, prin comportamentul lui deviant, schizoid, profund lezant, îşi împinge partenerul în braţele altcuiva, însă nu învaţă nimic din asta, ci vede doar dovada incontestabilă că a avut tot timpul dreptate. Este incapabil să rescrie povestea într-o cheie diferită: cum ar fi fost dacă şi-ar fi lăsat partenerul să fie, fără să-l agaseze nesfîrşit cu gelozia lui obsedantă. Este incapabil să înţeleagă că numai comportamentul lui a generat dezastrul.
Am lîngă mine un bărbat care nu cunoaşte gelozia. Îi este străină. O vreme m-am mirat, eu, cea care a stîrnit gelozii cumplite, buză cu patologia şi hărţuirea în mulți dintre partenerii ei. L-am suspectat că mimează. Cum, domne, să nu te deranjeze deloc toţi tipii ăia (sau tipele, for that matter) care îmi scriu, care mă curtează, care vin după mine pe la evenimente, care fac chiar obsesii, uneori? Am înţeles, însă, repede, că şi-a asumat de la bun început în ce se bagă, ştia despre mine toate lucrurile astea şi că în loc să îl înfurie, îl amuză şi, pe alocuri, îl fac să se simtă mîndru. Fiindcă nu are spaime, complexe, nesiguranţe. Habar nu aveam cît de reconfortantă e viaţa atunci cînd omul de lîngă tine nu stă la pîndă, nu te bănuieşte tot timpul de ceva, nu caută dovezi că urmează să îl înşeli, nu îţi umblă în lucrurile personale, în mailuri, facebook şi altele asemenea. Fiindcă eu de acolo vin. Nu întîmplător a doua mea căsnicie a durat doar opt luni şi îmi amintesc despre ea cu groază, ca despre un coşmar recurent.
Gelosul, îndoindu-se de sine, te face să te îndoieşti şi de tine. Să te simţi şi să devii cel pe care îl vede el atunci cînd de uită la tine. Te deconstruieşte, te destabilizează, te hărţuieşte psihologic pînă la golire. Azi îmi spun că a trebuit să trec prin experienţele acelea teribile, umilitoare, ca să îmi învăţ lecţiile şi să ştiu de ce să mă feresc. De asta mi se cutremură carnea atunci cînd amuşinez gelozia, de asta mă înspăimîntă enumerarea ei la calităţi. Iubirea nu are legătură cu posesia. Te iubesc nu înseamnă te deţin. Nimeni nu deţine pe nimeni, lanţurile ni le pe punem singuri cînd acceptăm astfel de legături. Ştiu bine, din interior, ce înseamnă colivia asta. Am fost şi eu geloasă? O, da. Tot aşa cum am fost un monument de nesiguranţă de sine. Încă mai alunec, uneori, însă îmi iau seama repede, nu mă las otrăvită. Mă plivesc, zilnic, de condiţionări, de porniri posesive, gelozive, defetism, îmi amintesc şi reamintesc mereu că celălalt e un om care îşi aparţine sieşi şi tot aşa cum mie îmi place să fiu lăsată să fiu eu, tot aşa trebuie să acord aceeaşi libertate pe care o doresc şi primesc pentru mine.
M-am întrebat, la finalul căsniciei mele scurte – dar relaţiei de trei ori mai lungi – dacă am fost eu victimă a altcuiva sau propriul meu călău. Răspunsul e la îndemînă. Am fost victima propriilor nesiguranțe. A lecțiilor neînvățate. A unui pattern care spunea că cel care te iubește trebuie să te și chinuie. Poate de asta, imediat ce m-am eliberat de lanţurile pe care am acceptat să le port, în loc să cad, m-am înălţat ca niciodată înainte.
raiul și iadul Next Post:
celebră & şomeră
Gelozia imi pare o boala. De care e greu sa scapi, atunci cand esti genul de om posesiv. Sunt de acord cu faptul ca gelozie = nesiguranta.
