MENU
ziua mia 2013

de • 16 mai 2014 • bucăți de mineComentarii (42)

ziua mia

 

Numele meu de botez e Elena. Exact ca al celei mai frumoase muritoare, fiica lui Zeus. Tot atunci e şi ziua mia. De naştere. Sunt doi în unu’ ca şamponu’ iar asta mi-a ridicat rezistenţa la frustrare. De cîte ori plec cu braţele pline de flori de la muncă, cineva se găseşte să mă întrebe: a, şi pe tine te cheamă Elena?! Şi nu pot spune nu. Fiindcă mă cheamă. Doar că exact în ziua aia eu mai îmbătrînesc puţin. Sau poate doar mă înţelepţesc, doar am stabilit că sunt lejer nemuritoare, nu ca tiza mea din Sparta. Şi e lumea plină de Elene. Toate primesc flori. Şi nimeni nu se miră că ale mele sunt mai multe, mai frumoase (când am împlinit 27 de ani am primit 3 găleţi de trandafiri, la propriu) doar eu sunt… mhm, specială. I-aş lua de gulere pe toţi. Băi ăştia, azi e ziua mia, băi. Ziua mia, iar eu de ziua mia sunt prinţesă. Zeiţă sunt. Păi şi ce facem aici, ne batem joc?! Gata, am închis frumos la Elenărie şi am deschis la ziua mia, vă rog io să vă concentraţi un pic. Hai că nu e greu! Se poate, trebuie doar să trageţi un pic de voi.

Într-un an mi se pusese pata ha neagră. Împlineam douăjdeani. Vremuri imemoriale, cam prin cretacic, aşa. Şi am zis, gata, să nu aud pe careva că îmi zice la mulţi ani. O ardeam eu depresivă, aaah, îmbătrînesc, viaţa oricum nu are rooost… şi au zis toţi, a, da? Bine. Şi nu mi-a zis nimeni la mulţi ani. Nici ai mei, nici colegii. Nimeni. Şi stăteam eu aşa. Şi mă trezisem şi aveam senzaţia aia de douăjdeani, azi e ziua mea, sunt specială, toată lumea trebuie să mă trateze ca pe o prinţesă şi nimeni nu mă băga în seamă. Şi am zis, nuu, că se prefac. De fapt, îmi pregătesc o supriză, fiindcă azi e ziua mia, a mia, a mia şi măcar azi am voie să fiu prinţesă. Dar m-au ascultat şi eu am plîns că m-au ascultat. Ah, voi nu ştiţi că uneori prinţesele de douăjdeani spun nu care înseamnă de fapt da?!

Ziua mia obişnuia să fie o zi tristă. Aşa, cam ca Crăciunurile. Prinsă în iţele vreunei relaţii imposibile, sfîrşeam singură cu un braţ de flori trimise prin curier, drept iertare că nu a putut. Singură în pat, cu lacrimi dîre, înnodîndu-se în barbă, cam ca în filmele şi cărţile proaste, aşa.

În alt an, pe vremea cînd lucram la Pro, abia mă angajasem, şeful m-a trimis de ziua mea să socializez cu poliţiştii şi procurorii. A urlat la mine şi mi-a zis că aşa se fac sursele şi să nu mă întorc fără 10 numere de telefon personale şi promisiunea că mă vor suna de cîte ori  va crăpa careva suspect. Am plecat plîngînd pe străzi. Nu ştiam cum să mă duc să fac una ca asta. Şi mi se părea incredibil de nedrept să îmi facă una ca asta de ziua mia. Fiindcă oricît m-am străduit în toţii anii ăştia să tratez ziua asta ca pe una oarecare, fiindcă e doar o zi ca oricare alta, tot m-am trezit cu aşteptările umflate în dimineaţa cu pricina şi simţindu-mă ah, specială. Aşa că m-am învîrtit două ore pe străzi, tîrîndu-mi lacrimile şi picioarele. 6 luni mai tîrziu ajungeam, cu sau fără voia mea, să aflu înaintea mortului de moartea lui.

În urmă cu 5 ani, bărbatul nesăbuit îmi promisese că va fi cu mine. Părea că înţelesese ce tragedie este ziua mia. Nu a fost. Nu a sunat, nu a venit. Mi-a fost rău de ziua mia, anul ăla. Am plecat acasă şi m-au sunat colegele, că a venit un buchet de flori prin curier, sooooperb. M-am grăbit, sigură că e de la el, să îi dau un mesaj. Mulţumesc, am zis, bărbat nesăbuit, nu ai uitat. Cînd am ajuns înapoi la muncă, am văzut că florile aveau semnătură. Nu a lui.

