La televizor, un celebru tenisman se recăsătoreşte. Mie îmi circulă un fior rece pe şira spinării, ca de fiecare dată când îl văd. Aveam 19 ani. Colegii de la Şcoala Waldorf, unde suplineam orele de engleză, au zis să ieşim şi noi undeva împreună, într-o discotecă, de pildă. Erau puţine discoteci spălate, pe atunci. Vremuri tulburi, cu valutişti şi găşti de cartier, violuri pe stradă. Şeful Poliţiei, beat mort, dădea peste două fete venind de la un chef şi părinţii tinerelor îi mulţumeau că le-a dus la spital, miliardarul Tartagă omora pe trotuar doi bătrâni care mergeau la biserică, beat la volan şi cu jeepul plin de prostituate. Un an şi ceva mai încolo, pe străzile Braşovului avea loc o scenă incredibilă, care oprea răsuflarea oraşului vreme de două zile: războiul bandelor, noaptea ciomegelor lungi, când interlopii se vor bate pe străzi cu săbii ninja şi bâte de baseball.
Am ales discoteca Sportul, în Poiană. Eram vreo 8-9 oameni, dansam, râdeam între noi, fără să ne pese de lumea din jur. În boxe urla rave, noi dansam. Nu observaserăm că locul era populat cu celebrităţi. La un moment dat am decis să plecăm. Am luat-o în faţă, să ies mai repede la aer curat. Pe holul de la Sportul, doi bodyguarzi pătraţi s-au apropiat de mine. Mi s-au tăiat genunchii. Unul mi-a spus că celebrul tenisman m-a văzut în discotecă şi ar vrea să mă cunoască mai îndeaproape, e afară în maşină pe alee, mă conduc ei la el. Am tras aer adânc în piept. Am răspuns politicos că eu nu vreau să îl cunosc pe domnul tenisman şi am dat să trec mai departe. Cei doi malaci m-au reţinut. Poate nu am înţeles cine e domnul tenisman şi că nu e pe vrute, oferta e pur şi simplu de nerefuzat. Am început să tremur, în vreme ce bodyguarzii mă luaseră practic pe sus şi mă duceau ofrandă celebrităţii care aştepta pe bancheta din spate a unei maşini negre, cu şofer şi cu motorul mergând, pe alee, la intrarea în Sportul. Eram aproape de uşa de la ieşire când i-am văzut pe colegii mei ieşind. I-am strigat, ei au alergat spre mine, bodyguarzii mi-au dat drumul, s-au urcat în maşină şi duşi au fost cu tot cu celebrul tenisman.
Am avut noroc. Mă gândesc că nu sunt singura fată, însă, pe care a vrut să o „cunoască mai bine” domnul tenisman. Sau poate sunt singura care a îndrăznit să decline o asemenea ofertă de nerefuzat.
C-aşa-i în tenis.
De atunci am rămas cu un set de transpiraţii reci şi o silă amestecată cu revoltă surdă, care mă trec ori de câte ori îl văd la televizor.
Ce-am mai debitat:
la treizeci şi cinci de ani, tinereţea se sfârşeşte (Senancour) Postarea următoare:
ce vor femeile
I-as face … sternotomie(de la tine am invatat cuvantul), cu bocancii plini de cacat, dupa care l-as dezinfecta mort, urinandu-ma .
Eu l-am iertat, pe el si altii asemenea. Mai ales ca am scapat doar cu atat.
Avem prea putine vedete ca sa se chinuie sa ramana oameni dupa ce au inceput sa fie faimosi. In Romania, daca ai cateva milioane de euro in banca si ai aparut de 3 ori la TV, se considera ca ai dreptul sa faci orice.
Pai, ar trebui sa ierti 8 din 10 si daca toti ar avea „valoarea” lu’ ala, clar ca de 2-3 n-ai mai scapa. Sa ma fereasca Dumnezeu sa pateasca fetita mea asa ceva ! Si, acuma, ca sa-l iert si eu, adevar este ca, daca acum arati asa, atunci la 19 … 🙂 … glumeam – will ya’…?! 🙂
la 19 habar nu aveam cum arat, credeam ca sunt urata. de aia probabil am atras tot felul de intamplari. altadata era sa fiu rapita de racketi moldoveni, de exemplu. intr-o zi o sa scriu si despre asta. vorba unui prieten, magnet sunt pt nenorociri, ce sa si fac?
sper ca nu ai dobandit si vreo repulsie fata de tenis din cauza canaliei.
in general practicantii acestui sport sunt fairplay si in viata …dar mai sunt si astfel de racheti cu rachete.
nu am jucat niciodată tenis…
lasa-l in pacea lui, c-a luat o curva cum n-a mai vazut amsterdamu’!
Ha!Stiam eu ca nu ii port antipatie degeaba!Mi-e sila…
De unde stii ca era el? Poate au spus aia asa ca sa te atraga.
fusese şi el în discotecă şi era în maşină, l-am văzut cu ochii mei…
Am inteles. Bine ca ai scapat…
Mda, civilizata junglă în care trăim…
Pai daca esti frumusica,dulcica,de aia te-a acostat,abordat ….
exact. dacă sunt frumușică ar trebui să fiu violată măcar o dată pe zi.
Eu inca cred c a glumit.
Data viitoare cand mai scrii cate ceva fii sigura ca ai creierul conectat.
ce ai ratat…puteai sa vezi finala de la Wimbledon in tribuna VIP ,eu sunt ani de când ma chinuiesc sa prind un amărât de bilet…
mie nu-mi place tenisul… te pomenești că din cauza aia? 🙂 ah, și nici fasoanele VIP nu îmi plac. sunt o fraieră, vai mama mea.
esti minunata, am plans cand am citit, snif, snif, snif…