Mi-ai zis: hai să îți arăt unde îți vei scrie următoarea carte! Și eu am înțeles că ăsta e al doilea cel mai frumos lucru pe care mi l-a spus cineva vreodată abia după ce am ajuns sus.
Urcai desculț, în fața mea, copil de munte, copil al locului, pe poteca povîrnită, printre mesteceni și pini, cu mine pe urmele tale, încrezătoare deși încă palidă. Cînd am ajuns în luminiș, se pornise ploaia. Și durerea pelvină. M-am chircit sub un stejar ale cărui crengi ajungeau pînă la pămînt și am cuprins locul în ochii mirați. Mirosea a iarbă udă și a vară abia-ncepută. Un uliu mare se rotea pe cerul gri. Tu ai sunat-o pe Reveica să-nchiză cînele ăl mare că ajungem curînd. Ptiu, mă băiatule, călca-te-ar găinile să te calce, a rîs femeia, bucuroasă să te audă.
Am găsit-o cu mînecile sumese, în pragul casei din vîrful dealului, spălînd rufele în două vailinguri mari de plastic și o mașină Albalux 11, cum aveam și noi în curte. Mă curentam adesea, deși mama o împămînta de cîte ori o folosea. Reveica e o femeie trecută de 60 de ani dar vie și fîșneață ca o copilandră. E subțire la trup și nervoasă. Nu mai știe de cîte ori a urcat și coborît dealul cel mare cît muntele din orașul meu pe jos. Rîde cînd spune: apăi io cînd văd că tot îmbătrînesc în loc să întineresc, îmi vine să mă pui jos să mor! Are gospodărie mare, sus acolo. Vaci, oi, găini, cocoși, cîini. Știi cîte găini aveam în iarnă? 40! Acum mai am 14 și cinci cocoși, mi le-o furat vulpea în fiecare zi tot cîte una-două, cum le dau drumul afară, cum le ia. Vorbește tare, așa cum se vorbește aici, pe deal, căci oamenii așa comunică de la o casă la alta, fiecare pe alt vîrf. Un cocoș alb, pintenat, se rotește țanțoș pe lîngă bucătăria de vară. Cîinii stau legați și cuminți.
M-am descălțat și eu, să mă ionizez negativ. Sănătate curată, îmi strigă Reveica, io cînd umblam desculță nu mă mai îmbolnăveam atît! Îmi place să umblu desculță, țărancă sunt doar. Iarba e încă umedă, dar norii s-au deșirat și soarele a izbucnit, puternic și strălucitor. Mi-ai deschis poarta către locul unde îmi voi termina următoarea carte și pășesc pe poteca ce duce spre unde mă așteaptă liliacu-nflorit. Scenograful e genialoid. A pus tot ce trebuie în peisaj: izvor cu apă limpede și dulce, mesteceni albi și tufe de liliac, măr înflorit și pajiște presărată cu flori, fluturi colorați din care nu am mai văzut din copilărie, munți de jur împrejur și uliul mare care țîșnește de lîngă noi către înaltul cerului. Mi-au dat lacrimile și am stat o vreme așa, neclintită și recunoscătoare. Mi-ai zîmbit și m-ai dus către locșorul unde vom ridica ceva, unde vom sta ceva, unde ne vom iubi ceva, unde vom rîde ceva, unde vom scrie ceva, unde vom fi ceva. Noi. Curînd.
Și, atunci, acolo, prăvălită în iarba-naltă, necosită, am înțeles.
Ce-am mai debitat:
claustrofobie și vertij Postarea următoare:
I’m just exactly where I want to be
Natura e cel mai grozav doctor si-o sa te ajute sa-ti ostoiesti sufletul, o sa-ti dea optimism si ganduri bune care ajuta al naiba de mult sa-ti vindeci si trupul vlaguit…
Hai c-o sa fie bine, tu pune mana, mintea, inspiratia, vointa, pasiunea si scrie! Sa auzim de bine!
pun, pun.
Am vazut si eu asa un peisaj odata…Si am trimis un mesaj celui care urma sa imi fie sot, dar nu stiam nici el, nici eu. Am scris asa :”As vrea ca toti cei pe care ii iubesc, sa vada ce vad eu acum”.Asta a fost acum 12 ani, pe vremea asta si doar lui i-am trimis mesajul…
🙂 ce fain!
