Pe Mihail Vakulovski nu îl cunoşteam, deşi acum locuieşte la Braşov. Îi citisem poeziile. I-am dat add cu tupeu, el mi-a dat accept cu bunăvoinţă. Într-o zi, a dat like la un post de al meu. Eu am transpirat instantaneu. Am zis că poate a dat like din greşeală. Apoi a mai dat un like. Şi mi-a scris. M-a întrebat dacă nu vreau să-mi publice povestea tatuajului de pe mână, în revista lui literară, unde publică scriitori reputaţi, adică. M-am ciupit, nu adormisem cu capul pe tastatură, la muncă. Nu ştiu ce am răspuns, o prostie, cu siguranţă. El a mai citit, mi-a mai cerut texte. Mi-a zis că scriu mişto. Azi, pentru prima dată în viaţa mea de pizdă lirică, nişte cuvinte înşiruite de mine stau într-o revistă literară citită de toată lumea bună. Ştiu, poate pare puţin lucru, dar pentru mine nu e. E foarte mare lucru. E începutul unui vis pe care l-am ţinut ferecat în mine pentru că îmi părea imposibil de realizat. Mulţumesc Mihail pentru că ai avut încredere în mine. Azi eşti Moşul meu. Sunt foarte fericită.
Ah, asta e o veste bună şi pentru voi. Aveţi gusturi selecte. 😀
Ce-am mai debitat:
Mulţumesc. Postarea următoare:
sunt o femeie frivolă şi vanitoasă
cine ti-a facut poza de la al doilea link?
un coleg de serviciu.
Felicitari draga Petronela, meriti din plin! 🙂
multumesc mult!
Felicitari! Si da-i inainte, ca meriti mai mult.
Multumesc, presedinte de fan club care esti. 🙂 alaviutu.
Go, go, girl! 🙂
cu plecaciunile si multumirile de rigoare, domnule. 🙂
Pai nu e bine…oi fi publicat tu, nu zic, o fi vreo smecherie si asta, n-am de unde sa stiu, DACA NU NE SPUI SI NUMELE REVISTEI!!!
aoleo, e link acolo, cum nu am spus?