de o mie de ani, de cînd lucrez în centru, am aceeaşi senzaţie de câte ori trec pe pietonal şi îmi fac loc printre oameni şi terase: de acvariu. ei stau jos şi se uită la mine cum trec. eu trec şi mă uit la ei cum şed. ei, într-un acvariu. eu, în altul, mai mic, umblător. cu cît sunt mai mulţi, cu atît îmi par mai proşti şi mai urîţi. cu priviri bovine, lipsite de orice scânteie. strâng din dinţi, scrâşnesc şi trec mai departe, în timp ce în cap îmi repet fără încetare: oamenii sunt proşti şi urâţi. oamenii sunt proşti şi urâţi. oamenii sunt proşti..
de câţiva ani de cînd am blog, am aceeaşi senzaţie pe internet. fiecare, din acvariul lui, se uită în acvariul celorlalţi. uite, voi, ăştia de intraţi zilnic la mine, veniţi la acvariu să vă uitaţi în mintea mea: ia, ce mai face pizda lirică azi, ce nenorocire mai scrie.
evident, mă plimb şi eu prin minţile altora. îmi place mai ales să curg pe hipotalamus în jos. e ca pe stradă. găseşti puţine minţi frumoase. cel mai adesea, oamenii sunt proşti şi urâţi.
oamenii sunt proşti şi urâţi.
chiar şi sub anonimat, vor să pară altceva decît sunt. abia asta spune ceva despre natura umană. e doar unul dintre motivele pentru care aş învăţa swahili şi m-aş muta în Masai Mara.
treci aşa, pe stradă şi vezi o femeie frumoasă. un bărbat interesant. îi evaluezi rapid. informaţiile se transmit de la iris la neuron, jap, se face sinapsa. are pe el un tricou napapijri geographic. în picioare converşi. nu are cum fi cocalar, îţi spui. nu e umflat de la sală, îţi faci socoteală că o fi având şi verbul la el. trece, nu o să ştii niciodată.
intri pe un blog. ea scrie că e frumoasă. că e tristă şi intelectuală. sau că face sex ca o zeiţă. fundul ei e, întotdeauna, obraznic pe internet. fără dubiu, are centură neagră în sex oral şi centura maro în filosofii despre amor. iar pleacă informaţia la neuron. pentru tine frumoasă înseamnă ceva. blondă, poate. creierul îţi livrează automat un avatar. unul de playboy sau hustler, dacă eşti bărbat. de câte ori intri acolo, ai senzaţia că chipul pe care ţi-l imaginezi tu a scris vorbele alea. nu o să ştii niciodată.
când colo, oamenii sunt cel mai adesea proşti şi urâţi.
ce vor femeile Next Post:
fetiţa mea cea mică
N-am priceput unde bați , oi avea limitator de inteligenta !?
si eu am impresia de acvarii uneori.nu ma gandesc insa ca oamenii sunt urati si prosti.fiecare e cum poate sa fie.daca unora le merge la suflet o manea foarte bine.ce am eu cu ei?imi aleg prietenii care-mi plac si atata tot.prostia si uratenia sunt relative;ne raportam tot timpul la noi.dar intotdeauna o sa gasim oameni care-s mai destepti decat noi si care ar putea spune despre noi ca suntem prosti pe buna dreptate.de aceea eu am ales sa nu etichetez pe nimeni sau macar ma lupt cu tendinta de a eticheta.
asta e un text liric, nu o incercare de a eticheta.
uneori, dar numai uneori, pizdele lirice dau dependenta.
totdeauna, dar chiar totdeauna, pizdele (lirice au ba) dau dependenta
“Cel mai adesea oamenii sunt prosti și urâți” … in cel mai bun caz sunt ori prosti ori urati, in cel mai rau caz… le au pe amândouă si încă ceva pe lângă :))) cum ar fi laudarosenia …. asa , ca sa inlature orice dubiu:)))
corect. in cel mai bun caz.
Ioi, de cate ori mi se intampla sa gandesc asa…si ce ma necajesc si ma cert ca nu e voie sa gandesc asa. Totusi, e un adevar. De multe ori oamenii sunt urati, prosti, si pe deasupra si multi. Pe de alta parte cred ca si eu am fost de cateva ori proasta si urata…na.
Si eu. De multe ori.
prosti da’ multi.
Exista solutii extreme, uneori pentru a parasi senzatia de acvariu: sa-l spargi. Cu puterea sfatosului din spatele unor geamuri groase, acoperite cu alge si apa statuta, nu pot adauga decat atat: se ia un baros mare si se sparge acvariul. Tranzitia la un mediu lipsit de oxigen dizolvat este dura: doar pestii cu plamani seriosi, obisnuiti cu innotul prin namolul umed vor izbuti pana la un alt corp de apa. Poate fi o apa mult mai curata, transparenta, prin care vei vedea adevaratul ocean. Ori daca nu esti atent si eventual si ghinionist, nimeresti in alt acvariu…De fapt, singuri ne construim acvarii. Cei mai multi nici nu stiu ca se gasesc intr-un acvariu si sunt priviti…Cu timpul ne transformam: unii devin guppy frumos colorati, incercand sa semnalizeze ritualul pizdelor lirice. Altii se incalta cu conversi si devin carasi aurii, gretos de sedentari, cu chelie si care mananca pana pleznesc. Altii devin sanitari, si stau pe fundul acvariului, asteptand sa pice resturile de sus; devin mati, una cu malul, si trec de obicei neobservati.Altii devin pesti luptatori, semnalizand prin bule mici de aer carate cu gura un cuib in care-si pazesc ponta cu strasnicie. Scalarii sunt gratiosi, dar foarte sensibili: mor in propriul acvariu daca se schimba mediul brusc…li se botesc aripioarele, iar gratia devine cel mai mare dusman. Altii devin pesti neon, lucind efemer prin cluburi de noapte, de obicei in bancuri…
Pestii sunt frumosi. Insa, uneori, cand nu avem puterea sa spargem propriul acvariu si ne intrebam cum de am nimerit tocmai in acel loc, cum de trebuie sa ne uitam la alti pesti urati si prosti care-si traiesc efemera existenta, toti devin urati. Urati si prosti ca nu constientizeaza propria conditie, de sclavi ai propriilor gene ce le dicteaza actiunile…
Cred ca daca vei sparge acvariul vei vedea ca pestii sunt frumosi. Unii si destepti. Ai curajul sa spargi propriul acvariu?
