MENU

de • 12 ianuarie 2015 • bucăți de mineComentarii (6)

nordul unui sud

Am revenit. Deşi încă nu mi-am revenit. După doar o noapte şi o dimineaţă dormite acasă încă nu ştiu unde sunt, dacă afară e frig sau cald, ce oră e şi mai ales ce caut eu oriunde aş fi. E al naibii de simplu să te obişnuieşti cu binele.

Am capul plin de soare şi privelişti. De cîteva ori m-am simţit ca şi cum cineva m-a pus cu mîna în cîte un wallpaper. Unul nocturn, cu luna rotundă iţită dintre nori mari, oglindindu-se în ape în care ancoraseră cîteva vase care sclipeau molcom, cu punţi luminate pe care aveau loc mulţime de poveşti fix în momentul ăla în care eu le priveam de pe mal, hipnotizată.

Unul diurn, într-un mirador de pe spectaculosul drum înspre Giganţi, unde deodată mi s-au deschis în faţă două stînci ca două pulpe desfăcute, cu oceanul prins strîns între ele şi un soare care îl încremenea ca pe o guaşă în tuşe groase. Mai sus, o stîncă încălzită de soare şi toate văile alea ample, verzi, cu apa albastră întinzîndu-li-se la picioare. Şi în timp ce o pasăre prădătoare al cărei nume nu îl ştiu, cum nu ştiu numele copacilor şi florilor şi plantelor tropicale pe care le-am privit- îşi întinsese aripile şi plutea în vîntul care fugărea norii pe creste, m-am lipit pentru cîteva secunde de ea, de stînca încălzită şi am privit cerul, apoi hăt, jos, oceanul, apoi văile crude care îmi aminteau de peisajele din Peru văzute pe discavări, iar cerul cu nori alergaţi. Şi am simţit că toată frumuseţea şi măreţia aia mă sufocă, că e prea mult, preaplin, preafrumos, că o să-mi iasă inima din piept. M-am simţit strivită. Şi, pentru prima dată de multă vreme încoace, am plîns de fericire şi preaplin. Aş fi plîns în hohote, să reverbereze între creste, să îmi ia vîntul ăla aprig hohotul şi să-l rostogolească în ocean, să-l înece. Dar am plîns tăcut, sub ochelarii de soare. De fericire. Şi de strivire de către corola de minuni a lumii. Jos, în ocean, de acolo de foarte sus unde eram, un petrolier părea o muscă pe apă, iar eu ştiam că sunt mai puţin decît atît. Nici măcar un fir de nisip.

Am rîs cu delfinii şi orcile din parcul Loro, m-am certat cu papagalii şi o suricată curioasă cu care mi s-a părut cu semăn, mi-am făcut selfie cu diafanele egrete roz, am stat şi am privit fascinată la lupta încăpăţînată a surferilor cu valurile, am mîngîiat cu privirea plantaţii de banani cu braţe zdrenţuite, am mîncat pîine cu usturoi tradiţonală pe cele mai romantice terase cu privelişte pe care le-am văzut în viaţa mea, am înfulecat tarte şi feluri locale, banane mici şi dulci coapte în soarele insulei, m-am speriat de forţa oceanului cînd am încercat să mă arunc în el, am ţinut în palme nisip negru strălucitor şi vulcanic, am stat nemişcată în soare precum o şopîrlă să fac fotosinteză căci eu am nevoie să fac fotosinteză ca să pot trăi.

M-am îndrăgostit de nord, deşi aş fi jurat că o să-mi placă sudul. Care, prea turistic, prea arid şi prea comercial, mi-a displăcut suficient. M-au fascinat oraşele cocoţate pe munţi, copacul milenar El Drago care a dispărut din lume, coasta verde a nordului ziua şi luminată parcă de licurici noaptea, relieful divers, aproape perfect, infrastructura teribilă pe care o are insula, autostrăzi şi şosele perfecte, pînă aproape de 3000 de metri înălţime care scuipă pe Transfăgărăşan, timpul lax, din care am avut impresia că fur cu nesimţire.

Multe din ce am văzut şi trăit nu s-au decantat încă. Altele sunt muguri care vor înflori mai tîrziu. Cum ar fi gîndul că acolo, în Tenerife, pe tărîmul tinereţii fără bătrîneţe şi al vieţii fără de moarte iminentă sau apropiată trebuie să trăiesc eu măcar nişte luni pe an. Dar despre asta o să vă povestesc separat. Despre cît de binefăcătoare e clima, cît de ieftin să trăieşti – mult mai ieftin ca la noi, paradoxal, despre miile de oameni care vin şi trăiesc acolo, se însănătoşesc şi întineresc, despre zecile de cupluri de bătrîni fericiţi pe care le-am văzut şi care mi-au redat încrederea în dragoste. Ştiam de ani buni că trebuie să caut un sud, acum ştiu care e acela şi că e un nord al sudului.

Nordul meu.

Acum că s-a grăbit 2015 să mă îngrămădească, mă scutur de soare şi leneveală, că am mai multă treabă decît Moş Crăciun în ajun. Trebuie să programez lansări în ţară, să fac muncă de documentare şi să scriu. Şi să nu uit să trăiesc, puţin. Hai, bine v-am regăsit.

10752136_434965536652305_1390842520_n10846968_434974293318096_1517696681_n10893828_435005363314989_785282981_n10904210_434966236652235_590538322_n10904130_434966193318906_1498258553_n10928298_434974186651440_433476186_ntf110917607_434967043318821_262199401_n10934229_435001966648662_1987107087_n10921806_434976353317890_1040430078_nficustf5tf32tf23tf810872394_434975223318003_465412497_n

(mai multe poze, pe pagina de Fb a blogului)

6 răspunsuri la postarea nordul unui sud

  1. Gina Bradea spune:

    Splendid! Totul. Poze. Cuvinte. 🙂

  2. Borgia spune:

    Hai,bine c ai revenit! 🙂 Spor. Si sa ne mai plangi de fericire. Chiar si pe plaiuri mioritice 🙂

  3. Amalia spune:

    Bine ne-ai revenit fericita, Petronela ! Multumim pentru privelistile si sentimentele pe care le imparti cu noi .

  4. Magda spune:

    Bine ai venit acasă. Bine-ai început a scrie, dup-atâta văzut, simțit, gustat, mirosit, pipăit, cunoscut în fond.

  5. Adrian spune:

    luna noastra de miere ne-am petrecut-o in Tenerife.
    acum cand citesc ma simt niste lucruri undeva intre stomac si …..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *