rulez pe asfaltul ud, ştergătoarele mi se hîţînă prin faţă, fără să reuşească să şteargă parbrizul stropit. e stricată una din ele şi scumpă ca focul, nu am avut bani să o înlocuiesc. rulez şi abia văd, de lacrimi şi stropi. ar trebui să dau skip la piesa asta, dar nu o fac. o las să mă doară, să fiu masochistă pînă la capăt, ah, sunt atît de bună la asta, ar fi şi păcat.
o las să mă doară acolo unde mă doare pe mine cînd mă doare. în plexul solar. şi apoi să irizeze în toată carnea, pînă în buricele degetelor, să mi le ardă, să se consume, să se calcineze. apoi, voi putea respira iar.
şi să mă ia de păr, să mă smucească şi azvîrle într-un noian de senzaţii înţepătoare de parcă-s-a-întîmplat-ieri şi cum-de-am-ajuns-aici.
tot plîngînd conduceam şi atunci. tot cu lacrimi mari cît bobul. erai în dreapta mea, veneai dintr-o altă dreaptă, mai comodă, poate. urcam dealurile alea, către satul vechi, cu cai care se adapă la crepul de pe uliţa mare şi babe care meşteresc papuci de pîslă şi şosete şi cele mai bune dulceţuri. era cald, vara dădea semne că se stinge, eram slabă de dor şi sfîşiată. conduceam şi nu mă uitam nici cu coada ochiului plîngător la tine. lacrimile se rostogoleau, cădeau pe picioare, pic, pic, eu mă uitam cu obstinaţie în faţă.
do you still love me? do you feel the same?
exact atunci, în momentul ăla, ţi-am aparţinut cel mai mult, poate mai mult decît mai tîrziu, la altar, iar tu nu ai ştiut, nu ai simţit cum mă abandonasem toată, nu ai înţeles că lupta aia e gata cîştigată, să nu te mai porţi ca un pierzător. dar ai exersat prea mult rolul de victimă ca să renunţi, nu e aşa? şi m-ai avut, cu totul, şi plîng nu pentru că m-ai pierdut ci pentru că, realmente, nu am avut nicio şansă, plîng de mila femeii ăleia care se abandonează şi crede, care se duce întins către colivia a cărei uşiţă împodobită cu trandafiri mici şi galbeni o ţii deschisă, galant pînă la greaţă, ca apoi să o trînteşti şi s-o fereci, fără să iei în calcul că e atît de slabă că o să se strecoare printre gratii şi tot o să scape.
conduceam şi plîngeam, dealurile erau verzi de jur-împrejur şi calde şi niciodată nu aveam să te iubesc mai mult decît în secunda aia înăbuşitoare de august, cînd mergem împreună inconştienţi şi aţă spre catastrofa personală, văd maimuţa pe tun şi aud nebunul strigînd catastropha!, dar mă gîndesc că m-am uitat la prea multe filme, e timpul să mi-l fac pe al meu, şi-l fac. şi e un dezastru.
unele lucruri e mai bine să se termine, totuşi. probez eu asta.
lacustră Next Post:
8 Martie mă sperie
hopeless. hopeless – atata e si atata se poate. si parca mai mereu stim dinainte si ne bocim finalul inaintea inceputului “galant pana la greata”. si mergem masochist pana la capat, pentru ca e tot ce avem atunci si pentru ca trebuie trait. si lacrimile imbogatesc. lacrimile sunt curaj si asumare. si spala. sunt dezinfectante si lamuritoare. si mai bine sa plangi decat sa fii gata inert si victimutza.
o primavara frumoasa iti doresc!
Inimi ranite, …la propriu sfasiate, lacrimi curgand siroaie in ganduri efemere si nu fac nimic mai mult decat sa ne intipareasca in minte tabloidul unei lumi in plin declin sentimental. Si noi, acei nemuritori cu doua perechi de aripi transparente, privim neputinciosi frica si obscuritatea lor. Dar vor renaste peste zeci-sute de lacrimi, insa prea tarziu, caci timpul nostru nu cunoaste moarte!
http://www.youtube.com/watch?v=qPC9NlPo1WE
…unele lucruri e mai bine să se termine, totuşi. probez eu asta.
dar daca tu gresesti, totusi…caci e posibil sa mai gresesti si tu…
dar daca in loc de fraza asta gnomica, de analize care te conduc la decizii in avans luate finalul textului tau ar conturna finalul si s-ar scrie cam asa:
…unele lucruri se intimpla, totusi, citez cu aproximatie, ce e, nu trece si e foarte bine asa, si, poti sa probezi asta…numai sa vrei. Sa vrei sa accepti continuarea ca pe o re-ivire, se poate, probez eu, acum. Ar putea fi un film de Oscar, te-ai gindit?!
nu, nu greşesc pe viaţa mea. şi dacă greşesc, voi plăti. dar coşmarurile mele le ştiu doar eu. restul sunt speculaţii.
nu am vrut sa te irit ci sa te incit. un drum il poti aborda prin mai multe puncte, schimbind drumul ai sanse 50% sa-ti placa sau nu peisajul. si nu e nici o speculatie aici: daca iti place e bine, rulezi pe el pe ploaie, pe vint, daca nu vei lua un alt drum. cosmarurile vor exista oricum, fac parte din drum, din orice drum: frumos, grotesc, bun, rau, plat etc. Si, drumul e in schimbare si el, o speculatie ar fi, de pilda, sa ma faci sa cred ca e plin doar de gropi. Nu ai nimic de platit, e invers, ai de primit dar nu vrei, nu poti. si tu stii.
Draga Petronela… asa e pana la capat…noi suntem porci , care este, ca nu apreciem nimic
( asa credeti voi ) si … tu…esti misto, de ce iti bati capul ca nu-ti merg stergatoarele cand la orice colt poti gasi fraieri care sa fie pe post de stergator…
, o sa vina singur the one 
Esti frumusica, disteapta
stai jos, patru.
Esti faina…ai un stil aparte de-a scrie. da-i inainte si tine-te tare! ma regasesc destul de mult in articolele tale, in felul in care vezi tu lucrurile si viata, in general. ma gandesc si eu serios sa incep sa scriu pentru a ma exterioriza, pentru a scoate afara toate sentimentele (bune sau rele). N-as sti de unde sa incep. Deocamdata (te) citesc
mulţumesc. e şi ăsta un început.
<> sa stii ca m-ai speriat ingrozitor! dar ingrozitor!
dar de ce, draga-mi?