– Am făcut sport absolut toată viața, am avut o dietă mediteraneană și acum mor la 48 de ani de cancer la colon, asta ironie!, mi-a zis Castorul cu cîteva săptămîni în urmă. Îl sunasem să mă ajute cu niște filmări de la cățărări, dar m-am blocat.

Pe Castorul îl știe, măcar din povești, absolut toată lumea care iubește muntele în țara asta. E tipul ăla care se cațără ca un drac. Tipul ăla care a pierdut o ureche sub o avalanșă. Asta e o chestie pe care o avem în comun: am stat sub cîte o avalanșă. Și mai avem în comun multe ore lucrate împreună, toate bestiale, fiindcă așa e Castorul, un tip bestial.

Pe Castorul l-am cunoscut cu mulți, mulți ani în urmă. Întîmplarea a făcut ca, după o vreme, să producem niște jurnale împreună, la ore obscene. Ne întîlneam cîrpiți de somn în redacție, doar noi doi, echipa tehnică ajungea mereu după noi. Eu aveam de editat jurnale, el făcea cafeaua și mă făcea să rîd. Doamne, cît rîdeam împreună! Inclusiv în timpul jurnalelor care aveau loc în direct. Una dintre glumele lui Castoru care a rămas memorabilă se întîmpla la un jurnal pe la șase dimineața, cînd, în timp ce rulau știrile, confecționase un penis uriaș de carton și îl plimba în spatele meu, în regie, de care mă despărțea un perete semitransparent, astfel încît oricine ar fi fost mai vigilent ar fi putut vedea chestia aia fluturînd în spatele meu. A fost unul dintre cele mai grele jurnale ale mele, fiindcă era genul de glumă stupidă care te făcea să ai lacrimi pe obraji de rîs.

Am scris în urmă cu doi ani cum testa Castoru gramatical practicantele, în vremea aia.

Cu ceva ani în urmă, eram editor de jurnale şi lucram cu un producător absolut dement, (Castore, pupa-te-aş!) cu care rîdeam atît de mult încît şi azi mă mir că nu am intrat niciodată în direct (prezentam şi ceva jurnale iar el stătea în regie şi în casca mea) prăbuşită pe pupitru şi cu lacrimi în ochi, căci se ocupa să mă facă să hăhăi ca o oaie nebună şi în timpul jurnalelor, cît rula ştirea, de abia reuşeam să mă adun şi să mă recompun cînd trebuia să intru eu cu o faţă serioasă şi să le dau oamenilor, vorba Paraziţilor, veştile rele pe care le aduc întotdeauna femeile. Din fericire, nu erau jurnale cu morţi şi răniţi, aşa că pînă la urmă o scoteam la capăt. În perioada aia, în redacţie ne ajungeau zilnic fătuci de la filologie dornice să se facă jurnaliste şi care credeau că din a treia zi de practică ajung direct pe sticlă, iar din a patra, hai, a cincea, la Bucureşti în prime-time, unde o să le vadă şi o să se îndrăgostească de ele un fotbalist celebru sau măcar un afacerist din top Forbes. Eu cînd le vedeam intrînd şi prezentîndu-se drept studente, absolvente sau masterande la Filologie, mă ascundeam după monitor să rîd în voie şi le lăsam pe mîna producătorului meu. Care le explica, cu o faţă absolut serioasă şi oficială, că trebuie mai întîi să dea un test de limbă, că aşa e în jurnalism, trebuie să stăpîneşti perfect limba româna. Cam aici îmi scăpa primul hohot de rîs, căci amîndoi puteam număra pe degetele de la mîini şi ne rămîneau inelarele libere, oamenii pe care îi întîlniserăm în presă care să stăpînească perfect limba română. De altfel, eu trimiteam săptămînal circulare în redacţie cu greşelile pe care le găseam în textele care îmi ajungeau pe mînă şi mă certam cu ei la sînge, deşi unii, să mă ierte Dumnezeu, aveau nu una, ci două patalamale la îndemînă. Asta nu îi împiedica să îmi împartă cu generozitate cratime şi i-uri, mai bine să este decît să ne lipseşte, cine ştie la ce mi-ar fi trebuit şi să am pe ce pune mîna la repezeală. Aşadar, zicea omul, luaţi o foaie de hîrtie şi scrieţi, mă interesează cum se scrie, legat sau dezlegat. Fătucile se conformau, eu mă prăbuşeam de pe scaun în spatele monitorului ştiind ce urmează, şi cum stăteau ele atente, ăsta începea, scrieţi : fute-te-aș. Fetele scăpau pixul din mînă, eu mă scăpam pe mine de rîs, iar el, pe acelaşi ton serios, nu e glumă, scrieţi şi le mai dicta cîteva asemenea condiţionale. Fetele se codeau ce se codeau, dar pînă la urmă scriau, gîndindu-se probabil că e mai bine să înjure în scris la interviu decît să se dezbrace. Vă mărturisesc cu mîna pe inimă că nu a rămas în urma lor niciodată vreo foicică pe care să fi fost scris corect ce le dictase omul, motiv pentru care alintătura cea mai dragă între noi, cunoscătorii testelor pe care dădeau aspirantele, a rămas pînă în ziua de azi fute-te-aş! cu întrebarea firească: legat sau dezlegat?

Castoru are cancer de colon în stare avansată. Ieri am văzut circulînd o știre din care am aflat că are nevoie de bani ca să se opereze și pentru recuperare. Minimul pe care îl pot face pentru tipul ăsta bestial pe care îl admir și la care țin enorm este să o pun aici, cu toate datele unde poate fi ajutat. Poate există iubitori ai muntelui sau pur și simplu oameni care vor să ajute un cățărător de 48 de ani, tatăl unui copil de 16 ani, să trăiască. Pe care l-a crescut așa de mișto și aventuros încît era chemat frecvent la școală de învățătoare și dirigintă ca să i se reproșeze că fiu-su fabulează, inventează povești cu munți și cățărări spectaculoase ca să îi impresioneze pe ceilalți, iar el zicea sec: nu inventează, doamnă, e totul adevărat! Castore, vedea-te-aș sănătos!

Borcea Dan Alexandru, Banca: ING România
LEI: RO44 INGB 0000 9999 0561 0502
EUR: RO54 INGB 0000 9999 0561 1001

 

http://www.antena3.ro/actualitate/social/dan-borcea-castoru-ajutor-donatii-340556.html