Da, ce de ciudaţi pe lumea asta. Nu mai ştii cui dai un autograf în zilele noastre. (successfully dodging the bullet :D)
:)))
Ce trai linistit am eu in astia 10 ani de maritis…Calm, iubire, veselie, incredere, respect…In 10 ani nu s-a pus problema geloziei, iar mie imi place cand vad ca il admira cineva…Cand aud de gelozii si lipsa de incredere sau minciuni…mi se zbarleste parul pe mine. Urata buba!
nu stiu ce e gelozia pt altii dar stiu cum e la nevasta-mea.
am prostul obicei sa admir femei cu voce tare si ea crede ca le admir fizic mai mult decat pe ea.
fireste ,ea crede ca deoarece iubirea……, nu-i normal sa am atitudinea asta. poate are dreptate …
a , inca ceva :e geloasa si pe tine Petra, cica pt ca „ce tot atata o citesti , cu mine nu stai de vorba cat o citesti pe ea”.
ii raspund: Petra nu e ipocrita , de aia o citesc . In gand ii spun asta desigur.
Mihai, gelozie este o formă a nesiguranţei de sine, doamna dvs. trebuie să se analizeze, să descopere ce nu este în regulă cu ea! Spune o vorbă din bătrâni: dacă-mi place numai mie, înseamnă că sunt prost/proastă!
stai liniștit că nu e singura nevastă geloasă pe bărbat care mă citește. eu mă amuz copios pe tema asta, mereu. unele au făcut mici obsesii, deși nici nu știu că bărbații lor există.
Doamna care îşi doreşte un bărbat gelos are ea însăşi probleme psihice, dacă ştiţi cine e, sfătuiţi-o să facă o terapie!
Am distrus un suflet curat si inocent cu gelozia si simtul meu exagerat al proprietatii. Si am vazut cum se indeparta incet si tot nu puteam sa ma opresc, ma ardea din interior. Nu am mai simtit asta pana la el, si l am adorat pentru ca parca semana cu mine. Cand am vazut ca are si increderea mea de sine nu mi a placut si am vrut sa i-o daram, sa nu cumva sa creada vreun moment ca poate gasi mai bun.
In final realizez ca nu sunt atat de morala pe cat credeam… Si m am abtinut sa vorbesc cu fete; toate sunt geloase indiferent de ce vor sa creada, ma durea mai tare cand imi dadeau dreptate
Sunt de acord ca trebuie subliniat ca nu suntem proprietatea celuilalt. Dar aici cred ca mai e ceva: desi pare paradoxal, gelosul este detinut de partener, si intr-un fel pervers acesta se bucura de efectele pe care le produce asupra nefericitului gelos. La adapostul faptului ca acesta e acuzat pe nedrept se naste un fals martir care intretine in mod semiconstient sau chiar constient nefericirea gelosului. E nevoie de un pic de generozitate reciproca pentru a rupe cercul vicios inainte ca treaba sa degenereze.
Intr-o relatie echilibrata, orice om de bun simt ajunge intr-un moment al vietii lui sa se simta impostorul relatiei. Tine doar decenta sau de generozitatea celuilalt sa nu se abandoneze tentatiei de a-si incaleca partenerul. Exista o indecenta e exuberantei, a dezinvolturii, care poate complexa un partener aflat intr-un moment mai sensibil.
Eu nu m-am referit aici la prostii care traiesc cu senzatia ca totul li se cuvine, pentru ca atunci abuzatul care a intrat intr-o asemenea relatie nu e nici el prea sanatos la cap.
