ar trebui să fii bine, îţi spui, în timp ce rîneşti prin bucătărie. casa e întoarsă toată, tu speli şi freci şi dezinfectezi de-azi dimineaţă şi acum te-a luat aşa, de la lingurică, plînsul ăsta prolix. şi ştergi şi nu te poţi opri să îţi fie milă de tine deşi ştii foarte bine că mila, ei bine, mila nu e un sentiment nobil. mila e agresiune, mai degrabă şi tu urăşti agresiunile, you had enough. ştergi fiecare lucru, îl aşezi la loc şi plîngi şi ştergi cuptorul şi te gîndeşti la Sylvia şi la cuptorul în care şi-a băgat capul. şi Sylvia avea doi copii şi plîngea des, umbla cu clopotul ăla de sticlă prin lume şi apoi, într-o zi, în bucătăria aia unde plînsese şi gătise şi le dăduse de mîncare copilaşilor bolnavi, s-a decis şi a izolat geamurile şi uşa şi a dat drumul la gaz şi şi-a băgat capul în cuptor. al tău e electric, rîzi prosteşte, tu n-ai gaz în casă. şi să ai, totuna ar fi. capul tău încape doar în televizor, ai mai spus-o. sinucisul nu e pentru tine, pur şi simplu nu e. nici atunci, la 17 ani cînd ai luat pastilele alea nu ai vrut pe bune să mori, dacă voiai, mureai, dar tu i-ai zis prietenei tale şi te-au dus la spital şi ţi-au făcut spălături şi apoi te-au internat la Mîrzescu şi acolo a venit proful tău de română, a stat în uşa salonului şi le-a zis asistentelor şi doctoriţei: e cea mai bună elevă a mea. şi tu erai întinsă, cu ochii întinşi, dar ai auzit şi te-ai mirat, iar săptămîna trecută proful de română ţi-a scris un email în care îţi spunea că e mîndru că ţi-a fost profesor şi tu l-ai citit şi iar te-ai mirat. şi ţi-a venit aşa, să le spui tuturor să nu te plîngă cînd o să crăpi, să nu te plîngă deloc, ai plîns tu destul, să nu mai cadă nici măcar o lacrimă pentru tine, le-ai plîns tu pe toate. citiseşi că un om plînge într-o viaţă maximum 9 găleţi de lacrimi şi tu umpluseşi 9 vedre înainte să fii majoră. ştergi geamul şi plîngi, nu e nimic, plînsul purifică, o floare de nufăr, albă, ar fi trebuit să fii, dar nu eşti, a naibii purificare selectivă, albeşte numai pe cine vrea ea.
şi ar fi trebuit să fii şi fericită, îţi spui, ar trebui să fii fericită, uite, în cîteva zile îţi iese cartea, îţi dai seama, cartea, proasto, cartea ta, nebuna pămîntului, prima ta carte. şi copiii sunt bine şi aveţi ce mînca, ar trebui să fii fericită şi chiar ai fost, ai fost, ai sărit în sus prin casă, dar acum dori, dori toată, eşti ca o rană inflamată. şi nu ai chef să fii glumeaţă şi să disimulezi, toată viaţa ai disimulat că eşti bine, iar tu în timpul ăsta sîngerai pe dinăuntru. hemoragie aveai. apoi ai învăţat să îţi iei singură sînge, aşa cum luau doftorii demult, lăsai dîre pe foi, scriai cu durerea aia, cu plasma, băltoacă de sînge era, nu scris. exorcizare. şi toate textele alea le ai încă, tot sîngele scurs, uneori îl poţi privi, alteori nu, că te doare. oricum nu puteai opri, hemoragia sau mînuţa, uite, tu ai o mînuţă care îţi scrie în cap compulsiv, mai ales atunci cînd faci muncă fizică şi mintea e liberă, aşa ca acum, iar mînuţa scrie, scrie, l-ai întrebat şi pe Mihail Vakulovski, e normal să îţi scrie mintea singură, iar el a zis că şi el scrie şi în somn şi să îl întreb pe colegul de birou dacă păţeşte la fel, să vedem ce zice, şi de aia îmi scrie capul singur fiindcă sunt scriitoare. aha, deci nu sunt nebună, sunt scriitoare. apoi am citit în jurnalul lui Vancu că şi el are o tastatură în cap, care clămpăne singură, şi ţi-ai zis iar: deci nu sunt nebună, nu sunt nebună de tot.