Singura mea zi de naştere cu adevărat frumoasă a fost cînd împlineam 28 de ani. Am stat tot weekendul ăla la Sighişoara cu un om despre care nu am scris niciodată. Ne-am plimbat pe străzile vechi, am vorbit. Am rămas o vreme tăcuţi în biserica din deal. Nu a trebuit să fac nimic din ce nu mi-aş fi dorit să fac. Am răspuns la două telefoane date cu drag şi atît. A fost cea mai frumoasă zi a mia din viaţa mia.

Anul trecut am vrut să fug de acasă de ziua mia. Să fug de acasă mi se pare singurul fel posibil de a-mi petrece ziua asta. Am fugit pe o insulă din sudul Greciei  într-o lună de miere/fiere întîrziată care s-a dovedit numai bună să prevestească divorţul. De ziua mia nu am vorbit unul cu altul decît seara tîrziu. Nu mi-a vorbit, dar mi-a cules flori de pe insulă, leandri roşii, alb şi roz şi mi le-a aşezat, fără vorbă, în balconul care dădea înspre livada de măslini şi înspre păunii cumplit strigători. Spre seară mi-am pus rochia de mătase, mi-am şters lacrimile şi am ieşit să tăcem în oraş. A fost o zi amară, ziua mia. Ca mirosul de leandri.

flori grecia

Anul ăsta nu am unde şi cum fugi. Nu mai obişnuiesc să fug de mine, dar aş fugi de lume. Mi-ar plăcea să mă întîlnesc cu mine de ziua mia, numai eu cu mine, dar oricît m-am socotit, nu îmi iese, aşa că mi-am dat randevu două-trei zile după. Nu o fi foc, nu mă supăr io pe mine pentru o aşa mică întîrziere.

Măcar dacă aş suporta oleacă mai bine convenienţele, m-aş simţi confortabil cu ideea că se apropie.  Nu vreau să fac nimic din ce nu vreau să fac. Nu vreau să întind mese la job, unde sunt  privită chiorîş cel mai adesea, unor oameni care se vor simţi obligaţi să mă felicite fiindcă aşa se obişnuieşte, nu fiindcă aşa simt. Nu vreau şi nu voi face nimic din ce trebuie fiindcă, vorba mamei, aşa e frumos. E ziua mia şi de ziua mia contează doar ce vreau şi simt eu. La fel ca şi în restul zilelor mele, din care nu îmi voi mai irosi nici măcar o oră cu ipocrizii şi trebuie-uri în care nu cred şi pe care nu dau doi bani şi jumate. E ca atunci cînd te măriţi şi zici că aia ar trebui să fie una din zilele cele mai frumoase din viaţa ta şi sfîrşeşti prin a face orice numai să fii fericită nu mai apuci. Iar eu nici măcar nu am făcut nuntă, vreodată. Şi tot nasol a fost în final.

Aşa că o să fiu eu, din nou, şi de ziua mia, chiar dacă asta nu o să placă tuturor. Ştii că nu mi-am sărbătorit niciodată ziua în felul în care şi-o sărbătoresc oamenii? Cu mese întinse, petreceri, prieteni, cadouri, cabane? Niciodată. Uneori au venit ai mei în vizită, cu o floare, un tort, un cadou, o mărgea. M-am întrebat dacă mi-ar fi plăcut să am lîngă mine oameni care să îmi organizeze şi mie, ca în filme, petreceri surpriză. Nu am reuşit să îmi răspund la întrebarea asta. Adică, să fiu prinţesă de ziua mia nu a însemnat, niciodată, asta. Azi ştiu ce mi-am dorit de cînd mă ştiu de ziua mia. Să fiu iubită. Dar iubită pe bune şi lăsată să fiu eu. Aşa ursuză şi fără chef de musafiri, dar cu chef de mers în cîmpul înflorit, să stau să miros margaretele şi iarba crudă şi să privesc cerul de mai cu norii lui oiţă. Cu chichiţele şi contradicţiile mele. Aşa scindată între nevoia de a fi băgată în seamă şi nevoia de a fi lăsată în pace, ambele în acelaşi timp.

 

 

 

 

42 răspunsuri la postarea ziua mia

  1. mihai brad spune:

    sa fii iubita, om

  2. TheTrooper spune:

    Bai, totusi… prajiturile de la mama. Nu fii! Nu le refuza!
    Uite, la schimb, eu promit ca nu iti zic „la multi ani”! Ce zici?

  3. mihai brad spune:

    …si acum , ceva al meu :

    🙂

    (cred ca te-am intalnit/vazut ieri prin oras. am intepenit , intre dorinta de a iti ceva si frumusetea acelei fete care te-a lasat in lumea ta cand te-a vazut, langa mare, respectand/iubind fara a fi intruziva. am ales cu ea 🙂 – mi-a fost tare draga atunci)

    • Petronela spune:

      zilnic îmi spune cineva că m-a văzut undeva. eu mă bucur să vă întîlnesc. dacă decideţi să nu, vă respect voia.

  4. ILUZIA spune:

    ‘nafara ca-ti spusei ca si eu sunt Nutica, vreau sa-ti mai spun ca de cand ma uit la pozele tale au inceput sa-mi placa rochiile lungi. Ai cele mai frumoase rochii lungi sau doar le porti bine nu stiu dar un lucru e clar: eu nu am purtat una decat la nunta, ca ziceam ca nu-mi sta bini, ca sunt micuta si in plus e pacat ca am picioare misto, da’ de cand ma tot uit la tine incep sa cred ca am pierdut ceva!

    • Petronela spune:

      mulţumesc, mie îmi plac tare rochiile lungi, încă de pe vremea cînd mi se spunea că arăt ca Madonna şi să nu port fuste scurte. în general nu mă dezbrac prea mult, deşi ştiu că am picioare frumoase, acum, îmi plac hainele largi, lungi, lăbărţate, am eu chestia asta că e mai sexy să ascunzi decît să dezvălui.

  5. Pai daca te cheama si Elena si numele Petronela nu-ti place, de ce nu-ti zici/nu ti-ai zis pana acum Elena?

    • Petronela spune:

      pentru că nu îţi spui singur. Petra îmi place. în plus, între timp a început să îmi placă, de cînd am cunoscut printre citititoarele mele nişte femei incredibil de frumoase, puternice şi, al naibii, toate artiste. înainte nu ştiam pe nimeni cu numele ăsta…

    • te inteleg. dar am o poveste cu un prieten pe care il cheama numele mici St… si Mi… . Pana la liceu toata lumea ii zicea St… . Intr-o zi s-a hotarat ca el nu mai vrea sa se indentifice cu St… ci cu Mi… . Eu l-am cunoscut dupa facultate si habar n-aveam ca-l mai cheama si St… . Deci se poate. 🙂
      Dar cel mai bine e daca ai acceptat, ba chiar ai reusit sa-ti si placa (alchimisto) 😀 . Iar acu’, c-ai ajuns si artista celebra, nu prea mai ai loc de-ntors 😉 .

  6. Radu spune:

    Daca o tii tot asa incepi sa creezi dependenta…si io n-am d-astea. Un soi de dependenta periculoasa, ca nu stiu de unde s-o iau. Si sa stii ca daca exagerezi, ma vad nevoit sa gasesc vreo religie care interzice cititul, niste extremisti care stau cu capul in nisip, sau umbla legati la ochi 🙂

  7. Leea Alina spune:

    Fata iubita, „in lume”, te asteapta!
    Cel putin, un colt de Elvetie, cu siguranta! 🙂 Hai in Locarno. Cheia de la apartament ti-o inmanez personal si nimeni nu te va deranja, nici macar eu! 🙂 Datoria ma cheama.
    Te astept cu drag! 🙂
    Sunt convinsa ca, oriunde sufletul tau s-a asternut ca plasturele pe rana, doua brate (cel putin) te asteapta larg deschise!
    …pentru ca esti in sufletul tuturor celor pe care sufletul tau i-a atins!

    • Petronela spune:

      draga mea, să ştii că simt asta, chiar o simt şi, mai mult decît atît, am cunoscut şi fost la nişte oameni care m-au aşteptat aşa, cu braţele deschise, nişte oameni minunaţi. şi am mai spus, e cea mai mare bucurie a mea asta, că scrisul meu mi-a adus în cale nişte oameni extrem de frumoşi care mi-au devenit prieteni. nu ştiu dacă o să ajung în Elveţia, mi-aş dori, dar dacă se va întîmpla măcar la un ceai mi-ar plăcea să te întîlnesc! îţi mulţumesc!

    • Leea Alina spune:

      Eu iti multumesc! Vino…oricand!

  8. vlad voinescu spune:

    N-am inteles oamenii care se bucura si petrec de ziua lor, poate ca asa-i normal..dar eu sunt trist sau doar melancolic de ziua mea. Si daca s-a intimplat sa o petrec la treaba sau pe munte ori la vinatoare mi-a fost mai bine.Pina la urma adevarul e ca in fiecare zi a ta mai mai retezi o bucata din viata.

  9. Ella spune:

    hmm.. nu prea apare comentariul meu anterior si nu imi dau seama de ce..

  10. Ella spune:

    ce bine ai descris, eu ma simt la fel… oare o fi de la.. zodie?! tu pe 21, eu pe 24 si evident, si pe 21, sunt cu ziua numelui… unicul… dar apropo de fac doar ce vreau, nu si ce trebuie, anul asta sunt decisa sa imi inchid telefonul si pe 21 si pe 24. presimt ca toate urarile alea, poate cateva din suflet, dar restul sigur doar fiindca asa se face, de la oameni care te suna doar cand e ziua ta… m-ar deprima teribil… plus ca eu… well… schimb prefixul si taaaare nu-s pregatita. tu ai fost?