Nu am cunoscut sentimentul de gelozie pana la EL.Radeam de o prietena de-a mea care imi povestea oarecum ingrijorata ca e destul de geloasa si ca nu isi poate controla aceste emotii.Eram sigura ca la mine in suflet nu va incolti niciodata aceasta seminta otravitoare,deoarece tot timpul le-am oferit partenerilor din viata mea incredere totala si libertatea de care are nevoie fiecare om.Cu EL insa toata teoria mi s-a dat peste cap.Faptul ca nu mi-a oferit transparenta,m-a facut sa imi pun intrebari si sa incep sa fiu macina pe interior.Mi se parea ciudat ca dupa aproape doi ani de relatie,EL continua sa tina in secret toate parolele de la mail-uri.Nu am putut intelege de ce daca nu are nimic de ascuns, continua sa aiba o atitudine secretoasa.Am aflat adevarul,avea o aventura.E dureros…si cred ca o sa doara mult timp de acum incolo…
Acum am inteles de ce aveam toate sentimentele de nesiguranta si gelozie langa el…
Cred ca e prea dur spus ca gelozia e o formă a nesiguranţei de sine.Cred ca ajungi sa devii gelos cand cel de langa tine nu iti ofera transparenta de care are nevoie fiecare relatie sanatoasa.Am fost in ambele tabere,probabil de aia simt si vad altfel lucrurile…
Ma gandeam ca sunt singura nefericita care a descoperit ca a investit incredere intr-un barbat care nu merita increderea mea. De frica ca nu cumva sa fiu geloasa i-am acordat increderea din nou si din nou. Si el din nou si din nou mi-a inselat-o. E sotul meu, e liber sa plece – nu e legat cu lanturi. Dar eu nu-l pot da afara pe usa. Sa-l iubesc asa cum e?
Jealousy: … Because offspring are at such a high cost for the female, the male’s resource contribution could mean life or death for her and her child, weighing significantly on her fitness potential (Schutzwohl, 2008, 93). If a woman knows or suspects that her husband is being unfaithful, she will be more concerned that he is sharing his resources with another female, rather than making another baby (Schutzwohl, 2008, 93). As a result, for females, emotional infidelity is significantly more vexing than sexual infidelity. In a study done to determine the behavioral differences between men and women in terms of jealousy, researchers found that women were most upset when they found out, or suspected that their mate had given a gift to another woman, closely followed by spending time with another woman, and spending time thinking about another woman (de Weerth, 1993, 271). These are considered the worst offenses because the man is giving away both the monetary resources, and the time that he could be using to support his child. By giving a gift to another woman, the man may not directly take much away from the fitness of his primary mate, but he perpetuates a threat that he may shift all of his resources to another woman, which would be dramatically detrimental to the fitness of his primary mate, as well as her child. In the same study, women also self-reported more overall jealousy in relationships than men did. This is likely due to the parental investment costs that females incur – females have more to lose with an unfaithful spouse (de Weerth, 1993, 266-268).
„A jealous behavior, in men, is directed into avoiding sexual betrayal and a consequent waste of resources and effort in taking care of someone else’s offspring.” (tot „stiinta”, Wikipedia) …si asa putem bate apa in piua la nesfarsit. De fapt totul a inceput cand reproducerea sexuata a deschis calea competitiei genelor: supravietuieste cel mai adaptat conditiilor date. Restul e poveste, sau… cultura?! /// Petronela, te citesc cu bucurie!
E o teorie printre multe. Merge la cei care evolueaza in societati traditionaliste (dar nu foarte romanesti): Ea e cea care gestioneaza resursele iar El e cel care le produce
Ma cutremur doar cand citesc aceste randuri. Imi revin in memorie cuvinte si acuze pe care mi le doresc ascunse undeva in colturile si fundurile pamantului. Da, am o reactie organica deja. Reactionez ca un animal incoltit atunci cand doar sesizez o vaga idee de posesivitate. Si nu doar gelozia poate provoca aceste reactii ci chiar si Ego-ul celuilalt, autozeificarea si reducerea miscarii pamantului la propria persoana. Nu stiu cat au legatura gelozia cu cultul personalitatii insa eu tot ma cutremur si prefer sa traiesc vesnic singura aici, acum pe pamantul acesta care se invarte si cu mine si fara mine. Ohhh si ce bine este sa fii liber !!!