şi ştergi mai departe geamul de la bucătărie, iar dincolo de geam vezi lumînările de la nunta ta, topite, pe pervaz, mîine o să iei şpaclul şi o să răzuieşti ceara aia topită de soare, o să arunci şi buchetul uscat, aşa a fost mereu la tine, ai crezut că o să fie şi n-a fost. fostul tău soţ îţi spunea: tu nu ştii să fii fericită şi te gîndeşti că poate avea dreptate, tu nu ştii să fii fericită, ai durut prea mult şi nu ştii, ai luptat continuu, de cînd te-ai găsit pe lume, iar lupta e agonie şi tu nu ştii decît să agonizezi. cel mai fucked up e că, în capul tău, cea mai fericită zi din căsnicia voastră scurtă a fost una în care aţi făcut curăţenie… nu din luna de miere, nu de aiurea, ci cînd aţi făcut acasă curăţenie lună, cu muzica dată la maximum, dansînd, oprindu-vă să vă iubiţi puţin, aia a fost cea mai fericită zi din căznicia voastră. şi te gîndeşti iar, poate avea dreptate, poate nu ştii, poate nu recunoşti fericirea… ba nu, ba nu! ai învăţat să fii şi împăcată, senină, uneori ai crezut că eşti chiar fericită, chiar dacă nu ai avut cu ce plăti facturile mereu, nici Eminescu nu avea, îţi spui şi rîzi ca tîmpita iar, rîs-plîns, baligă de mînz. şi apoi, te gîndeşti, cea mai urîtă zi din viaţa ta nu a fost aia cînd a murit răposatul, nici aia cînd, nici cealaltă, ci dimineaţa aia cînd te-ai trezit şi nu aveai ce să dai fetelor de mîncare, căci colega de apartament venise tîrziu şi mîncase ce le pregătiseşi lor, şi nu ai avut ce face, ai pus mîna pe telefon şi ai sunat-o pe mă-ta, mama venim la tine să ne dai de mîncare. şi aia a fost cea mai urîtă zi din viaţa ta: ziua în care nu ai avut ce da copiilor tăi de mîncare.
nu sunt o mîţă leşinată! Next Post:
prefaţa, nişte texte şi un chestionar pentru voi
Stii iti citesc si recitesc zilnic toate blog-urile si toate postarile…dependenta de tine fiind de data asta chiar nu m-am putut abtine sa nu iti scriu,pur si simplu nu pot….defapt stii in fiecare dimineata te vad venind la munca si in fiecare dimineata ma abtin sa nu iti zic cat de minunata esti! Si da…deja stii asta dar chiar esti tare!Ah si ca sa stii nu esti singura nebuna pentru ca si eu scriu in somn si si la mine cea mai fericita zi a fost cand aveam casa luna si cea mai trista cand copilul meu nu avea ce manca! Succes in continuare Petronela si abia astept sa iti citesc cartea! Felicitari!
Mi-ai atins doua corzi aflate in capete opuse, probabil sa nu uit ca ca esti buna la ce faci, ca ai acel “ceva” (asta e un comentariu semi-profan
) dar mi-ai produs si mincarimi la tastatura.
A, si imi place poza aia.
Mila…agresiune? Sau poate injosire? Sau e diferit dupa directia in care circula? Stau si ma gindesc ca e democratie, chiar si aparenta. Si parca opusul e mai rau. Ceva gen indiferenta, ca sa ma exprim mai gingas. Si refuz sa cred ca esti indiferenta. Amazoana, poate. Cu o platosa foarte groasa. Dar nu vad sulita. Si-mi mai trec chestii prin cap, dar gata cu scandalul
Nu stiu de ce, da ma asteptam sa zici ceva de munte…sau mare, sau zapada. Dar imaginea e mai degraba domestica… Probabil tot pe seama talentului se pune
e de la nuntă…
“tu nu ştii să fii fericită” cea mai mare porcarie spusa sau gandita! Toti stim sa fim fericiti, ne nastem sa fim fericiti dar trebuie sa descoperim si cum…dar trebuie sa avem si rabdarea necesara cu noi si cu cei de langa noi. Poate ca…i-a fost greu fostului sa concureze cu fantoma LUI si a renuntat. Poate a crezut ca lacrimile tale ii sunt dedicate LUI…si e greu sa lupti cu fantome si umbre. Toti barbatii ar vrea sa fie nr.1, dragostea vietii pentru femeia iubita, unul cum nu a mai fost si ,bineinteles, nici nu va mai fi…Incalte stapaneste-ti lacrimile Petronela caci altfel vor fi interpretate,comparate…Nimeni nu poate castiga o lupta cu ceva ce nu vede dar simte, nimeni nu castiga in lupta cu fantomele trecutului!
