mă gîndesc că nimic nu e de ajuns. lumea nu e de ajuns, viaţa asta nu îmi e de ajuns. stăteam uimite cu aia mică şi ne uitam la patinatoarele alea superbe şi graţioase şi simţeam un impuls nebunesc să îmi pun nişte patine în picioare şi să nu mă ridic de pe gheaţa aia pînă nu voi patina aşa. şi totuşi, în viaţa asta nu voi ajunge să fac vreo piruetă pe gheaţă. nu voi ajunge să dansez tango aşa cum îmi doresc – ultima oară cînd am fost la dansuri a trebuit să renunţ fiindcă eram singura fără partener şi nu aveam cu cine dansa. nu voi ajunge să fiu antropolog, să străbat mările, să fiu înotătoare de competiţie, alpinistă, să ajung în toare oraşele în care vreau să ajung, pe toate plajele, pe toţi munţii. mi-s prea mici lumea asta, viaţa asta, mi-ar trebui cîteva zeci. să fiu tot, să simt tot, să mă purific îndeajuns. şi pe tine, uite, te-am cunoscut prea tîrziu, prea imposibil, mi-ar trebui încă o viaţă, să te ştiu de la grădi, uneori mi se pare că sunt atît de bătrînă şi e atît de tîrziu şi nimic nu e de ajuns. poate doar durerea. da, asta a fost cam de-ajuns.
Eu cred ca mai avem multe alte vieti de trait, asa ca …rabdare. Este timp pentru toate, ai sa vezi.
aşa cred şi eu, dar vezi tu, uit de la o viaţă la alta şi iar vreau să le fac pe toate.
Ha, ha…Uiti, dar experientele raman in memoria spirituala.Ai sa iti doresti sa faci alte lucruri, chiar daca nu ai sa stii.Te urmaresc cu interes cu baletul, sa mi spui cum merge! In acelasi registru eu visez sa invat sa cant la pian…de o viata!!!
nu poti avea totul, important este a avea acces, sa stii ca de ai vrea… iar tu ai acces, sa simti si sa redai toate acestea, ca si cum ar fi aievea, acest dar il ai si il folosesti cu succes, daily.
In urma ta ramane ceva din fiecare viata care sa-ti aduca aminte la ce punct ai ramas … da’ ce face noi astialalti ?