MENU

de • 28 ianuarie 2014 • adevărurile meleComentarii (9)

ori e albă ori e neagră

Şi pentru că veni vorba de manele, iată ce scriam eu acum 6 ani, cînd am descoperit cu stupoare radioul care emitea manele non-stop, sub sloganul mulţi ascultă, puţini recunosc, manele non-stop.

Octombrie 15, 2008

Ştiati că în Braşov, pe o frecvenţă care îmi este şi imi va rămâne străină, există un radio nepirat, care emite 24 din 24 manele?! Eu, ignoranta, biata de mine, am aflat abia azi dimineaţă, în taxi, într-un drum spre serviciu care mi s-a parut de 2 ori mai lung decât de obicei. Am fost luată prin surprindere şi poate asta m-a debusolat cel mai tare. Când am urcat, din radio răzbătea vocea puternică a unui DJ care povestea ştiri obişnuite din trafic, unde sunt amplasate radarele în judeţul Braşov şi alte alea normale pentru o marţi dimineaţa ceţoasă. Numai că la un moment dat omul a zis că urmează piesa “ori e albă ori e neagră” a nu ştiu cărui cântăreţ, de care nu auzisem în viaţa mea. Eu, ca fetele, mă rujam în oglinjoară, ca acasă nu avusei timp, şi paf, îmi cade oglinjoara din mână când mă pocneste fără de veste din difuzor un tril de manea, de la mama ei din Ferentari. Ori e albăăă ori e neagrăăă, oare am facut răăău sau bine, când m-am îndragostit de tineee...probleme grave, ce mai, de corazon rănit. Mi-a luat o vreme să îmi revin. Zic, nu e posibil, doar ascultam radio, o fi palmat taximetristul vreo casetă, ceva. Dar nu. Un ascultător intră pe fir, era chiar nea Gică, de la sifonărie, să-nlemnesc dacă nu, să facă o dedicaţie pentru frumoasa lui nevastă. Se mai întreţine omul niţel cu dj-ul, că nu era prima oara în direct, deduc, era client cu ştate vechi. Apoi alt ascultător fidel şi o ascultătoare, şi iar un ascultător, trist că se chinuie de o ora să intre şi să îşi facă loc la o dedicaţie. Dar firul e înroşit, ocupat, practic tot Braşovul în dimineata asta trebuie că asculta Superfm si dă dedicaţii fără număr. Mi s-a strâns stomacul. Piesa cerută, una de top, înteleg, Denisa, vocea ta nu o pot uita, de Nicolae Guţă. Ah, zic, pe ăsta îl ştiu, frate, nu sunt complet incultă la manele, îl dădeau şi ai noştri la televizor când îşi mai punea un dinte de aur, mai boteza ori îşi schimba freza. Păi cum să nu îl dea?! Voi nu l-aţi fi dat să facă atâta audienţă?! Audienţa aduce publicitate, publicitatea bani, banii putere… şi uite aşa, până la urmă totul e un lanţ infinit de relaţii interdependente, dialectică, ce mai. Şi în timp ce eu făceam sinapse de arcaş, Guţă băga de-i săreau bojocii, când sună telefonul numai tu şi vocea ta, doar ea… Zic, ia să mă sondez puţin. Nu oi fi şi eu una din aia de zice că nu îi plac manelele dar bate din picior când le aude şi parcă-parcă s-ar ridica să dea un pic din buric, că doar la petrecere merge şi o manea? Nţ, dar nu. Adică scârba pe care o simţeam era genuină, netrucată, organică, nici vorbă să îmi vină să dansez, ci mai degrabă să vomit.

După ce am evadat din taxi şi am răsuflat uşurată, Superfm avea să mă lovească din nou. De data asta chiar la mall, mai precis într-un magazin unde schimbul 1 primea marfa şi, textual, avea nevoie să se binedispună. M-am uitat la ele, vânzătoare, şefe de tura, şefa de magazin. Unele studente chiar la universitatea unde m-a reapucat studiul şi pe mine recent. Colege, cum ar veni. Femei normale, îmbrăcate decent, care numai că nu dansau în mijlocul magazinului de tare ce le plăcea. Adică nu boarfe de la pod, încălţate cu şosete albe în pantofi, nu neveste de băieţi cu burtă şi tricou negru sintetic mulat, peste care să se reverse grotesc, unul sau mai multe lanţuri groase de aur. În fundal urlau dedicaţiile, ascultători după ascultători, alte piese de top, în timp ce eu descopeream încremenită că practic, în spatele oricărui om se poate ascunde un manelist. Că nu e nevoie de burta şi lantul aferent sau de pantofiori şi bluză cu sclipici, să îi poţi detecta cumva. Că vecinul, vecina, colegul de serviciu, de facultate, toţi pot fi, sau mai rău, sunt manelişti. Ce revelaţie îngrozitoare. Am o imagine cumplită, a Superfm-ului care cuprinde ca o caracatiţă tot, un oraş care asculta exclusiv Superfm. In taxiuri, maşini personale, magazine, pe străzi, în case… peste tot. Super fm, cum sună. Un fm care e super, adică. Şi noi, ăstia doi-trei care suntem proşti şi nu ştim ce e super în lumea asta, şi nu ştim pe de rost nici măcar o manea, aia cu duşmanii barem, că toţi avem duşmani, toţi iubim, toţi ar trebui să ne regăsim în ele, că e despre viaţă, vai mama noastră, ignoranţi şi săraci de duh, nu o să intrăm niciodată în direct şi nevasta noastră sau mama noastră nu o să primească niciodată o dedicaţie numai pentru ea, să o audă tot orasul, nici nu ştim ce pierdem în trufia noastră smintită.

Ce coşmar! Să fiu singura în oraşul ăsta care nu asculta manele?

9 răspunsuri la postarea ori e albă ori e neagră

  1. Arlyio spune:

    Trebuie recunoscut meritul omului care a avut ideea genială de a lansa postul ăsta, căruia i-a făcut un „puradel” și în mititelul Făgăraș. A fost cea mai bună rețetă de făcut bani a acelor vremuri la nivel regional.

  2. curly spune:

    asta cu manelele e cam pe sfarsite. e spre bine, din fericire. parca nu mai sunt asa multe, iar in benzinarii le manelistilor pun CDurile separat, ca in carantina.
    iar o teza de doctorat pe tema asta pe mine m-ar interesa, sunt curios ce ar rezulta in urma studiului

  3. Andreea spune:

    True story:) Uite una din metodele de convertire:P
    Petrecere de revelion intr-un apartament. El si ea, intr-o stare bahica destul de avansata, se racoresc in baie. El sta pe marginea cazii cu capul sprijinit de perete, ea e langa el, in picioare si il masoara cu o privire nitel critica. Prin fata usii deschise trece o rockerita. Ea se uita cu dezgust la El:”Iubi..cand te-am cunoscut eu erai si tu rocker iar acum, acum ai ajuns un manelist..asa ca mine”

  4. Bogdan Fottescu spune:

    Petronela, iar m-ai uns pe suflet cu postarea asta!
    Daca nu mi-ar placea manelele ar mai fi cumva, dar, nu le suport visceral, devin violent si sunt in stare de chestii nebanuite pt. a reduce la tacere emitatorul de astfel de sunete orientale, dar mai ales agramate, scornite de la un very low level of culture…
    Nici cu house-ul nu ma impac…pt ca aia de mi-l canta, ma considera redus mintal; imi repeta 3-5 masuri de zeci de ori,poate, poate m-oi prinde cum sta treaba, astfel incat trebe sa-i strang de gat, inainte de a innebuni de tot!
    In rest, pace si prietenie intre popoare…si nu de putine ori, dragoste mare!

  5. Doar super aerian spune:

    Alo? Petronela? Te-ai mai maturizat, ai inteles si tu ca se poate face abstractie cand vine vorba de manele, oare te-ai prins ca daca vrei sa calaresti sleahta trebuie sa o si cunosti, sa o si intelegi, sa ai expresii cu care sa i te adresezi? Mmm. Sau ce, te punea cineva sa asculti cu forta manele, la capitolu asta mai ai de invatat pana sa chitzai( parere personala), dar nu mai blama asa usor ce tu nu pricepi, daca vrei sa ajuti ,ia un singur manelist si educa-l. La urma sa imi spui si mie daca ai avut ceva de invatat. Asta nu asa ca as fi eu vre-un mare fan taraf tv sau super fm, dar eu unu chiar am fost silit sa stau cu astfel de bipezi, pana la refuz. Si sa sti, in concluzie ca mai mult gresesc cei care comenteaza pe tema unui subiect fara sa ridice vre-un deget. Oare de ce nu a aparut si un post de radio opus celui pentru gloata, hmm. Poate ma lamuresti , nu ca nu as sti, dar merita sa inveti si tu ceva, din moment ce asta ai cerut. Cu alte cuvinte, Petronela draga and company, O oita poate sa se ascunda in orice blana vrea ea cat o vrea ea, dar cand vine vorba sa deschida gura, tot „beeeee” iese. Nervii se mai calmeaza si cu manele, nu cu bloguri idioate si cu intrigi de doi lei. As putea face pariu ca nu exista roman care sa nu aiba macar un acord favorit intr-o asa zisa manea sau daca nu chiar una. Iar acum inchei, dar nu inainte de a le ura si o mare muie celor care s-au pierdut intre aceste acorduri fara egalare in istoria muzicii, baieti tine-ti-o tot asa ,avem nevoie de …

  6. Sorinescu spune:

    Mda si incurand vor infiinta si post de televiziune…oops! Scuze, este deja: se numeste PROTV, recte maruta show! Guta pare a fi coautor…

  7. Sorinescu spune:

    Mi-e sila sa-i scriu numele cu majuscula acelui prezentator…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *