La noi acasă, Ignatul ţinea 3 zile, exact atît cîţi porci se tăiau pe bucata de beton de lîngă gardul din spatele curţii. Tata îi tăia, căci măcelaritul era doar unul din multele lui skilluri care îi aduseseră porecla „Mînuţă de aur”. Te trezeai dimineaţa în guiţat disperat şi isteric de porc înjunghiat şi apoi imediat aerul se umplea de un damf de păr pîrlit. Ieşeai în zapadă buimacă, în papuci de casă şi în spatele curţii, porcul se perpelea în foc înalt de paie. Crima se produsese deja – sîngele maculase de jur împrejur albul zapezii. Nu te revolta actul ucigaş, crescuseşi cu el. În curte erau sacrificate an de an, mulţime de animale. Porci, iepuri, găini, cocoşi, gâşte, curci. Mumă-ta mare se ocupa cu masacrul găinilor. Cu o mână ţinea înaripata, îi lăsa gîtul pe tăietorul de lemn unde se crăpau şi lemnele, iar cu cealaltă îi reteza gâtul cu toporul, hârşti. Te uitai fascinată şi îngrozită cum trupul decapitat continua să se zvîrcolească şi te întrebai dacă tu ai continua să umbli dacă cineva ţi-ar lua capul.
Lângă porcul ucis, tata aţîţa focul cu furca de paie, tata-mare umbla cu nişte păhărele de un deţi de ţuică prin ger, iar femeile se zdrobeau în bucătăria de vară. Cînd terminau de pîrlit porcul, tata şi tata-mare curăţau şoriciul. Îl spălau şi îl rădeau cu cuţite mari iar în urmă rămînea pielea godacului curată şi plină de băşici. Tăiau cu satisfacţie urechile pîrlite şi îşi treceau şoriciul de la unul la altul, după ce îl sărau bine, icnind de plăcere. Cînd dădeau să-l despice, fugeai la căldură în casă, unde rămîneai pînă se termina eviscerarea. Toată ziua, cînd se deschidea uşa bucătăriei de vară, aburi grei să vălătuceau afară, îmbibaţi de miasme grele de grăsime. Nu-ţi plăcea operaţiunea asta care dura 3 zile lungi şi greţoase, nu-ţi plăceau cîrnaţii, caltaboşii, jumerile sau toba, mirosul de maţe curăţate în covata de lemn sau în vailing, afară la crepul de ciment îngheţat, exalaţiile unturii fierte, erai mică şi proastă şi nu ştiai că vremurile alea vor trece şi nu se vor mai întoarce niciodată să te calce pe nervi. Că tata-mare va muri curînd, într-o zi aproape de Ignat, că tata va paraliza. Să fi ştiut, poate nu te-ai fi bucurat că nu o să mai vezi niciodată lama cuţitului proaspăt ascuţit oţelindu-şi strălucirea în dimineaţa geroasă de iarnă. În dimineţile alea cînd te sculai în guiţat de porc înjunghiat, oftînd de ciudă, ţi-era limpede că nimic nu o să se schimbe niciodată, că fiecare Ignat va rula identic, cu tata-mare cu ţuica prin ger şi porcul sîngerînd în zăpadă, cu tata tăind hălci de carne, cu mama pregătind cîrnaţii şi pomana porcului şi tu, ţinîndu-te cît mai departe, să nu cumva să te ajungă mirosurile şi să te îngreţoşeze sau nervii tatei.
Cîteodată tac-tu te obliga să stai acolo, în camera mică, între maţe şi untură fiartă. Îţi venea să borăşti dar îţi era frică, aşa că stăteai şi îndurai. Pe faţa ţi se citea dezgustul şi din când în când tac-tu ţi-l ştergea de pe faţă cu câte o palmă bine plasată. Uneori, astrele se aliniau şi te răzbunau, ca atunci când, în timp ce era despicat pe burtă iar cuţitul i-a apăsat vezica, porcul mort şi răscrăcărat s-a pişat pe tac-tu. Lung, cu jet înalt. Sigur că ţi-ai luat-o că ai rîs, dar cine îşi mai aminteşte asta?
