MENU
runner1

de • 18 martie 2015 • oamenarComentarii (23)

alergătorul

Bărbatul aleargă. Aleargă.  Respiră regulat. Din cînd în cînd îşi verifică ceasul de la mînă, cumpărat special pentru curse. Pulsul e bun, timpul nu chiar la fel. Ar fi vrut să îşi doboare ultimul record. Care nu e chiar mare lucru, a ieşit pe locul şase doar. Acum va fi mai rău, a avut şi crampe musculare mari de pe la kilometrul zece care l-au încetinit. Încearcă să tragă mai tare de el, să alerge mai tare. Trebuie să îşi dozeze corect efortul. Îşi consultă iar ceasul. Scoate hîrtia pe care şi-a configurat traseul şi se uită scurt la ea. E în întîrziere faţă de plan. La dracu’!

Se simte iritat şi nu îi e clar de ce. Poate e din cauza timpului prost pe care nu-l va mai putea recupera. Sau poate pentru că nu îşi poate scoate din cap vorbele ei. Şi e pentru prima dată cînd alergatul nu îi curăţă mintea. Lua-o-ar naiba cu teoriile ei de rahat! Nu are dreptate. Nu are and that’s it, parcă ştie ea mai bine ce e în capul lui.

Tu nu alergi, băi, tu fugi, îi spusese rînjind. Fugi ca un neasumat ce eşti. Dar nu ai unde fugi de tine. Fugi sperînd că o să scapi de rahaturile pe care nu le poți rezolva. Fugi ca să nu conştientizezi că eşti nefericit şi să trebuiască să faci ceva legat de asta. Fugi ca să ieşi pe un loc mai bun decît săptămîna trecută şi ca să demonstrezi că eşti şi tu bun la ceva, ca să te validezi. Dar adevărul e că oricine poate să facă asta. Oricine poate ajunge să alerge 25-30-40 de kilometri. Ştiu eu pe unul care avea 130 de kile şi care s-a apucat de alergat subit, aşa ca tine, şi acum bagă lejer 40 de kilometri. Totul e să ai puţină disciplină. Ce faci tu nu e competiţie, e compulsie. Cîteva litere diferenţă. Te înscrii la toate cursele, îţi petreci ore şi zile antrenîndu-te ca un tîmpit, nu vezi că asta îţi deturnează atenţia de la propria viaţă? De la alegerile pe care eşti incapabil să le faci? Tu și defecții ăilalți de prieteni ai tăi alergători. Toți aveți viețile vraiște. Cu cît vă studiez mai mult cu atît văd că toți ăștia de vă dați duhul fugind sunteți mai defecți, mai nefericiți, mai lași. Fugiți, mă, nefericiților, fugiți! Să nu cumva să vă opriți, că va trebui să dați nas în nas cu viețile voastre care se dezmembrează. Fugiți!

Aleargă şi pe măsură ce îşi aminteşte, se enervează şi măreşte viteza. Da, poate că e nefericit. Cine căcat mai e fericit în ziua de azi? Parcă ea e fericită. Toată ziua despică firul în patru. Şi vorbeşte mult, nu se poate exprima concis. I-a şi zis odată că aşteaptă să vadă dacă poate să spună ce are de zis într-o singură propoziţie. Poate de aia a şi părăsit-o. Bine, fie, a fugit, aici are dreptate, s-a cărat ca un bou fără să poată spune de ce. Dar asta nu are legătură cu alergatul la maratoane, clar nu are. A recunoscut că a greşit dar ea nu l-a mai putut ierta, i-a scos ochii încontinuu că a lăsat-o ca pe o proastă, că ea credea că ei erau fericiţi şi apoi el şi-a luat lucrurile şi s-a cărat fără nicio explicaţie. Păi nu a ştiut cum să i le dea, că explicaţii avea destule. I-a reproşat că trebuia să fi zis dacă a simţit că ceva nu mergea, dar el nu a putut, a încercat dar nu a putut. Ce să îi fi zis, pînă la urmă. Că îl enerva că i se păruse că ea nu e de acord cu alergatul ăsta al lui în fiecare weekend. Cică ar fi vrut să petreacă timp împreună. Las’ că petreceau destul, în fiecare seară dormeau doar în același pat. Că îl enerva că i se părea că crede despre el că e egoist, că nu e empatic, sorry, dar alea erau prostii, ce dracu’ ar fi vrut mai mult?  El e altfel, lui nu îi plac certurile, nu îi plac discuțiile inutile, ce să îi fi zis, sigur îi sărea la gît și nu avea niciun chef. La dracu cu muierea aia, la dracu cu ea! Crazy bitch! Da, poate că o făcuse să sufere, dar parcă ce, el nu suferea? La job toate merg prost, copilul încă nu şi-a revenit după şocul divorţului, fosta nevastă e acră ca un gogoşar bulgăresc, are datorii de plătit, nu-s astea motive de suferinţă? Să îl scutească cu şocul pe care l-a trăit cînd a plecat el intempestiv. A plecat că aşa a simţit, că trebuie să plece. Da, dar de ce îi zisese cu două zile înainte că e fericit, că se simte viu lîngă ea, taca-taca, toate întrebările alea şi reproşurile şi schimbările de mood, ba îl ura, ba îl iubea, ba îi zicea chestii nasoale, ba îl înţelegea, ce atîtea explicaţii, a plecat şi gata, să termine odată cu circul ăsta. Că a amăgit-o! Ba el era sincer cînd îi promitea chestii și făcea planuri, de unde să știe el că nu o să mai poată? El i-a zis doar: într-o zi vor fi din nou fericiți, cînd o să fie el bine, vor fi din nou împreună, să aibă răbdare, acolo, cîteva luni, hai un an maxim, pînă se pune pe picioare, acum nu poate să fie cu ea, ce e așa de greu de înțeles? Fuck her!