…
Nu stiu exact daca sunt un peste,dar zbaterea lui o am in ochi si in pasi,iar acvariul meu nu-l pot sparge decat cu curajul ce-mi lipseste ,nu stiu de ce ,dar stiu ca o voi face intr-o zi.Petronela….am descoperit-o intr-o zi ,nu demult, o femeie simpla si frumoasa cum ar trebui sa fim toate.O iubesc pe femeia asta,cu sau fara voia ei in primul rand ca dezgroapa multe din nelinistile noastre si pentru ca are o simplitate in exprimare a dracului de frumoasa si usturatoare totodata.Citind cuvintele ei am impresia ca eu le-am pus acolo pe hartia-doctor psiholog care-mi trage afara cu rabdare totata frastrarea mea de-o viata.Ma bucur ca existi si ca ai curaj sa iubesti,sa suferi,sa te bucuri de maci si de viata ta cu bune si cu mai putin bune.Multumesc in numele meu si nu numai(sant sigura).Am o prietena de acum .
[…] prin frig, către centrul oraşului, cu o bucurie interioarăcomplet nouă. Olandezii trăiesc în acvarii, mi-e clar. Chiar toate casele au ferestre uriaşe la strada iar plimbările noaptea frizează […]
[…] Am cunoscut cîţiva oameni absolut extraordinari, care m-au făcut să cred că oamenii nu sunt proşti şi urîţi, ci dimpotrivă. În faţa tuturor acestora, se ştiu ei prea bine cine sunt, mă înclin cu […]
Multi oameni vor sa para altceva decat sunt. In psihologia sociala se numeste “managementul impresiei”. Te simti mandru sau rusinat, in functie de impresia pe care consideri ca i-ai facut-o cuiva.
Toti gandim despre ceilalti ca sunt prosti si urati, apoi venim pe bloguri si le spunem ce buni si frumosi sunt. Asta pt ca probabil ecranul calculatorului/ laptopului/ tabletei/ etc functioneaza ca oglinda lui Narcis.
ma tem ca nu inteleg ce vrei sa spui.
Adica pe net toti par mai buni pt ca nu vad cu adevarat pe celalalt in carne si oase, ci o reflexie a sinelui.
Apoi am facut o paralela cu oglinda lui Narcis, pt ca si ecranele tabletelor, laptopurilor au suprafete reflectorizante.
Am un stil uneori cam poetic de a ma exprima, trebuia sa fiu mai concrata macar la primul comentariu pe blogul tau.
Liric sau nu, pe mine m-a cutremurat constatarea. Prefer sa vad partea plina a paharului si sa cred ca nu toti oamenii sunt urati si prosti. Mai bine ma mint decat sa cad in depresie.
ueii, ce pe gustul meu o fost asta!
Se urca unu’ prin fata, intr-un autobuz ce sta sa plece cu femeile ce se intorceau de la schimbul 2 si le striga: Voi, cele din dreapta sunteti curve, iar voi cele din stanga sunteti proaste!!! La care una din dreapta, jignita, se rasteste la respectivu’ specimen: Auzi ma, curva o fi ma-ta, da’ nu io!… Tipu’: Bine fa, treci in stanga atunci!
imi place mult cum scrii, te-am gasit prima data pe catchy. scrii savuros, cu o paleta larga de nuante si tonuri, scrii profund si se vede clar omul din spatele cuvintelor…sensibil, profund si mai ales, foarte citit. caci nu poti aseza astfel cuvintele fara sa fi citit…mult si bine.
mereu fac greseala de a citi comentariile, desi mi-am zis sa n-o mai fac, caci au darul de a strica reveria in care te conduce un text (chiar si cele bine intentionate) pentru ca unele sunt prea brutale, prea reteaza frumusetea textului, prea te aduc cu picioarele pe pamant. dupa ce citesti o carte, nu vezi comentarii, ci ramai tu cu reveria ta si probabil de-asta cartile nu pot fi inlocuite cu altceva.
e asa fain cand rezonezi cu scriitura cuiva ! multa inspiratie si pe viitor ! eu cu siguranta te voi citi
îţi mulţumesc. să ştii că e la fel de fain cînd ce scrii ajunge cum şi unde trebuie. mulţumesc.
Pe-asta il citesc de dmineata, cand inca nu mi-am baut cafeaua si fii-mea vrea de la mine mai multe vorbe decat am… Bai, asta e taman invers decat in capul meu. In capul meu oamenii sunt buni si frumosi dar nu prea stiu ce sa faca cu ei insisi. Noroc ca am parte de mai multi buni si frumosi decat de oameni gaunosi. Cred ca viata ii protejeaza p-astia ca mine din moment ce nu-mi ies prea multe specimene urate sufleteste in cale :))
Pe principiul: ” decat sa tac si sa par prost ,mai bine zic si eu ceva si inlatur orice dubiu” , vreu sa zic si eu ca nu imi prea pasa daca oamenii sunt prosti si urati atata timp cat nu sunt rai.
daca sunt buni , poa sa fie cum vor ei.
la asta se referă urîţi, nu la cum arată… ci pe interior.