Stăteam pe scările Poştei, la soare, cu cameramanul, în aşteptarea unei maşini care să ne ia şi pe noi de acolo. Era răcoare şi bine, eu mă bucuram de pauza neaşteptată, cauzată de faptul că omul care trebuia să ne ridice venea, cel mai probabil, în marşarier de întîrzia atît.
Pe trotuar se apropia, vioi, un tip tinerel, îmbrăcat bine, cu trăsături plăcute care nu trădau că dedesubt s-ar fi ascuns un pseudomisionar bigot şi vag dement. Nu, mai degrabă l-ai fi bănuit că e genul care merge în cluburi sau agaţă tipe care stau în cur pe scările instituţiilor.
A început să strige la noi de departe, încă, ca în filmele americane: pocăiţi-vă! Pocăiţi-vă acum, cît nu e prea tîrziu! Cum să vi se ierte păcatele dacă nu vă pocăiţi? Ţipa şi continua să meargă, iar eu îl priveam amuzată pe colegul meu ce rămăsese perplex. Tînărul s-a oprit la automatul de parcare, a plătit parcarea, totul în timp ce continua să profeţească: şi voi sunteţi ca mine, nişte păcătoşi! Înjuraţi, minţiţi, păcătoşilor! Pocăiţi-vă, nu mai e timp! E ori iadul ori raiul! Și deodată se oprește și ne întreabă și mai teatral: dacă muriţi azi, unde veţi ajunge?
În manuale, sper, am zis eu, ironic. Profetul nu a înţeles ce a vrut să spună păcătoasa, a stat o secundă pe gînduri, nu mai multe, iar apoi a continuat să propovăduiască mîntuirea în gura mare, în parcarea Primăriei.
Între timp, maşina sosise, aşa că ne-am ridicat să ne ducem spre ea. Colegul meu era complet încurcat.
Auzi, zice, tu dacă mori ajungi în cărţile alea de literatură, dar eu, eu unde ajung?
Eu ți-aș recomanda călduros, chiar fierbinte, iadul, spun. Eu una acolo am decis să mă duc. Toată lumea bună merge acolo. E distracţie, pe cuvînt. Gîndeşte-te la toţi sinucigaşii din clubul 27, ce muzică mişto trebuie să fie în iad: Kurt, Amy, Janis, Jim. Toţi gînditorii, ai cu cine schimba o vorbă, toţi răzvrătiţii. Pun pariu că şi Spinoza e acolo, de cînd vreau să-l cunosc mai bine, să îi zic că s-a înşelat şi în secolul ăsta tot Biserica face regulile. Unde mai pui că şi curvele tot acolo sfîrșesc, nu te coafează? Bine, în afară de alea mîntuite, dar alea sunt puţine și ipocrite, parol. Practic, toți ăia care au avut curaj să trăiască și experimenteze – adică să păcătuiască, în accepțiune creștină, sunt acolo. Cum zic, numai spuma, oamenii mișto, interesanți, curajoși. Îţi dai seama ce plictis teribil e în rai, cu toţi cuvioşii? Ce leșinătură, numai sfinți, habotnici și femei cu broboadă, toate babele și virginele! Bine, or mai fi și pușcăriașii care îl găsesc pe Dumnezeu în pîrnaie plus Gigi Becali. Ce să și faci acolo, îți țiuie urechile de plictiseală. Nu e combinație, crede-mă. Eu fug de ăștia și în viața asta scurtă și efemeră, de ce aș alege să îmi petrec eternitatea cu ei? Nu m-aş duce nici moartă în rai, haha! Na, poftim, în condițiile astea, pocăieşte-te tu!
When they say: repent, repent, repent, I wonder what they meant…
preaminunat Next Post:
ciuma
Natura şi-a spus cuvântul astfel încât şoferul vostru să vină cu vântu’ din față, să întârzie exact cât să-l întâlniți pe profet.