(acest text face parte din volumul Alive, editura Herg Benet)
insula din ziua de ieri Postarea următoare:
beau, gătesc
Dumnezeule mare? Am copilarit impreuna? Amnezia m-a atacat? Jur ca am fost in aceeasi bucatarie de vara!!!!!!!! Deja vu!!!!!
🙂 sor-mea?
Mi-ai adus aminte de copilarie.
Multumesc 🙂
sper ca fain. 🙂
Mi am adus aminte de exact aceleasi lucruri care le traiam si eu, numai ca la mine bunicii transau amandoi porcii , ca tata era beat vesnic si nu era capabil sa faca ceva, iar bunică mea, dracuia din toti bojogii ca nu cumva sa „intre in muschi” ala batranu’ , dupa ce si facuse curaj cu niște țuică :)))
Mie-mi placeau copitele alea negre mirosind a pârlit. Le faceam vafe pentru inghetata alba cu rosu pe care o adunam cu o ligura veche din zapada unde fusese injunghiat Ghita. Nici acum nu-mi explic placerea cu care ma jucam in sangele ala inghetat, iar în restul zilelor mă apuca invariabil răul la orice strop.
ouch. inghetata si vafe? :)) tare!
Cat de mult seamana povestea ta cu „ritualul” facut acasa la bunicii mei. Toata neamurile venite la ajutor, cei mari rosii in obraji de la frig si alte licori din sticle cu dop din cocean de cucuruz. 🙂 Si acum dupa mai bine de 14 ani cand vad imaginile cu bunicul meu cotrobaind la un butoi din camara, mi se umezesc ochii. Iar cadrele in care taia cu ata mamaliga aburinda sunt momentele mele Kodak. Multumesc pentru povestea ta, Petronela!
cu drag!
Citesc de 2 zile de cand te-am descoperit cu infrigurare…am si eu doua „bigudiuri”(ca bine le zici) iar cea mare a avut o vreme cand scria in stilul tau…Sfanta nostalgie!…Acum, la 34 de ani, mai scrie din cand in cand dar mai putin poetic: este avocat si departe de casa. Scrii minunat si m-ai cucerit definitiv. Felicitari!
Mulţumesc din inimă. O să scrie cînd o să fie momentul, o să vezi. Sau poate scrie şi nu spune, cum am făcut eu..
Wow Petronela,
grozava descriere. Am simtit in nari (sau cap) mirosul de par parlit ca si pe cel de untura fiarta si carnati si ‘pomana porcului’. Pentru cateva minute am retrait un episod din copilarie. Multumesc mult!
Te-am descoperit de 3 zile doar, da’ tare bine-mi pare. O sa vin sa te mai vad pe aici.
Citesc retro si ma bucur de fiecare postare.
xox
Imi amintec si eu diminetile in care ma trezeam in guitatul disperat al porcului . Mi-o amintesc pe bunica chircita intr-un colt , cu mainile peste urechi si cu lacrimile curgandu-i pe fata . Plangea dupa porcul pe care il ingrijise cu drag un an de zile dar isi revenea imediat si iesea afara sa dea ordine cand era vorba de macelarit si de subtiat soriciul . Vad si acum barbatii din jurul porcului cum plimbau sticla de tuica de la unul la altul , aud vocile lor puternice , ma vad pe mine mica si mi-e dor ! Mi-e dor de iernile acelea de demult , mi-e dor de Ignat, mi-e dor de oamenii care nu mai sunt decat in amintirile mele , mi-e dor pana si de zilele in care bunica ma punea sa tai slanina patratele pentru a o pune la topit iar eu uram sa fac asta ! Multumesc pentru povestea asta ! Voi merge la targ si mi-am adaugat si cartea ta pe lista . 🙂
mulţumesc mult!