Am tot mai puțin timp pentru orice altceva în afară de muncă. Am zilele planificate la sînge. M-am îngropat în proiecte de job și activități și uneori îmi spun că o fac înadins. Dar apoi mă amăgesc că dacă sunt conștientă de asta încă e bine.
Încă e bine.
Trec anotimpurile și eu îmi dau seama de asta după dead-line-uri. Și peisajul care mi se tot schimbă pe geam. Mă întorc de la Sibiu, găsesc wallpaper cu toamna. Mă bag cu totul în alt proiect, cînd voi ridica ochii din el, va fi iarnă de-a binelea.
Încă e bine.
Nu e ca și cum am de ales. Nu e ca și cum îmi crește altcineva copiii, îmi plătește altcineva facturile. Nu e ca și cum împart treaba asta cu cineva și mă pot lăsa pe tînjală. Așa că muncesc pînă mă înțeapă ochii. Ah, săptămîna asta promit că mă duc la oftalmolog!
Cîteodată mă opresc. Mă uit la cîte o lună roșie și umflată care se ridică peste dealul din față, ca acum. Zîmbesc.
Încă e bine.
Sunt o femeie ocupată. Foarte ocupată. Prea ocupată. Fac o sută de lucruri, slalom printre ele, cu abilitatea unei campioane. Prioritizez, respect termene, nu pro-cra-sti-nez. Seara cad frîntă, secerată. Sunt o femeie foarte ocupată.
Nu am a mă plînge. Iată: stau în pat, ascult Chinawoman și CocoRosie și scriu. E cald și miroase frumos, a casă de femei, fetele mișună și ele pe aici. Apoi o să închid laptopul, o să citesc ceva pînă cînd o să mi se închidă ochii. Dimineață o iau de la capăt.
Viața asta a mea.
Încă e bine.
efectul pervers Postarea următoare:
frica
Ce poate fi mai plăcut decât sa stai seara în pat şi să scrii din preaplinul tău, în timp ce muzica favorită îţi gâdilă plăcut urechile. Te îndemn, Petronela, să mergi la oftalmolog şi să nu laşi oboseala să se acumuleze. Fii la fel de bună cu tine, cum eşti şi cu ceilalţi!
Nu mergeti la oftalmolog,mergeti la cursurile lui Flavius Adrian Turcanu-vedere fara ochelari,il gasiti si pe FB
eu port ochelari de ceva vreme, atunci cînd citesc și lucrez la laptop. 🙂 trebuie să le schimb lentilele, a crescut hipermetropia. nu știu zău cum te poate cineva învăța să vezi cu niște ochi supra utilizați și obosiți și deja purtători de ochelari.
Ochii ca ochii, corazonul . . . . . cu’mnealui e mai problematic.Toamna e in toi, iar unii dintre noi mai ocupati sau nu prea avem si astenii, depresii chiar, numai cand vedem vreo frunza ingalbenita zambindu-ne ironic, parca incercand sa ne avertizezez ca o sa ne vina si noua randul firii, al desprinderii totale.O sa ascult si eu Chinawoman, si CocoRosie ca m-ai facut curioasa si imi permit sa-ti spun ca eu ascult mult Lemongrass (playlist complet)sau chiar Broke Saphire, ma remonteaza, fie toamna, fie vara!:)
Optsprezece ani am avut acelasi peisaj in fata ochilor :). Ma trezesc acum ca revin a patra oara pe acest articol, nu pentru ca nu am citit bine, ci pentru ca ma duce ”acasa”. Acel acasa al copilariei, cand o simpla privire asupra padurii imi spunea despre vreme mai mult decat aflu azi la rubrica meteo. Rad acum pentru ca stiu ca am sa revin la acest articol doar ca sa ma bucur de peisaj si de amintiri…
🙂
Ce a patit Raj?☺