Citesc destul de des ce scrii. Articolul asta e o dovada de adevar pur, rostit prin niste instrumente pe care cred ca doar tu le ai la indemana. Il salvez undeva aparte, sa il citesc ori de cate ori voi avea nevoie de el. Multumesc.
eu mulțumesc. am un amic psihiatru care mi-a zis la fel.
Am citit cu atentie postarea si comentariile. Imi dau seama ca aceasta CIUMA (GELOZIA) chiar afecteaza crunt multe cupluri.
Va scriu pentru ca am nevoie de un sfat pentru a ajuta un cuplu coplesit de gelozie maxima , pana la posesiune greu de imaginat.
O familie aparent normala, cu doi copii (19 si 23 ani), prosperi, cu afaceri , intr-un mariaj de 26 ani, concedii ca tot omul prin tara si strainatate (si in alte continente). El , prieten cu sotul meu, a inceput sa caute un medic care sa-i suprime organul genital. Daaa este greu de crezut, dar este perfect adevarat. Bine ca pana acum nu a gasit un medic sa ii poata satisface dorinta. Insa mai grav este ca acum isi manifesta intentia de a gasi acel medic intrun stat unde este posibil asa ceva.
Care ii este motivatia : Sotia lui, o distinsa doamna, este intratat de geloasa, incat nici o femeie nu ar trebui sa stea in preajma sotului ei. Parca ar trebui sa traiasca intr-o lume numai cu barbati.
Practic ea il suspecteaza la tot pasul ca ar avea relatii extraconjugale, si dorinta de a cuceri orice femeie din preajma lui. Desi el a incercat prin tot felul de metode de a o convinge, a ajuns la concluzia ca, daca ar renunta la barbatie, ar fi o dovada si clara ca nu mai sunt motive sa fie acuzat de infidelitate si ar putea macar de acum in colo sa traiasca o viata normala fara “controale de tot felul si la tot pasul”.
Sotul meu i-a recomandat sa mearga la un psiholog, ca lucrurile pot fi rezolvate, iar aceasta masura de a demonstra sotiei ca nu are relatii extraconjugale, nu este benefica nimanui. Se pare ca nici sotul meu si nici psihologul nu au avut o putere de convingere asupra lui de a renunta la idée. Poate doar au intarziat oarecum punerea in aplicare.
Mariana
Atat doamna cat si domnul din poveste se indreapta, ambii, in pas vioi, catre menopauza, respectiv, andropauza. Ea traieste dramatic si acut senzatia ca femeia care e, nu va mai fi, in curand, iar el e dispus sa renunte la mini-me pentru ca, oricum, nu-i mai e de mare folos – din varii motive (nevasta-sa e grasa, urata si de prea multa vreme prin preajma, altele sunt poate apetisante si dispuse dar el e coplesit de griji, apasari, temeri de aproape-batran, s.a.m.d.). Bazal, la ea e vorba de acea deteriorare a imaginii de sine care genereaza nesiguranta de care vorbea si Dna. Rotar. Si mai sunt niste chestii de spus: Ea are prea mult timp – destul pentru a se balaci in fluviul de bazaconii adus de premenopauza. Are impresia – prin contrast – ca El e inca tanar, viril, doritor si capabil. El e dispus sa renunte la mini-me – nu pentru liniste in familie (asta e doar varianta pentru public) – ci pentru ca, cel mai probabil (si al dreacu’ de ironic) omul a incercat sa-si insele nevasta si a esuat la momentul cheie, iar acum traieste propria drama. Vad doua scenarii susceptibile de a le rezolva problemele: una amant pentru Ea sau terapie de cuplu (ca asta si merge la romanashi…).
[…] primit următorul mesaj, într-un comentariu la textul ăsta despre gelozie. L-am citit uimită, hai, că n-are cum, apoi mi-am dat seama că ar ieși o poveste foarte mișto […]