MENU
breakup

de • 22 decembrie 2013 • adevărurile meleComentarii (48)

Cum am fost sedusă şi abandonată pe facebook

Ultimul text de pe catchy.ro nu mi-a adus doar un record de vizualizări, ci şi o mulţime de cereri de prietenie şi oameni care au intrat aici pe blog. Eu cînd suspectez omul că e mobilat în cap şi mă citeşte, îi accept prietenia, căci văd facebookul ca pe o agora şi îl folosesc exlusiv ca mijloc de comunicare, nu ca pe un loc unde îţi poţi da jos chiloţii liniştit, că eşti între prieteni.

Ieri, imediat ce am dat accept unor oameni, după ce m-am uitat în prelabil cam care e treaba cu ei, zdrang un mesaj privat de la un domn cu un animal în loc de poză de profil. Îmi spune, fără nicio introducere, că el doreşte la braţul meu şi că e sigur că merită să se afle acolo. Îi răspund că eu nu cred, că nu mă interesează bărbaţii şi îi dau să citească cuvîntul înapoi de pe blog. După ce îl parcurge, revine şi îmi spune că el este cel care îmi va demonstra că mă va cuceri. Dar de ce sunteţi aşa de pornit şi de aprig? îl întreb pe domnul fără poze şi cu animal în loc de fotografie de profil. Fiindcă eşti tunsă scurt, nonconformistă şi foarte deşteaptă, îmi spune el, deci te vreau. Le fel şi alţi 350 de bărbaţi, rîd eu. Puteţi să vă aşezaţi la coadă. Să îi spun cine e primul, să vadă cu cine luptă, îmi cere impetuos, că el ajunge pe locul 1 până diseară. Mă faceţi să rîd, spun, aţi avansat deja pe locul 349, mai încercaţi, locul întîi nu poate fi dezvăluit, căci juriul ţine această informaţie confidenţială. Însă, îl avertizez, vă înşelaţi, nu sunt deloc deşteaptă, ştiu doar să mă folosesc de google. Domnul cu animal în loc poză de profil îmi cere să fiu serioasă, că ar pofti oleacă de seriozitate. Dar eu sunt o femeie neserioasă, domnul meu, îi replic, am şi lăsat cu limbă de moarte să fiu împuşcată dacă încep să fiu luată în serios. Te-aş împuşca eu o dată şi odată, zice. Mi-a plăcut că a folosit corect formele lui o dată, aşa că am răspuns cu ceva neruşinat. Îmi spune că Teo Trandafir îl consideră cel mai inteligent om pe care l-a cunoscut. Eu nu mă pot aduna deloc să fiu serioasă şi pe placul lui, aşa că, văzând că nu o scoate deloc la capăt cu mine şi nu întrevede niciun coit în viitorul apropiat, domnul cu animal în loc de poză de profil îmi trînteşte: ai avut dreptate, nu eşti deşteaptă deloc. Una deşteaptă ar fi gestionat altfel discuţia cu mine. Sunt curios ce fel de cocalari sunt ceilalţi 350 sau 500, cîţi or sta la curul tău de pizdă lirică. Şi zbang îmi dă ignore. Iar eu rămîn cu replica netrimisă, cum că stimatul domn a fost avertizat şi avizat de la început că sunt o fată proastă, de la ţară, necum una deşteaptă, deci acest reproş nu îşi are locul.

A fost cea mai scurtă relaţie a mea. În mai puţin de 15 minute, un domn mi-a cerut prietenia, eu i-am oferit-o, el m-a complimentat, eu am căzut pe spate, el a eliminat orice urmă de concurenţă, eu mi-am pierdut capul, el mi-a spus ce mi-ar face, eu nu,  drept urmare m-a ocărît şi m-a părăsit trîntind uşa după el.

Acum nu ştiu dacă o să îmi revin vreodată.

48 răspunsuri la postarea Cum am fost sedusă şi abandonată pe facebook

  1. x ulescu spune:

    🙂 beton !

  2. CalinC spune:

    e mai mare concurenta aici decat la facultatea de medicina pe vremea lu’ Ceausescu. 350 oameni/ un loc… wow… impresionant. si numaratoarea continua.

  3. georgeta spune:

    Suberb scris,

    Duminica frumoasa!

  4. georgeta spune:

    vroiam sa spun Superb

  5. Adrian Teleșpan spune:

    =)))) Fatăăă, lasă, Doamne iartă-mă, că ești rănită! Ai apucat să-i recomanzi cartea?:)))

  6. Draga mea, ete îți mulțumesc aici, că numai cu mine nu ești prietenă pe fb (remediem?). Pentru cum și ce ești, sau invers. Mă consider norocoasă fiindcă scrii în revista noastră. Casieriță să rămâi, te rog, as long as possible. 🙂 Mihaela

  7. petronela spune:

    Incredibil eşti, Teleşpane. Fir de condescendenţă nu ai!

  8. huzaru kultural spune:

    No one cares about your blog
    Daca , din intamplare, traiesti cu alta impresie, traiesti degeaba
    Get a dildo, life is short, get a big one

    • petronela spune:

      am deja unul uriaş, cel mai mare din univers, atît de mare că abia încape în casă, e mai mare decît bradul de Crăciun, nu ştiam la ce îmi foloseşte, mulţumesc că mi-ai luminat sărbătorile!
      PS- mie cînd nu îmi pasă de ceva, nu îmi pasă. nu stau să explic că nu îmi pasă, fiindcă dacă fac asta înseamnă că îmi cam pasă, că dacă nu îmi păsa păi chiar nu îmi păsa.

    • LadiDadee spune:

      Fully agree!

  9. Tudor spune:

    Nesimtit tipul, nu merita deranjul.. Sarbatori minunate!

  10. A spune:

    O fi el, domnul cel atat de inteligent??? Oricum, in caz ca nu e el, poate Pufulica sau Pufulita da roade si iti revii din aceasta dezamagire amoroasa acerba….

    http://www.youtube.com/watch?v=5vC6vPxh3js

  11. Leonard spune:

    Following!
    349 :)) Foarte tare! Bravo!

  12. viatanomada spune:

    am ras cu o pofta nebuna, se poarta abordarea asta pe fb, am patit-o pe pielea mea si e distractiv pana la un punct apoi block si gata. Clar o sa te recuperezi dupa asa pierdere si o sa mai ai asemenea alte ocazii . O seara placuta iti urez si sa ramai la fel de casierita, chelnerita si ce mai vrei tu, esti minunata!

  13. petronela spune:

    vă mulţumesc, oameni faini!

  14. A spune:

    Cu riscul de a fi blocat, banat, expulzat, mazilit si sters din toate topurile si din toate listele, il voi deconspira pe cel care te-a sedus si te-a abandonat, motivul suferintei tale actuale, omul pentru care acum razi toate dulciurile din casa (mai ho, mai lasa si copiilor). A durat ceva pana l-am gasit pe singurul om capabil sa te cucereasca atat de repede, cu un efect atat de devastator. Acest gratios Fred Astaire al vremurilor noastre, acest seducator Frank Sinatra autohton, acest Alain Delon modern este singurul care e in stare de asemenea performanta. Daca nu as fi fost atat de batran, atat de hetero, mai ca imi reorientam preferintele sexuale, dar pentru mine fiind prea tarziu, ii las pe altii mai tineri sa cada in mrejele acestui Casanova banatean. Iata, am deconspirat deja locatia acestui mandru descendent al curajosului si temerarului general Dragalina. Ca sa ridic valul misterului, dupa indelungi cautari l-am gasit si vi-l prezint si voua, tuturor:
    http://www.youtube.com/watch?v=8hs7aL79vd8
    Ca sa linistesc victima, pot sa ii spun ca trece si sa ii dau un citat, care nu stiu ce inseamna, dar suna bine : „Sic transit gloria mundi”

  15. Florentina spune:

    Esti dementiala! M-am distrat pe cinste citind si acest post si cel cu casierita (acolo un pic tragicomic ca am si eu p-acasa un specimen tip Misu). Tine-o tot asa !

  16. petronela spune:

    toate avem sau am avut un Misu, e plina lumea de ei. :))

  17. mishu spune:

    mirc reloaded a ajuns facebook-ul tau 🙂 la cat de destept e ala pun pariu ca-ti dadea si-un simultan, deci mai taie din minutele alea :))

  18. Smaranda P. spune:

    In aceste conditii…m-ai facut sa-i plang de mila celebrei Teo. Cat despre tine, continua sa ne relatezi cum dai flit patachinelor. In conditiile in care nu se mai poarta atitudinea asta, esti o gura de oxigen binevenita.:)

  19. […] Iar ăia care își iau inima în dinți și trec de etapa like-ului, vrând mai mult de la tine și de la viață, ajung să trimită mesaje lipsită de orice coerență, dezbrăcate de eleganță și de un minim exercițiu al dialogului, sfârșind prin a-ți spune că de fapt ești proastă, că nu vrei să te culci cu el. […]

  20. amalia spune:

    Cel mai frustrat disperat :)) . Daca era asa destept, ar fi stiut unde sa se opreasca, „@nimalu” (poza)… Ieri am descoperit blogul, mi l.a recomandat o prietena. Comico tragic am zis la „Craciun de casierita” , dar am sperat sa nu fie real, am recitit si m.am amuzat azi :)) . Sper sa.mi placa si altele, daca nu, sa fiu sanatoasa.

  21. Cum am fost sedusă şi abandonată pe facebook | acestblogdenervi |

    21. Zoro - prietenii stiu de ce :-) spune:

      Am ras cu toata burta! :-)))))

      P.S.: Unde dau „laic” la comentarii?

    22. MAtei spune:

      „Îmi spune că Teo Trandafir îl consideră cel mai inteligent om pe care l-a cunoscut.” Oare a fost Mircea Badea ? 🙂

    23. Mario spune:

      Cea mai scurta relatie din viata ta … macar ai stabilit un nou record :P.
      Exista un buton pe care scrie Ignore, asa de frumoas … :D. Cu un singur click ai rezolvat o gramada de probleme !

    24. Roxana spune:

      Ca barbat adevarat, inteligent si sarmant.. nu si-ar fi pus si el o poza pe FB? Daca era asa „confident” ca e un seducator si un minunat?! A vrut si el sa traga putin de timp pana vedea daca merge cu seductia… :P… daca merge cu seductia pe nevazute, merge si cu respinsul pe nevazute… Asa da posesor de testosteron….

    25. Roxana spune:

      Pe mine ma uimeste tupeul si pana la urma si nesimtirea cu care acest „domn”, daca il putem numi asa te abordeaza si mai are si pretentii….poate ca sunt eu prea exigenta :)).
      O zi minunata iti doresc!

    26. Iulia spune:

      De cate ori mi s-a intamplat si mie asta…:))
      Unii barbati …majoritatea de fapt, cred ca noi femeile stam pe facebook la agatat si ca abia asteptam sa fim bagate in seama si daca nu raspundem avansurilor lor, ori suntem proaste ori curve … :)))

    27. Dan Popescu spune:

      Postarea asta o pierdusem dar am citit-o razand cu lacrimi.Tu credeai ca te uiti la o poza cu un animal si chiar el era in poza.Dupa stil genul raton.Ma nelinisteste insa lista ,doar 350 ,eu credeam ca ai deja de la 10000 in sus.Succes

    28. Dan Popescu spune:

      Acum stiu ca dupa 6 luni de mediatizare,dupa 6 luni in care mii de oameni te-au citit si deja te iubesc lista este peste 100000.

    29. Mihaela Suciu spune:

      E de bine… nu exista „animalul”, nu exista nici acest text şi nici buna dispoziţie care mi-ai creat-0. Te aştept, la Bacău, la lansare.

    30. Vero spune:

      Maxim!! :))) E plin netul de lăbari d-ăştia. Asta e încă forma soft. I’ve seen worse :))
      În orice caz, mă întorc la a te lectura, căci doar ce te-am descoperit 😉

    31. […] dar e chiar domnul care m-a sedus şi abandonat! (povestea aici) Casanovii virtuali moare, dar nu se […]

    32. Cristina spune:

      Bestial!!!:))) Cred ca e plin netu’ de genul acesta de Casanova:))) dar stii cum este o vorba din popor atat il duce capul atat face si pace:)
      Ma bucur enorm ca te-am gasit googalind 🙂

    33. Dan spune:

      frumos! 🙂 Vrei sa fii prietena mea? Pe Facebook, fireste!

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *