Mie nu îmi plac nunțile. Ba nu, sunt blîndă și politicoasă: le detest! Mi-e peste putință să înțeleg cum doi oameni care se iubesc petrec un an-doi înainte ca să pregătească o zi kitschoasă de cele mai multe ori, ca să le facă pe plac la una, două sau trei sute de oameni care vin din obligație să se distreze pe proprii bani, făcîndu-și calcule și griji din cauza altor cîteva zeci nu mai apar nici la nuntă și nici după, o vreme, fiindcă nu au avut curaj să spună în față că nu vor sau nu pot merge. Nu îmi plac rochiile de mireasă – maximum vreuna minimalistă, dar să o văd pe altele -, nu îmi place niciuna dintre tradițiile românești legate de nuntă (îmbrăcatul miresii, furatul miresii, jocul miresii etc.), nu îmi place afacerea care înseamnă azi nunta, nu îmi plac împopoțonelile, coafurile, machiajele de tip zugrăveală, hainele pe care le poartă majoritatea oamenilor la nunți, muzica, băi, nu îmi place nimic și pace. Am mai scris aici în detaliu despre asta. Și, contrar celor observate pînă acum de mine la multe doamne care au țipat că lor nu le place, au făcut mișto de alte, dar cînd le-a venit sorocul au făcut-o și mai lată, nici nu m-am lăsat (niciodată!) luată de val. Fiindcă, se pare, asta cu nunta e irezistibilă, te atrage fără să îți dai seama și te trezești cu coc și voal și minimum trei kilograme de fard pe față, rînjind la cameră la indicația fotografului, pupîndu-te la comandă și alte cîte asemenea, de nu ai timp să îți dai seama ce ți s-a întîmplat (însă poți afla ulterior, din albumul de nuntă). Sunt una dintre puținele femei care nu s-au visat mirese, care nu și-au dorit nuntă. Și de participat, le număr pe degetele de la o singură mînă, iar alea au fost ale surorii, verișoarei cu care am crescut, cumnatului, nunți unde m-am dus pentru om.
Cînd am decis să ne căsătorim, am știut ce vreau: să fim doar noi doi, pentru că momentul ăla e unul extrem de important și foarte intim. Am visat că vom intra noi doi într-o biserică de undeva departe, ne vom cununa și apoi vom pleca să colindăm străzile. Și lucrurile s-au aranjat exact așa.
Cununia civilă am făcut-o în Brașov, căci am vrut să-mi am copiii aproape măcar la una dintre ceremonii, iar după biserici nu se dă în vînt niciun adolescent, poate doar ăia din seminariile teologice. Apoi am zis că cei foarte apropiați care se bucură din suflet pentru noi, pe bune, pot fi acolo lîngă noi. Așa se face că la cununia civilă au fost vreo 10 oameni, fetele, mama, sor-mea, fratele lui G., cîțiva prieteni foarte dragi, veniți nechemați, din proprie dorință. În capul meu, semnam actele, beam niște șampanie, mîncam ceva și tăiam un tort – ăla de ziua mea, că era ziua mea în ziua cînd ne-am căsătorit (totul pe banii noștri, fără cadouri sau plicuri involved), iar apoi ne suiam în mașină și plecam undeva în natură pentru restul weekendului, să fim unul cu celălalt, așa cum nu reușiserăm de prea multă muncă în perioada aia. Le-am făcut pe toate exact așa, mai puțin plecatul. Nu de alta, dar taman cu o săptămînă înainte aflasem că am un chist și fusesem programată la o intervenție la numai cîteva zile după cununie, iar la momentul ăla eram sub tratament injectabil, mergeam de două ori pe zi la injecții, aveam dureri și o mulțime de interdicții, căci s-ar fi putut sparge oricînd the motherfucker. De altfel, de la cununia civilă m-am dus direct la spital, iar omul meu s-a amuzat foarte să mă pozeze răstignită pe un pat, cu hainele de la ceremonie ridicate, în timp ce o asistentă se înfigea cu acul în curul meu ciuruit.
În rest, am avut masa cu prietenii și familia, tortul de ziua mea, șampania, totul extrem de relaxat, maximum trei ore, pe o terasă dintr-o curte din centrul vechi, iar apoi o plimbare în natură, pînă la ora următoarei injecții.
Cununia religioasă am ținut mult să fie așa cum am imaginat-o. Chit că a fost nevoie să cer dezlegări de la un ciopor de preoți, protopopi și mitropoliți, iar uneori chestia asta m-a frustrat. E greu să te măriți a treia oară, parol, nu recomand nimănui. Trebuie să obții divorț bisericesc – nici nu știam că există așa ceva, dar acum sunt posesoarea unui soooperb exemplar -, dezlegare de a doua, treia, șaptea cununie, practic a trebuit ca un sobor întreg de fețe bisericești, pînă la Paris, să mă dezlege ca să îl pot lua, creștinește, de soț pe soțul meu legal. Deh, dacă sunt serial wife, așa îmi trebuie, am înghițit în sec, am zis sărumîna părinte, am plătit taxele și apoi am tăcut mîlc.
Dacă ar fi fost să facem cununia în țară, aș fi ales o mănăstire dragă mie, la 100 de kilometri de casă. Nu a fost să fie, iar asta mi-a rupt puțin inima. Dar, cum tot răul e spre bine, a fost o biserică la fel de simplă ca în visurile mele, biserica Sf. Nicolae din Bruxelles. Și departe. Am ales Bruxelles pentru că acolo trăiesc nașii noștri. Sigur, ar fi putut veni ei în țară, dar mi s-a părut atîîîîît de romantic să fim într-un oraș îndepărtat și necunoscut amîndurora, doar noi doi și prietenii care ne-au devenit nași, așa de ca în fantezia mea, că nu a mai fost loc de alte discuții. Fiindcă da, admit, pînă și eu am avut o fantezie legată de propria nuntă.
Nu ne-au trebuit multe lucruri, însă o rochie în care să mă simt bine, da. Cînd am abordat-o pe Ina nu știam decît că vreau o rochie fluidă, dintr-un material moale și prietenos, care să nu aibă nici în clin, nici în mînecă cu vreo rochie de mireasă. De fapt, cel mai bine să nu aibă mîneci deloc. Am văzut la ea în atelier niște mostre de jerse gri și am zis, uite, ăsta e un material pe care îl iubesc, fă ceva din el, am încredere în tine, dar să fie largă, să mă conțină. La prima probă, nu am înțeles mare lucru din rochie. Mă uitam și eu, se uita și el, mi-am zis: aia e, ce o fi, o fi. Știam că va mai merge la patinat, că urmează să fie finisată, eram și eu curioasă ce va ieși, finalmente. Am primit-o în aceeași seară în care am plecat spre aeroport, dar am fost tot timpul liniștită. Cînd am pus-o pe mine pentru prima dată și m-am privit în oglindă mi-am dat seama că era exact rochia pentru mine, stilul meu pînă la capăt, am iubit-o. Vrusesem o rochie pe care să o pot purta în diferite ocazii și o aveam. Cu atît mai mult cu cît fusta și topul sunt separate, fusta are buzunare largi așa cum am vrut eu și ambele pot fi purtate în orice combinație. Ce e drept, nu m-am așteptat să devină vedeta absolută a zilei, să existe zeci de femei care să îmi scrie și să mă întrebe de unde am cumpărat-o, care să îmi ceară detalii, care să și-o dorească. La finalul zilei, am deconspirat-o pe Ina Isbășescu de la Atelier Persona, care s-a trezit copleșită de cereri pentru o rochie exact ca a mea. Și, deși e o rochie făcută special pentru mine, am acceptat să facă o serie limitată, așa că rochia în care m-am măritat va îmbrăca și alte femei, în scurtă vreme. (Cine vrea, să se grăbească, nu va face decît cîteva.)
Buchetul de lavandă l-am tîrît prin check-in-uri, avioane, mașini, microbuze. G. îmi zicea că el nu a mai văzut pe nimeni cu flori în avion și poate nu o să-mi dea voie, dar nu m-a întrebat nimeni, nimic. Ba o stewardesă mi-a zîmbit și mi-a spus că e foarte frumos. A ajuns în stare bună la Bruxelles. Cel mai mult m-am bucurat cînd am văzut biserica, unde nu am găsit în prima zi pe nimeni, însă. O biserică simplă, așa cum nu vezi la noi.
În dimineața cununiei, m-am spălat pe cap singură, m-am uscat singură, m-am machiat ușor singură, m-am îmbrăcat și am fost gata de nuntă. Buchetul nașei îl făcusem tot singură, cu o seară înainte, la fel și lumînările după care bătusem juma de oraș și sfîrșisem prin a cumpăra unele mici, roz pal, că belgienii nu au aceleași ritualuri ca noi. Cu certificatul de căsătorie în dinți și verighetele – din argint, lucrate manual de un prieten artist bijutier – în buzunar, am plecat împreună cu nașii spre biserică. Bărbatu-meu a profitat să-mi facă niște poze cu telefonul pe drum, că doar el era și fotograf, nu doar mire. Cum nu puteam să facem niște selfie în timpul slujbei, l-am rugat pe țîrcovnic, după ce i-am înmînat un aparat simplu de mînuit, să își facă pomană și să ne facă și nouă vreo două poze. Drept care, sărmanul om a dus-o tot într-un amin-click, aleluia-click, toată cununișoara, cu grijă să nu scape momentele pe care a văzut că le pozau fotografii profesioniși la nunți: pișcotul, verigheta, încununarea. Să fie primite.
Normal că sunt subiectivă, dar slujba a fost minunată. Simplă și minunată. Preotul care slujea atunci, un preot tînăr, blînd și cu har, părea să facă cu atîta bucurie și credință totul, de parcă ar fi fost prima oară, de parcă nu ar fi avut încă șase cununii după noi. Și eram doar noi patru în toată biserica și preotul. Și Doamne Doamne, cum ar fi zis, adică a și zis, el. Sigur, la mine nu era prima oară, dar cumva, a fost ca și cum. Era prima oară că aveam inima și mintea deschise, că îmi asumam conștient un pas atît de important, conștientă de mine, de mecanismele mele psihologice, de cine sunt eu și cine este el, de ce anume mă aflu acolo și ce angajamente îmi iau față de mine, mai cu seamă. Ne-am strîns mîinile cu putere, pe tot timpul slujbei, conectați în felul ăla în care ne place să credem că doar noi suntem, asumați, știind exact cît de greu e drumul pe care plecăm, dar extrem de hotărîți și plini de iubire.
Cînd, la sfîrșit, nașul a băgat mîna în buzunar să plătească, preotul a sărit, zîmbitor, cu un chitanțier: știu, vreți să faceți o donație!, iar noi ne-am mirat ca vițelul la poarta nouă sau ca românul în Occident.
Afară, în ușa bisericii și pe stradă, el mi-a mai făcut cîteva poze, apoi ne-am dus să ne schimbăm, căci începuse ploaia și voiam să batem la pas Bruxelles-ul, iar în rochia aia și sandale nu aveam cum. Iar ziua nunții a însemnat mulți kilometri la pas, minunîndu-ne și iubindu-ne, fericiți, bucuroși, liberi, cu masa luată pe o terasă în centru, în patru, cu alte poze, cu ciocolată belgiană și fructe cu gust desăvîrșit.
Și așa au fost și zilele care au urmat, însă asta e o altă poveste, fără rochii și pirostrii. Amin.
