(Preiau aici interviul care apare astăzi în New York Magazine, în SUA,  realizat de poeta Nuţa Istrate Gangan. M-am bucurat să răspund la el, căci conţine întrebări pe care le-am simţit în aer dar care  nu mi s-au pus direct pînă acum)

 

Deşi citind-o pe Petronela Rotar, am avut un pic senzaţia de deja-vu(poate pentru că mi-a fost recomandată de un prieten drag care vede o oarecare asemănare între noi), nu o ştiam totuşi pe această fată care scrie de parcă ar respira.

De parcă literele i-ar fi vitale.

 Sunt o facebookista conştiincioasă? Unde am greşit?

 

Şi cum să cunoşti mai bine un om, decât citindu-l sau întrebându-l direct?

Aşa că:

 

NIG-Petronela Rotar, suntem doi oameni aflaţi la mii de kilometri distanţă, doi oameni care au în comun cel puţin un lucru: scrisul. Şi, da,  acest internet fără de care nu ne-am fi știut.

Acest internet pe care îl iubim cu ură şi-l urâm cu iubire.

Spune-mi despre relaţia ta cu el, ai mai fi scris atât de mult dacă nu ar fi existat?

PR-Păi eu scriu de cînd mă ştiu, existenţa sau lipsa internetului nu influenţează nicidecum asta. Nu aş fi ajuns la cititorii mei fără el, nu aş fi publicat o carte şi aşa mai departe, dar de scris aş fi scris ca întotdeauna, cu diferenţa că aş fi scris pentru mine. Aşadar relaţia mea cu el e una extrem de bună, îi datorez multe, e spaţiul unde mi-am exhibat pentru prima oară scrierile şi în care ele s-au propagat rapid. Aşa cum îl văd eu, este un mijloc care poate fi folosit cu înţelepciune, dar şi unul care poate deveni nociv, atunci cînd e folosit cu nesăbuinţă. 

NIG-Ai lansat o carte, ,,O să mă știi de undeva,, se numește, o carte care zboară de pe rafturi.

Spune-mi despre această carte.

Ce mai ai în plan?

 

PR-Da, prima mea carte are un succes pe care eu nu l-am sperat, se vinde bine dar, cel mai important, este primită cu emoţie şi mare bucurie de cei care o citesc. În plus, bonusul maxim pe care îl poate cere un scriitor, şi de critică şi lumea literară a fost primită bine, pînă acum, cel puţin. E o carte de texte lirice, poeme şi poeme în proză, o carte despre durere, moarte, traume, iubire, suferinţă şi mai ales căutare şi regăsire de sine. O carte ca o fereastră larg deschisă, însă spre interior. Ce am în plan? Scriu de zor la o carte de proze scurte, eu estimez că mare parte din ea este deja gata, urmează să mă aşez să le adun şi să le dau o formă finală, probabil în iarnă se va întîmpla asta, acum încă sunt foarte prinsă cu turneul de lansare şi promovare a primei cărţi în ţară. În plus, nici nu mă grăbesc, dacă aş scoate-o pe a doua prea devreme s-ar canibaliza şi nu e deloc înţelept. După ea, va urma un roman care este deja început. 

 

 NIG-Acum câțiva ani.  un om drag mie, scriitorul Dan Stoica, spunea despre scrisul pe blog: ,,acesta este un curent născut pe net despre care se vorbeşte încă foarte puţin,,

Cred că în sfârşit am ajuns aici. Un bloger, care iniţial a început să scrie doar pentru el pe o pagină virtuală, în speranța că cineva îl va citi,  ajunge să fie recunoscut ca şi scriitor. Mulți ar strâmba din nas. Trebuie să ai o diplomă să te numești scriitor.

Cât de grozavă este chestia asta?

 

PR-Eu nu cred că trebuie să ai diplomă ca să fii scriitor. Eu am oroare de diplome, în general. Într-o lume în care toată lumea are minimum 2 diplome, a avea diplomă nu te mai validează în niciun fel. Scriitor, spunea Oscar Wilde, nu e cel care scrie, ci cel care e citit. Internetul nu e decît un suport nou, care a apărut firesc atunci cînd scrisul pe hîrtie a fost înlocuit de laptop, PC, tabletă. Trăim o nouă eră, e în mersul evoluţiei treaba asta. Înainte de 1400 scriam pe papirusuri, tăbliţe, coajă de copac, apoi a apărut şi la noi hîrtia. Timpurile s-au schimbat, oamenii citesc şi pe internet. Eu nu m-am considerat şi nu mă consider blogger. Eu sunt un scriitor care scrie şi în spaţiul virtual. Sigur că la început am scris pentru mine, dar ceva trebuie că am făcut bine dacă am ajuns să am atîţia cititori. Sigur că îmi doream enorm să public şi o carte, respectul meu pentru cărţi e uriaş, însă asta te face autor publicat, nu scriitor. Scriitor eşti sau nu eşti. Nu oricine publică o carte este şi scriitor. La fel cum nu orice carte este literatură, există cărţi şi există literatură. 