Esti cumva la Poiana Marului,pe deal?Acolo parca te afli in rai.Am colindat toata tara ,dar zona mai frumoasa ca asta nu exista.
aham. 🙂
și-o să mă tot aflu în rai.
Si cand te gandesti ca visai linistea prin Grecia..sau alte departari… Si ea era aci, sora cu linistea copilariei tale… Sa.ti fie de bine.☺
așa se întîmplă mereu, nu?
așa se întîmplă mereu, nu?
bine iti mai shade fericita, fata draga ! 🙂
😀
las că mă vezi curînd, live. alive.
Eu merg frecvent la Poiana,stau in Vulcan.Am fost si colege de suferinta la LSN.
Cum otz putea sta in vulcan, dra Alina. ? Io nici nam vrut sa ma aprochii de Etna cand am fo in Sicilia ca mie teama…
Io as vrea sa va vaz macar prin geam, dna Petronela, daramite live. Daca va pup pe gura prin geam, e voie, se pune ?
e voie!
De ce aveti gura thocmai buna de pupat ? Ca capitolu gura senzuala sunteti pe locu I dupa dna Ana pe care o pupa dnu Narcis cand vrea. Daia nul suport…
:))
ERata dracu La capitolu, nu ca capitolu. Facui cacofonie, ceeace nui tocmai rau…
Pana si padurile dela picioarele dnei Petronela nu sunt defrisate. Omul bun lumineaza peisaju cu perezenta sa…
și cine nu mai e defrișat? picioarele mele?
Dna Petronela, sarumana si unghia invinetita dela destu mare a piciorului drept, padure din varfu picioarelor dv. e a statului s-au a cuiva ? Ca la mintea mea dpdv silvic, ar trebui sa fie totusi retrocedata. Si io am o unghie invinetita la picior. Vati palit cu maiul peste ea sau e pe caz de oja ca la fimea Sarumana si Mitropolia !
nu e a statului, Raj. adică e a statului nostru degeaba, cumva. e a iubitului meu moșia aia. unde vom sta tot mai des.
nu m-am pălit, m-am făcut înadins.
Dna Petronela, sarumana, acadeaua + bidineaua, aveti ion proprietate s-au in custodioe pisica sau caine ? Daca nu, akizitionativa 1 animalut de casa, caci nici nu stiti ce satisfactii pozitive va cauzeaza. Io miam scos adineraoarea dulaul pe numele Pulica, scuzati exprtesia si nesimtirea, dar chiar asa il cheama in carnetu de sanatate (card ii mai trebue !), nume si pseudonim pe care insusi fimea i la pus cand avea 15 ani (fimea nu canele !), chestie de care ma
jenez cumplit, penca nu-i posibil ca o dra de 18 + 2 luni sa-si strige canele „pulica te mananc de drag!””. Asa a a zis alantaeri in parcu municipal, penca orasu in care locuesc e municipiu si deci parcu nu putea sa se denumeasca parcu orasanesc sau comunal. Orice parc dintro comuna care devine oras, automat isi schimba denum irea din parcu comunal, in parcu municipal si automat se sare peste denumirea de parcu orasanesc, pt. ca la 1 moment dat orice oras avanseaza si devine municipiu. Ce voiam sa zic ? Aaa, da ! spuneti-i va rog dnei Ana sa nu-si mai scoatza cele 3 pisici in stare de ebrietate la plimbare, peca io alantaeri cand lam scos pe numitu Pu… lica la plimbare, am luat excrementele acestuia de pe aleie direct cu mana, uitand in prealabil sami pui manusa de cules cacatu de caine speciala care se gaseste in comert la billa, 1,5 lei buc. cand e promotie. Deci nu uitati: scoateti animalu de campanie la plimbare, nu mai beti inainte, abtineti-va ca nu muriti …
Dna Petronela, nu mai zic sarumana si alea-alea penca am zis mai sus. Chestia cu sarumana acadeaua deriva dintr-1 fetis dal meu cu acadeaua, pt. ca eu colectionez acadele scapate din gura de catre femei frumoase ca dv. cand deschid gura ca sa raspunza la sarumana cand ii saluta domnii. In panoplia mea am multe acadele consumate in proportie de 1/2, 1/3 sau 1/4 ale unor vedete din Romania renumitw, vipuri cumsarzice. Asta pt. ca nu pot. pt. ca sa le pup framtuzeste , dar din moment ce molfai acadeaua scapata de dansele, nu se pune ca fac 1 sarut frantuzesc ?
normal că se pune!