Fericiti doar cei saraci cu duhul . Cat adevar! Are si desteptaciunea pretul ei.
“sarac cu duhul” nu inseamna prost, ci smerit sau modest. eu asa inteleg fericirea aceasta. nu esti orgolios, nu crezi ca totul ti se cuvine.
si da, sunt oameni care invata mai greu ce e fericirea: multi cred ca fericirea e ceea ce le spune societatea ca e, sau parintii, sau prietenii…de asta sunt atat de rar de vazut oamenii fericiti. Majoritatea dintre noi invatam greu ce e fericirea.
@Petronela: scrii foarte bine!!
mulţumesc!
Fericirea consta in micile lucruri. Cand afara e o zi cu soare dupa ce a plouat o saptamana intreaga, cand in sfarsit ai vazut un film pe care il asteptai de mult, cand in sfarsit ti-ai cumparat alta motocicleta dupa ce ti-au furat-o pe prima (eu, azi, cu un ranjet urias pe fata), etc. Fericirea nu trebuie sa o cauti, e aici langa noi, trebuie numai sa intinzi mana si sa o iei.
In zilele urmatoare o sa imi activez asigurarea si o sa dau o tura pe langa lac. Sunt sigur ca sub casca ranjetul va fi inca si mai mare, la fel si fericirea. Apropo, e si un banc de-al motociclistilor pe tema asta : “De ce poarta motociclistii casca integrala pe cap, si nu casca jet ? Ca sa nu li se vada ranjetul cand merg pe motocicleta”. Pentru ca asa suntem noi, cand iesim pe doua roti suntem ca niste copii (ca si prietenul tau cu aeromodelele dintr-un articol precedent ) si suntem … fericiti.
Iti astept cartea cu nerabdare, prietenul meu e avizat si a zis ca 99% ajunge pe la lansare.
Fericirea sta in lucrurile mici,ca-n banucl ala: un mic iaht, un mic avion, o mica vilisoara, un micut cont in insulele Cayman
a mea, din păcate, nu… io sunt invers, ce să fac?
poate sunt doar lacrimi de trecere dintr-un timp in altul, de data asta.
si depresurizare … dupa un asa hell ride.
probabil. vor trece.
Buna. Poate-s eu impartit in prea multe si nu inteleg ca lumea textul? E un moment de depresie sau doar o joaca literara ? Ca de multe ori scrii texte pe care nu stiu in ce cheie sa le citesc, cu toata matematica din capul meu. N-am timp si mai ales n-am creier sa-l recitesc acum, asa ca-ti scriu la prima impresie…
Pfuuu…Ce poti sa-i spui unui om in asemenea momente?! Ca va fi bine?!… Asta e premisa care ne ruineaza pe toti. Nu, nu va fi bn, va fi in toate felurile. Dar vom fi impacati ca am incercat sa ne bucuram frumos cand a fost prilej de bucurie, ca ne-am straduit sa nu fim penibili in esec, ca-n general am cautat sa ne ridicam la inaltimea darului pe care l-am primit.
Nu-s prea multe de spus. Atat de puternicele cuvinte sunt uneori jenant de neputincioase. Astepti sa se consume combustia asta care topeste fierea si in acelasi timp caleste sufletul. Cred ca multi nu am inteles asimptota (preferabil oblica) intru care ne-am nascut. Nu ca sa fim fericiti ci ca sa fim mai buni decat credem ca am putea fi.
Vorbim mult si poate prost adeseori. Dar cand simtim langa celalalt, nu gresim. Avem nevoie unii de celalalti. De fapt asta era mesajul: suntem si noi pe aici…
ştiu. sunt momente. trec. ştiu că sunteţi.
fata frumoasa, cu suflet de copil si curaj de amazoana.
aşa îmi spui?
asa te percep eu
mă lași, Petra, să îți văd semnul feței în continuare ca pe-o eternă lacrimă?