 

NIG-Petronela, oamenii te iubesc. Îi inspiri, spui tare lucruri pe care mulți doar le gândesc.

Alţii cu siguranţă te invidiază. Sunt oameni care probabil consideră că scriu mult mai bine şi mult mai de demult.Şi totuşi lumea a năvălit la lansările tale.

De ce crezi că se  întâmplă asta?

 

PR-Oamenii mă iubesc, aşa e. Nu ştiu despre invidie, mă ţin departe de orice formă poate căpăta răutatea, nu mă interesează deloc zona asta, cine mă invidiază, de ce, mi-am creat un baraj între mine şi mizeria lumii, nu mă poate atinge. Şi apoi, există atîta energie bună venită de la cititorii mei încît mă simt protejată. Cu siguranţă există oameni care scriu mai demult, mai bine, nu e vina mea că nu au ajuns la public la fel de bine, eu nu mă consider mai bună decît nimeni, nu mă compar, atunci cînd îmi place un alt scriitor contemporan o strig în gura mare, nu mă sfiesc, nu o ascund. Probabil că răspunsul  la întrebarea de ce se întîlmplă asta e conţinut în întrebarea ta, unul din ele, cel puţin, acela că spun tare ce alţii nu au curaj. Dar, din ceea ce îmi scriu cititorii, e mai mult decît atît. Unii se regăsesc pe ei în scrisul meu, altora le place pur şi simplu stilul. Eu nu urmăresc nimic în mod programat, eu scriu din mine pentru că nu ştiu altfel şi poate că tocmai lipsa de artificialitate, sinceritatea scrisului meu îi atrage pe oameni către mine.

NIG– Expresia ,,Pizda Romantică,, la Emil Brumaru, m-a atins la lingurică(vorba ta). Când am citit la tine despre ,,Pizda Lirică,, am zâmbit. Zăpăcită rău, fata asta, mi-am zis.

De unde aceasta zăpăceală frumoasă şi creatoare?

PR-Eu cred că nu trebuie să ne cramponăm în cuvinte şi licenţe, atîta vreme cît ele fac parte din limbajul nostru uzual. Licenţa mea desemnează în mod autoironic o nuanţă pe care doar cuvîntul ăsta o poate surprinde. Eu nu urmăresc să şochez, nu mă interesează să scandalizez pe nimeni, dar nici nu mă feresc de cuvinte. Nu există cuvinte vulgare sau cuvinte care să nu fi fost folosite în literatură deja de scriitori mari. Vulgaritatea e în ochiul cititorului, din punctul meu de vedere. Şi, ca să răspund şi la întrebarea ta concretă, habar nu am de unde, asta sunt, aşa cum spuneam şi în carte, nu mă mistific, nu mă sulimenesc. 

 

NIG– Ţi s-a spus că uneori foloseşti un limbaj neadecvat pentru o doamnă?:)

(intenționez să păstrez zâmbetul, chiar dacă acest interviu va fi publicat pe un site pretențios)

PR-Nu ştiu, nu am dat atenţie. Aşa cum spuneam mai sus, eu nu folosesc un limbaj inadecvat, e plină literatura contemporană de organe şi înjurături, nu e cazul la mine. Toată această pudibonderie şi agitaţie din jurul unui singur cuvînt care apare în scrierile mele, mă lasă complet indiferentă. Aşa cum am scris în cuvîntul înainte din carte şi cuvîntul înapoi de pe blog, cui îi pică greu, e liber să nu mă citească, abia se mai cern aşa cititorii. Nu îmi doresc deloc cititori atît de înguşti la minte, nu ar înţelege oricum ceea ce scriu eu, aşa că e mai bine dacă se şochează şi fug, mie una nu o să îmi lipsească.

 

NIG– Toţi ţăranii au internet. Uneori îmi cenzurez postările pe FB ca să nu afle maică-mea şi țața Ileana din colţ,  ce scriu eu în virtual. Tu scrii foarte intim şi personal. Ai discuţii cu ai tăi, aşa, de una singură în unele articole.,,Uite tată, mi-ai spus că sunt doar deşteaptă,,… Vorbeşti despre sfânta bătaie pe care generaţia noastră a încasat-o cu vârf şi îndesat. M-a amuzat şi întristat acest lucru.

Când mergi la ai tăi, acasă, cum e? Ce spun, mama, tata… ştiu şi eu… nenea Geza?

PR-Eu cred cu tărie că nimeni, subliniez NIMENI, nu are dreptul să intervină în scrisul meu sau al oricărui alt scriitor. Nu suntem lăutari pe bani ca să ne spună cel care aruncă cu banul ce să cîntăm şi ce nu. Aşadar, o singură dată am avut această discuţie cu ai mei, atunci cînd le-am spus exact acelaşi lucru. În plus, nu sunt singurul scriitor care se expune, îmi vin în minte sute de exemple în acest moment. Cum era dacă lui Miller îi zicea mă-sa că nu e frumos să scrie aşa? 

NIG– Citindu-ţi unele articole, mi-a venit în minte un cuvânt. În engleză, pentru că în româneşte nu sună nici pe departe atât de real. ,,Broken,,

Astăzi eşti un pic mai departe de toate lucrurile care te-au frânt. Cred că cioburile s-au mai lipit, deşi cicatricea nu se va topi niciodată. Încă mai ai momente când te simţi aşa cum mi-ai părut mie, broken?

PR-Dimpotrivă. Nu am fost niciodată broken. Nu m-am simţit niciodată broken. Nu am deloc structură de învinsă, sunt o învingătoare pînă la capăt. Pe mîna mea scrie alive, nu broken.

NIG-Eşti o fată frumoasă. Chiar mă gândeam că în curând o să văd fete, care până mai ieri îşi revărsau cosițele, tunse a la Petronela. Şi ești o mamă tânără. Ai două fete la fel de frumoase.

De ce se loveşte  o mamă singură în România zilelor noastre?

PR-De nenumărate obstacole şi prejudecăţi. Dar eu am ţinut cu dinţii de principiile mele şi m-am descurcat. Greu, uneori foarte greu, dar mi-a ieşit.

NIG-Eşti de fel o luptătoare. Vrei să schimbi lumea, să schimbi regulile tâmpite şi să luminezi, aşa cum poţi, minţile nu tocmai luminate. Te înfurie sistemul şcolar, te dezgustă mardeiaşii.

Pari dură uneori.

Şi totuşi, eu simt o sensibilitate sporită. Un interior în care un bărbat trebuie să păşească atent şi tandru. Dincolo de învelişul cool, care ,,ţine la miştouri,,

Ai ceva din sălbăticia florilor de câmp dar şi ceva din fragilitatea unei orhidee.

Ce faci când rămâi fără ,,apă,,?

PR-Nu am rămas niciodată, nu ştiu cum e. Îmi fabric singură apa, e simplu…

 

NIG-Ai scris vreodată ceva ce ai regretat a doua zi, dar deja era prea târziu ca să-ţi mai retragi articolul?

Nu, nu regret nimic din ceea ce scriu şi în afara unui singur text pe care l-am retras pentru că mi-a cerut cineva, nu s-a întîmplat niciodată să simt nevoia să retrag ceva ce am scris.

 

NIG-Personal, cred că fetele tale nu au nevoie să-şi aleagă alt model de viaţă. Ai venit de la ţară, unde nu toate au fost ca pe roze, ai trecut prin iaduri extrem de personale, dar astăzi eşti dreaptă, frumoasă şi mai ales alive.

Care este sfatul de care ţi-ai dori ca puștoaicele tale să țină cont?

PR-Să îşi rămînă fidele lor înseşi. True to themselves, cum spune englezul. Mi se pare cel mai important lucru.

 

NIG-Petronela Rotar sunt convinsă că zilele astea ţi s-au pus multe întrebări.

Spune-mi, ce ai vrea sa fii întrebată şi n-ai fost?

 

PR-Wow, chiar am fost întrebată o mulţime de lucruri. Uite, nu m-a întrebat nimeni dacă mie îmi place cartea pe care am scris-o… 

 

NIG-Petronela Rotar, ție îți place cartea pe care ai scris-o?

 

PR-Acum da. Cînd fac lecturi publice îmi place să o citesc… mă tem să nu vină o zi în care să simt nevoia să mă dezic de ea, să nu îmi mai placă.

 

NIG– M-a apropiat de tine, de scrisul tău,  un ceva indefinit. Şi eu sunt de la ţară şi eu am înfruntat oraşul, acelaşi oraş, şi pe mine viaţa m-a transformat din copil în adult mult prea devreme, deşi nu a folosit nici pe departe aceleaşi metode…

Lumea este mică şi dacă nu aş şti sigur că te-am cunoscut virtual acum mai puţin de-o lună, aş spune cu mâna pe inimă, că te cunosc de undeva.

Îti doresc sa ți se împlinească dorințele secrete. Să-ți fie fetele sănătoase și norocoase.

Îți doresc iubire. Iubirea aceea frumoasă și tandră, nebunească și liniștită pe care fiecare femeie cu F o merită.

Ce vin vom ciocni când ne vom întâlni în Braşov?

 

PR-Oh, un vin Liric, desigur, ce altceva ar putea să bea două poete? Un vin moldovenesc foarte bun, premiat, o să îţi placă! 

 

NIG-Eu îţi spun de pe acum ,,Noroc! Să fim iubite,,:)