S-au aliniat astrele, soarta, destinul şi poate puțin şi horoscopul a făcut să-l întâlniți ca să-şi pună colegul întrebarea: “ eu dacă mor unde mă duc? “
Pentru răspunsul la această întrebare însă nu avea nevoie de profet, i-ai dat tu destule motive pentru a face alegerea potrivită, asta în cazul în care ar depinde de noi această alegere 😉
Felicitări pentru încă o povestioară plină de umor şi totodată încărcată de istorie
Petronela!!! Iesi din capul meu!!! Exact ce spui tu zic si eu de ani de zile, cu aproape aceleasi cuvinte. Eu adaug la avantajele Iadului si mancare buna, fara post…sa fie acolo numa’ cazane cu pacatosi si cazane cu ciorba si tocana. O fi un fel de Vama Veche?? Dar subscriu 100%: lumea buna acolo e!
Avand in vedere ca eu nu cred in rai sau iad… o sa adaug doar ca toti idiotii folosesc „repent” pentru „pocaieste-te” ,pe cand el inseamna doar „intoarce-te” …
Religia ne-a pus in spate povara „pacatului” pentru ca sa aiba un motiv ca sa ne domine si exploateze…
Pentru mine „repent” inseamna „intoarce-te la tine insuti si afla cine esti” !
Iar daca este sa ajung in Iad pentru ceea ce cred…las’ sa fie…Acolo, da, vor fi oamenii pe care merita sa-i cunosti!
amu, sincer, cine naiba instruit crede în Rai și Iad în felul reprezentat de religie? textul ăsta e o glumiță, o luare peste picior. și da, întoarce-te la tine însuți este ceea ce propovăduiesc și eu, dar nu în gura mare, în parcarea Primăriei. 😀
cui i-ar placea sa-i fie puse in gura cuvinte pe care nu le-a spus niciodata?stiu sigur ca tie nu
. de ce crezi ca Biserica ar fi altfel? ortodoxia nu a sustinut niciodata ceea ce crede lumea cu privire la rai si iad.daca nu ma crezi , intreaba-l asta pe primul popa ortodox care iti iese in cale , dar sa aiba si el acolo macar sub 40 de ani…:) ca nah , ai batrani le mai incurca 
Nu pot spune ca ,,nu e COOL” , ca nu am zambit ,dar tot superficial ramane ceea ce ai scris ,parca te si vad pe la 70 de ani in poarta bisericii , cu broboada , impartind colaci , doar , doar o sterge ,,Doamne Doamne” pacatele tineretii…!
:))) din păcate eu nu cred că Doamne-Doamne are o gumă universală care să șteargă păcate. și nici în pocăință de felul ăsta. am o viziune un pic mai largă despre lucrurile astea și nu există șanse să ajung cu broboadă în poarta bisericii. la 70 ani o să fiu o babă foarte mișto care o să scrie și citească, nu împartă colaci. dar dacă tu vrei să mă imaginezi așa ca să fii tu liniștită, so be it.
Hmmm…nu comenteaza nimeni?:-(:-(:-(
am invatat treptat ca aceste texte sunt niste fine ironii , niste glume cu substrat.
nu cred ca isi poate dori cineva iadul asta in cazul in care crede in viata de dincolo in oricare forma ar fi ea.
iadul si raiul nu sunt asa cum le infatisa Papalitatea in evul mediu.
cei care le percep asa n-au citit nimic din teologii otodocsi. – iadul e un loc unde platesti pt lipsa de iubire pe care ai aratat-o in viata asta : fata de D-zeu si fata de aproapele , iar aceasta pedeapsa este izolarea. singuratatea vesnica. n-ai fost capabil sa iubesti, ai facut pe altii sa sufere, dincolo nu vei mai putea rani pe nimeni pt ca vei fi singur.
pacatele sunt acele decizii ale noastre care afecteaza pe altii in mod negativ si implicit pe noi. nu vad cum am putea face elogiul pacatului daca ne pasa de cei din jur si de noi si nu ne dorim sa suferim.
in concluzie, ma bucur ca oameni tineri si frumosi ca voi, ca cititorii tai, isi pun astfel de intrebari. nu intotdeauna aflam raspunsurile cand ne dorim , dar cel mai important e sa ne punem intrebarile potrivite.
raiul incepe inca din viata asta. daca l-ai cunoscut pe D-zeu aici, il vei vedea si dincolo.