  11. antonia spune:

    E clar: El nu e Barbatul nesabuit! Corect?

  12. Rexy spune:

    Narcisssssssss;)

  13. mona spune:

    De ziua ta iti doresc ce iti doresti! Ma regasesc in vorbele tale. Eu una ma multumesc cu o floare mica,draguta si un zambet din ochi.
    Nu am nici o amintire de vreo ziua ” mia” cu mese intinse pt ca nu fac tamtam. Chiar asa simt si eu cateodata, vreau toata atentia sau liniste deplina, doar eu cu mine.

  14. Petronela spune:

    La multi ani! Sa te bucuri de viata si de copiii tai!
    Dupa cum bine vezi si pe mine ma cheama Petronela (chiar daca nu era numele dorit de parintii mei) insa l-am capatat pt ca m-am nascut in zua de Sf Petru si eram sa mor la nastere….si datorita faptului ca am trait am fost „botezata” astfel de catre cadrul medical din maternitate 🙂 Si asa a ramas si pe certifiacatul de nastere…. Si sa stii ca imi poarta noroc…iar Dumnezeu mi-a dat cate un pic din toate… Asa cred ca ti-a dat si tie 🙂
    Numai bine!
    Petro 😉

  15. Elena spune:

    La multi ani, om frumos!

  16. Roxi spune:

    A, si eu sunt doi in unul, dar de Sf. Petru. Si la mine se impart urarile (din partea celor care si-aduc aminte), dar nu importa. Sa fim sanatosi cu totii si sa ne bucuram de cat mai multe zile de nastere si de nume! 🙂

  17. Florian N. spune:

    La Multi Ani!

  18. Getuța spune:

    Apropo de zilele astea de naștere, eu cred că fiecare individ în parte se simte ,,special,, chiar dacă nu sărbătorește regește, nici eu n-am întins mese sau să merg la local undeva, dar undeva în adânc am simțit cum trece viața prin mine, pe lângă…, prin oglinda plină de riduri…, mda ,,c*est la vie,, 😉

  19. Getuța spune:

    …, și La mulți ani fată dragă…, uitasem de ce-am intrat aci :))

  20. kiki spune:

    Nu inteleg ce este cu acest …,,.mia.”.. si ,,nu fii „…..

    • Petronela spune:

      păi și eu ce să fac, să îmi explic glumele și ironia? mia ăla e mea zis ardelenește, așa sună la noi cînd spuneam cafea, mea, cu i. iar nu fii… nu știu despre ce vorbești, nu am detectat niciun nu fii în textul meu, poate ai detectat tu, te rog să-mi semnalezi.

    • ionela spune:

      Uite cum m-a pus kiki să citesc acest text de două ori în aceeași zi să caut acel „nu fii”. Dacă-l citesc și a treia oară, oare apare în text??? 🙂

    • Petronela spune:

      no, eu nu mă știu agramată, dar și eu am căutat, să nu-mi fi scăpat.

    • ionela spune:

      Eu care sunt obsedată de greșeli de scriere și îmi sar în ochi de zici că le caut înadins, m-a surprins că ar fi găsit cineva o astfel de greșeală la o persoană la care eu n-am găsit niciuna în tot blogul ))) Nu că aș fi căutat, dar nu mi-a scos niciuna ochii, îi am pe amândoi, ai observat și tu 🙂
      Și mai ales la o persoană care și ea e, cred eu, la fel de obsedată ca și mine de scrierea corectă 😉

  21. ionela spune:

    Te înțeleg perfect cu ” doi în unu’ ca șamponu’ „.
    Și eu sunt născută în zi de sărbătoare, de unde mi se trage primul nume, dar spre deosebire de tine, mie îmi place al doilea nume, dar în afară de profa de franceză din liceu și o colegă din facultate, nu mi-a zis nimeni niciodată pe acel nume 🙂
    Eu am două prietene foarte apropiate care sunt născute în aceeași zi cu mine și purtăm același nume și ne-am făcut așa un obicei de ne sunăm la 00:00 și ne urăm la mulți ani X 2 🙂
    În afară de ele și încă vreo 2-3 persoane foarte dragi care îmi urează la fel, restul ori mă felicită când realizează că e sărbatoare, ori nu se gândesc că eu trebuie să mă fi născut în timpul anului cândva ca să pot sărbători și ziua numelui 😉
    Any way, noi să fim sănătoase 🙂

  22. Misu spune:

    Ziua mia = a mia zi ? Adica l-ai depasit pe Matusalem ? 🙂 OK, am citit comentariile, am inteles, dar pune macar un semn ca nu e ce scrie, ca se intelege altceva si e pacat. Ma gandeam sa-ti spun ca nu-ti functioneaza tasta „U”, gandindu-ma ca o fi vorba despre „ziua miau” :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *