MENU
craci

by • August 28, 2014 • (de)liriceComments (7)

violeta

 

Am cunoscut-o la mare. Era fiica gazdei noastre din Constanţa, mai mare decît mine cu nişte ani, suficienţi cît să facă diferenţa dintre o copiliţă şi o domnişoară aproape majoră. Avea păr lung şi ondulat şi îi jucau ochii în cap ca luminile farului, noaptea. Seara, cînd ajungeam înapoi de la plajă, fuma şi chicotea cu băieţii la intrarea în scara blocului. Eu o observam de la balconul mume-sii, pitulată după o floare mare. Se dădea cu ruj şi avea piept şi vorbe impertinente. Îmi plăcea grozav atunci de ea. Îmi imaginam că îi voi semăna cînd voi fi mare, că o să-mi crească şi mie părul retezat scurt de foarfeca boantă a mătuşă-mii valuri pe umeri şi ţîţele şi că voi purta fuste scurte cu care voi aduna în juru-mi băieţii roate, aşa cum făcea ea. O admiram făţiş şi vocal, în pofida maică-mii care strîmba din nas de cîte ori o vedea. Îmi spusese clar că e o fată puţin cam stricată, neruşinată şi aşa şi pe dincolo, ce mai tura-vura, un model total nepotrivit pentru două fetiţe cuminţi cum eram noi, eu şi cu sor-mea, nu care cumva să ne prindă că stăm după curul ei.

Apoi, la plecare, mumă-sa i-a zis mume-sii lu’ sor-mea că o trimite vreo săptămînă la noi, la munte. Iar ea nu a ştiut cum să o refuze. Aşa că, într-o zi, la scurtă vreme după ce am ajuns acasă, rutina şi liniştea satului au fost tulburate de apariţia ei, ca o violetă, la noi la poartă, cu nimic în afara unui bagaj de mînă şi un surîs insolent.  Mama s-a cam înnegrit, dar a primit-o, că doar nu era s-o lase la poartă. Dreptu-i că nici nu a crezut că o să se ţină de cuvînt şi vine. Acu’ îşi făcea griji, că dacă nu o se poarte cum trebuie, că ce-o să zică lumea, c-o fi, c-o păţi. Violetei nu-i păsa de grijile maică-mii. S-a rujat şi a ieşit pe uliţa mare, să fumeze o ţigară şi să cunoască locurile. Noi, cîrd de copii, după ea. Babele o măsurau şi îşi scuipau în sîn, ptiu, dar sulimenită şi sumeasă mai e maică, a cui o fi?, bărbaţii o măsurau, iar băieţii îşi frecau mîinile bucuroşi de pleaşca ce le căzuse pe cap, pe neaşteptate. S-au adunat, roată, în jurul ei, toţi flăcăii de pe stradă. I-a măsurat pe fiecare, de sus în jos şi înapoi, de jos în sus, a stins ţigara cu vîrful pantofului şi a făcut stînga-mprejur. Ce arogantă, ce aere de Constanţa, o tîrîtură, o rapandulă oarecare, s-a auzit în urma ei. Unul dintre băieţi a ridicat chiştocul ce purta urma buzelor ei roşii şi l-a ascuns în buzunar.

În vecini locuia drăguţul meu, Adrian, fiul cel mare al vecinului hîtru care mă învăţa să sparg toate ouăle roşii de Paşte, să arunc cu apă iarna pe trotuar să alunece oamenii şi cîte şi mai cîte. Era mare şi chipeş; îmi promisese că mă ia de nevastă cînd mai cresc. Eu îl rugasem pe el să nu mai crească, să se oprească puţin, să mă aştepte să îl ajung din urmă, să ne potrivim mai bine. Drăguţul meu mă lua pe umeri şi se juca cu mine, mă învîrtea de mîini pînă ameţeam şi aproape picam de pe picioare. Credeam că mă iubeşte şi nu bănuiam că avea să mă trădeze cu prima fufă descinsă de pe litoral.

