(jurnal, ianuarie 2010)
zbaterile astea.
azi cînd am venit şi te urcau în salvare, venisem cu cruciulita mea în mînă, să
ţi-o dau ţie, dar nu am avut curaj să fac asta, mi-a zis.
mă auzeam respirînd dar eram prinsă în mine. captivă într-un trup inert. îi simţeam că mă dezbracă, ştiam că sunt mulţi acolo, aş fi vrut să mă acopăr dar creierul nu avea cui comanda. am simţit doar acul, rece, penetrînd vena.
cînd îmi revin complet sunt deja în rezerva vip. numele ăsta singur îmi întoarce stomacul. zac cu perfuzii înfipte în vene pe patul din rezerva viaieipi şi plîng. o asistentă mă mîngîie uşor, cu sfială. de ce plîngeţi? nu insistă.
pentru că la uşă nu e nimeni, vreau să îi spun, dar tac. la uşa la care eu am stat pentru atîţia oameni, nu e nimeni care să aştepte cu grijă să îmi revin.
cam atît de singură sunt, domnişoara asistentă. nu copii, nu mamă, nu prieteni, nu iubit. deşi au aflat cu toţii. nu s-a repezit nimeni îngrijorat, să se plimbe pe hol cu spaima că nu sunt bine. voi sta aici, pe patul din rezerva viaipi şi o
să plec, singură, clătinîndu-mă, pînă la un taxi care să mă ducă acasă. aşa arată singurătatea, domnişoara asistentă. o uşă în care nu se iţeşte niciun cap îngrijorat, în vreme ce tu eşti captiv în tine şi nu poţi mişca.
se descurcă, şi-au zis cu toţii. e la spital, nu are ce să păţească. e puternică, nu are rost să ne batem capul.
nu mai plîngeţi, o să fiţi bine, îmi spune asistenta.
de asta îmi e şi mie teamă, îi răspund în gînd.
curăţenie generală (defect: invidie) Postarea următoare:
chiromanţie şi astrograme
..si ti-a trecut teama? cum esti acum?
de ani buni, bine. se intampla in 2010.
am vazut, am zis acum -:) ce se intamplase?
nu are importanţă. la mine au fost multe, multe spitalizări, ale mele sau ale fetelor.
a fost,a trecut,azi e bine
Phoenix iti voi spune de acum inainte..
phoenix îmi vine mic… 🙂
curiozitate: cine avea cruciulita?
Iubitul de atunci.
nu cred ca aveai nevoie de cruciulita…
daca nu a stat la usa, atunci barbatul acesta merita sa stea acum exact asa…ce pacat, ce dezamagitor, ce lipsa de colagen…
Bărbatul de care vorbeai dar al cărui nume l-am şters, din respect pt el, nu mai era în viaţa mea, aşa că nu am nimic ce să îi reproşez. Dimpotrivă. El a stat la capul meu de multe ori şi m-a ajutat deşi nu ar fi trebuit să facă asta, căci nu mai eram împreună. 🙂
atunci e bine si imi cer eu scuze. asa trebuie sa fie, asa l-am cunoscut mai demult, eram un fel de colegi de breasla. de atit de multe ori am fost dezamagita de capacitatea mea de a citi in semenul meu, de naivitatea mea de a crede ca traim intr-o lume neperfecta dar totusi empatica, incit mi-am zis, uite, inca o bila neagra in snur. ma inclin si ma bucur ca bila e alba. viata tihnita si tie, si lui.
multumim! e un om foarte fain, cu hibe, desigur, dar nu toţi avem din astea?
Eu cred ca oamenii cu adevarat puternici sunt de fapt foarte sensibili. Asta si pentru ca ei dau mereu, duc mai mult decat altii, dar primesc mai putin de la cei din jur. Si mai cred ca uneori li se face asa o lehamite cand asteapta sa primeasca dar vad nedumerirea celorlati, ca se multumesc doar sa dea :).
*celorlalti, scz
Ce sa-ti doresc…?Sa fii cat mai sanatoasa si sa nu mai calci niciodata pragul unui spital. 🙂
Si eu am plecat curajoasa,pentru o interventie minora, dar m-am simtit apoi prea singura in acel putin timp petrecut in salon alaturi de un cuplu , văzându-i cum isi fac curaj unul altuia. Mi-ai amintit sa fiu acolo pentru acea persoană, indiferent cine va fi ea, pentru ca in spital suntem vulnerabili si vrem sa stim ca celorlalti le pasa
E primul comment pe care ti-l scriu si am uitat ce era mai important: multumesc! Nu e textul care m-a impresionat cel mai tare, unele m-au facut sa plâng, sa rad , sa reflectez, dar deja citeam comentarii cu ce as fi vrut si eu sa-ti spun. Nu-mi place sa perii, nici sa spun la fel cu ceilalti, dar nu am de ales, nu sunt asa originală pe cat as vrea, asa ca iata: imi place cum scrii, ca scrii si ca eu pot sa citesc, asa gratis cum pe drept spui( sper sa ajung si eu intr-o librărie si sa iau si cartea)multumesc. Cred ca am visat asa ceva despre tine si un Paste apropiat , dar mai demult…
cum adică? ce ai visat?
(nu îmi mulţumi, eu vă mulţumesc vouă!)
Am avut asa un deja vu, cum povesteam ca am intrat in vorba cu tine. am impresia ca daca as nota visele, le-as regăsi apoi in experientele viitoare, adica asa: visez acum ce o sa fac peste un an sau mai putin. Mi s-a mai întâmplat să-mi amintesc de un vis din’asta, dar numai atunci cand traiesc efectiv povestea visată. Cred ca patesc multi asta, dar niciunul nu le notăm ca sa fim siguri ca de aici vine deja vu-ul.
🙂 mie mi se întîmplă ce îmi doresc foarte tare, uneori doar capete de gînduri, ascunse bine acolo, înăuntru. Şi după o vreme, mă trezesc că le trezesc. din seria, ai grijă ce îţi doreşti.