Tuuulai, ce dracu’ (sic!) ai fumat mai?
Din pacate vad in jurul meu ca cei mai evlaviosi si bisericosi sunt de departe si cei mai rai, mai necivilizati si mai intoleranti. De departe!
Cei mai cool sunt ateii, care sunt mult mai intelegatori, toleranti si recicleaza PET-urile (adica nu le arunca in natura, aka „gradina lui Dumnezeu” asa cum fac toti ortodoxii) ;-))))
Ce paradox, nu? Ei bine, NU. Pentru ca acesti evlaviosi (din pacate cei mai multi) merg la biserica in fiecare duminica doar pentru a-si da „reset” la pacate. Sa i le stearga ‘mniezo cu guma aia universala cum zice Petro. Pentru ca de luni sa o poata lua de la zero cu injuraturile si rautatile la adresa semenilor. Pentru ca daca nu ai avea pacate, nu-i asa, practic de ce te-ai mai duce la beserica?
Ce sa mai zic de BOR si popii materialisti si imbuibati care dau afara oameni din biserici si din case? Ar fi mult prea lung comentariul.
In rest, sper sa ne vedem cu Petro la cazanul ala cu ciorba.
de salată. ah!
Petronela, vad ca sunt unii pe-aici care se iau foarte in serios:-):-):-)
da de unde,….eu sunt un zambet , tot !
Personal, cred în iad în măsura în care îl înţeleg ca fiind un gând veşnic care sună ceva de genu: „puteam să fiu mai bun, să fac ceva mai bun”. Altfel nu există. Dumnezeu nu ne-a făcut să suferim. Şi dacă am zis de suferinţă, pot spune că mi-a plăcut teribil un text pe care l-aţi scris în „Alive”. Din păcate nu-i mai reţin titlul, dar suna ceva de genu „Dumnezeu ştia că sunt puternică şi a avut mai multe în vedere decât am putut eu vedea şi când am rămas văduvă & co”. Lucruri pe care numai dumneavoastră le ştiţi şi sunt în adâncul inimii dumneavoastră.
Suntem prea mici ca să înţelegem unele lucruri, dar mă gândesc că dacă Îl înţeleg pe Dumnezeu în acest fel, după ce îi înţeleg planul cu mine, să-mi recunosc păcatele în faţa lui e un lucru extraordinar. Şi chiar mi-ar plăcea să existe o gumiţă cu care să mi se şteargă păcatele pentru că mi-e ruşine să apar în faţa lui aşa cum sunt. Cu privire la păcate, cred că e necesar să le mărturisim unui slujitor dincolo de incapacităţile lui umane, dar să le spunem pentru că e folositor pentru noi. Şi nu vorbesc despre raiul pe care-l câştigi dacă faci acest lucru, pentru că nu cred că se câştigă aşa. Nu e drept. Văd mărturisirea păcatelor ca un exerciţiu pe care-l fac cu mine. Să stau în confesional, în întuneric (sunt catolic) şi să-i spun păcatele unui preot, care nu doarme mai bine sau mai prost dacă află ce fac, nu-mi foloseşte decât mie. E un drum şi ştim orice om are în sine nevoia de a face bine, nevoie care nu se vede doar la biserică şi nu se regăseşte nici măcar în colacii care se împart în jurul bisericii la 70 de ani. E un exerciţiu şi o cale care mă face să fiu împăcat cu mine. Pentru că dacă afirmăm tare sau nu, în inimă ştim că unele lucruri nu sunt prea ok.
Credinţa şi legătura personală cu Dumnezeu nu le văd decât ca pe o altă citire a realităţii, cu un plus de speranţă. Iar să te recunoşti mic în faţa Lui, chiar dacă îţi doreşti să mergi în Iad ca să fii cu cei care ţi-au „plăcut” cred că e un lucru bun.