Violeta l-a reperat imediat, în curtea vecină şi a vrut să îl cunoască. M-a tîrît cu forţa. Eu simţisem pericolul, încă de cînd mă întrebase cine e băiatul ăla drăguţ şi rîsese zgomotos cînd i-am spus că e gagicul meu. Adrian s-a fîstîcit tot, a invitat-o în casă. Pe mine m-au lăsat pe trepte şi mi-au închis uşa în nas. Am stat o vreme acolo, cum stătea Biju, cîinele nostru, la uşă, aşteptîndu-l pe tata. Apoi m-am dus acasă. Mama m-a luat la rost, unde e Violeta, de ce am lăsat-o singură. I-am spus că e în siguranţă şi am fugit să plîng în pod că drăguţul meu nu mi-a dat voie în casă. Am plîns şi m-am gîndit la o strategie. Aveam să nu o mai scap din ochi pe Violeta, căci cine ştie de ce mai era în stare.

A doua zi, s-a furişat din casă înainte să termin eu masa, dar de acum ştiam unde merge, hoaţa, aşa că m-am dus întins la vecini. I-am găsit în curte, în vie, pupîndu-se. M-a săgetat în inima de 8 ani, mai să leşin, nu alta. Aş fi vrut să o iau de părul ăla care nu îmi mai plăcea deloc, păr de curviştină, cum a zis mama mare. M-am dus şi i-am zis mamei că Violeta se pupă cu Adrian în vie. Mama şi-a făcut o cruce mare şi a zis că ştia ea că e cam baragladină, Doamne, ce năpastă, acuma să vezi că se întoarce gravidă la mă-sa, la Constanţa, vai de mine şi de mine, du-te şi stai acolo, nu-i scăpa din ochi, ia-o şi pe soră-ta. Am luat-o şi m-am întors în vecini, abătută. Nu-mi venea a crede că iubitul meu m-a tradus în aşa hal, cînd aveam o înţelegere clară, de căsătorie. Nu mai erau în vie. Am intrat în casa de sus, fără să bat la uşă, cu sor-mea iţindu-se şi ea dinapoia mea. I-am văzut doar părul Violetei, ieşind de sub pătura sub care se foia cineva. Am stat în uşă şi am strigat. Mai întîi pe el, apoi pe ea. Am auzit chicoteli înfundate, dar nimeni nu a răspuns. M-am gîndit că se sufocă acolo, sub pătură, aşa că m-am dus şi am tras-o deodată. Sub ea, Violeta, despuiată, chiţăia ţinîndu-se în braţe cu iubitul meu. Am dat un ţipăt şi am fugit la mama.

În dimineaţa următoare, Violeta a plecat, intempestiv, la Constanţa, după ce mama îi telefonase maică-sii să îi spună că nu îşi asumă răspunderea pentru bagaboanta de fie-sa. Mama s-a închinat şi a răsuflat uşurată. Eu m-am uitat după ea, cum mergea fîţîindu-se pe tocuri printre pietre, către autobuz. La poarta vecină, Adrian îi făcea semne disperate, iar băieţii din sat rîdeau şi comentau. Ea nu se uita nici în stînga, nici în dreapta, nici în spate. Din ziua în care a plecat Violeta, nu l-am mai iubit pe Adrian.

 

 

 

7 Responses to violeta

  1. nekta says:

    CE TAREEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE :D am văzut tot, mi-am imaginat tot, am citit fără să mă opresc! u rock! :*

  2. andreea says:

    ce amuzant :)))

  3. Laura says:

    M-a prins asa tare! Vreau continuarea repede :)

  4. ILUZIA says:

    Jur sa profit de trupul unui tanar din Constanta in fiecare an cand plec la mare! asa ca sa te razun. Bine, doar cativa ani cat mai pot pacali vreun tanar pe intuneric :-)

  5. valeria haş says:

    Literatură.
    Semnat – o fată din Constanţa. :D

  6. Leny says:

    prima dezamagire?infrumusetata si…depasita.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>