(jurnal, aprilie 2010)
timpul e o percepţie personală, băi. ştiu că e truism, mă doare-n adidasul drept că e truism. e aşa de truism că nimeni nu se mai gândeşte la sensul lui. nu e nimic, m-am gîndit io azi. în timp ce alergam. ştii cum alerg? ţi-am mai zis, de parcă aş avea o destinaţie, iar destinaţia aia ai fi tu. alerg de nebună, cu gluga trasă pe cap, printre copacii înmuguriţi, în ciripit de mierlă. şi trag pe nas aerul ăla mişto de pămînt reavăn şi flori de corcoduş albe şi pe urechi, până în cortex, sunetul de mierlă şi de vînt primaveril uşor nervos, dar nu mult, numai cît să îmi înfioare puful de pe gît. alerg şi gîndurile aleargă şi ele. azi, par egzamplî, m-a alergat gîndul ăsta: am 33 de ani imediat. şi mă simt de 17 şi 60. în acelaşi timp. mă simt la ambele capete ale vârstei, deodată. fiindcă am trăit în ăştia treijtrei de ani mai mult decît orice om de 60. mă simt obosită şi copleşită. şi bătrînă, cumva, la finalul a minimum două vieţi gata trăite. şi în acelaşi timp mă simt la începutul unei vieţi. gata să o iau de la capăt, ca la 17 ani aşa. nu are sens, ştiu. dar aşa mă simt. pe cît de bătrână pe atît de adolescentă, pe cît de moartă, pe atît de vie. pe cît de obosită pe atît de plină de energie. pe cît de gata să renunţ pe atît de pregătită să încep. la sfîrşit şi la început. nemuritoare, nemuritoare, dar cîte vieţi poţi să ai într-o singură viaţă?
Ce-am mai debitat:
proba video Postarea următoare:
sărituri
in primul rand…nu stiu ce merita sa fie in primul rand, dar incep cu obviosul – poza cu ceasul „now” e geniala. ar trebui imprimata in mintea tuturor – trecutul oricum e doar trecut, viitorul oricum va veni, vorba lui Einstein, dar daca avem o datorie este aceea fata de prezent. ca sa vindecam trecutul si sa modelam viitorul. si sa ne bucuram, bai!
si io te inteleg perfect. da’ perfect total! ma simt de 100 si mai bine de ani, am impresia ca am trait viata lumii si totusi inca nu am vazut nimic…din ce va sa fie. pentru ca asta e partea misto, ca mai e intotdeauna ceva…
si mi-e dor sa alerg 🙂
şi mie. m-am săturat de sport în săli închise. aştept să îmi înmugurească pădurea.
Asa se simt cei care stiu sa simta; altii nu inteleg nimic… 🙂
si iata timpul cum lucreaza.acum se dilata ,acum se contracta,ca doar asta-i timpul ca vremurile is altele ,care noi speram poate in zadar sa fie mai bune
Si cand alergarea n-are tinta, dar are un scop … Si cand ea este pt ceea ce va sa vina, si nu pt ce-a fost deja … Si cand ma gandesc c-am trecut doar de 40, dar stiu ca voi trai de 3,4 ori cat altii (si nu la ani ma refer) … Si trag nadejde sa raman viu, nu mortaciune-n viata … La vita e bela !