„aș vrea să scriu despre noi, dar suntem fericiți” Postarea următoare:
despre autenticitate la artist
sunt total de acord cu tine in ceea ce priveste nunta!
sunteti foarte frumosi impreuna, va doresc tot ce e mai bun si multa fericire!
mulțumesc mult!
Casă de piatră !
mulțumesc!
ce ti-o fi trebuit sa te mariti, nu stiu. puteai sa-ntrebi si tu inainte
sa fiti mereu fericiti! data viitoare, va urmez exemplul!
data viitoare 🙂
mulțumesc!
mor dupa fericirea ta, nu ma mai satur sa citesc despre voi <3 si chiar nu exista nimic mai taranesc si mai mizerabil decat o nunta romaneasca cu dar si cocuri pline de fixativ transpirate. mai bine nu ma marit deloc decat nunta de aia. mama s-a dus la o gramada de nunti pe principiul sa vina lumea inapoi, ma intreb uneori daca nu as putea cumva sa cer banii inapoi de la lumea aia, dar fara sa vina la nunta :)))) nunta voastra a fost nunta perfecta <3
eu nu o numesc nuntă. deși, cumva a fost nuntă, dacă suntem stricți. mulțumesc!
Absolut de acord, si bine ca ati avut curajul sa lasati toate rubedeniile si obligatiile in spate si sa faceti cum vreti voi.
O chestie mi s-a parut insa destul de simpatica – esti complet impotriva traditiilor astora sociale si nu ai vrut sa te conformezi, in schimb ai mers inainte cu toata ceremonia religioasa, ca la carte, si inca sarind peste super multe hopuri ca sa o faci posibila. Deci nah, rebeli, rebeli, dar cu masura :). Asa ca , ce sa zici, fiecare are limitele lui si se conformeaza unui anumit set de reguli. E pana la urma greu sa ii judeci pe cei care doar aleg sa se conformeze mai multora, din moment ce si voi ati ales totusi sa faceti in anumite privinte ca absolut toata lumea.
ceremonia religioasă a fost importantă pentru noi, pentru amîndoi. nu am făcut-o că așa se face, ci pentru că am vrut noi. nu ne plac popii, BOR ne enervează, poate tocmai de aia ne-a și dat Mniezo o slujbă simplă, cu un preot dăruit, într-o biserică goală și curată.
na..in sfarsit…doi oameni Normali. sa va fie bine si viata Viata.
Nu stiu de pe la ce nunti ai tu traume, insa nu toate sunt kitschoase, cu cocuri in cap si mirosind a transpiratie 🙂 Fiecare cu dorintele ei, nu poti generaliza
Mie una mi se pare urata o nunta unde nu ai familia si prietenii sa se bucure alaturi de tine. E asa…tristut… sunt tare curioasa , primele nunti cum le.ai avut?
nu spun că nu or fi existînd și nunți ieșite din tipar, nu generalizez, îmi exprim opinia pe blogul meu, sper că îmi permiți să fac asta. la mine nu a fost nuntă, deci nu are ce să ți se pară tristuț, mai ales că familia mea – recte fetele mele – a fost alături de mine. cît despre curiozitate, nu, nu am făcut niciodată nuntă, nu am fost mireasă niciodată, am avut o singură petrecere în grădină cu familia și prietenii, iar curiozitatea i-a ucis și pe melc și pe mîță.
felicitari si ma bucur pentru voi….sunteti tineri si frumosi dar cel mai mult ma bucur ca nu ati cazut in capcana nuntilor KITSCH…. nuntile romanesti sunt frumoase dar cele traditionale…
nu știu ce mai înseamnă tradițional azi. ce nu e kitsch e risipă de lux și etalare.
Eu n-aş fi crezut că ai scris postarea asta ca să te convingă cineva cât de ok sunt nunțile care nu îți plac ție, dar nah, fiecare cu ale lui. :)))) Voiam să zic numai că eu aşa cu lacrimi în ochi şi cu zâmbetul până la urechi m-am bucurat numai de fericirea alor mei apropiați, nu ştiam că te poate emoționa aşa mult bucuria unui om pe care nu l-ai văzut niciodată. Până la tine. 🙂 Frumoase gânduri.
mulțumesc. știi cum e, oamenii vor să te convingă mereu de ceva. nu mai departe de acum o lună cineva ținea morțiș să mă convingă că sunt nefericită, de fapt, și că nu e cazul să mă mărit. am zis ok, am luat la cunoștință opinia ta, dar nu se lăsa deloc, trebuia neapărat să ajung să cred și eu că nu sunt eu bine și nimic nu e bine. ar fi de rîs dacă nu ar fi fost vorba de niște oameni la care țineam mult și de la care așteptam să fie alături de mine în multe feluri… așa cum aș fi fost eu pentru ei.
Astea parcă sună a frustrări personale, ale unor oameni care au ceva probleme, reale sau imaginare, şi care se consolează cu ideea că altora le e şi mai rău, că uite, nu numai ei duc lipsă de frumos şi bine, e o chestie generală. Şi uite, că la tine se poate şi cu frumos şi bine, aşa liniştit şi simplu cum îţi place ţie. Şi sigur s-ar putea şi la ei, dacă şi-ar vedea frumuşel de treaba lor, că dacă tot cauţi urât, sigur de asta dai. Eh, tu să fii ok, păreri din astea o să tot fie, păcat numai că sunt de la ai tăi. 🙁 Dar sigur sunt şi oameni care se bucură pentru tine. Ajung îmbrăţişările virtuale până la Braşov? Cu zâmbete la pachet. Hihi.
Casă de piatră !
mulțam tare.
Dac-ai dat ture pe „Isaia dănțuiește” și dacă ți s-a zis „să te înmulţeşti ca Rahela, veselindu-te cu bărbatul tău”, atunci se cheamă c-ai făcut nuntă! 🙂 Să fie de bine și să te veselești atât la propriu cât și în sens biblic, că timpul trece pentru toți!
am dat, csf, n-ai csf! :)) de altfel, al meu asta a reținut din slujba de nuntă, că tre să mă-nmulțesc ca Rahela și să ascult pre bărbatul meu :))
Nimic de laudat.Ceva facut simplu, ca dupa suflet !Asa ar trebui sa fie o nunta !La EL trebe sa fii curat si sa vii cu sufletul ,sa te aduci pe tine insuti si sa te”urci”la El .Asemenea momente ,daca tot au „simplitatea asta „asa ar trebui sa ramana si nu sa fie „trambitate”pe fb.
Casatoria este o taina ,si asa ar trebui sa ramana .
Casa de piatra !
cred că alegerea aparține fiecărui om în parte 🙂
Draga Petronela,
nu m-am asteptat sa scrii asa detailat despre zilele astea deosebite si am citit cu drag si, recunosc, cu sufletul la gura si foarte emotionata. Ma bucur nespus de mult pentru fericirea ta, a voastra, iti multumesc ca ai impartasit-o totusi cu noi. Nunta a fost perfecta asa, doamne ce frumos trebuie sa fii fost doar voi doi… ♥
Si mie mi-a placut rochia ta la nebunie, chiar atat de mult incat as zice ca nimeni altcineva nu va putea s-o poarte ca tine, tu i-ai dat delicatetea si frumusetea. Eu una as lasa-o unicat, degeaba ar purta-o alte femei, rochia asta esti TU 🙂
Iti doresc inca odata din suflet sa fiti fericiti for ever, si cand vor aparea si nori asupra voastra sa nu iti pierzi increderea, nici in el, dar nici in tine.
Cu drag, Karin
nu am avut inimă să refuz atîtea femei care și-o doreau. poate vor exista fete care vor arăta de zece ori mai bine în ea, cine sunt eu să decid că nu au voie? cu atît mai mult cu cît am primit mesaje, chiar și înainte, de la tipe care mergeau la croitoresele lor cu poze de-ale mele ca să își facă nu știu ce ținută. se putea replica, oricum.
mulțam de gîndurile bune, le primesc cu inima deschisă.
Me too !! Mi-a placut la nebunie fiecare cuvant ! SA FITI SANATOSI, CASA DE PIATRA ! Si…MULTA, MULTA FERICIRE Petronela !
Va doresc sa fiti mereu cel putin la fel de fericiti ca acum. La fel cum scria Ana Tanase mai sus, m-am bucurat cu lacrimi in ochi si un zambet pana la urechi pentru voi. Bravo
mulțumesc mult!
Felicitari!Sa va fie asa cum va doriti!
sărna!
Bravo! Esti o femeie curajoasa si sunt sigura ca esti un model pentru multe dintre noi, drept dovada rochia ta unica, multiplicata. Felicitari din toata inima!
nu mi-am propus niciodată să fiu model pentru nimeni, mă sperie gîndul. 🙂
mulțumesc!
Multi ani fericiti! Intotdeauna am zis ca nunta tre’ sa placa mirilor, nu invitatilor. Noi nu am avut „obligatii”, rochia mea nu a fost de printesa, am avut pantofi lime green si unghii rosii. Muzica misto, dans non-stop, fara sarmale si obiceiuri traditionale. Nunta e pentru mire si mireasa! Casa de piatra!
mulțumesc! așa cred și eu.
Foarte foarte frumos :). Eu nu m-am visat mireasa niciodata, dar nimeni nu ma crede, cum adica? Toate femeile vor sa fie mirese! Nici nunta n-am vrut ca nu-mi place sa fiu sub lupa toata ziua. Pana la urma am facut o nunta mica, cu o rochie scurta si pantofi mov, macar sa aiba gura lumii ce comenta. Ceea ce ati facut pentru sufletul vostru este minunat, se vede ca sunteti fericiti si asta e tot ce conteaza. Sa fiti binecuvantati!
nici pe mine nu mă credea nimeni :))
mulțumesc!
Draga Petronela, eu m-am casatorit intr-un weekend la Cavnic, la munte. Nu am anuntat pe absolut nimeni…am fost doar noi doi, ofiterul starii civile si martori mirii de la o nunta anterioara 🙂 M-am spalat, coafat, machiat SINGURA (am lucrat pentru o companie cosmetica in facultate si de…am mai furat cate ceva) si mi-am cules un buchet superb de margarete de pe marginea drumului. A fost cea mai frumoasa zi din viata mea..chiar si rochia mi-am facut-o la o tanti si am cusut-o impreuna. A fost o zi din viata mea..fara crochete de cascaval, snitele si ipocrizie. Am fost noi doi…nebuni, la munte, casatoriti si dormind seara pe un leagan!
bestial!
Esti delicioasa ! 🙂
Sa fie intr-un ceas bun !
Cum dna Pentronela, nu ati avut lautar?!! Ce nunta e aia fara lautar deala cu camasa cu maneca scurta?! Restul mai treaca-merge dar fara lautar…!
știu, și bărbatu-meu s-a plîns, a zis că el vrea cu lăutari, cu costum de ginerică, cu floare în pept… :)))
Doamne, ce ma bucur de cuvintele astea!! Ce bine e ca sunteti fericiti!! Nu-ti spun cum stateam pitita, citind printre randuri cand vorbeai de spitale si operatii, imaginandu-mi balauri care taman acum au venit sa te necajeasca!!ce bine ca e doar un chist! Care trece!
Acum, despre nunta! Castel de piatra! Fericire trainica si dragoste de necuprins sa aveti! Mi-a placut nunta voastra! Romantica si eleganta, ca voi!
Si noi am avut nunta altfel….chiar daca ne-am pus neamurile contra pe vecie! Am avut nunta la manastire si de acolo petrecerea cu prietenii la o pensiune, tot weekendul. Fara nici o datina traditie sau alte apucaturi. Doar noi si cei care tineau la noi.
Deabia astept sa scoti si romanul de dragoste!! 🙂
eu nu o înțeleg pe asta cu neamurile… fiecare a avut nunta lui, are viața lui, să-și vadă de ea. pe mine nici că mă interesează, oricum eu sunt oaia, pardon lebăda, neagră a familiei, nimic nu am făcut cum se cuvine. :)))
îți mulțumesc, mă bucură tare mult rîndurile tale.
Rochie superba, mirii superbi, „nunta” superba, biserica superba, preotul superb, nașii superbi, orașul și tara superbi, terasa superba, fructele superbe, ploaia superba și cu belșug, TOTUL A FOST SUPERB! Urmează și un copilaș la fel de superb….:) Casa de piatra, fericire și iubire pana la adânci bătrâneți! 🙂
ahaha, urmează?!
Sa va daruiasca Domnul dupa inimile si sufletele voastre, viata frumoasa impreuna! :*
Ca, deh daca v-a adus impreuna, are Bunutu un plan cu voi 😉
Multumim, ca ai impartasit si cu noi, cei care tinem la tine si ne bucuram :*
George, bine ai venit! 🙂 :*
Sa fiti fericiți va doresc din toata imima!!
Nici eu nu m-am visat mireasa si urasc tot ce tine de nunti,cununii,nasi etc asa ca foarte rar ma si duc.
Superba ceremonie si mirele la fel ..hai ca si tu esti faina:)
Petro, sa iti fie amintirile astea la fel de dragi toata viata! si sa urmeze o multime de alte zile la fel de superbe, in care sa va tot sarbatoriti si traiti dragostea!ma bucur asa mult ca exista frumos pe lume, in ciuda a tot!!
Sa ai o viata frumoasa, om drag,alaturi de cel pe care l-ai ales!M-am bucurat si m-am emotionat,mi-au dat lacrimile,si am ramas asa cu un zambet larg, minute in sir dupa ce am citit……Mi-esti tare draga de cand te-am descoperit intr-o perioada grea a vietii mele,si ai reusit prin cuvintele tale sa-mi dai speranta si putere………..Iti multumesc si iti doresc sa-ti fie viata lina si sa zambesti mereu fericita ca in pozele acestea!!!
mulțumesc din suflet!
Casa de piatra!
Nu cred ca ii plac cuiva nuntile propriuzis, cat ceea ce reprezinta ele: un nou inceput, promisiuni spuse si nespuse, idealizarea unor elemente cotidiene…
Să-ți aducă nunta asta bucurii și inimă plină! Nu-i ușor să te măriți de 3 ori (~mă dau de 3 ori peste cap… și-n rochE de mireasă iar încap~.) Dacă așa ț-o fo” vrerea, apăi cine suntem noi să nu ț-o respectăm?! S-aveți casă-mbelșugată, plină de drag și de voie bună. 🙂
mulțumesc!4
Si eu detest nuntile cu petreceri odioase, muzica aiurea, mancare multa si eventual de fite si oameni care stau cu nodul in gat ca la sfarsit trebuie sa dea plicul. Daca ma duc o fac pentru oamenii care ma invita pentru ca ma gandesc ca e dezamagitor pentru ei sa faca ditamai petrecerea si sa nu vina lumea.
Dar nunta ta (sau cum vrei sa ii spui) a fost minunata. Bravo tie ca nu te lasi subjugata de ,,normele sociale”! Iti doresc sa fii fericita cu George! Sunt sigura ca e un barbat extraordinar, altfel nu ti-ar fi furat inima. Te pup cu drag si iti multumesc pentru inspiratia pe care ne-o oferi.
mulțumesc!
Casa de piatra inca o data draga noastra, eu voiam doar sa mai intreb care este manastirea pe care o pretuiesti, in care voiai initial sa faci cununia. 100 km distanta de Bv, as avea o banuiala ca-i prin Mures?
sighișoara, mai exact. mănăstirea Sf Dimitrie.
Casa de piatra!