Este unul dintre mesajele pe care le-am primit zilele acestea, care m-a bucurat nespus și pe care am vrut să îl împărtășesc cu voi, în speranța că veți căuta ajutor, atunci cînd vor simți nevoia. Știu sigur că între cititoarele mele sunt multe victime ale unei agresiuni sexuale, am stat de vorbă de nenumărate ori cu ele și le-am povestit și eu despre experiența mea și cum am reușit să ajung în punctul ăsta. De fiecare dată am recomandat terapia. De altfel, aș recomanda terapie, în orice formă, aproape tuturor oamenilor pe care îi știu. Cred cu tărie că doar lucrul cu sinele și privirea spre interior sunt calea către împăcare și o viață mai bună, mai fericită. Suntem o lume plină de oameni furioși și agresivi, ca o bubă care se sparge și împrăștie puroi în jur la orice mică zgîndărire, se vede asta din plin. Puroiul acela poate fi vindecat și vindecarea se poate produce prin terapie. Este minunat să ajungi să te înțelegi și cunoști pe tine însuți/însăți, să fii atent mai mult la tine decît la ceilalți, să te schimbi, să fii bine cu tine. Totul se schimbă și în jur și viața devine infinit mai frumoasă. Ești prezent, te bucuri, ești recunoscător, ești alive. Și înțelegi că lucrurile sunt, pur și simplu.

Rezistența la terapie sau la ideea de terapie sunt aproape un dat la noi. Dacă mergi la psiholog (sau la coach) înseamnă musai că ești nebun, nu te duci fiindcă tu ești mai deștept decît ăla, ce poate să îți spună ție un străin, de ce să mergi la psiholog, ești bine-mersi, lasă că și alții au avut probleme și nu s-au mai dus la psiholog. Sau, atunci cînd admiți că ai o problemă, o traumă sau mai multe care nu te lasă să fii bine, decizi că nu te duci fiindcă dacă ai face-o, ai dezgropa durerile alea și pur și simplu preferi să le lași ascunse decît să le retrăiești. Am auzit asta de prea multe ori de la oameni cărora le era rău, ale căror vieți erau praf, de la femei violate care nu au reușit niciodată să își revină. Nu mă duc că mă va durea, spuneau, nu sunt în stare să suport asta. Da, doare la început, dar apoi se vindecă. În terapie, ca să-ți fie bine pe termen lung, trebuie să îți fie greu pe termen scurt. Mie mi se pare un pariu bun ăsta. Oricum, nu e ca și cum, dacă nu te duci și nu scormonești acolo, ești bine-mersi. Nu ești, ți-e rău (e drept că un rău mediu, cu care te-ai obișnuit) tot timpul.

Știu femei care au devenit psihologi tocmai pentru că au fost violate sau abuzate în copilărie-adolescență. Au ales să se vindece astfel. A mers, sunt bine acum.

Recomand din suflet cărțile lui Irvin D. Yalom, atît romanele cît și cele de specialitate. Vă veți îndrăgosti de terapie. Eu am citit tot ce a apărut la noi și, printre altele, am devenit atît de curioasă despre terapia de grup și beneficiile ei încît am căutat pînă am găsit un grup condus de un terapeut bun și am intrat în el și pot spune cu mîna pe inimă că este o experiență minunată și transformatoare. Abia acolo vezi cum oamenii se deschid cu adevărat, cum renunță la văluri, la folii protectoare, cum admit că au probleme și încep să lucreze cu ele și ajung să le depășească. Iar susținerea grupului este admirabilă, pur și simplu.

Fiindcă da, terapia, în funcție de cît de ample sunt defecțiunile, poate fi o treabă care durează ani în șir. La mine ține de ani buni, cu intermitențe, desigur. E drept, eu sunt un caz special, a fost de lucrat la mine cît la zece alți pacienți fiindcă am avut norocul, spun eu acum, de a avea viața asta SF, neverosimilă, nici nu e de mirare că mai apare cîte un Toma necredinciosul ca să pună la îndoială ce spun. Nici nu mă pot supăra. Deși mereu am spus: ce am scris pînă acum este doar o parte destul de neînsemnată din ceea ce sunt și mi s-a întîmplat. Sigur, pentru un ochi avizat, lucrul ăsta transpare încă din prima mea carte. De altfel, prima referință la viol am făcut-o în O să mă știi de undeva (într-un alt decembrie, sinistru, nu am mai fost, brutal, floare. fusesem o floare micuță de tot)

Celor cărora le-am cîștigat încrederea cu tot ce am făcut pînă acum, n-o să obosesc să le spun, cu toate dragostea: terapie, terapie, terapie. Lucrați cu voi. Nu spune nimeni că o să fiți nou-nouți după cîteva sau multe ședințe la psiholog. Asta nu se mai poate. Acolo unde a fost rupt și tăiat în carne vie, oricît s-ar vindeca, rămîne cicatricea. Sunt plină de cicatrici. Sunt mîndră de ele, sunt biruințele mele. Atunci cînd vorbesc despre ele, cînd le exhib, o fac dorindu-mi să fiu exemplu și să ajut alți oameni care trec prin aceleași munci. Și uneori îmi și iese. Iată mai jos două exemple în care am reușit să ajut niște oameni, fără să știu măcar. Yalom ar spune că nu e decît teama mea de a muri, dorința asta de a ajuta. De a dispărea de tot. Trecînd în alții, prin reverberație, nu murim de tot. Fie și așa, tot sunt recunoscătoare că pot face asta. Sunt onorată.