urci cu cablul. sus, pilotul desfăşoară aripa. e albă, cu inserţii bleau. o panglică portocalie flutură încet- arată direcţia vîntului. nu îţi bate inima mai tare, deşi e prima oară. nu îţi tremură genunchii. o sinapsă se închide, ca o floare carnivoră. dedesubt, oraşul se întinde leneş.
ar fi păcat, îţi zici. îţi zice şi el, pilotul, campion mondial. îţi montează chingile. în mîini ai două mănuşi albe, de snowboard, ambele de aceeaşi parte: stînga. mîna ta dreaptă arată ca şi cum ar fi fost sucită şi apoi lăsată aşa, invers, să îşi rîdă infirmitatea. e frig sus, ai nevoie de ele.
te trezeşti alergînd.
trebuie să fugi. să fugi tare, tare, şi mai tare. casca îţi apasă pe urechi, auzi totul estompat, de parcă ai avea urechile înfundate de vată. ţîc, simţi cum hamul se blochează, chingile îţi strîng pulpele, picioarele nu mai ating pămîntul. o pală de aer te ridică. eşti sus. zbori. aripa s-a înălţat, se înalţă. e linişte. poţi auzi erupţia de amine în creier. serotonină. dopamină. adrenalină. noradrenalină. le poţi auzi cum se aleargă prin tine. uşor, lebedele mele. le poţi auzi în liniştea din cer. atîta linişte numai la dumnezeu poate fi. şi picură în tine.
te trezeşti zburînd pe o pală de vînt nord-vestic.
dedesubt, oraşul e o machetă de copii. ştii senzaţia. o recunoşti. cînd erai mică visai mereu că zbori. din două vise recurente, unul era coşmar cu urşi, al doilea era extaz, că zbori. la început erau salturi. exact ca acum, cu aripa parapantei. apoi zbor lin. te înălţai, baletai în aer, săgetai văzduh, nori, mezosfera, termosfera, exosfera. ţi se oprea respiraţia de fericire. planai. apoi nu ai mai visat că zbori.
te trezeşti în vrie de 360 de grade.
pilotul rîde, tu tremuri puţin. sub tine se învîrt cu repeziciune copacii, casele, cerul, maşinile-machetuţe, iar cerul. dealurile şi drumurile şerpuitoare. cerul, cerul. cînd se opreşte, rîzi şi tu. rîzi cu toată faţa. rîzi cu ochii şi cu mînuşa de snowboard hăţită. rîzi cu ambii craci ai pantalonilor mov şi cu ghetele caterpillar care trebuie să îţi ţină glezna la aterizare. o lacrimă s-a oprit între buze. o lacrimă de aer, de curenţi verticali şi dumnezeu. fericirea în stare pură se poate materializa într-o singură lacrimă, nu rîde. deschizi ochii mari şi inhalezi, inspiri, expiri. pămîntul se apropie, închizi în tine clipa, o sigilezi, o ascunzi în chiloţii cu bettyboop în caz că te caută cineva să ţi-o fure să îi fie ruşine să umble acolo.
te trezeşti pe pămînt.
(la noapte vei visa din nou că zbori)
* acest text face parte din volumul O să mă ştii de undeva
watch her disappear Postarea următoare:
nu vreau nimic
[…] e fain. Prea fain. Eşti în elicopter, peste munţi. Sau într-un loc vrăjit, cu oameni vrăjiti. Pe aripile unei parapante. Într-o biserică veche, ascultând o orgă bătrână. În proximitatea unor oameni frumoşi, pe […]
N-am fost cu parapanta, dar am zburat cu planorul, o senzaţie asemănătoare m-a încercat. Extraordinar de bine prinsă de tine. Cu toate că n-am mai zburat de mult, când visez frumos şi acum visez acele zboruri 🙂 Îmi place foarte mult cum scrii. Sunt oameni care au talentul de-a face picturi din cuvinte, tu eşti unul dintre aceia, felicitări!
Nu pot sa dau DISTRIBUIRE la articolele tale…cele care mi plac mult.Crezi ca mă poți ajuta?
Urmează să cumpăr cartea ta.
Felicitari !!
Mulțumesc.