Bărbatul aleargă. Aleargă. Îşi verifică ceasul: zîmbeşte. A recuperat spectaculos timpul, o să iasă pe un loc bun, poate chiar între primii trei la categoria lui de  vîrstă. Ce tare! E fericit, nici nu simte oboseala în membre. Trece de linia de finiş. Se opreşte, scoate telefonul, îşi face un selfie: e roşu, cu faţa schimonosită de efort, dar fericit. Apasă butonul post on Facebook.

23 răspunsuri la postarea alergătorul

  1. Mihaela spune:

    Cat de bine seamana alergatorul din poveste cu un alergator pe care il cunosc si eu…

  2. E o metoda de refugiat mai demna decat multe altele si cu siguranta mai putin distructiva. De fugit fugim toti la un moment dat.
    Sa arunce cu piatra ala care n-a fugit niciodata. :))

  3. Bogdan spune:

    „i”ele nu 😀 (mai ales muratura mea preferata din text), felicitari m-ai binedspus, dupa ceva timp nefavorabil mie (poate nu stii dar printre cititorii tai se afla si cativa „lacomi” care s-au bucurat la un credit in CHF, sa fie primit 😀 de parca nu era de ajuns sa ma insor la biserica, trebuia si la banca deh) „succesuri” si sper ca inca primesti „like-urili” mele pe facebook (sub pseudonim clar) :)))

  4. alina spune:

    pai cind se face bine ca e cam tirziu si ar cam trebui sa va repuneti impreuna ca doar asa era planul. asta daca nu cumva te apuca pe tine. deci, cind va trece ca acus vine batrinetea alba si e bine in doi dusi decit nebun de unul singur….

    • Petronela spune:

      e doar o poveste.

    • alina spune:

      nt, stiu eu. ma inervati, aveti nevoie de lobotomie ca e prea mult creier in cap. cu cit scot de la voi fac vreo 4 cool si cu ce va ramine dupa simplificati chestia asta, viata, si, gata.

  5. Cristina Buja spune:

    Nice! L-am dat mai departe unui alergător așa, din fericire, nu soțului că el nu fuge nici până la pâine, ce atâta grabă :p

    P.S: Te citesc de curând, te-am „cunoscut” pe un grup „pumos” așa ca tine 🙂 Felicitări pentru modul în care scrii!

  6. IONELA spune:

    Nici macar nu au curaj sa alerge in cursa cu obstacole.Ei alearga paralel cu aceastea, sperand ca pe traseul ales sa le evite cu succes.
    Alergatorul meu, dupa 12 ani de alergare usoara, in tandem cu mine, a ales sprintul de unul singur.
    A revenit pe traseul initial dupa 2 ani de rataciri pe un traseu nemarcat, dar deja se lovise de 3 obstacole. Nu l-am mai putut accepta nici macar la antrenamente, era accidentat, nu vroiam sa ma intarzie in pregatire 😉
    Asa ca inca alearga, dar acum incercand sa gaseasca traseul pe care l-am ales eu sa alerg 🙂

  7. cara spune:

    Foarte frumos scris, m-am simtit un pic acolo, parca auzeam aievea discutia lor. Frumos, frumos de tot. Si adevarat, suntem oameni care cauta refugii. Cam asa ne petrecem viata, cum ai descris tu.

  8. Robert H. spune:

    nu toți alergăm pentru selfi.
    toți alergăm pentru gânduri

  9. Ileana spune:

    te citesc..cu bucurie si ma regasesc in multe.Dar alerg, nu fug..si exista o categorie care alearga si primeste raspunsuri la mai toate intrebarile..alergatorii astia sunt preferatii mei…mai scrie, imi place.

  10. Chircu Victor spune:

    Și iată că uneori putem găsi un impuls pozitiv chiar și în aspectele mai puțin pozitive ale vieții.

  11. Mirel spune:

    O fugă continuă după iubire , în genere viata e traita intr-o continua alergare,dupa,dupa,dupa…..,numai ca într-o zi trebuie sa te opresti din alergat si sa te-ntrebi ce te împlineste ca OM,apoi o iei de mana pe EA si zburati împreuna.Deveniti UNU.Simplu, nu???? Dar întotdeauna simplul se releva cel mai greu . Altfel traim într-o deriva,nu poti zbura de unul singur,doar alerga , dupa ce????Povestea scrisa este cu talc,pt a trezi si întelege,sper!!!!!!

  12. mihai spune:

    Daca nu e preventie sau terapie,se inrudeste cu ce numesc doctorii( celor dusi cu capu’) ;”valorizarea singuratatii”.

  13. Aurora spune:

    mai bine de atat nu se putea sa o spuna cineva.
    Citesc cu placere ce scrii, sa ai spor si inspiratie.

  14. nimeni spune:

    Remarcabil! Am si eu cateva sefie-uri ” cu fata schimonosita de efort, dar fericit”.
    „Fugiti, ma nefericitilor, fugiti!”

  15. Onion Knight spune:

    Toti suntem niste alergatori, fiecare in felul lui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *