sunt dimineţi cînd mă trezesc înfăşurată în soare. primăvara, care a aşteptat pe terasă, ascunsă în ghiveciul cu lavandă uscată, îmi izbucneşte brusc. mi se aşază în talpă şi apoi în spatele genunchiului drept, cum stau tăvălită în pat. ca sărutul tău.
şi o să le calc în converşii moi.
în alte dimineţi, leneşe, visavis, în pădurile care se îmbină ca un pubis de fată mare, ploaia se curge şuvoaie, umplându-mă de sunete. ca o caramea care se topeşte deodată în gură.
mira, cae la primavera en tus brazos.
ca în seara aia, în port în Barcelona, când eu abia puteam respira, abia puteam respira, şi la masa de lângă două femei catalane se despărţeau. eu mă sufocam şi ele se priveau, nu îşi spuneau nimic. puteam ghici care din ele e cea care a decis să se oprească. cealaltă îşi turna vin, doar. tăcea. din cînd în cînd o strîngea spasmodic de mână pe cea care a decis să plece. ce e mai trist decît două femei care se iubesc şi se despart?
spune-mi.
abia pot să respir şi acum.
*acest text face partte din volumul O să mă știi de undeva
the world is not enough (but it is such a perfect place to start, my love) Postarea următoare:
.
oare toata lumea se sufoca in port la Barcelona? macar o data-n viata.
Sunt milioane de lucruri mai triste ca despartirea dintre doua femei. De exemplu orice… un catel chinuit, o nevasta maltratata, un copil abuzat, o avalansa care curma vieti, o poezie scrisa cu cerneala invizibila.
[…] să treceţi pe la Zina, Gabriela, Sonia, Întuneric, coolnewz, Bursucel, Lavinia, Petronela, Iuliana, Spi-oana şi pe la cei pe care îi găsiţi comentând articolele […]
uuuuuuuuu…… uuuu.
ce e mai trist? O femeie si un barbat care se iubesc si se despart. Iar ea nu mai poate respira.
Toda una vida me estaría contigo,
no me importa en qué forma,
ni dónde, ni cómo, pero junto a ti
🙂 si lo dices asi…