eu nu o să îmbătrânesc niciodată
ard tare, mă sting repede
sper
mumă-ta mare are 83 de ani
noghi-momo a murit la 90
dar eu, eu nu o să îmbătrânesc niciodată
am observat că oamenii săraţi
şi cei piperaţi
se însoţesc cu oameni complet nesăraţi
pentru ca atunci când se amestecă
când li se amestecă trupurile, minţile
să poată fi haliţi
şi de proşti
şi de deştepţi
eu nu o să îmbătrânesc niciodată
o să mor repede şi estetic
fetele
vor citi ce am scris cu alţi ochi
şi îmi vor duce dorul
vor zice
mama a fost o femeie okey
doar că făcea prea multă curăţenie
nici nu ştim cum mai avea timp de orice altceva
că făcea tot timpul curăţenie
spăla geamuri şi vase
şi rufe şi podele şi cuverturi şi covoare
mătura
aspira
dezgheţa frigiderul
dădea cu mopul
spăla buda
şi apoi o lua de la capăt
vor zice
mama a fost o femeie okey
ne ducea la concerte şi teatru
ne gătea şi ne obliga să mâncăm sănătos în jurul mesei roşii de lac
cu scaune de designer
ne ducea la operă
că îi plăcea cum schelălăiau ăia pe scenă
şi la paraziţii ne mai ducea
vor zice
mama era o tipă okey
vor zice
avea un insectar de oameni
un oamenar
în care îi prindea cu ace de siguranţă
pe cei pe care reuşea să îi prindă
pe ceilalţi nu
unii erau exemplare reuşite
alţii nu
doar că făcea prea multă curăţenie în casă
iar în maşină deloc
(acest poem face parte din volumul O să mă ştii de undeva)
Ce-am mai debitat:
sunt o femeie frivolă şi vanitoasă Postarea următoare:
insula din ziua de ieri
Ma bucur ca nu poti accesa ‘butonul ala de exit’, o sa realizezi mai tarziu ca nici nu e nevoie…Astept continuarea. 🙂
nici nu vreau sa il accesez. 🙂
Bine, m-am linistit. 🙂
Si eu am oamenar. Demult!!!! Da prind din ce in ce mai putine exemplare…Da-i bine ca inca mai prind!!!!!!
da. e bine. 🙂
daca vrei, ne putem intalni si sa ti-l arat pe al meu. poate facem niste schimburi. 🙂
Never say never…La cat de fain ma hlizesc cand te citesc…sunt sanse mari..:) Oricum, ma surprinde placut ca am gasit asa ceva. Continua sa ne descretesti, te rog!
Eu i-am zis raboj…tu i-ai zis mult mai bine … oamenar…nu m-as fi gandit..d’aia eu sunt…iar tu esti artista!!! 🙂
E ok,mama …….
Important e ca-si vor aminti de mama …..
Si intr-o zi,pe la 40 de ani se vor trezi ca fac acelasi lucru pentru copii lor,si atunci,o Doamne,cat vor pretui tot ce facea mama,cu cat drag isi vor aminti de tot,cum,si in ce fel ,facea MAMA ….
[…] deschis cartea la poemul care conţine un vers despre ei (ăsta, adică) şi le-am mîzgălit ceva. Am rîs şi povestit, le-am amintit cînd am făcut poze cu ei şi cu […]
🙂 Eh, te citesc si-mi vine sa ma uit in oglinda, sa fiu sigura ca nu despre mine scrii! Hahahaha. Doar ca, deocamdata n-am dus-o pe fii-mea la Parazitii si la opera. Dar vine si clipa ceea, atunci sa vezi!
Deci..asta cred ca e cea mai faina chestie!!! Prima oara m-am inecat de plans citind si gandindu-ma ce o sa spuna fiu-meu despre mine, acum am savurat-o din nou!!